4s-2/16 — Cu privire la adoptarea sesizării referitor la verificarea constituționalității prevederilor art. 1 alin. 2 și art. 4 alin. 4 din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală.

Plenul Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova

H O T Ă R Â R E

Cu privire la adoptarea sesizării referitor la verificarea constituționalității prevederilor

art. 1 alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de

urmărire penală.

Conform art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, art. 24, 25 lit. d) din Legea cu privire la

Curtea Constituțională, art. 30 lit. d), 39 din Codul jurisdicției constituționale, art. 2 lit. b), 16

lit. b), 17 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, Plenul

h o t ă r ă ș t e:

și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire

penală.

Președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi

Chișinău,

8 februarie 2016

nr. 7

1

Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Subiectul sesizării: Curtea Supremă de Justiție

a Republicii Moldova

str. M. Kogălniceanu, 70

mun. Chișinău

S E S I Z A R E

Cu privire la verificarea constituționalității prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală

Onorată Curte,

În procedura Judecătoriei Dondușeni se află spre examinare cauza penală privind

învinuirea lui Muzîcant Ruslan, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (l)

Cod penal.

Potrivit rechizitoriului, Muzîcant Ruslan este învinuit precum că, activând în

funcția de ofițer de urmărire penală al Secției Urmărire Penală a Comisariatului de

poliție Ocnița, numit în funcția respectivă, în baza ordinului nr. 82 EF din 02.04.2010 al

Ministerului Afacerilor Interne și confirmat în funcția respectivă, prin transfer, în baza

ordinului nr. 25 EF din 06.03.2013 al Șefului Inspectoratului General de Poliție al MAI

RM, prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (2) Cod penal, fiind

persoană publică, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, în următoarele

circumstanțe:

Astfel, având în gestiune cauza penală nr. 2011260233, pornită la 19.08.2011,

conform elementelor componenței de infracțiune prevăzută de art. 179 alin. (2) Cod

penal, comisă de cet. Leșan Dumitru, a. n. – 08.11.1979, locuitor al s. Boșcana, r-nul

Criuleni, acționând intenționat și din interes material, susținând că are influență asupra

unui procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, desemnat în calitate de

conducător cu privire la urmărirea penală, pe cauza penală nominalizată, în scopul de a-1

determina pe acesta la adoptarea unei decizii favorabile, manifestate prin încetarea

cauzei penale, în privința lui Leșan Dumitru, acțiuni ce intră în obligațiile acestuia de

serviciu, începând cu 06.01.2012, în cadrul unei discuții purtate cu Leșan Dumitru în

2

biroul său de serviciu din incinta IP Ocnița, a pretins de la ultimul bani, în sumă totală de

1500 euro, condiționând transmiterea banilor până la data de 16.01.2012.

În continuare, urmărind atingerea scopului criminal, la 26.01.2012, în jurul orei

20:00, aflându-se în incinta cafenelei „Andys Pizza” din mun. Chișinău, amplasată la

intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, s-a întâlnit cu Leșan Dumitru, unde, în

cadrul discuției purtate cu ultimul, susținând în continuare că are influență asupra

aceluiași procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, desemnat în calitate de

conducător cu privire la urmărirea penală, pe cauza penală nr. 2011260233, pornită în

privința lui Leșan Dumitru, în scopul de a-1 determina pe acesta la adoptarea unei decizii

favorabile, manifestate prin încetarea cauzei penale, în privința lui Leșan Dumitru,

acțiuni ce intră în obligațiile acestuia de serviciu, i-a comunicat lui Leșan Dumitru că

procesul penal pornit în privința lui, poate fi încetat, însă pentru aceasta este nevoie de o

sumă bănească mai mică decât cea pretinsă inițial și, ca urmare, a pretins de la ultimul

bani, în sumă totală de 1000 de dolari SUA, condiționând transmiterea banilor

nominalizați, în termene cât mai restrânse.

Astfel, la 08.02.2012, Leșan Dumitru, fiind citat de către organul de urmărire

penală, s-a deplasat în incinta Inspectoratului de Poliție a raionului Ocnița, unde, după ce

a participat la acțiunile de urmărire penală, și anume, recunoașterea și audierea în calitate

de bănuit, care a avut loc în intervalul de timp cuprins între orele 13:50 și 15:00,

participarea la acțiunea de confruntare, care a avut loc între dânsul și partea vătămată,

Crețu Alina, în intervalul de timp cuprins între orele 15.30 și 18.10 și audierea

suplimentară, în calitate de bănuit, care a avut loc în intervalul de timp cuprins între

orele 18:35 și 19:00, a fost invitat de către ofițerul de urmărire penală, Ruslan Muzîcant,

