3ra-141/23 — obligarea emiterii actului administrativ favorabil

3ra-141/23 — obligarea emiterii actului administrativ favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Sergiu Secrieru,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Sergiu Secrieru împotriva Uniunii Avocaților din

Republica Moldova, Comisiei de licențiere a profesiei de avocat cu privire

la obligarea emiterii actului administrativ favorabil,

împotriva deciziei din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

(Dosarul nr. 3ra-141/23

NR. PIGD 2-20065303-01-3ra-01022023)

Recursul declarat până la 1 septembrie 2023. Art. 246 din Codul administrativ (în redacția

în vigoare până la 1 septembrie 2023). Argumentele invocate nu determină admisibilitatea

recursului în raport cu motivele invocate. Dezacordul recurentului cu actul judecătoresc

contestat nu constituie temei de casare a acestuia.

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. A. Paniș,

Curtea de Apel Chișinău, jud. A. Bostan, G. Mîra, G. Dașchevici,

25 iunie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa participanților la proces recursul depus de Sergiu

Secrieru,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Ion Malanciuc, Președinte,

Diana Stănilă,

Oxana Parfeni, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

administrativ împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova,

Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, solicitând constatarea ca fiind

ilegale acțiunile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat în partea

respingerii cererii sale de admitere în profesia de avocat, anularea deciziei

din 21 februarie 2020 de respingere a cererii sale, obligarea emiterii actului

administrativ cu privire la acceptarea cererii și admiterea în profesia de

avocat, restituirea taxei de 15 000 de lei ca fiind ilegal impusă spre achitare.

de licențiere a profesiei de avocat, adoptată la ședința Comisiei din 21

februarie 2020, i s-a respins cererea depusă de admitere în profesia de avocat,

din motiv că nu întrunește condițiile art.10 alin. (2) din Legea cu privire la

avocatură.

a profesiei de avocat, a solicitat revocarea hotărârii, deoarece o considera

ilegală, neîntemeiată și nemotivată. Însă până la data depunerii cererii

prealabile nu a primit un răspuns.

licențiere a profesiei de avocat a respins cererea înaintată, pe motiv că nu

întrunește condiția reputației ireproșabile, adică candidatul nu întrunește

condițiile art. 10 alin.(2) din Legea cu privire la avocatură. De această

hotărâre a luat cunoștință la 10 martie 2020, iar în opinia reclamantului, este

neîntemeiată.

avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002, reclamantul a considerat că impunerea

achitării acelei taxe de 15 000 lei, contravine legislației în vigoare, iar

Comisia de licențiere a profesiei de avocat nu este în drept a impune

solicitanții de a achita această sumă în riscul de a nu admite spre examinare

și/sau a nu examina cererea depusă, sau chiar a respinge aceasta. În același

timp, ce ține de cerințele prevăzute de art.10 alin.(2) din Legea nr.1260-XV

din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, a relevat că, la caz, sunt întrunite

condițiile stipulate. Potrivit documentelor anexate la cererea din 27

noiembrie 2019, dispune de cetățenia Republicii Moldova; capacitate

deplină de exercițiu; diplomă de licențiat în drept; diploma de doctor în drept;

reputație ireproșabilă.

o persoană cu reputație ireproșabilă, reclamantul a susținut că la cererea

depusă au fost anexate un șir de acte referitor la reputație, printre care:

chestionarul de evaluare a bunei reputații, scrisoarea de motivare, certificatul

și caracteristica eliberată de Serviciul Vamal, prin care se atestă că în

perioada 17 martie 2014 – 30 aprilie 2015, în privința sa sancțiuni nu au fost

aplicate, iar în cadrul activității sale a fost un angajat responsabil, executând

cu promptitudine și calitativ indicațiile și sarcinile dispuse. Un alt act ce

denotă comportamentul demn și moral ireproșabil, este referința privind

activitatea de serviciu în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului

Afacerilor Interne pentru perioada anilor 2004-2006.

