2ra-1478/23 — Transmiterea în posesie a bunului ipotecat și încasarea dobânzii de intirziere

La 12 mai 2021, Dumitru Postolachi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cristinei Captaciuc privind transmiterea în posesie a bunului ipotecat și încasarea dobânzii de întârziere.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a relatat că la 07 iulie 2016 a încheiat cu Cristina Captaciuc contractul de împrumut, autentificat de notarul public Aliona Agachi, sub nr. 7833, prin care i-a împrumutat suma de 25000 de euro, echivalentul a 549035 de lei conform cursului BNM la data semnării contractului. Conform prevederilor contractuale, Cristina Captaciuc urma să-i restituie împrumutul până la 07 mai 2017.

Totodată, în scopul asigurării executării obligațiunilor ce rezultă din contractul de împrumut, la 07 iulie 2016 a încheiat cu Cristina Captaciuc contractul de ipotecă nr. 7835, potrivit căruia ultima a ipotecat apartamentul nr. 16, cu suprafața de 56,7 m2, cu numărul cadastral xxxxxxxxx și cota de 3,38 %, din blocul locativ cu suprafața totală de 536,5 m2, cu numărul cadastral xxxxxxxxx, situat pe str. xxxxxxxxx, mun.xxxxxx, care-i aparținea cu drept de proprietate. Contractul în cauză la fel a fost autentificat de notarul public Aliona Agachi.

Reclamantul a susținut că pârâta nu și-a onorat în termenul stabilit obligația de restituire a împrumutului, respectiv a acumulat o datorie în mărime de 25000 de euro, echivalentul a 549035 de lei conform cursului BNM la data semnării contractului.

Prin notificarea din 04 august 2017 a somat-o pe pârâta Cristina Captaciuc referitor la executarea obligației de restituire a împrumutului, rezervându-și dreptul de a solicita deposedarea și transmiterea silită în posesia sa a bunului ipotecat. Din motive necunoscute Cristina Captaciuc, nu a întreprins nicio acțiune de restituire a datoriei.

Astfel, la 15 august 2017 a înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Bălți preavizul de exercitare a dreptului de ipotecă, totodată solicitându-i pârâtei Cristinei Captaciuc transmiterea benevolă în termen de 20 zile în posesia sa a bunurilor ipotecate. Însă, până în prezent debitorul ipotecar, nu a transmis bunurile ipotecate, deși termenul acordat a expirat. 1

Având în vedere cele enunțate și întemeindu-și cererea de chemare în judecată în baza art.7 alin. (4)-(5), art.572 alin. (2), art.585, 602, 617, 867 alin. (1), art. 869 alin. (3), art. 872 alin. (1) din Codul civil (în redacția până la 01 martie 2019), art.30 al Legii nr.142 din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă, art.744 și 752 din Codul civil (în redacția după 01 martie 2019), Dumitru Postolachi a solicitat transmiterea în posesie a bunului ipotecat – ap. 16, cu suprafața de 56,7 m2, cu numărul cadastral xxxxxxxxx9 și a cotei de 3,38 % din blocul locativ, cu suprafața totală de 536,5 m2, cu numărul cadastral xxxxxxxxx, situat pe str. xxxxxxxxx, mun.xxxxxx, pentru comercializare în scopul stingerii obligațiilor ce reies din contractul de împrumut nr. 7833 din 07 iulie 2016 și încasarea dobânzii de întârziere calculată din ziua scadenței până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești din suma de 549035 de lei.

În cadrul ședinței de judecată din 07 octombrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu a înaintat cerere cu privire la ridicarea excepției de tardivitate a cererii de chemare în judecată depusă de Dumitru Postolachi împotriva sa privind transmiterea în posesie a bunului ipotecat și încasarea dobânzii de întârziere, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind tardivă (f.d.55-57).

În susținerea cererii, Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu a indicat că reclamantul a depășit termenul legal de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 267 din Codul civil, termen în care putea introduce acțiunea cel târziu până la 07 mai 2020. Aceasta deoarece contractul de împrumut și cel de ipotecă au fost încheiate la 07 iulie 2016, iar termenul de scadență al împrumutului era stabilit până la 07 mai 2017. În consecință, a susținut că reclamantul trebuia să întreprindă demersuri pentru valorificarea dreptului său în intervalul 07 mai 2017 – 07 mai 2020.

