2ac-7/26 — Anularea ordinului, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului și încasarea prejudiciului moral

La 10 iulie 2024, Eugeniu Chicu a depus cerere de chemare în judecată, concretizată la 06 februarie 2025 împotriva Judecătoriei Chișinău cu privire la anularea ordinului, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă, încasarea penalității pentru neachitarea în termen a salariului și încasarea prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 21 februarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Eugeniu Chicu.

La 18 martie 2025, Eugeniu Chicu, reprezentat de аvосаtul stagiar Vasile Șeptelici a depus apel, iar la 10 iulie 2025 a prezentat cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 21 februarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii sale de chemare în judecată.

Potrivit fișei de repartizare a dosarului, prezenta cauză a fost distribuită spre examinare în ordine de apel, judecătorului-raportor Ana Panov din cadrul Curții de Apel Chișinău, ultima ședință de judecată fiind stabilită pentru 21 ianuarie 2026, ora 15:00.

La 20 ianuarie 2026, Eugeniu Chicu a depus cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură civilă.

În motivarea cererii, acesta a arătat că necesitatea strămutării este justificată prin riscul afectării imparțialității Curții de Apel Centru, întrucât intimatul în prezenta cauză este chiar Judecătoria Chișinău, aflată în circumscripția teritorială a acestei Curți. O asemenea situație generează o aparență de dependență instituțională și creează o suspiciune rezonabilă că judecătorii Curții de Apel Centru ar putea fi influențați, direct sau indirect, de calitatea procesuală a părții adverse, ceea ce pune la îndoială obiectivitatea examinării cauzei.

De asemenea, a menționat că, în cadrul aceleiași cauze, Curtea de Apel Centru a pronunțat două hotărâri contradictorii privind strămutarea — prin încheierile nr. 24r-215/24 din 30 iulie 2024 și nr. 24r-254/24 din 1 21 octombrie 2024 — ambele având același președinte de complet, fapt ce accentuează percepția unei posibile lipse de imparțialitate.

Potrivit art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, strămutarea este admisibilă atunci când există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor poate fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces, iar aceste condiții se regăsesc în prezenta cauză.

Totodată, a invocat dispozițiile art. 26 și 27 din același cod, care consacră principiile contradictorialității, egalității părților și imparțialității instanței, principii ce nu pot fi efectiv asigurate în situația în care Curtea de Apel Centru urmează să soluționeze o cauză în care una dintre părți este o instanță aflată în propria sa circumscripție.

În aceste condiții, transmiterea cauzei spre examinare unei alte instanțe de același grad reprezintă singura modalitate de a garanta soluționarea obiectivă și nepărtinitoare a litigiului și de a menține încrederea publicului în independența și integritatea corpului judecătoresc.

Art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4) din Codul de procedură civilă: „(2) Instanța strămută cauza la o altă instanță dacă: f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces; (4) Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că temeiul de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității 2 judecătorilor la soluționarea unei cauze civile. Circumstanțele cauzei ar putea servi drept temei pentru a fi considerate că poate fi știrbită nepărtinirea judecătorilor, dacă acestea se referă la instanța de judecată ca instituție publică. În ceea ce vizează calitatea participanților la proces, strămutarea cauzei ar putea avea loc dacă participanții la proces au fost sau se află în anumite legături comune cu toți judecătorii.

Raportând temeiul de drept enunțat la circumstanțele faptice ale speței deduse judecății, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că împrejurările descrise în pct. 5-10 din încheiere, constituie niște alegații pur declarative și nu se referă la circumstanțe care pot pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Centru la examinarea cererii de apel, după cum prevăd dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că, prevederile legale citate supra sunt clare în ceea ce vizează cazurile de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad pentru examinare. Însă, la caz, nu au fost identificate circumstanțe prin prisma argumentelor invocate în pct. 5-10 din încheiere, ce ar justifica strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad pentru examinarea apelului declarat de Eugeniu Chicu, reprezentat de аvосаtul stagiar Vasile Șeptelici împotriva hotărârii din 21 februarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi.

Mai mult, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că conform art.1 alin.(1)-(4) din Legea nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, puterea judecătorească este exercitată exclusiv de instanțele de judecată prin intermediul judecătorilor, aceștia fiind unici purtători ai acestei puteri, învestiți constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le exercită în conformitate cu legea, în mod independent, imparțial și inamovibil, supunându-se numai legii.