reputație ireproșabilă la discreția membrilor Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat, dar a indicat expres și exhaustiv cazurile când persoana

care a depus cerere de eliberare a licenței pentru exercitarea profesiei de

avocat nu se consideră persoană cu reputație ireproșabilă. În context a

indicat: a fost condamnată anterior pentru infracțiuni grave, deosebit de

grave, excepțional de grave săvârșite cu intenție, chiar dacă au fost stinse

antecedente penale; nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea

altor infracțiuni; anterior a fost exclusă din avocatură sau i s-a retras licența

pentru acordarea asistenței juridice din motive compromițătoare; a fost

concediată din cadrul organelor de drept din motive compromițătoare sau a

fost eliberată, din aceleași motive din funcția de judecător, notar, consultant

juridic sau funcționar public; comportamentul sau activitatea ei este

incompatibilă cu normele Codului deontologic al avocatului; prin hotărârea

instanței judecătorești, s-a stabilit un abuz prin care ea a încălcat drepturile

și libertățile fundamentale ale omului. Astfel, intentarea în privința sa a

cauzelor penale instrumentate de Procuratura Anticorupție, nu constituie o

circumstanță ce demonstrează reputația reproșabilă, în sensul prevăzut de art.

10 din Legea cu privire la avocatură. Or, respectând principiul prezumției

nevinovăției, legislatorul nu a inclus această circumstanță ca obstacol pentru

admiterea în profesia de avocat, stipulând expres că doar condamnarea

irevocabilă pentru infracțiuni grave, deosebit de grave și excepțional de

grave, săvârșite cu intenție constituie un impediment în acest sens. În context

a menționat art. 8 alin.(1) din Codul de procedură penală, prezumția

nevinovăției. Comisia în mod deliberat a apreciat lipsa reputației

ireproșabile, având la bază unele constatări ale Procuraturii Anticorupție, în

lipsa unei sentințe de condamnare. Prin hotărârea Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat din 21 februarie 2020, i s-a încălcat în substanță

prezumția nevinovăției, dreptul la un proces echitabil, dreptul la muncă,

dreptul la viața privată, garantate de legislația națională și protejate de

CtEDO, situație care i-a cauzat prejudicii considerabile de ordin material și

moral.

februarie 2020, precum și faptul că nu i s-a dat răspuns la cererea prealabila

din 7 aprilie 2020, sunt acte ce denigrează imaginea Comisiei de licențiere a

Uniunii avocaților din Republica Moldova și a profesiei de avocat.

conținut a unui act oficial, deoarece: nu sunt indicate temeiurile și motivele

respingerii cererii, inclusiv cererea prealabilă nu s-a examinat în termenul

prevăzut de lege; nu s-au indicat ce condiții nu întrunește în sensul art. 10

alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002; nu est

indicată modalitatea de examinare a cererilor, modalitatea de votare.

Comisia de licențiere a încălcat flagrant și intenționat prevederile legale:

art.16 alin. (2), art. 43 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, art. 3 lit.

e), art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie

2002, art. 8 CEDO.

a profesiei de avocat și aplicarea neuniformă a legislației în vigoare, precum

și aplicarea selectivă și discriminatorie a prevederilor legii, deoarece în unele

cazuri, în baza acelorași principii, solicitanții sunt admiși în profesia de

avocat. În opinia sa, aspectul dat denotă o poziție contradictorie și ambiguă.

Contrar deciziilor adoptate de către Comisia de licențiere a profesiei de

avocat, a respectat și întrunesc condițiile prescrise în dispoziției art. 10 alin.