în automobilul său de model Opel Zafira, cu nr/î OC MR 777 și, în cadrul discuțiilor

purtate cu Leșan Dumitru, Muzîcant Ruslan, susținând în continuare că are influență

asupra aceluiași procuror din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, în scopul de a-1

determina pe acesta la adoptarea unei decizii favorabile, manifestate prin încetarea

cauzei penale pornite în privința lui Leșan Dumitru, acțiuni ce intră în obligațiile acestuia

de serviciu, în jurul orei 19:30, a primit de la Leșan Dumitru o parte din suma de bani

pretinsă la 26.01.2012, și anume, suma de 300 de dolari SUA, care, la acel moment,

conform cursului valutar oficial stabilit de BNM, constituia suma de 3 603,12 lei.

Concomitent, sub același pretext și circumstanțe, a pretins în continuare de la Leșan

Dumitru, bani, în sumă de 700 de dolari SUA, condiționând transmiterea banilor

3

nominalizați, în termene cât mai restrânse.

Tot el, dorind atingerea scopului criminal, ca urmare a discuțiilor telefonice purtate

cu Leșan Dumitru, la 10.02.2012, 11,02.2012, 17.02.2012, 21.02.2012 și 22.02.2012,

ultimul a fost citat și s-a prezentat, la 22.02.2012, la Procuratura raionului Ocnița, pentru

efectuarea acțiunilor de urmărire penală, după ce a fost invitat de către ofițerul de

urmărire penală, Ruslan Muzîcant, în automobilul său de model Opel Zafira, cu n/î OC

MR 777 și, în cadrul discuțiilor purtate cu Leșan Dumitru, Muzîcant Ruslan, susținând

în continuare că are influență asupra aceluiași procuror din cadrul Procuraturii raionului

Ocnița, în scopul de a-1 determina pe acesta la adoptarea unei decizii favorabile,

manifestate prin încetarea cauzei penale, în privința lui Leșan Dumitru, acțiuni ce intră în

obligațiile acestuia de serviciu, în jurul orei 16, a primit de la Leșan Dumitru o parte din

suma de bani pretinsă, la 26.01.2012 și 08.02.2012, și anume, suma de 200 de dolari

SUA, care, la acel moment, conform cursului valutar oficial stabilit de BNM, constituia

suma de 2 368,34 lei. Concomitent, sub același pretext și circumstanțe, a pretins în

continuare de la Leșan Dumitru, bani, în sumă de 500 de dolari SUA, condiționând

transmiterea banilor nominalizați, în termene cât mai restrânse.

În procesul cercetării judecătorești, după cercetarea probelor prezentate de către

partea acuzării, în ședința de judecată din 12.01.2016, inculpatul, Muzîcant Ruslan,

susținut de apărătorul său, a depus cerere, în care a solicitat de a declara nulă ordonanța

Procurorului General din 26 ianuarie 2012, în această cauză penală, în partea ce ține de

desemnarea ofițerilor de investigații, menționați în pct. 1 al ordonanței, cu atribuții de

ofițer de urmărire penală și includerea lor în grupul de urmărire penală, iar, pentru a fi

luată o astfel de hotărâre, care are importanță pentru adoptarea unei sentințe legale, a mai

solicitat de a informa Curtea Supremă de Justiție, în corespundere cu prevederile art. 7

alin. (3) Cod de procedură penală, în vederea sesizării Curții Constituționale privind

verificarea constituționalității prevederilor art. l alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr.

333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală.

În argumentarea cererii înaintate, inculpatul a invocat că, potrivit ordonanței

Procurorului General al RM, V. Zubco, din 26.01.2012, s-a dispus efectuarea urmăririi

penale, în cauza penală nr. 2012978013, unui grup de urmărire penală.

Conform punctului 1 a părții dispozitive a ordonanței în cauză, componența grupului

este compusă din: Procurorul în Procuratura Anticorupție – Victor Muntean; Șeful secției

investigații a DISI MAI – Susanu Ion; inspectorul principal al SSI DISI MAI – Ojog

4

Victor; inspectorul principal al SSI DISI MAI – Macovei Sergiu; inspectorul principal al

SSI DISI MAI – Șișianu Vitalie, iar, potrivit punctului 4 al părții dispozitive a ordonanței

nominalizate, persoanele interesate urmau a fi informate despre hotărârea adoptată.

Ordonanța în referință a fost întocmită la calculator și imprimată. Nu este clar din ce

cauză data de „26” este inclusă în ordonanță cu pixul, culoarea căruia nu coincide cu

culoarea semnăturii Procurorului General , ceea ce pune la îndoială legalitatea și data

emiterii.

