2ra-1055/23 — Cu privire la încasarea datoriei

La 11 iunie 2019, Vladislav Gulco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Olgăi Pîslari, prin care a solicitat încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a indicat că în toamna anului 2016 i- a împrumutat Olgăi Pîslari suma de 30 000 lei pe un termen de șase luni, în acest sens fiind eliberată o recipisă.

Reclamanta a susținut că, până la data de 21 martie 2017, Olga Pîslari i-a restituit o parte din datorie, în sumă de 7 600 lei, iar pentru suma restantă de 22 400 lei a rugat să fie prelungit termenul de rambursare, deoarece a rămas fără loc de muncă.

În aceeași zi, 21 martie 2017, Olga Pîslari a întocmit altă recipisă prin care a recunoscut că a împrumutat de la reclamant suma de 22 400 lei, fără dobândă și se obligă să restituie datoria în termen de doi ani.

Astfel, la expirarea termenului contractului de împrumut, 21 martie 2019, Olga Pîslari nu a rambursat datoria lui Vladislav Gulco și nici până în prezent.

La 30 martie 2019, la somația expediată în adresa Olgăi Pîslari pentru a întoarce datoria, ultima i-a comunicat că refuză să-i restituie datoria, pe motiv că a fost influențată psihologic la momentul întocmirii recipisei. Olga Pîslari a invocat că suma de 22 400 lei ar fi restanța ei față de SRL „Nucherus” unde a lucrat în calitate de vânzător, iar relațiile ei cu societatea „Nucherus” nu au nimic cu datoria față de reclamant.

Reclamantul consideră că Olga Pîslari are o obligațiune pecuniară neexecutată în termenul stabilit de contract, respectiv pentru perioada de întârziere a solicită încasarea dobânzii de întârziere, calculată pentru perioada 21 martie 2017 – 21 martie 2019 în suma de 3 360 lei.

Reclamantul Vladislav Gulco a solicitat încasarea de la Olga Pîslari datoria în sumă de 22 400 lei, dobânda de întârziere pentru 24 de luni în sumă de 3 360 lei și cheltuielile de judecată suportate în legătură cu plata taxei de stat la depunerea acțiunii în sumă de 773 lei. 1

La 23 august 2019, Olga Pîslari a înaintat cererea reconvențională împotriva lui Vladislav Gulco, cu privire la constarea nulității absolute a contractului de împrumut din 21 martie 2017 și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale Olga Pîslari a invocat că nu are careva datorii față de Gulco Vladislav, ori în realitate nu a primit cu împrumut bani de la ultimul.

Olga Pîslari a declarat că recipisa din 21 martie 2017 a scris-o sub influența lui Vladislav Gulco, care prin presiune psihologică a impus-o să scrie asemenea recipisă. Potrivit actului de revizie din 03 martie 2017, Olga Pîslari are o datorie în sumă de 22 413 lei față de SRL „Nucherus”, iar în calitate de SRL „Nucherus” este în drept să înainteze pretenții față de ea.

Reclamanta Olga Pîslari consideră că Vladislav Gulco nu este în drept să înainteze careva pretenții față ea, deoarece contractul de împrumut din 21 martie 2017 poartă un caracter simulat și urmează a fi recunoscut nul din momentul încheierii acestui act juridic, fără consecințe juridice, ori a fost încheiat cu intenția de a ascunde alt act juridic, și anume, actul de inventariere din 03 martie 2017 efectuat de SRL „Nucherus”, prin care s-a constat neajunsul mijloacelor financiare în sumă de 22 413 lei, iar ca urmare au întocmit actul respectiv între salariatul Olga Pîslari și angajatorul SRL „Nucherus”.

La 15 decembrie 2017, a restituit SRL „Nucherus” suma de 1 500 lei, iar în prezent datoria restantă constituie suma de 20 913 lei, fapt confirmat prin semnătura administratorului Alexandr Crijevschii aplicată pe versoul explicației din 14 decembrie 2017.

Reclamanta consideră că contractul de împrumut trebuie să fie real translativ de proprietate cu transmiterea și primirea de facto a banilor împrumutați pentru a fi posibil de a dispune de ei. În lipsa elementelor menționate relațiile între părți nu pot fi calificate ca relații ce ar cădea sub incidența art. 867 din Codul civil ale contractului de împrumut. Astfel, contractul de împrumut este nul, motiv din care a formulat acțiunea de constatare a nulității absolute.

Reclamanta Olga Pîslari a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat între Olga Pîslari și Vladislav Gulco din 21 martie 2017 din momentul încheierii fără consecințe juridice a contractului.

Prin hotărârea din 30 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins cererea de chemare în judecată reconvențională depusă de Olga Pîslari. S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Gulco. S-a încasat de la Olga Pîslari în beneficiul lui Vladislav Gulco datoria rezultată din contractul de împrumut din 21 martie 2017 în sumă de 22 400 lei și cheltuielile de judecată suportate în legătură cu plata taxei de stat la depunerea acțiunii în sumă de 672 lei, precum și suma de 350 lei pentru traducerea actelor anexate la dosar. S-a respins capătul de cerere înaintată de Vladislav Gulco împotriva Olgăi Pîslari cu privire la încasarea dobânzii de întârziere pentru perioada 2017-2019 în sumă de 3 360 lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, analizând lucrările dosarului în raport cu starea reală de fapt a reținut că prima instanță a determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate a dat apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar 3 hotărârea este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

Instanța de apel a reținut că din înscrisul prezentat în original instanței de judecată și anexat la materialele cauzei rezultă faptul că, la 21 martie 2017, Olga Pîslari a luat cu titlu de împrumut de la Vladislav Gulco suma de 22 400 lei, obligându-se să restituie suma în termen de doi ani.

