3ra-1061/21 — anularea actului administrativ, restabilirea in functie, incasarea platilor salariale s.a.

3ra-1061/21 — anularea actului administrativ, restabilirea in functie, incasarea platilor salariale s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-1061/21

Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Chisilița)

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

15 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului depus de Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul

Adrian Grosu,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Sergiu Boboc împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la

anularea actului administrativ individual defavorabil, restabilirea în funcție, încasarea

plăților salariale, penalităților și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins

apelul depus de Sergiu Boboc, reprezentat de Adrian Grosu, și a fost menținută hotărârea din

12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 21 august 2020, Boboc Sergiu a depus cerere de chemare în judecată în procedura

contenciosului administrativ împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea

actului administrativ individual defavorabil, restabilirea în funcție, încasarea plăților

salariale, penalităților și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că a fost angajat în cadrul Inspectoratului de

Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției al MAI, în calitate de funcționar public

cu statut special, fapt ce se confirmă prin datele din carnetul de muncă.

Este căsătorit și are la întreținerea sa doi copii minori.

Timp de 5 ani, de când activează în subdiviziunea teritorială menționată, a avut un

comportament ireproșabil, nefiindu-i aplicată nicio sancțiune disciplinară în privința sa.

La 03 iulie 2020, de către Serviciul management documente al Serviciului Protecție

Internă și Anticorupție al MAI, a fost inițiată ancheta de serviciu în privința sa pentru

elucidarea unui incident care a avut loc la 28 iunie 2020.

Drept rezultat al anchetei de serviciu, prin ordinul nr.105ef din 28 iulie 2020 a

Ministerului Afacerilor Interne „Cu privire la sancționarea disciplinară a unui angajat al IP

Căușeni al IGP al MAI”, pentru încălcarea prevederilor art.24 alin.(4), art.26 alin.(1) lit.a)

din Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, art.50 lit.a) și

lit.c), art.52 alin.(1) lit.b) și lit.c) din Legea nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut

1

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pct.7 subpct.1) și subpct.3), pct.13

subpct.2) și 3) din Statutul disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.409/2017, pct.4

subpct.11), 16) și pct.7 subpct.1), 3) și 9) din Codul de etică și deontologie al funcționarului

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 629/2017 și art.58 alin.(1) lit.f) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost

sancționat disciplinar cu concedierea din funcția publică cu statut special.

Reclamantul a specificat că a luat cunoștință cu ordinul nr.105ef din 28 iulie 2020 a

Ministerului Afacerilor Interne, la aceiași dată - 28 iulie 2020, contra semnătură.

Nu este de acord cu actul administrativ individual menționat și sancțiunea disciplinară

aplicată, deoarece actul a fost emis neîntemeiat și ilegal, ca rezultat al unei anchete de

serviciu superficiale, cu încălcarea drepturilor sale garantate prin lege.

Ancheta de serviciu pornită în privința sa a fost desfășurată cu încălcarea principiilor

aferente dreptului la un proces echitabil cum ar fi prezumția nevinovăției, aplicarea unei

sancțiuni disproporționale, sarcina probațiunii aparține „acuzatorului”, interpretarea dubiilor

în favoarea „inculpatului” și condamnare în afara oricărui dubiu rezonabil.

Cu referire la efectele prezumției nevinovăției, Curtea Constituțională a reținut în

hotărârea nr.27 din 30 octombrie 2018, la pct.77, 78, 82-86, că în conformitate cu articolul

6§2 din CțEDO, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până

atunci când vinovăția sa va fi legal stabilită.

Principiul prezumției de nevinovăție impune, între altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor

lor, instanțele de judecată să nu pornească de la ideea preconcepută potrivit căreia persoana

a comis fapta imputată.

În baza principiului prezumției de nevinovăție, sarcina probei îi revine acuzării, iar

situațiile îndoielnice sunt interpretate în favoarea celui acuzat (in dubio pro reo). Prezumția

de nevinovăție implică pentru acuzat dreptul de a propune probe în favoarea sa și de a nu

depune mărturii împotriva sa.

La acest capitol, Curtea Europeană a subliniat că orice persoană acuzată de comiterea

unei infracțiuni are dreptul de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina. Chiar dacă

Convenția nu menționează în mod explicit dreptul la tăcere și dreptul persoanei de a nu se

autoincrimina, acestea constituie norme internaționale general recunoscute. Protejând

persoana împotriva unei constrângeri abuzive din partea autorităților, aceste imunități

contribuie la evitarea erorilor judiciare și la garantarea rezultatului urmărit de articolul 6 din

Convenție (a se vedea Jalloh v. Germania, 11 iulie 2006, §§ 100-102).

