MATVEEV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 36601/16 Valeri MATVEEV împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 26 aprilie 2022 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea (nu. 36601/16) împotriva Republicii Moldova a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale („Convenția”) la 18 iunie 2016 de către un național moldovenesc, dl Valeri Matveev („reclamantul”), care s-a născut în 1987 și locuiește în Bălți, și a fost reprezentat în fața Curții de către dna A. Procopciuc, avocat practicant în Rauțel; hotărârea de a notifica plângerea referitoare la art. 3 din Convenție guvernului moldovenesc („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl O. Rotari, și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; după deliberare, hotărăște după cum urmează: Prezentul caz se referă la utilizarea forței de către poliție împotriva reclamantului în timpul arestării sale și la presupusa investigație ineficientă privind acuzațiile reclamantului de maltrat. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 3 din Convenție. La 19 mai 2012, poliția a oprit mașina reclamantului, în care călătoria ca pasager, aproape de o benzină. Poliția a cerut să vadă un permis de conducere și documentele de înregistrare a mașinii. După un schimb verbal între solicitant, șoferul, un alt pasager și ofițerii de poliție, acesta din urmă a forțat reclamantul să intre în masina de poliție. La sosirea sa la secția de poliție, reclamantul s-a plâns că a fost bătut de poliție și că jacheta lui de piele a fost rupt. La secția de poliție din 20 mai 2012, un procuror a constatat că reclamantul a fost vinovat de insubordinare față de ordinele de poliție și l-a condamnat la o amendă. Reclamantul a fost eliberat din custodie în aceeași zi și nu a făcut apel împotriva acestei decizii. La 21 mai 2012, reclamantul a fost examinat de un medic, care a găsit o vânătăi de 3 cm x 3 cm pe brațul drept, durere în partea dreaptă și stângă a spatelui și contuzie. Un raport medical forense din 31 mai 2012 a găsit o vânătăi de 2 cm x 1,5 cm pe brațul drept și trei vânăți de 2 cm x 1 cm pe partea dreaptă a spatei, și le-a clasificat ca leziuni minore. La 15 iunie 2012, reclamația reclamantului a fost respinsă ca fiind nefondată în 15 iunie 2012. Procurorul a concluzionat că utilizarea forței în timpul arestării a fost legală deoarece reclamantul a respins cererea ofițerilor de poliție de a intra în masina de poliție. Un recurs de către reclamant a fost acordat și la 30 octombrie 2012 a fost inițiată o anchetă penală. Autoritățile de investigare au interogat pe toți pasagerii care au fost în mașină, pe ofițerii de poliție care au efectuat arestarea reclamantului și pe martorii de la benzină. De asemenea, au examinat ofițerii de poliție și pasagerii care au fost în mașină și au studiat cele două rapoarte medicale despre natura rănilor corporale suferite și un raport legist al jachetei rupt, precum și imaginile video înregistrate în masina de poliție și la secția de poliție. La 30 septembrie 2014, procurorul a închis ancheta. El a concluzionat că reclamantul a respins arestarea și că această forță a fost folosită împotriva lui numai pentru a-l intra în masina de poliție, că nici o forță nu a fost utilizată în masina sau ulterior, și că utilizarea forței a fost legală și proporțională. În 2015, instanța a anulat hotărârea procurorului din prima instanță, din cauza faptului că clasificarea legală a fost incorectă. La 30 iulie 2015 procurorul a încheiat ancheta din nou pe aceleași motive ca înainte, dar a corectat clasificarea juridică a presupusului infracțiuni. La 29 decembrie 2015, reclamantul a fost administrat oficial cu o hotărâre care a susținut decizia procurorului cu efect final. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost tratat rău de către ofițeri de poliție și că ancheta internă privind plângerea sa de netratat a fost ineficientă. Nu a fost contestat de părți că mașina reclamantului a fost oprită de ofițeri de poliție și că, după un schimb între ofițerii de poliție și pasagerii mașinii, reclamantul a fost împins în masina de poliție și a fost dus la secția de poliție. Ancheta penală a stabilit că forța a fost utilizată numai în scopul de a introduce reclamantul în masina de poliție. Reclamantul a susținut că a fost împins în masina de poliție fără avertizare. Cu toate acestea, imaginile video prezentate de Guvern, nediscriminate de către solicitant, a reprezentat ofițerii de poliție care solicită pasagerilor de mașină, inclusiv reclamantul, să intre în masina de poliție pentru a continua conversația la secția de poliție și pasagerii care continuă să argumenteze. 10. Nu au fost confirmate acuzațiile reclamantului de maltratare în masina de poliție de către doi ofițeri de poliție, iar înregistrările video prezentate de Guvern, nediscriminate de solicitant, au reprezentat reclamantul care stătea în scaunul din spate al mașinii de poliție, cu un ofițer de poliție la dreapta lui și unul dintre pasagerii de mașină la stânga, vorbind la telefon cu mama sa despre a fi tratat rău de poliție și despre jacheta lui rupt. 11. Deși nu există înregistrări video ale momentului în care reclamantul a fost împins în masina de poliție, Curtea nu găsește nimic în dosarul cazului sau în argumentele reclamantului care ar putea să pună la îndoială concluziile anchetei că leziunile reclamantului au fost infligate în circumstanțele descrise mai sus. Având în vedere natura și locația rănilor reclamantului, nu există, de asemenea, nici un motiv să se îndoiască de evaluarea autorităților naționale, care a stabilit că rănile reclamantului trebuie să fi fost infligate de ofițerii de poliție care își țină brațele întinse și să-l împingă în mașină. Curtea concluzionează că, în timp ce reclamantul a suferit mai multe leziuni ca urmare a incidentului din 19 mai 2012, în circumstanțele acestui caz, utilizarea forței împotriva acestuia nu poate fi considerată a fi depășită de ceea ce s-a făcut strict necesar prin propriul său comportament. 12. În ceea ce privește presupusa lipsă de o investigație eficace, Curtea constată că, în răspunsul la plângerea reclamantului de tratamente necorespunzătoare, autoritățile interne au efectuat o anchetă penală completă (contrast Ciorap c. Republica Moldova (n. 5), nr. 7232/07, §§§ 62, 15 martie 2016) și au luat toate măsurile necesare pentru a verifica acuzațiile reclamantului (a se vedea punctul 5 mai sus). Autoritățile judiciare au reexaminat materialul adunat în legătură cu ancheta. Curtea nu discerne nimic în materialul în posesia sa pentru a sugera că abordarea autorităților interne în acest caz nu era promptă, rapidă sau minuțioasă. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că ancheta privind plângerea reclamantului de tratament bolnav în timpul arestării sale a fost eficace. 13. Prin urmare, Curtea consideră că plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție, atât în elementele sale de fond, cât și în cele procedurale, este evident nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 36601/16