Prin încheierea din 13 octombrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central s-a admis parțial cererea reprezentantului pârâtei Cristina Captaciuc, avocatului Dragoș Grosu cu privire la ridicarea excepției de tardivitate a cererii de chemare în judecată depusă de Dumitru Postolachi împotriva Cristinei Captaciuc privind transmiterea în posesie a bunului ipotecat și încasarea dobânzii de întârziere. S-a admis cererea reprezentantului pârâtei Cristina Captaciuc, avocatului Dragoș Grosu cu privire la ridicarea excepției de tardivitate a capătului acțiunii cu privire la încasarea dobânzii de întârziere. S-a respins ca tardiv capătul cererii cu privire la încasarea dobânzii de întârziere, din cererea de chemare în judecată înaintată de Dumitru Postolachi împotriva Cristinei Captaciuc privind transmiterea în posesie a bunului ipotecat și încasarea dobânzii de întârziere. S-a respins ca neîntemeiată cererea reprezentantului pârâtei Cristina Captaciuc, avocatului Dragoș Grosu cu privire la ridicarea excepției de tardivitate în privința capătului de acțiune cu privire la transmiterea în posesie 2 a bunului ipotecat, din cererea de chemare în judecată înaintată de Dumitru Postolachi împotriva Cristinei Captaciuc privind transmiterea în posesie a bunului ipotecat (f.d.69-71).

Prin hotărârea din 26 octombrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Dumitru Postolachi. S-a transmis în posesiunea lui Dumitru Postolachi ap.16, cu suprafața de 56,7 m2, cu numărul cadastral xxxxxxxxx și cota de 3,38%, cu numarul cadastral xxxxxxxxx, situat pe str. xxxxxxxxx, mun.xxxxxx, pentru a fi comercializat în scopul stingerii obligațiilor ce reies din contractul de împrumut nr. 7833 din 07 iulie 2016. S-a încasat de la Crisitina Captaciuc, în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 16471,05 lei, de plata căreia reclamantul a fost scutit la depunerea cererii de chemare în judecată. (f.d. 76, 80-84).

La 21 decembrie 2021, Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu a depus apel nemotivat, iar la 13 mai 2022 a prezentat cererea de apel motivată împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 și a hotărârii din 26 noiembrie 2021 ale Judecătoriei Bălți, sediul Central, solicitând casarea parțială a încheierii nominalizate, în latura respingerii ca neîntemeiate a cererii sale cu privire la ridicarea excepției de tardivitate în partea transmiterii în posesie a bunului ipotecat și a hotărârii enunțate, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Dumitru Postolachi, și încasarea de la acesta a cheltuielilor de judecată (f.d.79, 95-97).

Prin decizia din 21 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul declarat de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu și s-a menținut încheierea din 13 octombrie 2021 și hotărârea din 26 noiembrie 2021 ale Judecătoriei Bălți, sediul Central (f.d. 140-147).

Curtea de Apel Bălți, examinând apelul declarat de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu, împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 și a hotărârii din 26 octombrie 2021 ale Judecătoriei Bălți, sediul Central, a conchis că actele primei instanțe sunt legale și întemeiate, iar soluția pronunțată trebuie menținută.

În susținerea concluziei enunțate, instanța de apel a reținut că între Dumitru Postolachi și apelanta Cristina Captaciuc a fost încheiat contractul de împrumut nr. 7833 din 07 iulie 2016, prin care aceasta s-a obligat să restituie suma de 25000 de euro până la 07 mai 2017, și contractul de ipotecă nr. 7835 din aceeași dată, prin care debitoarea a constituit în favoarea creditorului ipotecar un drept de garanție asupra apartamentului nr. 16 din mun. xxxxxx și asupra cotei de 3,38 % din blocul locativ, contract înregistrat în Registrul bunurilor imobile conform art. 11 și art. 15 din Legea cu privire la ipotecă nr. 142 din 26 iunie 2008. Întrucât Cristina Captaciuc nu și-a executat obligația la termen, creditorul a procedat, potrivit art. 31 alin. (1)–(3) din aceeași lege, la notificarea debitoarei și înregistrarea preavizului privind executarea dreptului de ipotecă, iar în lipsa executării benevole a introdus acțiunea în instanță. 3

Referitor la argumentul apelantei privind tardivitatea cererii de chemare în judecată, instanța de apel a notat că, potrivit art. 267 și art. 272 din Codul civil (redacția până la republicare), termenul general de prescripție este de 3 ani și a început să curgă de la 07 mai 2017, data scadenței obligației, urmând să expire la 07 mai 2020. Totuși, aplicabile sunt și dispozițiile art. 7 alin. (6) din Codul civil (după republicare) care stabilesc că legea nouă se aplică termenelor de prescripție în curs, și art. 392 alin. (2) lit. a) al Codului civil (în vigoare din 01 martie 2019), care prevede un termen de 10 ani pentru acțiunile ce privesc drepturi reale garantate prin gaj sau ipotecă. În aceste condiții, instanța ierarhic inferioară a subliniat că acțiunea a fost introdusă în termen legal.