(2) din Lege. Legislatorul a instituit două etape pentru exercitarea profesiei

de avocat: prima etapă fiind admiterea în profesia de avocat; a două etapă

fiind eliberarea propriu zisă a licenței de avocat, act în baza căruia și este

exercitată profesia de avocat. Totodată, dacă a două etapă este o atribuție

exclusivă a Ministerului Justiției, conform art. 22 alin. (2) din Legea cu

privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, atunci prima etapă, și anume

admiterea în profesia de avocat este în competența Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat, conform art. 43 alin. (3) lit. d) din aceleiași lege. Etapele

enunțate se precedă una pe alta și prin urmare nu poate fi eliberată licența de

avocat, fără a fi solicitantul admis în profesia de avocat.

reclamantului, nu erau temeiuri ce ar fi determinat Comisia de licențiere să

respingă cererea. În altă ordine de idei, eventuala motivare a Comisiei prin

faptul incompatibilității este lipsită de suport legal și chiar contravine

legislației în vigoare, cât și drepturilor și libertăților garantate și protejate

inclusiv și de CEDO. Prin urmare, pentru a asigura proporția intereselor

individuale în raport cu cele publice, Comisia de licențiere la etapa admiterii

în profesia de avocat, este în drept sa admită în profesia de avocat solicitanții

angajați în câmpul muncii în funcții retribuite, conform art. 10 alin.(2) din

Legea cu privire la avocatură și nimic nu îngrădește retragerea licenței

respective, în ipoteza în care nu vor fi respectate prevederile art. 11 din Lege,

la etapa licențierii profesiei de avocat.

interferează cu prevederile art.8 din CEDO. Astfel, nu-i poate fi imputată

încălcarea art.21 alin.(4) din Legea cu privire la avocatură, deoarece conform

art.10 alin.(2) este stabilit că: „De aceleași drepturi și în aceleași condiții

beneficiază și persoanele care, după demisia din funcția de judecător și

procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului”. Normele de drept

reiterate, și anume art.10 alin.(2) coroborat cu art.21 alin.(4) din Legea cu

privire la avocatură, trebuie aplicate într-o așa manieră, încât să nu fie

încălcat dreptul la muncă și dreptul la viața privată garantate de legislația

națională și protejate de CEDO. În caz contrar, în ipoteza în care persoanele

învederate de normele de drept stabilite la art.10 alin.(2) și art.21 alin.(4) din

Legea cu privire la avocatură, s-ar retrage din câmpul muncii fiind impuse

de imperativul accederii în profesia de avocat, s-ar știrbi din dreptul la muncă

și dreptul la viața privată prevăzute de legea fundamentala a Republicii

Moldova și garantate de CEDO.

pentru pregătirea actelor necesare și prevede emiterea unei hotărâri de

organul abilitat, la caz, Comisia de licențiere. Starea de incompatibilitate nu

survine în momentul depunerii cererii de admitere în profesie de avocat, însă

în momentul în care candidatul/solicitantul obține dreptul de a desfășura

activitatea de avocat în conformitate cu prevederile art.12 din Legea cu

privire la avocatură. În asemenea circumstanțe, Comisia de licențiere urma

doar să verifice dacă, după admiterea în profesia de avocat, dar înainte de a

obține licența în corespundere cu art.22 din Legea cu privire la avocatură, nu

abuzează de acest drept, fiind antrenat în alte activități profesionale

incompatibile cu statutul de avocat. Prin urmare, eventuala invocare de către

Comisie a incompatibilității la admiterea în profesia de avocat în condițiile

art.10 alin.(2) din Legea cu privire la avocatură, nu ar avea temei legal, cu

atât mai mult că cerința imperativă de neparticipare în alte activități

profesionale, față de candidații scutiți de efectuarea stagiului profesional și

de examenul de calificare, în lege nu este prevăzută și respectiv nu este

interzis.

reclamantului, contravine legislației în vigoare, iar Comisia de licențiere nu

este în drept de a impune achitarea acestei sume.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

sediul Rîșcani, s-a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ

înaintată de Sergiu Secrieru împotriva Uniunii Avocaților din Republica

Moldova, Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, în partea ce ține de

constatarea ilegalității acțiunilor Comisiei de licențiere a profesiei de avocat

și restituirea taxei de 15 000 de lei. S-a explicat reclamantului că declararea

acțiunii inadmisibilă în baza temeiurilor reținute de instanță și specificate

supra, nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași

reclamant cu aceeași acțiune.

