2ra-1052/23 — Repararea prejudiciului material și moral

La 13 octombrie 2022, Ivan Andruhov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Alexandrei Rusu, solicitând încasarea prejudiciului material în mărime de 17 399 de lei și a prejudiciului moral în mărime de 50 000 de lei, cauzat lui în rezultatul acționării în mod ilicit.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că deține cu drept de proprietate spațiul locativ cu număr cadastral xxxx și suprafața de 19,5 mp, amplasat în blocul locativ nr. xxxxx pe str. xxxxx, or. Florești. Pentru realizarea dreptului de proprietate, s-a adresat Procuraturii raionului Florești să intervină cu evacuarea Alexandrei Rusu care ocupase ilegal acest spațiu.

Ulterior, prin intermediul avocatului Leonid Zaharii, pârâta a fost somată să elibereze spațiul locativ ce-i aparține cu drept de proprietate, însă a ignorat solicitările și l-a informat că îl va acționa în instanța de judecată.

Reclamantul a precizat că Alexandra Rusu a inițiat un proces de judecată împotriva Primăriei orașului Florești, persoană terță Ivan Andruhov cu privire la constatarea nulității absolute a ordinului de repartiție, anularea actului administrativ, a contractului de vânzare-cumpărare și a contractului de donație.

De asemenea, a indicat că primind refuz la somația adresată, a depus cerere de chemare în judecată cu privire la evacuarea forțată din spațiul locativ a Alexandrei Rusu, fără acordarea în locațiune a altei locuințe.

Reclamantul a menționat că fiind situația dificilă creată, a fost nevoit să plece să locuiască cu chirie în alt spațiu.

Recurentul a mai declarat că de către instanțele naționale de judecată fiind analizate probele acumulate în cadrul procesului, prin hotărârea din 22 iulie 2021 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de Alexandra Rusu. A fost admisă acțiunea înaintată de Ivan Andruhov, fiind dispusă evacuarea Alexandrei Rusu din bunul imobil enunțat, ce-i aparține, fără acordarea altui spațiu locativ. Hotărârea a fost menținută prin încheierea din 20 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție. Ulterior a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc.

Având în vedere ipoteza analizată, Alexandra Rusu nu avea dreptul real, fără acte confirmative să ocupe acest spațiu, acționând ilicit. 1

Pentru a decide astfel, instanța de apel a menționat că admițând acțiunea, instanța de fond a reținut că din cauza litigiilor civile care au avut loc între Alexandra Rusu și Ivan Andruhov, în perioada anilor 2018-2022 ultimul nu a dispus de loc de trai, conform adresei de reședință și, în urma acțiunilor ilegale ale pârâtei, din vina ultimei, reclamantul a suportat cheltuieli în sumă de 17 399 de lei. Acțiunea a fost admisă în temeiul art.1998, art. 2025 din Codul civil și art. 2036, art. 2037 din Codul civil, în latura pretenției privind încasarea prejudiciului moral.

În context a citat prevederile art.118 alin.(1) din Codul de procedură civilă, art. 1998 alin.(1), art.2025 alin.(1), (2), (3),(4), (5) din Codul civil.

La emiterea hotărârii instanța nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, iar normele de drept material și procedural au fost aplicate eronat, ceea ce potrivit prevederilor art.386 alin.(1) lit.a),d) din Codul de procedură civilă, este temei de casare a hotărârii.

Instanța de apel a reținut că temeiul răspunderii delictuale este componența delictului civil. Componența delictului civil include următoarele elemente (condiții): prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. Lipsa unei condiții exclude răspunderea delictuală. Prejudiciul constituie consecințele negative cu 2 caracter patrimonial sau nepatrimonial (moral) ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor subiective. Fapta ilicită este fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se lezează drepturile subiective sau interesele persoanei. Pentru antrenarea răspunderii delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport cauzal. Raportul cauzal este și condiția în funcție de care se determină mărimea despăgubirii. Se repară numai prejudiciul care este consecința directă a faptei ilicite. Pentru angajarea răspunderii delictuale este necesară și vinovăția autorului faptei ilicite.

Potrivit notei informative nr.169/102 din 06/12-22 eliberate de directorul general și contabilul-șef din cadrul S.A. „RAUT”, mun. Bălti, Andruhov I. locuiește pe str. xxxxx, xxxxx, care este căminul întreprinderii numite. Suma achitării serviciilor comunale din ianuarie 2018 până în mai 2022 inclusiv constituie 17 399, 20 de lei.

Reclamantul/intimat a înaintat cerere de chemare în judecată privind încasarea sumei date de la apelantă/pârâtă, din motiv că ultima ar fi vinovată în cauzarea prejudiciului.

La caz, nu s-a constatat cauzarea de prejudiciu. Părțile locuiesc în una și aceeași clădire în litigiu, fiind o cameră care a fost folosită în comun de mama reclamantului și de apelantă. Ulterior, mama reclamantului a privatizat camera, apoi a donat-o reclamantului. Apelanta a contestat procedura și actele de privatizare, iar după finisarea procesului a eliberat camera, care, de fapt, nici nu a fost locuibilă, ea fiind folosită ca bucătărie și fiind despărțită cu un perete (f.d.25). Adresarea cu cerere de chemare în judecată nu este o faptă ilicită și nu se poate constata legătura cauzală între acțiunile pârâtei Alexandra Rusu materializate prin neeliberarea spațiului locativ care aparține cu drept de proprietate reclamantului și cheltuielile acestuia pentru serviciile comunale achitate S.A. „RAUT”. Mai mult ca atât, apartamentul în cauză este amplasat în or. Florești, pe când reclamantul a pretins încasarea prejudiciului pentru închirierea locuinței ce se află în mun. Bălți, iar contractul de chirie este încheiat în aprilie 2017 (f.d.72-74), până la donația din octombrie 2017. Deci, domicilierea în mun. Bălți nu este consecința litigiului în privința camerei nr.xxxxx, iar intimatul nici la moment nu locuiește în proprietatea sa.

