3ra-450/24 — anularea actului administrativ

La 26 iulie 2021, Rodideal Maria a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva IP „Agenția Servicii Publice”, solicitând anularea deciziei din 07.04.2021 privind înregistrarea modificărilor emisă de Departamentul înregistrare și licențiere a unităților de drept al Agenției Servicii Publice, prin care s-a dispus înregistrarea și consemnarea în Registrul de stat al persoanelor juridice, modificări ale persoanei juridice FAPC „Vatra Răzeșească” SRL, înscrisă în registrul de stat al persoanelor juridice cu nr. 1004600021460 din 25.07.1997, după cum urmează: includerea în componența asociaților a lui Chiosa Lazari, parte socială în valoare de 539 lei (3,50%).

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că deținea 7% din cota parte socială a FAPC „Vatra Răzeșească” SRL și că la 29.06.2021 a recepționat decizia ASP, prin care 3,50% din cota sa a fost atribuită lui Chiosa Lazari, fără consimțământul său și cu încălcarea procedurii legale.

Decizia contestată a dispus admiterea cererii de înregistrare a modificărilor, incluzând Chiosa Lazari în calitate de asociat cu o cotă socială de 3,50%.

Reclamanta consideră că decizia este ilegală, întrucât ASP a înregistrat modificările fără a respecta procedurile legale prevăzute de Legea nr. 220/2007, Legea nr. 135/2007 și Codul civil, referitoare la schimbarea asociaților într-o societate cu răspundere limitată.

În acest sens, consideră că ASP nu a verificat existența unui consimțământ expres al reclamantei pentru acest transfer. Nu s-a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 220/2007, Legea nr. 135/2007 și Codul civil. Decizia contrazice practica anterioară a ASP, care, prin răspunsul nr. 05/08-87 din 01.02.2012, refuzase modificările similare invocate de Chiosa Lazari pe motivul nerespectării procedurii și a termenului legal.

Reclamanta consideră că decizia reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul său de proprietate, fiind emisă cu încălcarea art. 46 din Constituție, 1 care garantează dreptul la proprietate și art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care interzice lipsirea unei persoane de proprietatea sa fără un temei legal clar și previzibil.

Reclamanta susține că modificarea ilegală a structurii asociaților afectează stabilitatea și drepturile sale asupra patrimoniului firmei, ceea ce poate genera litigii comerciale și prejudicii materiale.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că decizia ASP din 07.04.2021 privind înregistrarea modificărilor a fost emisă în conformitate cu legislația în vigoare și în executarea unei hotărâri judecătorești definitive din 04.08.2011, prin care s-a dispus partajarea bunurilor între foștii soți Rodideal Maria și Chiosa Lazari, inclusiv atribuirea fiecăruia a unei cote de 3,5% din capitalul social al SRL „Vatra Răzeșească”.

Instanța a constatat că ASP a respectat prevederile Legii nr. 220/2007 și ale Legii nr. 135/2007 privind înregistrarea modificărilor în Registrul de stat al persoanelor juridice, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a competenței sau a procedurii.

Apelanta a invocat că decizia ASP a fost emisă cu încălcarea procedurii și a termenului de înregistrare, însă instanța a reținut că, potrivit legislației în vigoare, dreptul de proprietate asupra unei părți sociale se dobândește prin înscrierea în Registrul de stat, iar ASP a acționat în limitele atribuțiilor sale legale.

În ceea ce privește referirea apelantei la răspunsul Camerei Înregistrării de Stat nr. 05/08-87 din 01.02.2012, prin care se refuzase 2 anterior o cerere similară, instanța a considerat că acel refuz a fost emis în baza unei legislații anterioare, iar între timp prevederile art. 30 din Legea nr. 135/2007 au fost modificate, inclusiv prin declararea neconstituționalității sintagmei „operate în actele de constituire” prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 27.09.2016.

Astfel instanța de apel a reținut că modificarea componenței asociaților a fost efectuată în strictă conformitate cu hotărârea judecătorească din 2011, iar ASP nu putea refuza înregistrarea acesteia fără a încălca dreptul de proprietate al lui Chiosa Lazari.

Instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 16-17 ale Legii nr. 220/2007, art. 47 alin. (2) din Legea nr. 135/2007, art. 154 alin. (2) Cod civil (redacția 2002) și pct. 3 alin. (7) al Hotărârii Guvernului nr. 294/1998, în sensul în care nu a reținut obligația legală a persoanei juridice de a depune la Camera Înregistrării de Stat documentele necesare pentru modificarea actelor de constituire și a datelor înscrise în Registrul de Stat.

Instanța de apel a omis să analizeze efectele juridice ale refuzului Camerei Înregistrării de Stat nr. 05/08-87 din 01.02.2012, prin care se constata că modificările solicitate anterior de Chiosa Lazari fuseseră refuzate pe motivul încălcării procedurii și a termenului legal de depunere a cererii.

Consideră că s-a reținut greșit că modificarea structurii asociaților nu afectează dreptul de proprietate al recurentei, deși aceasta a fost lipsită de 3,5% din cota sa socială fără un temei legal clar și previzibil, în contradicție cu art. 46 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

A fost ignorată aplicabilitatea principiului securității raporturilor juridice, având în vedere că decizia contestată s-a bazat pe o hotărâre judecătorească din 2011, dar a fost pusă în aplicare abia în 2021, fără ca ASP 3 sau instanțele inferioare să analizeze dacă termenul de executare al acesteia nu era prescris.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera 5 netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire 6 la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de declarat de Rodidel (Chiosa) Maria reprezentată de avocatul Doroftei Roman. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 7