Rîșcani, s-a admis parțial acțiunea înaintată de Sergiu Secrieru. S-a anulat

hotărîrea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii

Avocaților din Republica Moldova, emisă la 21 februarie 2020 la cererea

înaintată de Sergiu Secrieru cu nr.2297/19 din 27 noiembrie 2019. S-a

obligat Uniunea Avocaților din Republica Moldova, prin intermediul

Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, să emită actul administrativ

individual favorabil, prin care să admită candidatura lui Sergiu Secrieru în

profesia de avocat, în temeiul art.10 alin.(2) din Legea nr. 1260-XV cu

privire la avocatură.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

la 28 ianuarie 2022, prin intermediul poștei terestre (f.d.98), Uniunea

Avocaților din Republica Moldova, reprezentată de avocatul Sergiu

Barbăneagră, a depus apel împotriva hotărârii din 28 decembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârii primei instanțe, pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii

ca neîntemeiată și nefondată.

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

admis apelul depus de Uniunea Avocaților din Republica Moldova. S-a casat

integral hotărârea din 28 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani. S-a emis o nouă decizie prin care s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea înaintată de Sergiu Secrieru.

cauzei rezultă că obiectul controlului judecătoresc constituie hotărârea

Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din 21 februarie 2020, prin care

a fost respinsă cererea lui Sergiu Secrieru din 27 noiembrie 2019 privind

admiterea în profesia de avocat, din motiv că acesta nu întrunește condiția

reputației ireproșabile.

prevederile art.10 alin.(1), (2), (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Legea cu privire

la avocatură nr.1260-XV din 19 iulie 2002 (în redacție la data emiterii actului

administrativ contestat), art. 43 alin.(3) lit. a), b), c), d) din aceeași Lege.

privind admiterea în profesia de avocat, din motiv că solicitantul nu se

încadrează în condițiile legale prevăzute de art. 10 alin. (3) lit. e) din Legea

cu privire la avocatură, deoarece reputația acestuia este compromisă. În

susținerea acestui argument Uniunea Avocaților a invocat că potrivit

certificatului de cazier detaliat din 29 noiembrie 2019 și confirmarea din 6

decembrie 2019 eliberată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani,

judecător Alexandru Negru, reclamantul Secrieru Sergiu are statut de

inculpat și i se încriminează săvârșirea a mai multor cazuri de trafic de

influență în perioada anului 2017, ceea ce și pune la îndoială ireproșabilitatea

reputației.

astfel de argumentare a Uniunii Avocaților nu poate fi reținută și nu poate

servi ca temei de respingere a cererii privind admiterea în profesie de avocat,

întrucât Comisia de licențiere în mod deliberat a apreciat lipsa reputației

ireproșabile având la bază unele constatări ale Procuraturii Anticorupție în

lipsa unei sentințe de condamnare.

instanța de apel a considerat că prima instanța a ajuns la o concluzie greșită

despre ilegalitatea actului administrativ contestat. Or, argumentele invocate

de Uniunea Avocaților în actul administrativ contestat, își regăsesc

confirmare, cu titlu de exemplu fiind Hotărârea Curții Constituționale nr. 4

din 22 aprilie 2013, în pct. 62 a căreia este indicat „... corupția subminează

democrația și statul de drept, conduce la încălcarea drepturilor omului,

subminează economia și erodează calitatea vieții. Prin urmare, lupta

împotriva corupției este parte integrantă a asigurării respectării statului de

drept.” Conform pct. 63-66 din HCC nr. 4/2013, Înalta Curte a menționat că,

„63. Încrederea în instituții, în general, în personalități politice și publice

semnifică așteptările cetățenilor ca acele persoane sau instituții să acționeze

în beneficiul lor. 64. Încrederea în instituții este parte a „capitalului social”

alături de încrederea generalizată (în semeni) și rețelele asociative în care

sunt implicați indivizii. 65. Liantul numit „încredere în instituțiile statului”

îi face pe cetățeni să se implice mai mult în sfera vieții publice. De asemenea,

nivelul de încredere a publicului în instituții are efecte asupra dezvoltării

economice a societății. 66. Deși are un grad foarte mare de relativitate,

încrederea în unele instituții este semnificativ influențată de reprezentanții

acestora. […]”.

