3ra-1061/23 — contestarea actelor administrative s.a.

La 21 august 2020, Sergiu Cociorva a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.101ef. din 21 iulie 2020 „Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă”; restabilirea în funcția de comisar-șef, Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției (cu statut de departament) al Ministerului Afacerilor Interne; achitarea salariului mediu lunar pentru absența forțată de la muncă pentru toată perioada de absență și încasarea cheltuielilor judiciare pentru asistența juridică acordată, conform documentelor confirmative în mărime de 9 000 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.101ef. din 21 iulie 2020 „Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă”, emis în corespundere cu Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a încetat raportul de serviciu, conform art.38 alin.(l) lit. b) (la atingerea limitei de vârstă în serviciu) cu Comisarul - șef Sergiu Cociorva, Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției (cu statut de departament) al Ministerului Afacerilor Interne, cu achitarea indemnizației unice în corespundere cu vechimea calendaristică în serviciu (în legătură cu pensionarea) și a compensației bănești pentru concediile neutilizate.

În opinia reclamantului, ordinul nominalizat, este ilegal și neîntemeiat. În acest sens, reclamantul a notat că între el și Ministerul Afacerilor Interne anterior au fost stabilite unele condiții care cert au determinat raporturile de serviciu, termenele și condițiile acestora. Iar, emiterea ordinului de întrerupere a raporturilor de muncă în condițiile menționate, fără ca acestea să fie prelungite, în conformitate cu ordinea anterior stabilită constituie un temei direct, care ar trage după sine nulitatea acestuia.

A indicat că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.236ef. din 23 decembrie 2019 „Cu privire la sistarea asigurării interimatului funcției 1 publice cu statut special de conducere” s-a stabilit asigurarea interimatului funcției publice cu statut special, iar în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost desemnat Șef adjunct interimar al Inspectoratului General al Poliției (cu statut de departament) al Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 6 luni, de la 23 decembrie 2019 până la 23 iunie 2020, fiind eliberat pe perioada exercitării interimatului, din funcția de Ofițer superior de investigații al Serviciului ”C” al Secției coordonare activități de investigații a Direcției de poliție a municipiului Chișinău a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, cu stabilirea raportului de serviciu în conformitate cu art.38 alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, până la data de 31 decembrie 2020.

Astfel, reclamantul a susținut că din contextul ordinului sus-menționat se desprinde clar acordul părților cu privire la stabilirea raportului de serviciu și termenul acestuia, care a fost determinat a fi data de 31 decembrie 2020.

Reclamantul a precizat că nemijlocit în dispozitivul ordinului menționat se face trimitere la dispozițiile art.38 alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează situația de drept, ce ține de prelungirea raporturilor de serviciu în cazul survenirii temeiului de întrerupere a raporturilor de muncă, legate de atingerea limitei de vârstă.

În context, a menționat că între părți, raporturile de serviciu, s-au stabilit anticipat a fi prelungite prin acordul comun pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2020. Adică, situația a fost clar și evident prevăzută și determinată de ambele părți, anume în circumstanțele speciale rezultate de atingerea limitei de vârstă a reclamantului.

Concluzionând, reclamantul a indicat că Ministerul Afacerilor Interne a ignorat și încălcat prevederile propriilor dispoziții interne, acțiuni care viciază prevederile ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.101ef. din 21 iulie 2020 „Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă” și generează temeiuri de declarare a nulității acestuia.

A subliniat că ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.101ef. din 21 iulie 2020 „Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă” a fost emis cu încălcarea prevederilor legislației muncii și anume ale art. 83 alin.(4) din Codul muncii, care stabilesc condițiile pentru încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată. 2

Subsecvent, a precizat că în perioada de până la 27 iulie 2020, și-a îndeplinit obligațiunile de serviciu în regim normal, a semnat acte, a participat la ședințe de lucru, fără să cunoască despre faptul emiterii și existenței ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr.101ef. din 21 iulie 2020 „Cu privire la întreruperea raporturilor de muncă”.