Subsecvent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, prin prisma art. 15 alin. (1) lit. a) și b) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, judecătorii sunt obligați să fie imparțiali și să asigure apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în fiecare caz concret se cere să se stabilească dacă există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor. Or, simpla invocare că sunt bănuieli de nepărtinire a judecătorilor ce ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces, nu poate constitui temei de admitere a cererii de strămutare.

În acest sens, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reamintește că existența imparțialității, în sensul conferit de art. 6 § 1, se determină prin aplicarea unui test subiectiv constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată și, în 3 același timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauză respectivă.

În Recomandarea sa nr. R(94)12 privind independența, eficiența și rolul judecătorilor (Principiul I.2.d), Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei a stabilit că judecătorii trebuie să aibă libertate neîngrădită pentru a lua hotărârile imparțial, în conformitate cu conștiința lor și cu interpretarea pe care o dau faptelor, respectând regulile relevante stabilite de lege.

Potrivit Codului de Conduită Judiciară de la Bangalore 2001, adoptat de Grupul Judiciar pentru Întărirea Integrității Justiției, revizuit la Masa Rotundă a Președinților Curților Supreme ținută la Palatul Păcii, Haga, 25- 26 noiembrie 2002, prin independența judecătorului se înțelege inclusiv independența individuală și instituțională, care presupune printre altele că judecătorii sunt independenți unii față de ceilalți. Nici o organizare ierarhică a justiției și nici o diferență de grad sau rang nu poate afecta în vreun mod dreptul unui judecător de a pronunța hotărâri în mod liber.

Judecătorul trebuie să își exercite funcția judiciară în mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor și în concordanță cu spiritul legii, fără influențe externe, sugestii, presiuni, amenințări și fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni și sub ce motiv.

De altfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în vederea asigurării dreptului participanților la proces la o instanță de judecată imparțială în materia acțiunilor civile, garantat de art. 6 §1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legiuitorul a prevăzut la art. 52 din Codul de procedură civilă, dreptul participanților la proces de a înainta cerere de recuzare în baza temeiurilor specificate la art.50 și 51 din același cod.

Respectiv, numai în situația când din motivul recuzării mai multor judecători ai Curții de Apel Centru, substituirea cărora ar deveni imposibilă, instanța ierarhic superioară ar avea dreptul să strămute prezenta cauză la o altă instanță de judecată egală în grad, situație ce în prezent nu se atestă.

În cauza de față, motivele invocate în susținerea cererii de către Eugeniu Chicu, pct.5-10 din încheiere, nu se întemeiază pe fapte concrete, verificabile sau probe certe care să contureze aparența unei lipse de imparțialitate din partea judecătorilor desemnați.

Existența a două încheieri diferite pronunțate de Curtea de Apel Centru nu reprezintă o dovadă a lipsei de imparțialitate, ci rezultatul evoluției procesuale și al reexaminării circumstanțelor cauzei. Diferența de soluție nu echivalează cu o contradicție juridică, iar identitatea completului de judecată nu constituie, potrivit art. 49 din Codul de procedură civilă, o cauză de incompatibilitate. În lipsa unor probe concrete privind influența sau părtinirea judecătorilor, simpla percepție subiectivă nu poate justifica aplicarea art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă și, prin urmare, nu poate fundamenta strămutarea cauzei. 4

Subsecvent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reamintește că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. Piersack c. Belgia, Morice c. Franța), existența unei temeri rezonabile de lipsă de imparțialitate trebuie evaluată prin prisma unui observator obiectiv și informat, iar cerința de imparțialitate impune nu doar lipsa unei părtiniri reale, ci și inexistența oricărei aparențe justificabile în acest sens.

În speță, părțile nu au făcut dovada existenței vreunui conflict de interese, a unei atitudini părtinitoare sau a unui comportament procedural neregulamentar din partea membrilor completului de judecată. Niciuna dintre afirmațiile invocate nu indică în mod credibil că judecătorii Curții de Apel Centru ar fi, în mod obiectiv, în imposibilitate de a asigura un proces echitabil.

Iar, admiterea unei cereri de strămutare în lipsa unor indicii temeinice ar contraveni scopului excepțional al instituției strămutării și ar putea crea un precedent care să afecteze autoritatea instanțelor legal competente.

Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei, depusă de Eugeniu Chicu, iar cauza se va examina în ordine de apel de Curtea de Apel Centru.

În conformitate cu art. 43 alin. (4) și art. 269-270 din Codul de procedură civilă,