licențiere a Uniunii Avocaților că, aflarea pe rolul instanței de judecată a

dosarelor penale intentate în privința lui Sergiu Secrieru în temeiul art. 362

din Codul penal, pune la îndoială ireproșabilitatea reputației solicitantului de

a fi admis în profesia de avocat, fapt care just a fost apreciat de Uniunea

Avocaților ca neîntrunire a condiției legale de admitere în profesia de avocat,

prevăzută de art. 10 alin. (3) lit. e) din Legea cu privire la avocatură.

admiterea în profesia de avocat în circumstanțele actuale, nu exclude dreptul

reclamantului de a iniția o altă procedură administrativă, în cazul în care prin

actul judecătoresc irevocabil va fi demonstrat caracterul nejustificativ al

învinuirii, însă până la acel moment nu poate fi reținut argumentul

reclamantului despre existența reputației ireproșabile.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

la 23 februarie 2023 a formulat recursul motivat împotriva deciziei din 8

noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

la un proces echitabil garantat, așa cum este enunțat la art. 6§1 al Convenției

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța de apel examinând litigiul în cauză în ordine de apel, în procesul de

interpretare a documentelor aflate la dosar și a legislației, a admis erori de

drept material, ceea ce a și determinat soluționarea greșită a litigiului,

precum și la prejudicierea directă și inadmisibilă a drepturilor și libertăților

fundamentale ale sale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut

constant în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.

6§ 1 din Convenție, nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și

observațiile părților sunt în mod real ascultate, adică în mod real și concret

examinate de către instanța sesizată. Or, art. 6 din Convenție, implică mai

ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor de probă, al argumentelor și elementelor de probă ale părților -

în speță, instanța ierarhic inferioară, a prejudiciat și actul de justiție. Actul

judecătoresc contestat/criticat în ordine de recurs, este vădit neîntemeiat, iar

oricare observator obiectiv va constatat caracterul pretențios și inechitabil al

actului de justiție exercitat în cadrul instanței de apel.

individual defavorabil - hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat

din cadrul Uniunii Avocaților din 21 februarie 2020 prin care a fost respinsă

cererea sa privind admiterea în profesia de avocat, pe motiv că nu întrunește

condiția reputației ireproșabile. În opinia recurentului, instanța de apel a

preluat argumentul intimatului la respingerea acțiunii formulate, reținând ca

fiind corecte concluziile Comisiei de licențiere a Uniunii Avocaților că

aflarea pe rolul instanței de judecată a dosarelor penale intentate în privința

lui Secrieru Sergiu în temeiul art. 362 Cod penal, pune la îndoiala

ireproșabilitatea reputației solicitantului de a fi admis în profesia de avocat,

fapt care just a fost apreciat de Uniunea Avocaților ca neîntrunire a condiției

legale de admitere în profesia de avocat, prevăzută de art. 10 alin. (3) lit. e)

din Legea cu privire la avocatură.

penală, art. 21 din Constituția Republicii Moldova, art. 6 § 2 din Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului, recurentul a susținut că prezumția de

nevinovăție este încălcată în cazul în care, fără stabilirea legală prealabilă a

vinovăției unui învinuit, o hotărâre judecătorească referitoare la acesta

reflectă opinia conform căreia este vinovat. Acesta este cazul chiar și în

absența unei constatări formale; este suficientă o motivare care lasă să se

înțeleagă că judecătorul îl consideră pe reclamant ca fiind vinovat (a se vedea

ca jurisprudență de principiu, cauza Minelli împotriva Elveției, pct. 37, și,

mai recent, Nerattini împotriva Greciei, pct.23; Didu împotriva României,

pct. 41). Exprimarea prematură a unei astfel de opinii de către instanță aduce

incontestabil atingere prezumției de nevinovăție (a se vedea, ca exemple

recente, Nestak împotriva Slovaciei, pct. 88; Garycki împotriva Poloniei,

pct. 66).

