3ra-497/24 — contestarea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor administrative
- Temei legal
- art. 246 al. 2 lit. h CA
3ra-497/24 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Evghenii
Jomir,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de
chemare în judecată depusă de Evghenii Jomir împotriva Procuraturii
Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ
individual defavorabil,
împotriva deciziei din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău,
(Dosarul nr. 3ra-497/24
NR. PIGD 2-22071502-01-3ra-05062024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare
a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. I. Barbacaru,
Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Sîrbu, V. Negru, A. Braga,
28 mai 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de Evghenii
Jomir,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 23 mai 2022, Evghenii Jomir a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Procuraturii Republicii Moldova privind obligarea Procuraturii
Republicii Moldova să modifice ordinul nr. 672-p din 22.04.2022.
În motivarea acțiunii, a indicat că la 22.04.2022 prin ordinul Procurorului
General interimar nr.672-p, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(l) lit. f),
art.56 lit. b), art.58 alin.(l) lit. a) și alin.(2), art.61, art.62 alin.(2) din Legea nr.3 din
25.02.2016 cu privire la Procuratură, art.119 din Codul Muncii, reclamantul fost
eliberat din funcția de procuror în Procuratura mun. Chișinău, din motivul demisiei
din Procuratură în baza Raportului depus, de la 23.04.2022.
A notat că, prin același ordin, Secția finanțe și contabilitate din cadrul
aparatului Procuraturii Generale a fost obligată să efectueze achitarea deplină a
drepturilor salariale reclamantului, inclusiv, indemnizația unică de concediere
egală cu 50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la 11 ani complet
lucrați în funcția de procuror. Cu ordinul privind eliberarea din funcție reclamantul
a luat cunoștință la 26.04.2022.
A menționat că, cu ordinul privind eliberarea din funcție, parțial nu este de
acord în partea calculării indemnizației unice, fapt care impune de a fi anulat pentru
a fi conformat prevederilor art.62 alin.(2) din Legea nr.3 din 25.02.2016, care
stipulează expres : ,,După încetarea raporturilor de serviciu, procurorul cu o
vechime în funcția de procuror de peste zece ani, în temeiul art. 57 alin. (1) lit. b)
și c) sau al art. 58 alin. (1) lit. a) și b), dacă circumstanțele care determină încetarea
raporturilor de muncă nu afectează prestigiul Procuraturii și reputația procurorilor,
beneficiază de o indemnizație unică de concediere egală cu 50% din produsul
înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucrați în funcția de
procuror. În cazul procurorului reîntors în funcție, la calculul indemnizației unice
de concediere se ia în considerare timpul de activitate în funcția de procuror de la
data încetării ultimei demisii”.
Invocă că, în pofida prevederilor articolului menționat din Lege, prin ordinul
de eliberare din funcție i-au fost lezate drepturile sale salariale și anume prin faptul
că, indemnizația unică a fost calculată doar pentru 11 ani complet lucrați în funcția
1
de procuror, pe când în organele Procuraturii a activat din 01.08.1989, fiind angajat
prin ordinul Procurorului RSSM nr.354-1.
A relevat că, din data menționată și până la 23.04.2022 a activat în diferite
funcții în cadrul Procuraturii Republicii Moldova, fără careva întreruperi sau
demisii, prin urmare perioada de activitate în organele Procuraturii a constituit 32
de ani deplini activați în funcție de procuror și nu 11 după cum a fost indicat în
ordin și calculată indemnizația unică. Presupune reclamantul că, ca argument s-a
luat în calcul faptul că în anul 2011 la atingerea vârstei de 50 ani în baza art.72
alin.(3) din Legea nr. 294- XVI din 25.12.2008 cu privire la Procuratură i-a fost
achitată odată cu întrunirea condițiilor de pensionare o indemnizație. Indemnizația
unică a fost achitată la inițiativa Procuraturii, iar reclamantul continuând mai
departe să activeze în calitate de procuror. Totodată la achitarea indemnizației nu a
depus cerere de demisie, raporturile de muncă nefiind întrerupte, fapt care poate fi
confirmat prin înscrisurile din carnetul de muncă. Odată cu adoptarea Legii nr. 3
din 25.02.2016 cu privire la Procuratură a fost abrogată Legea nr. 294-XVI din
25.12.2008 cu privire la Procuratură.
