LÉOTARD c. FRANCE

Publicat la 25 aprilie 2022 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 41298/21 Francois LEOTARD împotriva Franței, introdusă la 11 august 2021, comunicată la 5 aprilie 2022 CU PRIVIRE LA LUXEMBURG Curtea a Republicii pentru complicitate la abuz de bunuri sau credit din partea a două societăți, pe când a fost ministru al apărării. La 14 decembrie 2010, a fost deschisă o informare judiciară cu privire la circumstanțele în care au fost negociate contracte de vânzare cu amănuntul între două societăți specializate în exportul de echipamente militare franceze și autoritățile saudite și pakistaneze între 1993 și 1995. În urma unei plângeri anterioare, care a fost depusă de rude ale victimelor atacului asupra lui Karachi, la 8 mai 2002. Printre alte acte, unul dintre judecătorii de judecată cosaisiși a primit o copie a dosarului penal referitor la cauza: Fondo social di Cooperazione europea. El și-a deschis gura și a vărsat extrase din ea în fișa de judecată. Judecătorii au considerat că anumite elemente ar putea duce la punerea în discuție a reclamantului și a dlui Edouard Balladur. Cu toate acestea, acestea sunt cele care au fost ministru al apărării și, respectiv, prim-ministru al faptelor la momentul respectiv, astfel încât au fost incompetenți să își cunoască eventuala răspundere penală printr-o ordonanță din 6 februarie 2014. La 26 iunie 2014, comisia de judecată a Curții a Republicii a fost sesizată cu privire la urmărirea penală a informațiilor. Prin hotărârea din 30 septembrie 2019, aceasta a dispus trimiterea părților interesate la formarea de judecată a Curții a Republicii. Aceasta a avut loc în ședința din 19 ianuarie până la 3 februarie 2021. Reclamantul a prezentat mai întâi, fără a se adresa unui avocat. La deschiderea dezbaterilor, președintele a adresat la apelul inculpaților și martorilor. El a constatat absența a patru dintre martorii menționați de procurorul general, a luat notă de faptul că acesta renunțase la a-i face să audă și a primit observațiile Consiliului dlui Balladur. El a dat cunoștință inculpaților din actul care a sesizat instanța. Apoi a întrebat pe reclamant dacă ar fi asistat de un avocat; acesta a răspuns negativ. Tribunalul a examinat apoi în limita litis. După o suspendare din culpă, președintele a declarat că incidentul va fi anexat la fond și notafia inculpaților dreptul lor de a-și păstra tăcerea. Instanța a trecut peste audierea martorilor necomparanți. Reclamantul a fost reprezentat începând cu 2 februarie 2021. În timpul pledoariei sale, consiliul său a solicitat relaxarea și, în ultimă instanță, anularea procedurii pentru încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil. Prin hotărârea din 4 martie 2021, Curtea a Republicii a respins excepția de prescripție a acțiunii publice susținute de co-prevenirea sa. Ea a declarat că reclamantul este vinovat de faptele care îi erau reproșate și l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la 100.000 EUR de laînchisoare. Prin hotărârea din 4 iunie 2021, Curtea de Casație, reunită în ședința plenară, a respins recursul reclamantului. Reclamantul nu precizează dacă a exercitat acțiunea de despăgubire prevăzută la articolul L. 141-1 din Codul de organizare judiciară. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de notificarea tardivă a dreptului său la tăcere în momentul prezentării sale în fața formării de judecată a Curții a Republicii. Pe de altă parte, Tribunalul susține că nu a fost judecat într-un termen rezonabil și adaugă că, în mod necesar, faptele au fost privatizate de un proces echitabil, având în vedere dispariția martorilor și pierderea probelor. Denumirea încălcării articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b), reclamantul afirmă că: ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Acesta arată că aceste documente, produse în cele din urmă de co-prevenirea sa, au fost apoi denaturate de formarea de judecată a Curții a Republicii, care a depășit excepția de la prescripție. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (d), reclamantul reproșează instanței de judecată a Curții a Republicii de a fi trecut dincolo de audierea martorilor necomparanți fără a-și colecta observațiile sau a-și justifica hotărârea. A fost examinată în mod echitabil cauza reclamantului, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție? În special, faptul că notificarea dreptului său de a se tăcea a avut loc în cursul procedurii este de natură să aducă atingere dreptului său la un proces echitabil? Durata procedurii penale urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție Reclamantul a dispus de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (b) din convenție ? S-au abținut autoritățile de urmărire să comunice apărării elemente de probă care ar fi putut permite reclamantului să constate achiziția prescripției acțiunii publice Forma de judecată a tras, la examinarea acestor elemente de probă, concluzii care ar putea fi considerate arbitrare sau vădit neraționale în ceea ce privește prescrierea Reclamantul a putut, după cum se prevede la articolul (d) Convenției, interogarea sau interogarea martorilor acuzați și obținerea convocarii și interogării martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați Pe de altă parte, părțile vor trebui să furnizeze Curții următoarele informații faptice și documente: motivele prezentate de martori pentru a se abține de la prezentarea în fața instanței de judecată Hotărârea nr. 3 pronunțată la 21 decembrie 2017 de către comisia de judecată a Curții a Republicii Europene, la cerere, în scopul constatării prescripției acțiunii publice la: Hotărârea pronunțată de Adunarea Plenară a Curții de Casație la 13 martie 2020 (recursurile n 19-86.609, n 18-80.162, n 18-80.162 și n 18-80.0164 și n 18-80.165).

