2ra-232/25 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere pentru copilul minor si incasarea cheltuielilor de judecata

La 17 august 2023, Ecaterina Bădărău, reprezentată de avocatul Artur Josu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vitalie Veștiman, cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copilul minor și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că, s-a aflat în relație de concubinaj cu Vitalie Veștiman și ambii sunt părinții copilului minor, ******, născut la ******.

Prin hotărârea din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, s- a stabilit domiciliul copilului minor, ******cu mama, Ecaterina Bădărău și s-a încasat din contul lui Vitalie Veștiman în beneficiul său pentru copilul minor pensia de întreținere în sumă de 741,10 de lei lunar începând cu 12 decembrie 2017 până la atingerea majoratului de către copil.

Având în vedere că prețurile s-au mărit considerabil, suma de 741,10 de lei lunar este foarte mică și neechitabilă în raport cu cheltuielile necesare pentru întreținerea minorului.

Potrivit informației Biroului Național de Statistică, minimul de existență pentru întreținerea copilului de vârsta de la 7 la 17 ani constituie suma de 2885 de lei, însă nici aceasta nu corespunde cheltuielilor reale suportate pentru întreținerea unui copil.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 74, art. 75 alin. (2) din Codul familiei.

Reclamanta, Ecaterina Bădărău, a solicitat modificarea cuantumului pensiei de întreținere stabilit, prin hotărârea din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, prin încasarea de la Vitalie Veștiman în beneficiul său a pensiei de întreținere pentru copilul minor, ******în sumă fixă de 2500 de lei și încasarea cheltuielilor de judecată. 1

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, potrivit informației Biroului Național de Statistică, minimul de existență pentru un copil în vârstă de 7-17 ani în semestrul II al anului 2022, a constituit 2855 de lei (f. d. 11), iar pentru semestrul II al anului 2023, a fost de 2947,90 de lei.

Instanța de apel a menționat că această sumă revine ambilor părinți, or, prin prisma art. 74 alin. (1) din Codul familiei, ambii părinți sunt obligați să întrețină copiii minori, și respectiv fiecărui părinte revine suma de 1473,95 de lei.

Totodată, instanța de apel a reținut că apelantul, Vitalie Veștiman, a anexat contractul individual de muncă din ******, prin care se atestă că, a fost angajat în calitate de ******, la serviciul social ,,Centrul de asistență de plasament pentru copii satul Cupcui” din cadrul Structurii Teritoriale de Asistență Socială Leova, cât și adeverința de la locul de muncă pentru anul 2024, potrivit căreia salariul apelantului este de ******lei (f.d. 30, 48-49).

Din aceste considerente, apelantul a solicitat încasarea pensiei de întreținere conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Codul familiei, în mărime de ¼ din salariul și/sau alte venituri, invocând că are un venit stabil.

Însă, instanța de apel a considerat că această poziție a apelantului este neîntemeiată și contravine interesului superior al copilului, or, dispozițiile art. 76 din Codul familiei reglementează încasarea pensiei de întreținere în sumă bănească fixă, inclusiv și în cazul în care încasarea pensiei de întreținere sub formă de ¼ din salariul și/sau alte venituri lezează substanțial situația unei din părți.

Instanța de apel a constatat că, reieșind din datele cu privire la salariul de care beneficiază apelantul, Vitalie Veștiman, rezultă că ¼ din salariul de 4364 de lei constituie suma de 1091 de lei, ceea ce reprezintă o sumă mai mică decât minimul de existență prevăzut de Biroul Național de Statistică.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că prima instanță corect a constatat imposibilitatea încasării pensiei de întreținere în mărime de ¼ din salariul și/sau alte venituri, invocând că acest cuantum este mai mic decât minimul prevăzut de Biroul Național de Statistică, or, încasarea pensiei de întreținere în mărime de ¼ din salariul și/sau alte venituri al apelantului, Vitalie Veștiman, contravine interesului superior al copilului

La 20 mai 2025, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimata nu și-a valorificat drepturile sale procedurale și nu au depus referință.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. 4 (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, la 24 aprilie 2025, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul 5 nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de recurs depusă de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale 6 a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Vitalie Veștiman, reprezentat de avocatul Oleg Gorlenco, împotriva deciziei 18 februarie 2025 a Curții de Apel Sud, sediul Central. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 7