faptului că reputația sa este compromisă prin aceea că pe rolul instanței de

judecată se află spre examinare dosarele penale intentate în temeiul art. 362

din Codul penal, a fost încălcată prezumția de nevinovăție. Or, declarația de

vinovăție fără echivoc pronunțată de către un judecător înainte de

condamnare servește ca o dovadă de încălcare a articolului 6 §1 în temeiul

imparțialității subiective și, de asemenea, o încălcare a prezumției de

nevinovăție în temeiul articolului 6 § 2 (Lavents; Kyprianou). Mai mult, prin

sentința nr. 1-1733/2017 din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani, a fost achitat pe marginea acuzației de comitere a

infracțiunilor prevăzute de art.42 alin. (3) și alin.(4), art. 326 alin. (2) lit. b),

d), art. 326 alin. (1) din Codul penal în legătură cu neconstatarea existenței

faptei infracțiunii. La fel, a indicat că într-o cauză similară, R. Statnîi către

Uniunea Avocaților, prin decizia din 01 februarie 2023 a Curții Supreme de

Justiție, s-a menționat: „…În consecutivitatea celor descrise supra, instanța

de recurs nu poate reține caracteristica nr. 33-12d/21 -38 din 29 ianuarie

2021 eliberată de Procuratura Republicii Moldova, prin care a fost menționat

că în prezent Roman Statnîi este acuzat de comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 328 alin. (3) lit. b), art. 332 alin. (2) lit. b), art. 308 alin. (1), art.306

alin. (2) lit. a) Cod penal, fiind pus sub învinuire la 19 mai 2020 în cauza

nr.2020920013, în care urmărirea penală a fost începută la 27 februarie 2020

(f. d. 31-32 dosar administrativ). Și asta deoarece, în speță nu a fost

prezentată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care

Roman Statnîi ar fi fost condamnat, iar pană la emiterea unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care s-ar dovedi vinovăția și s-ar

dispune condamnarea persoanei, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.”

Prin menținerea unei decizii contradictorie jurisprudenței stabilite a Curții

Supreme de Justiție, recurentul a considerat că s-a admis o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 CEDO (cazul Beian

contra României). Or, conform jurisprudenței Curții Europene practica

judiciară neunitară este contrară principiului securității raporturilor juridice

care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul

din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza Beian contra

României). Reiterând art. 10 alin. (3) din Legea cu privire la avocatură, a

afirmat că nu a fost condamnat anterior, nu are antecedente penale, nu a fost

exclus din rândurile Uniunii Avocaților și nu i s-a retras licența pentru

acordarea asistenței juridice, nu a fost concediat din motive compromițătoare

și nu există o hotărâre judecătorească prin care s-ar fi stabilit un abuz prin

care ar fi încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Intimatul

la respingerea cererii privind admiterea în profesia de avocat, precum și

instanța de apel au invocat drept temei de respingere a cererii de chemare în

judecată prevederile art. 10 alin. (3) lit. e) din Legea cu privire la avocatură.

De altfel, aplicând prevederile art. 10 alin. (3) lit. e) din Legea cu privire la

avocatură, intimatul/pârât nu a nominalizat expres comportamentul sau

activitatea (acțiunea sau inacțiunea) incompatibilă cu normele Codului

deontologic al avocatului care o plasează în lista de prohibiție pentru

accederea în profesia de avocat, fapt ce rezultă, că pârâtul și-a exercitat

dreptul discreționar fără a lua în considerare toate faptele relevante și nu a

respectat limitele legale ale dreptului discreționar, mai mult, a operat cu

afirmații iluzorii. Redând prevederile art. 120 alin. (1), art.118 alin.(1)-(3)