Publié le 25 avril 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

41298/21

Francois LÉOTARD

contre la France

introduite le 11 août 2021

communiquée le 5 avril 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

l’équité de la procédure pénale suivie à l’encontre du requérant et ayant abouti à sa condamnation par la Cour de justice de la République pour complicité d’abus de biens ou du crédit de deux sociétés, alors qu’il était ministre de la Défense.

Le 14 décembre 2010, une information judiciaire fut ouverte au sujet des circonstances dans lesquelles avaient été négociés des contrats d’armement entre deux sociétés spécialisées dans l’exportation de matériel militaire français et les autorités saoudiennes et pakistanaises entre 1993 et 1995.

L’information fut jointe à une précédente plainte avec constitution de partie civile déposée par des proches de victimes de l’attentat survenu le 8

mai 2002 à Karachi.

Des investigations complexes s’ensuivirent. Entre autres actes, un des juges d’instruction cosaisis se fit parvenir la copie du dossier pénal relatif à l’affaire dite «

du

Fondo sociale di cooperazione europea

». Il l’exploita et en versa des extraits au dossier d’instruction.

Les juges d’instruction estimèrent que certains éléments pouvaient aboutir à la mise en cause du requérant et de M.

Edouard Balladur. Toutefois, ceux

‑

ci étaient respectivement ministre de la Défense et Premier ministre à l’époque des faits, de sorte qu’ils se déclarèrent incompétents pour connaître de leur responsabilité pénale éventuelle par une ordonnance du 6 février 2014.

Le 26 juin 2014, la commission d’instruction de la Cour de justice de la République fut saisie de la poursuite de l’information.

Par arrêt du 30 septembre 2019, elle ordonna le renvoi des intéressés devant la formation de jugement de la Cour de justice de la République.

Celle-ci tint audience du 19 janvier au 3 février 2021.

Le requérant comparut d’abord sans l’assistance d’un avocat.

À l’ouverture des débats, le président procéda à l’appel des prévenus et des témoins. Il constata l’absence de quatre des témoins cités par le ministère public, prit acte que celui-ci renonçait à les faire entendre et recueillit les observations du conseil de M. Balladur. Il donna connaissance aux prévenus de l’acte ayant saisi le tribunal. Puis il demanda au requérant s’il serait assisté d’un avocat ; celui-ci répondit par la négative. Le tribunal examina ensuite

in limine litis

une demande de supplément d’information présentée par son coprévenu. Les avocats de celui-ci et le ministère public furent entendus. Le requérant ne s’exprima pas à ce sujet. Après une suspension d’audience, le président annonça que l’incident serait joint au fond et notifia aux prévenus leur droit de se taire.