Dreptul de a nu se autoincrimina presupune, în special, că acuzarea trebuie să

demonstreze fapta imputată, fără a recurge la probe obținute prin metode de constrângere

sau de persecuție. Dreptul persoanei de a nu se autoincrimina este legat în primul rând de

respectarea voinței sale de a păstra tăcerea (a se vedea O,Halloran și Francis v. Regatul Unit,

29 iunie 2007, § 52).

Dreptul la tăcere presupune ca tăcerea persoanei urmărite penal să nu poată antrena, de

una singură, condamnarea ei sau recunoașterea faptelor imputate. Acest drept este garantat

pe toată durata procesului (faza de urmărire penală și faza de judecare a cauzei) și este

conceput să protejeze persoana împotriva coerciției abuzive a autorităților.

2

Dreptul la tăcere include: 1) dreptul de a nu face nicio declarație cu privire la o faptă

care i se atribuie ori o învinuire care i se aduce, fără a i se putea imputa anterior

nesinceritatea ca circumstanță agravantă; 2) libertatea de a răspunde sau nu, în cunoștință de

cauză, la toate întrebările (dreptul la tăcere totală) sau doar la unele întrebări (dreptul la

tăcere parțială); 3) dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare (nemo tenetur se ipsum

acusare).

Cu referire la condamnarea în afara oricărui dubiu rezonabil, în hotărârea din 12 din 28

martie 2017 Curtea Constituțională a statuat la pct.93 și 94, referitor la procesul de apreciere

a probelor, în jurisprudența Curții Europene s-a conturat standardul „dincolo de orice

îndoială rezonabilă” (beyond reasonable doubt), care presupune că, pentru a putea fi

pronunțată o soluție de condamnare, acuzația trebuie dovedită dincolo de orice îndoială

rezonabilă (cauza Bragadireanu v. România, hotărârea din 6 decembrie 2006; Orhan v.

Turcia, hotărârea din 18 iunie 2002; Irlanda v. Regatul Unit, hotărârea din 18 ianuarie 1978).

Existența unor probe dincolo de orice îndoială rezonabilă constituie o componentă

esențială a dreptului la un proces echitabil și instituie în sarcina acuzării obligația de a proba

toate elementele vinovăției de o manieră aptă să înlăture dubiul.

În mod similar, în hotărârea nr.6 din 03 martie 2016, Curtea Constituțională, la propria

jurisprudență a reținut la pct.42-44, că principiul prezumției nevinovăției, consacrat de

articolul 21 din Constituție, presupune că orice persoană acuzată de un delict este prezumată

nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar

public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Articolul 6 din

Convenția Europeană și art.11 alin.(2) din Declarația Universală, de asemenea, consacră

principiul prezumției nevinovăției. Prin Hotărârea nr.21 din 20 octombrie 2011 Curtea

Constituțională a reținut că: „50. [...] în lumina jurisprudenței Curții Europene, prezumția

nevinovăției, instituită de articolul 6§2 din Convenția Europeană, nu privește numai procesul

penal în sens strict, ci are o aplicație mai largă, într-un dublu sens: pe de o parte, această

garanție este aplicabilă ori de câte ori fapta imputabilă unei persoane are o conotație penală,

indiferent de calificarea atribuită de legislația internă a fiecărui stat [astfel, ea este aplicabilă,

de exemplu, unei proceduri privitoare la frauda fiscală (Heintrich v. Franța, §64) sau în

materie de sancțiuni administrative (Lutz v. Austria, §57)]; pe de altă parte, ea impune ca

orice reprezentant al statului să se abțină să declare public faptul că cel pus sub urmărire

penală sau trimis în judecată este vinovat de săvârșirea infracțiunii care i se incriminează,

înainte ca vinovăția acestuia să fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă

(Butkevieius v. Lituania, §49)”.

Mai mult, în hotărârea nr.24 din 14 septembrie 2016 Curtea Constituțională la pct.53-

54, 57-59, 61, 65-66, a notat că ancheta de serviciu în cazul abaterii disciplinare constituie o

etapă a procedurii disciplinare. Aceasta este o prerogativă a angajatorului în măsură să

constate săvârșirea abaterilor disciplinare de către salariații săi și să aplice sancțiunile

corespunzătoare. Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune disciplinară nu va putea

fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Scopul efectuării anchetei de serviciu anterior luării deciziei de aplicare sau nu a unei

sancțiuni disciplinare se subsumează ideii de protecție a salariatului în fața poziției

dominante a angajatorului, în vederea limitării oricărui element de arbitrar și abuz.