din Codul administrativ, recurentul a susținut că actul administrativ contestat

este emis fără o motivare de fapt și de drept, materială. Iar faptul dat implică

necorespunderea rigorilor legale și necesitatea aplicării consecințelor pentru

aceasta de anularea acestuia. Or, din analiza actului judecătoresc rezultă că

instanța de apel a ignorat argumentele cu referire la unele aspecte ale

litigiului în cauză, examinând cauza exclusiv reieșind din argumentele fie și

declarative ale intimatului/pârât, încălcând astfel principiului

contradictorialității, prin a-l lipsi de dreptul său fundamental de a cunoaște

motivele pentru care instanța de apel a considerat argumentele sale ca fiind

neîntemeiate. Instanța de apel avea obligația să analizeze cauza și să

răspundă argumentat la criticile și mijloacele de apărare invocate de ambele

părți, să reflecte în hotărîrea contestată motivele, pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea probelor și toate probele în ansamblu, legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea cauzei, concluziile sale privind admiterea unor

probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor

probe față de altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) din Codul de

procedură civilă. Or, instanța de apel s-a limitat să preia poziția intimatului.

Nemotivarea actului judecătoresc apelat în partea ce ține de pretențiile și

obiecțiile formulate de toți participanții la proces, constituie și o încălcare a

art. 6 § 1 CEDO, care garantează oricărei persoane dreptul la judecarea în

mod echitabil a cauzei sale. Principiul procesului echitabil reclamă ca

hotărîrea să fie motivată, justițiabilul având posibilitate să cunoască motivele

care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă soluție și să le conteste

dacă sistemul prevede o cale de atac împotriva acestei hotărâri, lipsa

motivării unei decizii judiciare punând în pericol dreptul la un proces

echitabil (Kaufman contra Belgiei, 1986). Prin urmare, instanțele

judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și concluziile, să furnizeze

toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul

procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. Reiterând caracterul

vădit neîntemeiat al actului judecătoresc apelat, la examinarea și soluționarea

litigiului în cauză, instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, iar concluziile expuse

în hotărâre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii. Totodată, instanța

de apel a încălcat legea materială, precum și a aplicat eronat normele de drept

procedural.

copia recursului, creând astfel participanților la proces condiții egale de a

cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru

asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în

drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin

scrisoarea de însoțire, extrasele din poșta electronică, anexate la materialele

dosarului (f.d.152-155).

Uniunea Avocaților din Republica Moldova, reprezentată de avocatul Sergiu

Barbăneagră, a depus referință la recurs, solicitând declararea acestuia

inadmisibil sau respingerea acestuia ca neîntemeiat.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura

contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special prevederile

cu privire la temeiurile recursului.

(modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție)

nr. 246 din 31 iulie 2023:

„(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, cu excepția art.IV, V pct.1–9 și 11–16 și art.VII, care vor intra în vigoare la

1 septembrie 2023.

(3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii

recursului.”

„(1) Hotărîrile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel

pot fi contestate cu recurs.”

2023):

„(1) Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea

deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel

transmite neîntîrziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

(2) Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

2023):

„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.

(2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd:

a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;

b) recursul este depus în mod repetat;

c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;

d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1);

e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului

prevăzut la art.245 alin.(2);

f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1)

și (2) și art.234 alin.(2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de

Curtea Supremă de Justiție.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

menționează că instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 08

noiembrie 2022. Prin intermediul poștei electronice (f.d.139), la 11

noiembrie 2022 instanța ierarhic inferioară a notificat dispozitivul deciziei

instanței de apel, iar la 25 ianuarie 2023 -decizia motivată. Astfel, recursul

depus de Sergiu Secrieru a fost înaintat cu respectarea prevederilor art. 245

din Codul administrativ.

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului depus până la data de 1

septembrie 2023, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate la

art. 246 alin. (2) din Codul administrativ, dar urmează să însușească în

condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de

inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de

recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de

serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat

din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material

capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond

și invocare ex officio a erorilor de drept.

a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului

în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea

cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul

rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea

cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de

recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea

succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

[Golder împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),

pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui

recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

(Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs

pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services

împotriva Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a

articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a

se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul

depus de Sergiu Secrieru.

administrativ,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară inadmisibil recursul depus de Sergiu Secrieru.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Ion Malanciuc

Judecători Diana Stănilă

Oxana Parfeni