Valeri MATVEEV

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 26

April 2022 as a Committee composed of:

Branko Lubarda,

President,

Jovan Ilievski,

Diana Sârcu,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

36601/16) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 18 June 2016 by a Moldovan national, Mr Valeri Matveev (“the applicant”), who was born in 1987 and lives in Bălți, and was represented before the Court by Ms

A. Procopciuc, a lawyer practising in Răuțel;

the decision to give notice of the complaint concerning Article 3 of the Convention to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr O. Rotari, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the parties’ observations;

Having deliberated, decides as follows:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The present case concerns the use of force by the police against the applicant during his arrest and the alleged ineffective investigation into the applicant’s allegations of ill-treatment. The applicant complained of a violation of his rights under Article 3 of the Convention.

2.

On 19 May 2012 the police stopped the applicant’s car, in which he was travelling as a passenger, near a petrol station. The police asked to see a driving licence and the car registration documents. After a verbal exchange between the applicant, the driver, another passenger and the police officers, the latter forced the applicant to get into the police car. Upon his arrival at the police station, the applicant complained that he had been beaten by the police and that his leather jacket had been torn. At the police station on 20 May 2012, a prosecutor found the applicant guilty of insubordination towards police orders and sentenced him to a fine. The applicant was released from custody the same day and did not appeal against that decision.

3.