Curtea a reținut că sarcinile anchetei de serviciu sunt: 1) examinarea sub toate

aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzelor abaterilor disciplinare comise de

3

către polițiști; 2) stabilirea cauzelor și a condițiilor care au condus la comiterea abaterilor

disciplinare; 3) identificarea persoanelor vinovate și asigurarea aplicării corecte a legislației

în vigoare, pentru ca fiecare persoană care a comis abateri disciplinare să fie sancționată

potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere. Statutul

disciplinar al polițistului stabilește că ancheta de serviciu se va efectua cu respectarea

drepturilor și intereselor legitime ale polițiștilor (pct.39).

Elementul esențial al efectuării anchetei de serviciu îl constituie audierea salariatului.

În cursul anchetei de serviciu acesta are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în

favoarea sa și să ofere comisiei împuternicite să realizeze ancheta de serviciu toate probele și

motivațiile pe care le consideră necesare.

Totodată, Curtea a subliniat că articolul 7 din Convenția Organizației Internaționale a

Muncii nr.158 din 22 iunie 1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa

celui care angajează stabilește că raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta din

motive legate de conduita sau manifestările lucrătorului înainte de a i se oferi posibilitatea de

a se apăra de afirmațiile acuzării, cu excepția cazului când patronul nu poate în mod

rezonabil oferi această posibilitate.

Curtea a statuat că prevederile legale oferă persoanei supuse unei anchete disciplinare

dreptul de a beneficia de un proces contradictoriu și de a avea posibilitatea de a prezenta

elementele de probă și a apăra în mod liber cauza.

De altfel, însăși Curtea Europeană a arătat că dreptul la o procedură contradictorie

implică posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua cunoștință de toate piesele de natură

să influențeze decizia autorității și de a le discuta. Instanța europeană a decis că legislația

națională poate să realizeze această exigență în diverse moduri, metoda adoptată trebuie să

garanteze ca „partea adversă" să fie înștiințată de depunerea observațiilor și să aibă

posibilitatea să le comenteze (cauza Pellegrini vs. Italia, hotărârea din 20 octombrie 2001,

Reieșind din cele nominalizate supra, Sergiu Boboc a reiterat că în cadrul anchetei de

serviciu angajatorul a abuzat de poziția dominantă în raport cu dânsul, cu scopul de a-l

intimida să recunoască vina în faptele imputate și să declare că nu are pretenții în raport cu

sancțiunea aplicată; l-a privat de dreptul la un proces echitabil aferent procedurii

disciplinare, nefiind notificat într-un timp rezonabil despre ancheta de serviciul inițiată,

astfel încât să-și poată pregăti în mod corespunzător apărarea și să asigure prezența unui

apărător ales; nu i-a fost oferită posibilitatea de a lua cunoștință cu toate materialele cauzei și

de a înainta obiecțiile de rigoare; deși au fost audiate anumite persoane în cadrul anchetei de

serviciu, nu i-a fost oferită posibilitatea de a audia în mod corespunzător aceste persoane și

de a le adresa întrebări; nu a fost efectuată o examinare sub toate aspectele, completă și

obiectivă a circumstanțelor cauzei, pentru a stabili în mod imparțial cele întâmplate și care

este gradul de vinovăție al persoanelor implicate; nu a fost stabilită forma de vinovăție a

presupusei fapte săvârșite de către el; a fost încălcat principiul prezumției nevinovăției prin

prisma constătătorilor efectuate și a încălcărilor imputate, având în vedere că incidentul care

a avut loc la 28 iunie 2020 este în continuare investigat de organele de resort pentru a stabili

persoanele vinovate, iar în privința acestui fapt nu există hotărâre irevocabilă de

condamnare; la materialele anchetei de serviciu lipsesc probe admisibile, pertinente și

concludente, pentru constatarea abaterii disciplinare în privința lui; la fel, angajatorul a

aplicat față de el o măsură vădit disproporțională, fiind încălcat principiul proporționalității.

