2ra-401/25 — modificarea cuantumului pensiei de întreținere

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta Irina Țurea a indicat că prin hotărârea din 13 decembrie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central a fost stabilită pensia pentru întreținerea copilului minor XXXX a.n. XXX, în mărime de 1163 lei lunar până la atingerea majoratului de către copil.

Reclamanta a susținut că din momentul pronunțări hotărârii, minimul de existența pentru copii cu vârsta până la 17 ani s-a majorat semnificativ, iar pensia stabilită anterior nu este suficientă.

A fost invocat de către reclamantă faptul că pârâtul activează peste hotarele țării și are suficiente venituri. Astfel, a solicitat majorarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor XXXX a.n. XXX, de la 1163 lei până la 2500 lei.

Totodată, reclamanta a solicitat încasarea din contul pârâtului a cheltuielilor de judecată legate de asistență juridică în mărime de 7000 lei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile în temeiul dispozițiilor art. 3 alin.(1), 27 din Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, art. 18 alin.(1) din Legea privind drepturile copilului, art. 58, art. 1 74 alin.(1-3), 110 din Codul familiei, art. 94 alin.(1), art. 96 alin.(1) din Codul de procedură civilă.

Colegiul civil a considerat că prima instanță corect a stabilit circumstanțele faptice ale litigiului dat, a apreciat probele conform prevederilor art. 130 din Codul din procedură civilă și a adoptat o hotărâre legală și întemeiată, cu respectarea normelor de drept material și procesual. 2

Instanța de apel, a menționat că prima instanță reieșind din temeiurile și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, care guvernează raportul juridic litigios, corect a ajuns la concluzia admiterii acțiunii înaintate de Țurea Irina, stabilind suportarea cheltuielilor de judecată de către reclamantă în baza art.97 lin.(3) din Codul de procedură civilă.

Colegiul civil, a conchis că nu poate fi reținut argumentul apelantei privind netemeinicia dispunerii suportării cheltuielilor de judecată de către reclamantă, deoarece potrivit prevederilor art.94 alin.4 din Codul Familiei - în caz de modificare esențială a situației materiale sau familiale a părților, dacă acestea nu pot ajunge la o înțelegere referitoare la modificarea sau rezilierea contractului privind plata pensiei de întreținere, partea interesată poate porni în instanța judecătorească o acțiune privind modificarea sau rezilierea acestuia. Instanța judecătorească soluționează litigiul ținând cont de starea materială și familială a părților, de alte circumstanțe importante.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de apel a reținut că potrivit declarațiilor reclamantei și actelor anexate la materialele cauzei, cât și poziției invocate de reprezentantul pârâtului, expusă în referință și susținută în ședința instanței de apel, ultima nu și-a exercitat obligația de a încerca soluționarea chestiunii cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere pe cale extrajudiciară dar a decis soluționarea acțiunii respective prin înaintarea cererii direct în instanța de judecată, contrar prevederilor enunțate supra.

Astfel, cât privește pretenția apelantei privind încasarea din contul intimatului a cheltuielilor de asistență juridică, Colegiul civil a remarcat faptul că prin prisma prevederilor art.96 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanța obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare și rezonabile.

De asemenea, instanța de apel a menționat că deși reclamanta a avut câștig de cauză, totuși cheltuielile de asistență juridică nu urmează a fi încasate din contul pârâtului, deoarece sunt aplicabile prevederile art.97 alin. (3) Cod de procedură civilă, care stabilesc că cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cererii privind modificarea pensiei de întreținere 3 sunt suportate de către reclamantă dacă reclamantul a înaintat acțiunea fără a înainta în prealabil pretențiile pârâtului, iar pârâtul a recunoscut în judecată imediat pretențiile.

Prin urmare, Colegiul civil a reținut despre cheltuielile solicitate de reclamantă pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 7000 lei potrivit bonului de plată seria QL nr.289688 din 01.02.2024, ca fiind reale, acestea se apreciază a nu fi necesare pentru soluționarea acțiunii respective, întrucât pârâtul a recunoscut acțiunea, respectiv acțiunea putea fi soluționată și pe cale extrajudiciară.

Completul de judecată conchide că recurenta, s-a conformat prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul, or, copia deciziei motivate a fost expediată în adresa Irinei Țurea și avocatei acesteia, Violina Munteanu la 7 mai 2025, fapt ce se 4 confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la actele cauzei (f. d. 69), iar cererea de recurs au fost depusă prin intermediul oficiului poștal la 19 iunie 2025 (f. d. 73-79).

La 3 iulie 2025, în adresa lui Sergiu Țurea și avocatului acestuia, Larisa Maxim a fost expediate copiile recursului declarat de Irina Țurea, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței timp de o lună de la data primirii corespondenței, fapt ce se confirmă scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 84).

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, Sergiu Țurea, nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.

Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.” 5

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Nord și nu relevă că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de 6 dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Nord și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Nord, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). 7

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Irina Țurea, reprezentată de avocata Violina Munteanu, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Irina Țurea, reprezentată de avocata Violina Munteanu, împotriva deciziei din 18 februarie 2025 a Curții de Apel Nord. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 8