Ordonanța dată nu i-a fost adusă la cunoștință, însă a luat cunoștință de ea, odată cu

terminarea urmăririi penale și prezentarea materialelor de urmărire penală. Astfel, în

ordinea art. 299/1 și art. 313 Cod de procedură penală, nu a avut posibilitatea de a o

ataca, întru a fi recunoscută nulă. Potrivit art. 297, art. 364 Cod de procedură penală, a

înaintat prezenta cerere, având următoarele motive:

Ordonanța în cauză nu a fost emisă, conform cerințelor codului de procedură penală,

contravine legislației naționale, Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și

Libertăților Fundamentale ale Omului, Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, Hotărârii Curții Constituționale a Republicii Moldova și doctrinei dreptului

penal.

Potrivit art. 1 Cod de procedură penală, procesul penal reprezintă activitatea

organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești, cu participarea părților în

proces și a altor persoane, desfășurată în conformitate cu prezentul cod. Astfel, procesul

penal are ca scop protejarea persoanei, societății și a statului de infracțiuni, precum și

protejarea persoanei și societății, de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de

răspundere, în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau săvârșite.

În conformitate cu art. 1 alin. (3) din Constituție, Republica Moldova este un stat de

drept. O condiție esențială a existenței unui stat de drept este proclamarea și aplicarea cu

strictețe a principiului legalității – principiul general de drept al supremației și respectării

necondiționate a dreptului, garantat de art. 1 din CEDO, în coroborare cu preambulul

Constituției.

Potrivit art. 7 alin. (1) Cod de procedură penală, legalitatea procesului penal se

asigură, prin desfășurarea acestuia, în strictă conformitate cu principiile și normele

unanim recunoscute ale dreptului internațional, cu tratatele internaționale, la care

Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituției Republicii Moldova și ale

prezentului cod. Or, orice acțiune sau măsură procedurală efectuată cu încălcarea

5

normelor enunțate sunt, din start, ilegale și, conform art. 251 Cod de procedură penală,

sunt lovite de nulitate. Aceasta se răsfrânge și asupra ordonanței Procurorului General,

din 26 ianuarie 2012, emisă în cauza penală nr. 2012978013, în partea ce ține de

desemnarea ofițerilor de investigații cu atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea

lor în grupul de urmărire penală.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu a învestit procurorul, inclusiv

și pe Procurorul General, cu competență de a atribui ofițerilor de investigații statut de

ofițer de urmărire penală. Atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale sunt limitativ

enumerate în art. 52 Cod de procedură penală, dar, așa un drept de a atribui statut de

ofițer de urmărire penală altor ofițeri, care nu dețin acest statut, procurorului nu îi este

dat. Art. 52 alin. (5) Cod de procedură penală stipulează că, în cadrul urmăririi penale,

procurorul dispune și de alte drepturi și obligațiuni prevăzute de prezentul cod. Dar,

niciun articol din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu prevede

desemnarea cu atribuții de ofițer de urmărire penală, nici ca drept, nici ca obligațiune a

procurorului.

Prevederile art. 1 alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind

statutul ofițerului de urmărire penală, care stipulează că nu pot avea calitatea de ofițer de

urmărire penală angajații organelor de urmărire penală abilitați cu funcții de menținere a

ordinii publice, de control sau de exercitare a activității operative de investigații, care au

statut de persoane învestite cu funcții de constatare a infracțiunilor, stabilit prin lege,

angajații unor alte subdiviziuni din instituțiile menționate la alin. (1) (MAI, SV, CNA)

pot avea atribuții de ofițer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor, prin

ordonanța procurorului, la propunerea ofițerului de urmărire penală, sunt inaplicabile în

procesul penal în Republica Moldova, din motiv că aceste prevederi nu sunt introduse în

Codul de procedură penală. O astfel de propunere în materialele cauzei penale lipsește.

Art. 2 alin. (4) Cod de procedură penală, expres și univoc prevede că normele

juridice, cu caracter procesual din alte legi naționale, pot fi aplicate numai cu condiția

includerii lor în prezentul cod. Aceste prevederi nici la momentul emiterii ordonanței de

către Procurorul General, nici la momentul actual, în Codul de procedură penală nu sunt

incluse. În Hotărârea nr. 1 din 22.01.2008, Curtea Constituțională a declarat

constituționale prevederile art. 2 alin. (1) și alin. (4) Cod de procedură penală și a reținut

următoarele: art. 72 din Legea Supremă statuează că Parlamentul adoptă legi

constituționale, legi organice și legi ordinare, și indică raporturile sociale reglementate de