În rezultatul abrogării Legii anterioare, indemnizația unică la concediere
urma să fie calculată strict conform prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea
nr.3/2016, care stipulează că în calculul indemnizației unice la concediere se ia în
calcul numărul de ani complet lucrați în funcție de procuror care constituie în cazul
reclamantul 32 ani. Astfel, a remarcat că în Legea nr.3/2016 nu sunt stipulate
anumite condiții care ar reduce din dreptul la indemnizație pentru anii complet
lucrați.
În final, reclamantul a conchis asupra necesității de a obliga Procuratura
Generală să modifice ordinul de eliberare nr.672-p din 22.04.2022, prin substituirea
numărului de „11 ani complet lucrați” cu „32 de ani complet lucrați”.
9. POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 2 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,
s-a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Evghenii Jomir împotriva
Procuraturii Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ
individual defavorabil.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 22 noiembrie 2022, Evghenii Jomir a declarat apel împotriva hotărârii
instanței de fond, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii Judecătoriei
Chișinău, sediul Rîșcani din 2 noiembrie 2022, cu pronunțarea unei noi hotărâri
prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.
2
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 7 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul
declarat de Evghenii Jomir și s-a menținut hotărârea din 2 noiembrie 2022 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
În motivarea soluției, instanța de apel a stabilit că apelantul Evghenii Jomir
își exprimă dezacordul cu actul administrativ individual defavorabil în partea pct.
4 din ordinul Procuraturii Republicii Moldova nr. 672-p „Cu privire la eliberarea
din funcție”.
Instanța de apel a reiterat prevederile art. 62 al Legii cu privire la Procuratură
nr. 3 din 25.02.2016, care explică că, (2) După încetarea raporturilor de serviciu,
procurorul cu o vechime în funcția de procuror de peste zece ani, în temeiul art.57
alin.(1) lit. b) și c) sau al art.58 alin.(1) lit. a) și b), dacă circumstanțele care
determină încetarea raporturilor de muncă nu afectează prestigiul Procuraturii și
reputația procurorilor, beneficiază de o indemnizație unică de concediere egală cu
50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet
lucrați în funcția de procuror. În cazul procurorului reîntors în funcție, la calculul
indemnizației unice de concediere se ia în considerare timpul de activitate în funcția
de procuror de la data încetării ultimei demisii.
Totodată, instanța de apel a evidențiat că conform Raportului din 11.02.2011,
Evghenii Jomir invocînd prevederile art. 72 alin.(3) din Legea cu privire la
Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008, a solicitat să i se achite indemnizația unică
pentru 21 ani de activitate ca procuror care întrunește condițiile pensionării. Iar,
prin Ordinul Procurorului General nr.169-p din 25.02.2011, s-a dispus: A plăti
procurorilor care întrunesc condițiile pensionării, indemnizația unică egală cu
produsul înmulțirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucrați în
funcția de procuror, după cum urmează: Evghenii Jomir - adjunctul procurorului
sect. Rîșcani, mun. Chișinău - 21 ani.
Completul de judecată a reținut că, la emiterea ordinului Procurorului
General nr.169-p din 25.02.2011, era în vigoare Legea nr. 294 din 25.12.2008 cu
privire la Procuratură (abrogată la 01.08.2016), iar potrivit art. 72 alin.(3) din
această Lege prevede că, procurorului care demisionează sau care întrunește
condițiile pensionării i se plătește o indemnizație unică egală cu produsul înmulțirii
salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucrați în funcția de procuror.
Totodată, procurorului care a primit indemnizația unică în condițiile specificate în
prezentul alineat și fie continuă să activeze, fie este reangajat în funcția de procuror
i se va acorda indemnizație unică la încetarea raporturilor de serviciu, în mărimea
cuvenită, pentru anii compleți de activitate de după perioada pentru care a fost
achitată indemnizația unică anterioară.
