2ra-1611/23 — repararea prejudiciului moral

La 15 octombrie 2021, Radu Ghurghiș a depus cerere de chemare în judecată către Varvara Covrig privind repararea prejudiciului moral cauzat prin contravenție în suma de 10 000 lei precum și compensarea cheltuielilor de judecată suportate. (f. d. 2-4, vol. I).

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul Radu Ghurghiș a indicat că în privința Varvarei Covrigt la 5 mai 2021 a fost întocmit procesul- verbal MAI nr. 05260220, iar prin decizia de sancționare aceasta a fost recunoscută vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 242 alin. (2) din Codul Contravențional.

Reclamantul a susținut că în urma producerii accidentului rutier a suferit prejudiciul moral, manifestat prin stres și nervozitate.

A menționat că a pretins pe calea extrajudiciară achitarea sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral, însă pârâta Varvara Covrig, nu a reacționat la cerința respectivă.

În drept, reclamantul și-a întemeiat pretențiile în temeiul art. 9 alin.(1), (2), art. 16 alin.(1) lit. g), art. 19 alin.(1), art. 21, art. 1998 alin.(1), art. 2036 alin.(1), (2) din Codul Civil, art. 27, 85 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Instanța de apel în motivarea soluției a reținut corectitudinea determinării de către prima instanța a raportul juridic dedus judecății, stabilirea circumstanțelor importante pentru soluționarea pricinii, concluzionând despre legalitatea și temeinicia hotărârii adoptate.

Colegiul civil, a reținut că instanța de fond just a respins pretenția privind încasarea prejudiciului moral or, recunoașterea persoanei vinovate de săvârșirea contravenției în domeniul circulației rutiere reprezintă prin sine o satisfacție echitabilă pentru reclamant. Mai mult, a fost specificat că nici o persoană nu a avut de suferit în rezultatul accidentului rutier. Or, la momentul accidentului, apelantul-reclamant Radu Gurghiș, nu se afla în mașina sau în preajma mașinii. Astfel, suferințele morale nu s-au demonstrat ca rezultat al accidentului iar prejudiciul adus mașinii nu se poate egala cu prejudiciul moral adus persoanei fizice, care a suferit în urma accidentului rutier .

Instanța de apel, a făcut referire la prevederile legale stipulate în art.2036 și 2037 din Codul civil, menționând că prejudiciul moral se compensează numai în cazul provocării acestuia prin fapte ce atentează și lezează drepturile personale 2 nepatrimoniale, adică prejudiciul este moral numai dacă este urmarea încălcării unor valori de aceeași natură.

De asemenea, instanța de apel a subliniat, că compensarea prejudiciului moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale se admite numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar odată ce prejudiciul este suferit din cauza unei fapte recunoscute de lege ca una care îndreptățește la repararea prejudiciului, ține de reclamant să demonstreze prejudiciu, adică suferințele fizice și psihice.

Completul de judecată conchide că recurentul, s-a conformat prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul, or, copia deciziei motivate a fost expediată în adresa recurentului Radu Ghurghiș la 11 ianuarie 2024, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică (f. d. 208, 3 vol. II), iar cererea de recurs a fost depusă la 13 noiembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal (f. d. 1-6, vol. II).

La 29 iulie 2024, în adresa Varvarei Covrig, a fost expediată copia recursului declarat de Radu Ghurghiș, reprezentat de avocatul Alexandru Savva, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere anexată la materialele dosarului (f. d. 8, vol. II).

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, Varvata Covrig nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.

Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.” 4

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul Curții Supreme de Justiție, notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chișinău și nu relevă că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci 5 expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). 6

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Radu Gurghiș, reprezentat de avocatul Alexandru Savva, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul declarat de Radu Gurghiș, reprezentat de avocatul Alexandru Savva, împotriva deciziei din 8 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 7