Cu referire la prevederile art. 2036 alin.(1), (2) din Codul civil, instanța de apel a menționat că prejudiciul moral se compensează numai atunci când a fost cauzat prin fapte ce lezează drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei vătămate, iar compensarea prejudiciului moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale, se admite numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Reclamantul înaintând cererea de chemare în judecată a pretins încasarea prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei, însă nu a invocat circumstanțele și nu a prezentat probe ce ar confirma fapte ce atentează la 3 drepturile sale personale nepatrimoniale și nu a indicat legea în temeiul căreia urmează a fi încasat prejudiciul moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale. Din considerentele date, pretenția dată, la fel, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu referire la prevederile art. 82, art.94 alin.(1) din Codul de procedură civilă, reieșind din faptul că acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă, instanța de apel a conchis că de la Ivan Andruhov urmează să se încaseze în beneficiul Alexandrei Rusu cheltuielile de judecată în sumă de 466,5 lei cu titlu de taxă de stat.

În susținerea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, pe care o consideră ilegală, neîntemeiată și pasibil de a fi casată. Reiterând în esență circumstanțele redate în cererea de chemare în judecată, a considerat că instanța de fond just a dispus încasarea prejudiciului material în sumă de 17 399 de lei, cât și cel moral în sumă de 5 000 de lei. Or, din cauza litigiilor civile care au avut loc între ei, în perioada anilor 2018- 2022 nu a dispus de loc de trai conform adresei de reședință. În urma acțiunilor Alexandrei Rusu, din vina acesteia, a suportat cheltuieli în sumă de 17 399 de lei, în temeiul art.1998, art. 2025, art. 2036, art. 2037 din Codul civil. În opinia recurentului, a fost constatată cauzarea de prejudiciu.

Instanța de apel a ținut cont doar de poziția intimatei. Intimata îi crea condiții insuportabile de trai, ce i-au afectat grav sănătatea, are grad de dizabilitate, fapt prin care a suportat un prejudiciu moral manifestat prin retrăiri și stres continuu ca rezultat al acțiunilor intimatei, atât și din cauza litigiilor civile ce au avut loc între ei.

De asemenea, a indicat prejudiciul material a fost probat prin acte confirmative anexate la materialele cauzei, însă instanța de apel nu a ținut cont de faptul dat, prin nota informativă nr. 169/102 din 06/12-22 eliberată de directorul general și contabil-șef din cadrul SA „RAUT” mun. Bălți, cât și contractul de locațiune prezentat la materialele cauzei. Or, a fost nevoit să închirieze la un preț mic, ce era posibil la căminul SA ,,RAUT”, deoarece chiriile în Florești erau costisitoare și nu avea posibilitate de a locui în imobilul ce-i aparține cu drept de proprietate din cauza condițiilor insuportabile de trai cauzate de intimată și din cauza litigiilor civile care au avut loc, fapt demonstrat prin hotărârile instanțelor anexate la materialele cauzei. 4

Recurentul cu referire la argumentul instanței de apel precum că apartamentul este amplasat în or. Florești, pe când a pretins încasarea prejudiciului pentru închirierea locuinței din mun. Bălți, iar contractul de chirie a fost încheiat în aprilie 2017 până la donația din octombrie 2017 și domicilierea în mun. Bălți nu este consecința litigiului în privința camerei nr.xxxxx, a declarat că a fost nevoit de a închiria spațiu locativ în mun. Bălți, la un preț mai mic posibil și domicilierea în mun.Bălți este consecința directă a litigiului în privința camerei nr.xxxxx și nu importă faptul unde a închiriat în mun. Bălți sau în or. Florești, deoarece a solicitat prejudiciu cauzat în urma acțiunilor intimatei.

Recurentul a mai afirmat că instanța de fond a constatat toate circumstanțele necesare pentru justa soluționare a cauzei, a dat o apreciere corectă probelor, a aplicat legislația pertinentă și respectiv a emis o hotărâre echitabilă.

La 28 iulie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia recursului declarat, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, avizul de recepție, anexate la materialele dosarului (f.d.107,109).

La 09 august 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d.110), Alexandra Rusu, reprezentată de avocatul Victor Polivenco, a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Recursul declarat de Ivan Andruhov, reprezentat de avocatul Andriana Tărîță, a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Art. 434 din Codul de procedură civilă: 5 „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „(1) Părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.”

Art. 433 din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

Din analiza recursului declarat rezultă că nu s-a indicat expres nici un temei de drept în conformitate cu prevederile art. 432 din Codul de procedură civilă, în redacția în vigoare la data depunerii recursului.

În context, argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

La fel, nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special 7 cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de Ivan Andruhov, reprezentat de avocatul Andriana Tărîță, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Ivan Andruhov, reprezentat de avocatul Andriana Tărîță, împotriva deciziei din 23 martie 2023 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Gheorghe Stratulat 8