3
Instanța de apel a reținut că, Evghenii Jomir după atingerea vârstei de
pensionare și întrunirii condițiilor pentru a se pensiona nu a demisionat, primind
doar indemnizația unică, ci a prelungit să activeze în procuratură până la
22.04.2022. Prin urmare, instanța de apel a stabilit că, indemnizația unică,
prevăzută de Legea cu privire la Procuratură, pentru primii 21 ani de activitate în
funcția de procuror, a fost achitată reclamantului.
În aceasta ordine de idei, instanța de apel a concluzionat ca pct. 4 din ordinul
Procuraturii Republicii Moldova nr. 672-p „Cu privire la eliberarea din funcție”
este legal și întemeiat, deoarece vizează doar perioada pentru care urmează să-i fie
calculată apelantului indemnizația unica de concediere, corect excluzând perioada
de 21 ani, pentru care deja a fost achitată această indemnizație prin ordinul nr.169-
p din 25.02.2011.
Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată afirmația apelantului precum
că instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca dânsul a activat neîntrerupt în
organele procuraturii, adică 35 ani și 7 luni. Or, anume pornind de la acest termen
de activitate, i-a fost calculata perioada pentru care urma sa beneficieze de
indemnizația unica de concediere pentru anii restanți.
În final, instanța de apel a conchis că este absolut întemeiată și legală soluția
instanței de fond prin care pretențiile reclamantului au fost respinse, în sensul
menționat anterior, iar argumentele invocate de partea apelantă în acest sens sunt
nefondate, acestea fiind o reiterare a celor invocate în prima instanță.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 20 mai 2024, Evghenii Jomir a declarat recurs împotriva deciziei din 7
februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând repunerea în termen și
admiterea recursului, cu casarea integrală a hotărârilor instanțelor ierarhic
inferioare și emiterea unei hotărâri noi prin care cererea de chemare în judecată să
fie admisă integral.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului, au fost invocate argumente similare celor formulate
în cererea de apel. Suplimentar, a relevat că soluțiile instanțelor ierarhic inferioare
sunt neîntemeiate și arbitrare, manifestate aplicare eronată a prevederilor art. 62
alin. (2) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură.
În plus, a evidențiat că prin adoptarea Legii nr.3 din 25.02.2016 cu privire la
Procuratură a fost abrogată Legea cu privire la Procuratură nr.294 din 25.12.2008,
ultima ne având careva efecte juridice pentru viitor.
4
POZIȚIA INTIMATULUI
La 17 iunie 2024, Procuratura Republicii Moldova a depus referință la
recursul declarat, solicitând declararea inadmisibilității acestuia.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea
hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 alin. (1) Cod administrativ prevede că:
„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată
este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea
recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c)
hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d)
hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu
a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței
jurisdicționale.
Art. 246 alin. (1) și (2) Cod administrativ stabilește că:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă.
Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele
și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție
și se comunică părților.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special când: h) recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție atestă că decizia motivată a instanței de apel a fost
notificată recurentului său la 1 aprilie 2024, prin intermediul poștei electronice, fapt
ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la dosar (f.d. 108).
Cererea de recurs a fost depusă la 20 mai 2024. Astfel, că recursul este depus
cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau
inadmisibilitatea recursului urmează să însușească, în condițiile Codului
administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv
al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare
suficient de serioasă.
5
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului,
dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și
esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile
instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă
instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu relevă
temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea
contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau
că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a
probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul
depus, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de apel,
care au fost analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate în mod
corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului
recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în
prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul
administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind
necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se
bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar
exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea
tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat
o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică
determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă argumentare
a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste
critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări
și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu
echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins
argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că
admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului și funcției legale
atribuite instanței judecătorești supreme, care constau, în principal, în asigurarea
6
aplicării și interpretării unitare a legii în soluționarea cauzelor de contencios
administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în
concordanță cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate
și a avea succes.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea
hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC],
2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se
bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea
CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs
pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages
Prestations Services c. Franței, 1996, §45).
Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO
procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor
proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea
hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței
CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care
implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele
articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din
Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Evghenii Jomir.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
7