KARAKUȘ CANDAN ET TMMOB MIMARLAR ODASI c. TURQUIE

Publicat la 9 mai 2022 A DOUA RĂSPUNSURARE NR 46514/15 Tezcan KARAKUȘ CANDAN și TMOB M neexecutarea de către municipalitate a unei hotărâri de suspendare a executării de către instanțele administrative în ceea ce privește punerea la dispoziție a unui teren aflat în proprietatea fermei: Dahatürk în Ankara pentru construirea complexului prim-ministrului (clasificat ca complex prezidențial ulterior). Prima reclamantă, președinta Camerei Arhitecților din Ankara, și președinții altor patru organizații profesionale situate la Ankara și toate implicate în chestiuni legate de urbanism, protecția mediului și a patrimoniului istoric și cultural, acționând fiecare în numele organizației pe care o reprezintă, au introdus în fața instanțelor administrative o acțiune în anulare a decretului consiliului municipal din Ankara, adoptat la 13 august 2010 și care permite punerea la dispoziție a acesteia.

În primul rând, tribunalul administrativ din Ankara (Decizia din 10 februarie 2014) și, în cele din urmă, Consiliul de Stat (hotărârea pronunțată la 11 iunie 2015 de camerele de judecată reunite) au dispus suspendarea executării decretului Consiliului municipal din Ankara. Ei au considerat că terenurile aflate în proprietatea fermei din Ankara, al căror statut de bunuri publice cu scop special a fost stabilit printr-o lege specială, pot fi atribuite altor entități publice nu printr-un act administrativ, ci doar printr-o lege. Construcția complexului menționat a continuat, în ciuda deciziei de suspendare a executării.

Între timp, prima recurentă, precum și președinții altor organizații profesionale au introdus o acțiune individuală în fața Curții Constituționale, acuzându-se că neexecutarea deciziei de suspendare a executării în favoarea acestora de către instanțele administrative a încălcat dreptul acestora la un proces echitabil și dreptul lor de a beneficia de un mediu sănătos în orașul d Curtea Constituțională, printr-o decizie din 10 decembrie 2014, a respins acțiunea pentru incompatibilitate personală , considerând că această acțiune sa analizând un actio popularis și că părțile interesate nu au demonstrat că ..au fost afectate în mod individual într-un mod semnificativ de decretul atacat și de continuarea construcției complexului menționat.

În fața Curții, reclamanții se plâng de o încălcare a articolului 6 din convenție (de la dreptul la acces la o instanță judecătorească și dreptul la un proces echitabil) din cauza neexecutării de către primăria din Ankara și de către autoritățile guvernamentale a hotărârii de suspendare a executării pronunțate de instanțele administrative în prezenta cauză. La art. 6 alineatul (1) din convenție se aplica procedura urmată în speță?

În primul rând, procedura în cauză se referea la contestații privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamanților, în măsura în care instanțele administrative și-au recunoscut interesul de a acționa în timp ce Curtea Constituțională a respins acțiunea individuală pentru rația personae în mai mult sau mai puțin (a se vedea, printre altele, Asociația Burestop 55 și alții, Franța, nr 56176/18, §§ 52 56, 1 iulie 2021) În al doilea rând, nerespectarea deciziei de suspendare a executării pronunțate de instanțele administrative în prezenta cauză a avut a avut un impact direct asupra desfășurării procedurii în ceea ce privește fondul în acest sens a limitat efectiv drepturile procedurale ale reclamanților, a se vedea cauza lor examinată de aceste instanțe (a se vedea, printre altele, Kübler c. Germania, n 32715/06, § 47-48, 13 ianuarie 2011 și Micallef c. Malta [GC], n 17056/06, § 85, CEDH 2009) În cazul în care art. 6 alineatul (1) se aplică în speță, reclamanții au avut acces la o instanță în temeiul acestei dispoziții, în măsura în care susțin că decizia de suspendare a executării luată de instanțele administrative în conformitate cu cererea lor nu a fost executată de administrațiile locale și/sau centrale