L’audience se poursuivit. La juridiction passa outre l’audition des témoins non-comparants.

Le requérant se fit représenter à compter du 2 février 2021. Lors de sa plaidoirie, son conseil sollicita sa relaxe et, en dernière intention, l’annulation de la procédure pour violation du droit à être jugé dans un délai raisonnable.

Par un arrêt du 4 mars 2021, la Cour de justice de la République écarta l’exception de prescription de l’action publique soutenue par son coprévenu. Elle déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à deux ans d’emprisonnement avec sursis et à 100 000 euros d’amende. Elle relaxa par ailleurs M. Balladur.

Par un arrêt du 4 juin 2021, la Cour de cassation, réunie en assemblée plénière, rejeta le pourvoi du requérant.

Le requérant ne précise pas s’il a exercé l’action indemnitaire prévue à l’article L.

141-1 du code de l’organisation judiciaire.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la notification tardive de son droit au silence lors de sa comparution devant la formation de jugement de la Cour de justice de la République. Par ailleurs, il soutient qu’il n’a pas été jugé dans un délai raisonnable et ajoute que l’ancienneté des faits l’a nécessairement privé d’un procès équitable, eu égard à la disparition des témoins et au dépérissement des preuves.

Dénonçant la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b), le requérant affirme qu’en versant à l’information litigieuse des extraits parcellaires d’un autre dossier pénal, le juge d’instruction initialement saisi des faits a délibérément dissimulé des pièces de nature à établir la prescription de l’action publique. Il indique que ces pièces, finalement produites par son coprévenu, ont ensuite été dénaturées par la formation de jugement de la Cour de justice de la République, laquelle a écarté l’exception de prescription.

Sous l’angle de l’article 6 §§ 1 et 3 d), le requérant reproche à la juridiction de jugement de la Cour de justice de la République d’être passée outre l’audition des témoins non-comparants sans recueillir ses observations ni motiver sa décision.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article

35 §

1 de la Convention

?

2.

La cause du requérant a-t-elle été examinée équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, le fait que la notification de son droit de se taire soit intervenue en cours d’audience est-il de nature à porter atteinte à son droit à un procès équitable

? D’autre part, l’ancienneté des faits a-t-elle eu pour effet de rendre le procès du requérant inéquitable

?

3.

La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article

6 §

1 de la Convention

?

4.

Le requérant a-t-il disposé des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, comme l’exige l’article

6 §

3

b) de la Convention

? Les autorités de poursuite se sont-elles abstenues de communiquer à la défense des éléments de preuve qui auraient pu permettre au requérant de faire constater l’acquisition de la prescription de l’action publique

?

La formation de jugement a

‑

t

‑

elle tiré, lors de l’examen de ces éléments de preuve, des conclusions pouvant passer pour arbitraires ou manifestement déraisonnables au sujet de la prescription

?

5.

Le requérant a-t-il pu, comme l’exige l’article

6

§

3

d) de la Convention, interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

?

Par ailleurs, les parties devront fournir à la Cour les renseignements factuels et documents suivants :

-

les motifs avancés par les témoins pour s’abstenir de comparaître devant la juridiction de jugement

;

-

l’arrêt n

o

3 rendu le 21 décembre 2017 par la commission d’instruction de la Cour de justice de la République, sur requête aux fins de constatation de la prescription de l’action publique

;

-

l’arrêt rendu par l’assemblée plénière de la Cour de cassation le 13

mars 2020 (pourvois n

o

19-86.609, n

o

18-80.162, n

o

18-80.164 et n

o

18-80.165).