Mai mult, analizând raportul dintre prescripția obligației principale și cea a obligației accesorii garantate prin ipotecă prin prisma dispozițiilor art. 281 alin. (1) al Codului civil (redacția veche) care recunoaște dreptul debitorului de a refuza executarea unei obligații prescrise, art. 282 alin. (1) din Codul civil (redacția veche) și art. 407 din Codul civil (după republicare), ce dispun expres că prescripția dreptului principal nu împiedică pe creditor să solicite satisfacerea creanței din bunul grevat, în anumite limite, instanța de apel a stabilit că în speță, condițiile prevăzute de art. 407 sunt întrunite, întrucât creditorul urmărește exclusiv bunul grevat și nu întreg patrimoniul debitorului, iar executarea vizează doar capitalul datorat, fără dobânzi sau penalități.

Pe acest temei, instanța de apel a concluzionat că dreptul creditorului de a executa ipoteca subzistă chiar dacă termenul de prescripție al obligației principale s-a împlinit, întrucât ipoteca este un drept real distinct și accesoriu, guvernat de propriile reguli legale. În conformitate cu art. 30 alin. (1)–(2) din Legea cu privire la ipotecă nr. 142 din 26 iunie 2008, creditorul ipotecar poate executa dreptul său prin transmiterea în posesie a bunului ipotecat, iar potrivit art. 757 alin. (1) lit. a) din Codul civil (după republicare), aceasta se poate dispune prin hotărâre judecătorească.

Instanța de apel a mai observat că apelanta nu a prezentat probe sau argumente noi care să justifice casarea hotărârii primei instanțe, limitându-se la reiterarea excepției de tardivitate, deja examinată și respinsă. În aceste condiții, instanța ierarhic inferioară a respins apelul ca nefondat și a menținut în vigoare încheierea din 13 octombrie 2021 și hotărârea din 26 octombrie 2021 ale Judecătoriei Bălți, sediul Central.

La 22 septembrie 2023, Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu a declarat recurs împotriva deciziei din 21 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea acesteia și a hotărârii instanței de fond, și parțială a încheierii din 13 octombrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, în latura respingerii ca neîntemeiate a cererii sale cu privire la ridicarea excepției de tardivitate în partea transmiterii în posesie a bunului ipotecat, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Dumitru Postolachi, și încasarea de la acesta a cheltuielilor de judecată. 4

În susținerea cererii de recurs, recurenta a enunțat motivele de fapt și de drept indicate anterior la etapa examinării cauzei în prima instanță și instanța de apel, suplimentar invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, care în opinia sa, este nelegală și arbitrară, întrucât instanța ierarhic inferioară a menținut hotărârile primei instanțe fără a analiza în mod real criticile formulate și fără a aplica corect normele legale incidente, motiv pentru care urmează a fi casată în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.

De altfel, recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat principiul „accessorium sequitur principale”, deoarece ipoteca reprezintă un drept accesoriu obligației principale, iar în condițiile în care creanța rezultată din contractul de împrumut din 07 iulie 2016 era prescrisă la data de 07 iulie 2020, nu mai putea fi obținută executarea forțată prin transmiterea bunului ipotecat. Astfel, prin menținerea hotărârii primei instanțe, s-a dispus transmiterea imobilului ipotecat cu încălcarea evidentă a regimului juridic al gajului.

De asemenea, instanțele ierarhic inferioare au aplicat eronat dispozițiile privind taxa de stat, obligând-o la plata sumei de 16.471,05 lei, calculată ca 3% din valoarea creanței, deși potrivit art. 3 pct. 1 lit. e1) din Legea nr. 1216/1992, pentru cererile privind exercitarea dreptului de gaj taxa se stabilește la 0,5% din valoarea creanței garantate, ceea ce în speță reprezenta 2.745,18 lei.

Aici, recurenta a precizat că deși în apel a invocat expres această aplicare greșită a legii, instanța de apel nu s-a pronunțat deloc asupra acestor argumente, încălcând art. 373 alin. (5) din Codul de procedură civilă și principiul disponibilității din art. 27 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, raționamentul Curții de Apel Bălți este contradictoriu, întrucât, pe de o parte, a calculat taxa de stat pentru apel conform dispozițiilor Legii nr. 1216/1992, iar pe de altă parte, a menținut soluția primei instanțe privind încasarea sumei de 16.471,05 lei, ceea ce confirmă caracterul arbitrar și nelegal al deciziei atacate.

Prin referința depusă la 12 februarie 2024, Dumitru Postolachi a solicitat declararea inadmisibilă sau respingerea ca neîntemeiată a recursului declarat de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu.

În această consecvență, admisibilitatea recursului declarat de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu împotriva deciziei din 21 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, va fi examinată prin prisma temeiurilor stipulate în redacția art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare de la 01 septembrie 2023. Astfel, la momentul depunerii și examinării admisibilității prezentului recurs, prevederile legale relevante aveau următorul conținut:

Art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența Curții Supreme de Justiție. (2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.”