6

acestea. Potrivit art. 52 din Legea privind actele legislative nr. 780-XV din 27 decembrie

2012, codul este un act legislativ, care cuprinde o sistematizare complexă, într-o

concepție unitară a normelor juridice, aparținând unei ramuri distincte a dreptului. În

vederea unificării cadrului legal procesual și excluderii prevederilor confuze și

contradictorii, în scopul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor

persoanelor implicate în procesul penal, legiuitorul a stipulat că normele juridice cu

caracter procesual din alte legi naționale pot fi aplicate numai cu condiția că sunt incluse

în Codul de procedură penală. O asemenea tehnică legislativă este de natură să asigure

eliminarea inadvertențelor între prevederile Codului de procedură penală și normele

procesuale penale cuprinse în alte legi, aplicarea coerentă, certă și uniformă a normelor

respective, astfel încât să se poată garanta respectarea deplină a drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului. Codul de procedură penală determină ordinea procesuală,

limitele și modalitățile activității organelor judiciare pe teritoriul republicii. Fiind o lege

organică, din punct de vedere al dispozițiilor constituționale generale statuate de art. 72,

Cod de procedură penală, nu are prioritate față de alte legi organice, însă, ca lege

specială, după regulile generale ale dreptului, indiferent de data adoptării, el dobândește

superioritate față de alte legi organice, după principiul lex specialis derogat generali. Prin

urmare, legiuitorul, în scopul realizării principiilor constituționale ale statului de drept,

asigurării legalității și protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în

sfera justiției penale, codificând normele care reglementează modul de desfășurare a

urmăririi penale și de judecare a cauzei penale în instanța de judecată, a fost în drept să

legifereze prioritatea Codului de procedură penală față de alte legi ce reglementează

relații de aceeași natură. Dispozițiile privind primordialitatea Codului de procedură

penală în instituirea normelor cu caracter procesual penal, stipulate de art. 2 alin. (1) și

alin. (4), contestate în sesizare, corespund maximal codificării dreptului penal, asigurând

realizarea acestuia, ca drept material, în cea mai adecvată formă procesuală. În așa

condiții, atribuirea prin ordonanța procurorului ofițerilor de investigații, atribuții de ofițer

de urmărire penală este ilegală și contravine nu numai actelor legislative analizate, dar și

doctrinei dreptului procesual penal, or, nu poate avea în cadrul unui proces penal aceeași

persoană și statut de ofițer de urmărire penală și statut de ofițer de investigații. Ba mai

mult, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului

de urmărire penală, nu pot avea calitatea de ofițer de urmărire penală angajații organelor

de urmărire penală, abilitați cu funcții de menținere a ordinii publice, de control sau de

exercitare a activității operative de investigații, care au statut de persoane învestite cu

7

funcții de constatare a infracțiunilor stabilite prin lege.

Astfel, considerând ilegalitatea și emiterea, cu depășirea atribuțiilor acordate prin

Lege a ordonanței Procurorului General, din 26 ianuarie 2012, în cauza penală nr.

2012978013, în parte ce ține de desemnarea ofițerilor de investigații menționați în pct. 1

al ordonanței cu atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea lor în grupul de

urmărire penală, în conformitate cu art. 2 alin. (1) și (4), art. 7, art. 251 Cod de procedură

penală, Hotărârea CC nr. 1 din 22.01.2008, în coroborare cu art. 1 alin. (2) și art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală,

solicită declararea nulă a ordonanței Procurorului General, din 26 ianuarie 2012, în

cauza penală nr. 2012978013, în partea ce ține de desemnarea ofițerilor de investigații

menționați în pct. 1 al ordonanței cu atribuții de ofițer de urmărire penală și includerea

lor în grupul de urmărire penală.

Se invocă că prevederile art. 1 alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din

10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală sunt inaplicabile în procesul

penal, din motiv că aceste prevederi nu sunt introduse în Codul de procedură penală, or,

art. 2 alin. (4) Cod de procedură penală expres și univoc prevede că normele juridice cu

caracter procesual din alte legi naționale pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în

prezentul cod. Astfel, prevederile alin. (4), art. 253 Cod de procedură penală sunt

ambigue și ar putea veni în contradicție cu prevederile art. 23 din Constituție, care

statuează obligația statului de a garanta fiecărui om dreptul de a-și cunoaște drepturile,

precum și ale art. 25 alin. (2) din Constituție, conform căruia acțiunile procesuale care

aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale (percheziționarea, reținerea sau

arestarea unei persoane) sunt permise, numai în cazurile și conform procedurii prevăzute

de lege.