On 21 May 2012 the applicant was examined by a doctor, who found a 3 cm x 3 cm bruise on his right arm, pain in the right and left sides of his back and concussion. A forensic medical report of 31 May 2012 found a 2 cm x 1.5 cm bruise on the right arm and three bruises measuring 2 cm x 1 cm on the right side of the back, and classified them as minor injuries.

4

.

The applicant’s complaint of ill-treatment by the police was dismissed as ill-founded on 15 June 2012. The prosecutor concluded that the use of force during the arrest had been lawful because the applicant had resisted the police officers’ request to get into the police car. An appeal by the applicant was granted and on 30 October 2012 a criminal investigation was initiated.

5

.

The investigating authorities questioned all the passengers who had been in the car, the police officers who had carried out the applicant’s arrest and the witnesses at the petrol station. They also cross-examined the police officers and the passengers who had been in the car and studied the two medical reports on the nature of the bodily injuries suffered and a forensic report of the torn jacket, as well as the video footage recorded in the police car and at the police station. On 30 September 2014 the prosecutor closed the investigation. He concluded that the applicant had resisted the arrest and that force had been used against him only in order to get him into the police car, that no force had been used in the car or subsequently, and that the use of force had been lawful and proportionate.

6.

In 2015 the first instance court set aside the prosecutor’s decision on the ground that the legal classification had been incorrect. On 30 July 2015 the prosecutor closed the investigation again on the same grounds as before but corrected the legal classification of the alleged offence. On 29 December 2015 the applicant was officially served with a court decision upholding the prosecutor’s decision with final effect.

7.

The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had been ill-treated by the police officers and that the domestic investigation into his ill-treatment complaint had been ineffective.

THE COURT’S ASSESSMENT

8.

It was not disputed by the parties that the applicant’s car was stopped by the police officers and that, following an exchange between the police officers and the passengers of the car, the applicant was pushed into the police car and taken to the police station.

9.

The criminal investigation established that force had been used only for the purpose of getting the applicant into the police car. The applicant submitted that he had been pushed into the police car without warning. However, the video footage submitted by the Government, undisputed by the applicant, depicted the police officers requesting the car passengers, including the applicant, to get into the police car in order to continue the conversation at the police station and the passengers continuing to argue.

10.

The applicant’s allegations of ill-treatment in the police car by two police officers were not confirmed and the video footage submitted by the Government, undisputed by the applicant, depicted the applicant sitting in the back seat of the police car, with a police officer to his right and one of the car passengers to his left, speaking on the telephone with his mother about being ill-treated by the police and about his jacket being torn.

11.

Although there is no video footage of the moment when the applicant was pushed into the police car, the Court finds nothing in the case file or in the applicant’s submissions which could enable it to question the findings of the investigation that the applicant’s injuries had been inflicted in the circumstances described above. In view of the nature and location of the applicant’s injuries, there is likewise no reason to doubt the assessment of the domestic authorities, which established that the applicant’s injuries must have been inflicted by the police officers’ holding his arms tightly and pushing him into the car. The Court concludes that, while the applicant suffered several injuries as a result of the incident of 19 May 2012, in the circumstances of this case, the use of force against him cannot be held to have gone beyond what was made strictly necessary by his own conduct.

12.

As regards the alleged lack of an effective investigation, the Court notes that in response to the applicant’s complaint of ill-treatment, the domestic authorities carried out a full-fledged criminal investigation (contrast

Ciorap v. the Republic of Moldova (no. 5)

, no. 7232/07, §§

58

‑

62, 15 March 2016) and took all the steps necessary to verify the applicant’s accusations (see paragraph 5 above). The judicial authorities reviewed the material gathered in connection with investigation. The Court discerns nothing in the material in its possession to suggest that the domestic authorities’ approach in the present case lacked promptness, expeditiousness or thoroughness. The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that the investigation into the applicant’s complaint of ill

‑

treatment during his arrest was effective.

13.

The Court therefore considers that the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention in both its substantive and procedural limbs is manifestly ill‑founded and must be rejected, in accordance with Article 35 §§

3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 19 May 2022.

Hasan Bakırcı

Branko Lubarda

Deputy Registrar

President