Art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit.a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct.30).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Din analiza recursului declarat rezultă că Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu a invocat temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct. 30).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că motivele de casare, invocate în recursul depus de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), lit. e) din Codul de procedură civilă, or, nu s-a constatat că decizia contestată ar fi arbitrară.

La acest capitol, în ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea instanței de apel ar fi arbitrară, în sensul art. 432 alin. (2), lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs reține că nu orice dezacord cu soluția instanței ierarhic inferioare echivalează cu o încălcare a principiilor de drept sau cu o hotărâre arbitrară.

Din punct de vedere jurisprudențial, noțiunea de „hotărâre arbitrară” trebuie înțeleasă în lumina interpretărilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea a reținut că o decizie judecătorească este arbitrară dacă nu are nicio bază 7 juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură logică între faptele litigiului, norma juridică aplicabilă și soluția adoptată. În plus, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, s-a subliniat că o hotărâre este afectată de o „eroare vădită” atunci când conține o eroare de drept sau de fapt atât de gravă încât niciun judecător rezonabil nu ar fi putut să o comită și care are potențialul de a compromite echitatea procesului.

Aplicând aceste repere la cauza dedusă judecății, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a normelor legale incidente. Hotărârea contestată nu este lipsită de fundament juridic, iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile.

Referitor la susținerea privind pretinsa apreciere vădit nerezonabilă a probelor, instanța de recurs constată că nu a fost demonstrată existența unei erori evidente de evaluare a materialului probator, care să fi fost determinantă pentru soluția adoptată. O simplă divergență în interpretarea probelor nu este suficientă pentru a atrage incidența art. 432 alin. (2), lit. e) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, nu se poate reține caracterul arbitrar al hotărârii, întrucât nu s-a dovedit o abatere evidentă de la dreptul intern, nici o nefundamentare juridică, astfel cum impune art. 432 alin. (2), lit. e) din Codul de procedură civilă, coroborat cu jurisprudența CtEDO.

Respectiv, întrucât, potrivit art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, o eroare în aprecierea probelor poate atrage admiterea recursului doar dacă este vădită, inexplicabilă rațional pentru un profesionist și determinantă pentru soluția pronunțată, iar în speță recurenta nu a demonstrat aceste elemente și nu a prezentat argumente sau probe concludente privind caracterul arbitrar al deciziei Curții de Apel Bălți, care a fost întemeiată pe probele administrate și interpretarea corectă a normelor legale, rezultă că cererea de recurs este nefondată.

În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele invocate în cererea de recurs sunt similare celor invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale.

Decizia Curții de Apel Bălți din 21 martie 2023 nu poate fi considerată arbitrară în sensul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă doar pentru faptul că instanța de apel nu s-a expus în mod expres asupra legalității taxei de stat, întrucât această chestiune are un caracter accesoriu și nu constituie prin ea însăși un temei de casare a hotărârii. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că noțiunea de 8 „proces echitabil” prevăzută de art. 6 CEDO vizează în primul rând garanțiile de fond privind accesul la justiție și examinarea imparțială a cauzei, iar neregularitățile minore de ordin procedural sau omisiunile instanțelor asupra unor aspecte secundare nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, cauzele García Ruiz v. Spania, 1999, și Khamidov v. Rusia, 2007).

Astfel, neexaminarea punctuală a criticilor referitoare la taxa de stat nu afectează legalitatea și temeinicia soluției asupra fondului litigiului, iar prin prisma art. 6 CEDO aceasta nu poate fi considerată o ingerință disproporționată în drepturile procesuale ale părților. În consecință, omisiunea instanței de apel cu privire la taxa de stat nu poate fi calificată drept o manifestare a arbitrarului judiciar și nu poate justifica casarea deciziei.

Eventualele neconcordanțe privind calculul sau repartizarea taxei de stat pot fi soluționate separat, în temeiul art. 249 din Codul de procedură civiă, prin corectarea greșelilor de calcul evidente, ori al art. 250 din Codul de procedură civiă, prin emiterea unei hotărâri suplimentare asupra cheltuielilor de judecată omise.

Prin urmare, dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

În contextul prevederilor art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cazul invocării inclusiv în recurs de către recurent a temeiurilor conținute la art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică sub aspectul dat temeiurile recursului.

La acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, statuează că, dreptul de acces la instanță nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p. 38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). Procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar 9 chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

Din considerentele redate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Cristina Captaciuc, reprezentată de avocatul Dragoș Grosu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă și drept urmare prin prisma art. 433 alin. (1) lit. f), urmează a fi considerat inadmisibil deoarece este vădit neîntemeiat.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,