4s-7/13 — propunerea de sesizare a Curții Constituționale înaintată de Judecătoria Sîngerei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- propunerea de sesizare a Curţii Constituţionale înaintată de Judecătoria Sîngerei
4s-7/13 — propunerea de sesizare a Curții Constituționale înaintată de Judecătoria Sîngerei (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
dosarul nr.4s-7/13 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție H O T Ă R Î R E În numele Legii Plenul Curții Supreme de Justiție prezidat de președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, examinînd în ședință publică propunerea de sesizare a Curții Constituționale înaintată de către Judecătoria Sîngerei privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192/642 din 14 septembrie 2012), în legătură cu examinarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Sîngerei și a lui Roșca Ion cu privire la ridicarea mandatului alesului local, c o n s t a t ă: La 01 februarie 2013 Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Sîngerei și a lui Roșca Ion cu privire la ridicarea mandatului alesului local.
În cadrul examinării pricinii Roșca Ion a înaintat o cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192/642 din 14 septembrie 2012), în motivarea căreia a indicat că, aceste prevederi vin în contradicție cu normele Constituției Republicii Moldova, și anume încalcă drepturi și reglementări ale legii supreme, cum ar fi principiul neretroactivității legii (art. 22), dreptul de a cunoaște drepturile și îndatoririle (art. 23), dreptul de acces la o funcție publică (art. 39), interdicția restrîngerii neîntemeiate a unor drepturi și libertăți (art. 54) și principiile de bază ale administrării publice locale (art. 109). În conformitate cu art. 121 CPC, Judecătoria Sîngerei, la 17 aprilie 2013, a dispus, prin încheiere motivată, ridicarea excepției de neconstituționalitate și a propus Plenului Curții Supreme de Justiție să sesizeze Curtea Constituțională pentru a verifica constituționalitatea prevederilor pct. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192/642 din 14 septembrie 2012), conform cărora, art. 7, al.
(1) lit. c) și d) va avea următorul cuprins: ,,Mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de funcționar public, de angajat în subdiviziunile autorităților administrației publice locale (aparatul 1 președintelui raionului, primării, primărie și preturile municipiului Chișinău, direcții, secții și alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei și ale Comitetului executiv al Găgăuziei; calitatea de șef, de șef adjunct în structurile subordonate autorităților publice locale (instituții publice, servicii, întreprinderi municipale)”. Plenul Curții Supreme de Justiție consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Din materialele dosarului rezultă că Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, prin prezenta acțiune, solicită ridicarea mandatului de ales local al Consiliului raional Sîngerei, Roșca Ion, care la moment deține funcția de șef al Centrului Metodic al Direcției de Educație, în temeiul art. 8 al Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului local. Se constată că, la examinarea litigiului dat urmează a fi aplicate prevederile art. 7 al. (1) lit. c) al Legii privind statutul alesului local - mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de funcționar public, de angajat în subdiviziunile autorităților administrației publice locale (aparatul președintelui raionului, primării, primărie și preturile municipiului Chișinău, direcții, secții și alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei și ale Comitetului executiv al Găgăuziei.
Astfel, testul relevanței, prevăzut de art. 121 CPC pentru invocarea excepției de neconstituționalitate – legătura logică și indispensabilă între fondul litigiului și norma de drept a cărei constituționalitate s-a solicitat să fie verificată, este susținut în speță doar pentru prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea privind statutul alesului local, deoarece prevederile art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea privind statutul alesului local în redacția Legii nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului, nu urmează a fi aplicate la soluționarea prezentului litigiu.
Totodată, Plenul Curții Supreme de Justiție reține că, prin Legea nr. 44 din 22 martie 2013 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 12 aprilie 2013, adică pînă la dispunerea de către Judecătoria Sîngerei a ridicării excepției de neconstituționalitate, s-a modificat procedura de ridicare a mandatului alesului local, și anume conform art. 3 în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.a), b) și d) din acest articol, mandatul consilierului se ridică de către consiliul respectiv, iar în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. c), f) și g) din acest articol, mandatul consilierului se ridică de către Comisia Electorală Centrală. Prin urmare, asupra ridicării mandatului de consilier a lui Roșca Ion, în cazul constatării incompatibilității funcției acestuia, urmează să decidă Comisia Electorală Centrală, și nu instanța judecătorească.
Astfel, din considerentele menționate, Plenul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale înaintată de către Judecătoria Sîngerei privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 02 februarie 2000 privind statutul alesului (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192/642 din 14 septembrie 2012). În conformitate cu art. 239-241 CPC, Plenul Curții Supreme de Justiție, 2 h o t ă r ă ș t e: Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale depusă de Judecătoria Sîngerei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului raional Sîngerei și a lui Roșca Ion cu privire la ridicarea mandatului alesului local.
Hotărîrea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi mun. Chișinău, nr. 14 din 29 aprilie 2013 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.