Este relevantă în acest sens jurisprudența CEDO, în cauza Guțu vs. Moldova (nr.

20289/02, din 7 iunie 2007, §66), în care Curtea a relatat că „...expresia – „prevăzută de

lege”, nu presupune doar corespunderea cu legislația națională, dar, de asemenea, se

referă la calitatea acelei legislații (a se vedea Halford vs. the United Kingdom, Reports

1997-III, p. 1017, §49). ...Legislația națională trebuie să indice, cu o claritate rezonabilă,

scopul și modalitatea de exercitare a discreției relevante acordate autorităților publice,

pentru a asigura persoanelor nivelul minim de protecție, la care cetățenii au dreptul, în

virtutea principiului preeminenței dreptului, într-o societate democratică (a se vedea

Domenichini vs. Italy, Reports, 1996-V, p. 1800, §33)”.

8

Potrivit art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, dacă în procesul judecării cauzei,

instanța constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor

Constituției și este expusă într-un act juridic, care poate fi supus controlului

constituționalității, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de

Justiție care, la rândul său, sesizează Curtea Constituțională. Excepția de

neconstituționalitate constituie mijlocul procedural pentru realizarea accesului

cetățeanului, în calitate de titular al drepturilor și libertăților fundamentale, la controlul

constituționalității actelor normative. Și aceasta se poate realiza numai în cazul în care

norma prezumată a fi neconstituțională urmează să fie aplicată la litigiul judiciar, în care

este implicată persoana respectivă.

Potrivit art. 134 din Constituție, Curtea Constituțională este unica autoritate de

jurisdicție constituțională în Republica Moldova care garantează supremația Constituției,

asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere

executivă și putere judecătorească și garantează responsabilitatea statului față de cetățean

și a cetățeanului față de stat. O lege sau un alt act normativ, legitim adoptat de organele

de resort, pot fi supuse controlului constituționalității, conform art. 135 din Constituția

Republicii Moldova, potrivit căruia Curtea Constituțională exercită, la sesizare, controlul

constituționalității legilor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui

Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor

internaționale, la care Republica Moldova este parte.

Procurorul a solicitat respingerea cererii.

Audiind opiniile părților la proces, pe această chestiune, studiind materialele cauzei,

instanța de judecată a ajuns la concluzia de a admite cererea inculpatului Muzîcant

Ruslan și de a informa Curtea Supremă de Justiție, în vederea sesizării Curții

Constituționale privind verificarea constituționalității prevederilor art. l alin. (2) și art. 4

alin. (4) din Legea nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală,

cu suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea Curții Supreme de Justiție și, după

caz, a Curții Constituționale asupra cazului.

Din esența celor expuse supra rezultă că norma de drept, a cărei constituționalitate se

solicită a fi verificată, urmează a fi aplicată la examinarea cauzei penale privind învinuirea lui

Muzîcant Ruslan, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (l) Cod penal.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) Cod de procedură penală, dacă în procesul judecării cauzei,

instanța constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituției

9

și este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituționalității, judecarea

cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiție care, la rândul său, sesizează

Curtea Constituțională.

Excepția de neconstituționalitate constituie mijlocul procedural pentru realizarea

accesului cetățeanului, în calitate de titular al drepturilor și libertăților fundamentale, la

controlul constituționalității actelor normative. Și aceasta se poate realiza, numai în cazul în

care norma prezumată a fi neconstituțională urmează să fie aplicată la litigiul judiciar, în care

este implicată persoana respectivă.

Potrivit art. 134 din Constituție, Curtea Constituțională este unica autoritate de

jurisdicție constituțională în Republica Moldova care garantează supremația Constituției,

asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă și

putere judecătorească și garantează responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului

față de stat.

O lege sau un alt act normativ, legitim adoptate de organele de resort, pot fi supuse

controlului constituționalității, conform art. 135 din Constituția Republicii Moldova, potrivit

căruia Curtea Constituțională exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și

hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și

ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale, la care Republica Moldova este

parte.

În baza celor expuse și în temeiul art. 135 alin. (1) lit. g) din Constituția Republicii

Moldova, art. 24 alin. (1), art. 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 4

alin. (1) lit. g), art. 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicției constituționale, art. 7 alin. (3) Cod

de procedură penală, art. 2 și 16 din Legea nr. 789-XIII din 26.03.1996 cu privire la Curtea

Supremă de Justiție, Plenul Curții Supreme de Justiție

s o l i c i t ă:

Verificarea constituționalității prevederilor art. l alin. (2) și art. 4 alin. (4) din Legea nr.

333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală.

Cu respect,

Președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi

Chișinău,

8 februarie 2016

10