Astfel, instanța de apel a observat că recipisa (contractul) supus litigiului confirmă faptul încheierii, între Vladislav Gulco și Olga Pîslari, a contractului de împrumut, în formă scrisă, întocmit și semnate personal de ultima.

Analizând circumstanțele cauzei, prin prisma argumentelor participanților la proces, instanța de apel a conchis că este corectă concluzia primei instanțe, constatând cu certitudine că faptul încheierii între, Vladislav Gulco în calitate de împrumutător și Olga Pîslari, în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut, fiind voința liberă a părților la încheierea acestuia, îndreptată spre producerea efectelor juridice, adică nașterea obligațiilor civile, având drept cauză interesul transmiterii banilor, acesta și fiind executat din partea împrumutătorului Vladislav Gulco, circumstanțe ce denotă faptul că, contractul de împrumut încheiat între părți la 21 martie 2017 sub formă de recipisă, a produs efecte juridice și careva motive contrare nu s-au stabilit. Recipisa scrisă olograf și semnată de Olga Pîslari îmbracă forma cerută de art. 210 și art. 867 din Codul civil care reglementează contractul de împrumut.

De asemenea, instanța de apel a respins ca fiind declarativ argumentul Olgăi Pîslari că recipisa prin care se atestă primirea banilor de la Vladislav Gulco, a fost scrisă sub presiune psihologică, or, până în anul 2019, când Vladislav Gulco a solicitat restituirea împrumutului, Olga Pîslari nu a invocat și nu s-a adresat organelor de drept pe acest fapt.

Totodată, instanța de apel a respins întemeiat și aserțiunile invocate de Olga Pîslari privind nulitatea contractului de împrumut (recipisă), deoarece acesta este simulat, fictiv, invocând presiunea psihologică și comportamentul abuziv al lui Vladislav Gulco de a pretinde sumele de bani, deși nu a transmis aceste sume, or, simpla invocare a unor norme legale, în lipsa unui suport probatoriu pertinent, care ar demonstra cu certitudine acest fapt implică netemeinicia invocărilor.

Prin urmare, datoria Olgăi Pîslari față de SRL „Nucherus” este distinctă de datoria Olgăi Pîslari față de persoana fizică Vladislav Gulco. Aceste tranzacții sunt diferite, precum și patrimoniul lui Vladislav Gulco este distinct de patrimoniul persoanei juridice SRL „Nucherus”, iar obligația salariatului Olga Pîslari față de SRL „Nucherus” nu influențează 4 valabilitatea contractului de împrumut încheiat între Vladislav Gulco și Olga Pîslari.

De asemenea, a menționat că Vladislav Gulco în realitate nu i-a transmis suma împrumutului. Recipisa din 21 martie 2017 a fost scrisă sub presiunea psihologică a lui Vladislav Gulco.

A menționat recurenta că conform actului de revizie din 03 martie 2017 a rămas cu datoria în sumă de 22 413 lei față de SRL „Nucherus”, care este în drept de a înainta acțiune, însă nu persoana fizică Vladislav Gulco.

Astfel, recipisa din 21 martie 2017, poartă un caracter simulat și urmează a fi recunoscut nul din momentul încheierii fără consecințe juridice, ori a fost încheiat cu intenția de a ascunde alt act juridic, și anume, actul de inventariere din 03 martie 2017, efectuat de SRL „Nucherus”, prin care s-a constatat neajunsul mijloacelor financiare în sumă de 22 413 lei. La 15 decembrie 2017, a fost restituită suma de 1 500 lei SRL „Nucherus”, restanța datoriei constituind 20 913 lei, fapt confirmat prin semnătura directorului SRL „Nucherus”, Alexandr Crijevschii, aplicată pe versoul explicației din 14 decembrie 2017.

A mai menționat recurenta că Vladislav Gulco nu a putut explica de ce sumele din actul de inventariere și din recipisa scrisă sunt identice.

Consideră recurenta că nu corespunde adevărului, faptul că Vladislav Gulco i-a dat cu împrumut suma de 30 000 lei pentru a face nuntă fiicei sale, pe care nu o deține.

De asemenea, recurenta a reiterat explicațiile expuse în instanțele ierarhic inferioare în susținerea pretențiilor sale. În drept, a indicat prevederile art. 432 alin. (1), (2) lit. a), c) din Codul de procedură civilă.

Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în ședință publică la 28 martie 2023. Decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2023, a fost expediată avocatului Andrei Stratu, care reprezintă interesele Olgăi Pîslari prin intermediul poștei electronice la 08 iunie 2023 (f.d. 178). Astfel, recursul declarat de către Olga Pîslari, la 11 iulie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

La 28 iulie 2023, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul oficiului poștal, a expediat în adresa intimatului, copia recursului declarat de către Olga Pîslari, împotriva deciziei din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului.

Intimatul Vladislav Gulco nu s-a folosit de dreptul de a depune referință asupra recursului declarat de către Olga Pîslari.

Art. 433 alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă relevă că: 6 „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1).”

Art. 432 alin. (1), (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă reglementează că: „(1) Părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a 7 deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților. 8

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de către Olga Pîslari, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Olga Pîslari, împotriva deciziei din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 9