Altfel spus, raporturile de muncă între el și Ministerul Afacerilor Interne au continuat de fapt după data de 21 iulie 2020.

Prin încheierea protocolară din 21 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a admis demersul Ministerului Afacerilor Interne și s-au atras în proces, în calitate de terți Inspectoratul General al Poliției și Vitalie Bostan.

În motivarea soluției, instanța de apel a concluzionat că hotărârea instanței de fond este întemeiată, a fost adoptată cu aprecierea corectă a probelor administrate și aplicarea justă a normelor de drept material.

Instanța a confirmat că Ordinul nr. 101ef. din 21 iulie 2020 a fost emis în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. b), art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 288/2016, iar Sergiu Cociorva nu a demonstrat existența unui drept de prelungire a raportului de serviciu.

Legalitatea încetării raportului de serviciu a fost stabilită pe baza faptului că reclamantul a împlinit vârsta de 55 de ani la 21 iulie 2020, moment la care, conform legii, raportul său de muncă a fost legal încheiat. Prelungirea activității era posibilă doar printr-un act expres al angajatorului, care nu a fost emis.

Instanța a constatat că Ordinul nr. 236ef. din 21 iulie 2020, invocat de reclamant, nu asigura prelungirea raportului de muncă, ci viza doar interimatul funcției de Șef adjunct al IGP pentru o perioadă de 6 luni, până la 23 iunie 2020. Odată expirat acest termen, raporturile de muncă nu au fost prelungite automat.

Faptul că reclamantul a continuat să activeze până la 27 iulie 2020 nu invalidează decizia MAI. Instanța a reținut că întârzierea comunicării ordinului nu afectează valabilitatea acestuia, raporturile de muncă fiind încetate de drept la data emiterii ordinului.

Instanța a respins cererile reclamantului privind restabilirea în funcție, achitarea salariului pentru absența forțată și încasarea cheltuielilor judiciare, constatând că acestea nu au temei juridic.

Curtea a concluzionat că MAI a acționat în exercitarea unui drept discreționar, iar instanța nu poate interveni asupra oportunității deciziei, ci doar asupra legalității acesteia.

La 1 noiembrie 2023, avocatul Vitalie Țurcan în interesele lui Sergiu Cociorva, a depus motivarea recursului, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei decizii noi de admitere a acțiunii.

La fel, a invocat că instanța de apel nu a realizat un control efectiv al hotărârii primei instanțe, limitându-se la reiterarea motivelor acesteia fără a examina toate probele relevante. Consideră că au fost selectate doar argumentele pârâtului, ceea ce, în opinia recurentului, constituie o lipsă de imparțialitate.

A mai menționat că instanța a aplicat greșit prevederile art. 38 alin. (4) din Legea nr. 288/2016, care permite prelungirea raportului de serviciu până la 5 ani prin acordul părților. Recurentul precizează că acest acord era deja stabilit prin Ordinul nr. 236ef. Din 23 decembrie 2019, care a stabilit raporturile de serviciu până la 31 decembrie 2020, iar ordinul de eliberare din funcție ar fi fost emis în mod prematur.

Totodată, recurentul susține că instanțele inferioare au confundat natura juridică a actelor administrative, considerând că ordinul de numire în funcție pentru 6 luni (până la 23 iunie 2020) ar fi limitat raporturile de serviciu, deși, în realitate, acestea erau stabilite până la 31 decembrie 2020.

În rest, referințe nu au fost depuse.

Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului): „Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel 5 transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023) prevede: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”

Art. XI alin.(3) Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) prevede: „Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

Cererea de recurs nemotivată a fost depusă la 7 august 2023, iar motivarea recursului a fost prezentată la 1 noiembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului).

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. 6

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate. 44. 28. De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental. 45. 29. În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de 7 caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A)

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de avocatul Vitalie Țurcan în numele și interesele lui Sergiu Cociorva. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 8