Publié le 9 mai 2022

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 46514/15 Tezcan KARAKUȘ CANDAN et TMMOB MİMARLAR ODASI contre la Turquie introduite le 15 septembre 2015 communiquée le 19 avril 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la non-exécution de la part de la municipalité d’Ankara et d’autres autorités administratives d’une décision de sursis à exécution rendue par les juridictions administratives quant à la mise à la disposition de l’Exécutif d’un terrain appartenant à la ferme forestière d’Atatürk à Ankara pour la construction du complexe du premier ministre (classé comme le complexe présidentiel par la suite). La première requérante, présidente de la chambre des architectes d’Ankara, et les présidents de quatre autres organisations professionnelles situées à Ankara et toutes impliquées dans les questions de l’urbanisme, de la protection de l’environnement et du patrimoine historique et culturelle, agissant chacun au nom de l’organisation qu’il représentait, ont introduit devant les juridictions administratives un recours en annulation du décret du conseil municipal d’Ankara pris le 13 août 2010 et permettant ladite mise à disposition.

D’abord le tribunal administratif d’Ankara (décision du 10 février 2014) et finalement le Conseil d’État (décision rendue le 11 juin 2015 par les chambres de contentieux réunies) ont ordonné le sursis à exécution du décret du conseil municipal d’Ankara. Ils ont considéré que les terrains appartenant à la ferme forestière d’Ankara, dont le statut de biens publics à but spécial avait été établi par une loi spéciale, pouvaient être attribués à d’autres entités publiques non pas par un acte administratif, mais seulement par une loi. La construction dudit complexe a continué, malgré ladite décision de sursis à exécution.

Entre temps, la première requérante ainsi que les présidents des autres organisations professionnelles ont introduit un recours individuel devant la Cour constitutionnelle en se plaignant que la non-exécution de la décision de sursis à exécution rendue en leur faveur par les juridictions administratives portait atteinte à leur droit à un procès équitable et à leur droit de bénéficier d’un environnement sain dans la ville d’Ankara. La Cour constitutionnelle, par une décision du 10 décembre 2014, a rejeté le recours pour incompatibilité ratione personae , en estimant que ce recours s’analysait à une actio popularis et que les intéressés n’avaient pas prouvé qu’ils avaient été individuellement touchés d’une façon significative du décret attaqué et de la continuation de la construction dudit complexe.

Devant la Cour, les requérants se plaignent d’une violation à l’article 6 de la Convention (droit à l’accès à un tribunal et droit à un procès équitable) en raison de la non-exécution de la part de la mairie d’Ankara et des autorités gouvernementales de la décision de sursis à exécution rendue par les juridictions administratives dans la présente affaire.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 § 1 de la Convention était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce ? a) En premier lieu, la procédure en cause concernait-elle des contestations sur les droits et obligations de caractère civil des requérants dans la mesure où les juridictions administratives ont reconnu leur intérêt à agir alors que la Cour constitutionnelle a rejeté le recours individuel pour ratione personae en estimant qu’il s’agissait d’une actio popularis (voir, entre autres, Association Burestop 55 et autres c. France , n o 56176/18, §§ 52 ‑ 56, 1 er juillet 2021) ? b) En deuxième lieu, le non-respect de la décision du sursis à exécution prononcée par les juridictions administratives dans la présente affaire avait ‑ il un impact direct sur le déroulement de la procédure quant au fond en ce qu’il a effectivement limité les droits procéduraux des requérants, voir leur cause examinée par ces juridictions (voir entre autres, Kübler c. Allemagne, n o 32715/06, §§ 47-48, 13 janvier 2011, et Micallef c. Malte [GC], n o 17056/06, §§ 84 ‑ 85, CEDH 2009) ? 2. Dans l’hypothèse où l’article 6 § 1 est applicable en l’espèce, les requérants ont-t-ils eu accès à un tribunal en vertu de cette disposition,

dans la mesure où ils allèguent que la décision de sursis à exécution prise par les juridictions administratives conformément à leur demande n’a pas été exécutée par les administrations locales et/ou centrales ?