4

Reclamantul a remarcat că ordinul nr.105ef din 28 iulie 2020 a Ministerului Afacerilor

Interne, contrar prevederilor art.31, art.118 alin.(1)-(3) și art.120 alin.(1) lit.f) din Codul

administrativ, nu a fost motivat, lipsind motivele de fapt (argumentele și permisele

factologice) și temeiul legal care au servit pentru emiterea acestuia inclusiv, nu au fost

indicate formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul, ceea ce implică anularea

acestuia ca fiind ilegal. Or, obligația de motivare a deciziilor adoptate de autoritățile

naționale are o importanță deosebită, întrucât permite destinatarului să își apere drepturile în

cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să

formuleze o acțiune împotriva acestora.

Prin urmare, actul administrativ nemotivat nu permite nici destinatarului și nici

instanței de judecată, să se convingă de faptul că nu este o decizie arbitrară și care nu

permite destinatarului să-și valorifice pe deplin dreptul la apărare și dreptul de acces la un

tribunal.

Conform art. 16 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, dreptul discreționar al autorității

publice reprezintă posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluții posibile

corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală. Exercitarea dreptului

discreționar nu permite desfășurarea unei activități administrative arbitrare.

Reieșind din dispozițiile art.92 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, autoritatea

publică decide conform convingerii sale libere dacă consideră o faptă drept existentă, luând

în considerare întreaga procedură administrativă, inclusiv toate probele. Autoritatea publică

ia în considerare toate faptele care au importanță pentru caz, inclusiv cele favorabile

participanților.

Potrivit art.137 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, în exercitarea dreptului

discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință în limitele

legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Daca

autoritatea publică poate decide discreționar și doar una din mai multe consecințe juridice

este legală, atunci dreptul discreționar al autorității publice se reduce la alegerea consecinței

juridice/soluției legale.

Prevederile art.225 alin.(2) din Codul administrativ, reglementează că, verificarea

exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la faptul dacă

autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b) a luat în considerare toate faptele

relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; d) și-a exercitat dreptul

discreționar conform scopului acordat prin lege.

Reclamantul a remarcat că ordinul contestat reprezintă o manifestare a dreptului

discreționar, exercitat de către Ministerul Afacerilor Interne în calitate de autoritate publică:

a) fără a fi luate în considerare toate faptele relevante; b) cu încălcarea limitelor legale ale

dreptului discreționar, c) contrar scopului acordat prin lege.

A accentuat că referitor la respectarea principiului legalității, Curtea Constituțională în

hotărârea nr.22 din 16 iulie 2015, la pct.52, a statuat că importanța principiului legalității

presupune respectarea legilor, această exigență fiind impusă nu doar indivizilor sau

persoanelor juridice private, ci și autorităților și instituțiilor publice. În măsura în care

legalitatea vizează actele agenților publici, este important ca aceștia să acționeze în limita

atribuțiilor care le-au fost acordate.

În contextul enunțat, și cu trimitere la prevederile art.57, 58 alin.(1) lit.f), art.59 alin.(4)

și (5) și art. 61 alin.(1) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public

5

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în coroborare cu art.163 lit.c),

art.209 alin.(1) lit.b) din Codul administrativ, Boboc Sergiu a solicitat admiterea acțiunii în

contencios administrativ, anularea ordinului nr.105ef din 28 iulie 2020 „Cu privire la

sancționarea disciplinară a unui angajat al IP Căușeni al IGP al MAI” emis în privința sa,

restabilirea în funcția anterior deținută în cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni al

Inspectoratului General al Poliției al MAI, încasarea din contul Ministerului Afacerilor

Interne în beneficiul său a salariului restant și penalității pentru perioada 28 iulie 2020 –

până la pronunțarea hotărârii judecătorești, precum și compensarea cheltuielilor de asistență

juridică.

Prin hotărârea din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost

respinsă acțiunea în contencios administrativ depusă de Sergiu Boboc.

La 18 martie 2021, prin intermediul poștei electronice, Sergiu Boboc, reprezentat de

avocatul Adrian Grosu, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei

instanțe, iar la 30 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, și la 01 iulie 2021, pe

suport de hârtie, semnat olograf, a fost prezentat apelul motivat, solicitând casarea integrală

a hotărârii din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu emiterea unei

decizii noi de admitere a acțiunii în contencios administrativ.

Prin decizia din 14 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul depus de

Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul Adrian Grosu, și s-a menținut hotărârea din 12 martie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Fiind învestite cu judecarea cauzei, prima instanță și instanța de apel au motivat

soluțiile prin faptul că prin ordinul șefului Inspectoratului de Poliție Căușeni nr.22ef. din 27

martie 2020, Sergiu Boboc a fost numit în funcția de agent principal al Serviciului de

patrulare al Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Căușeni al IGP al MAI, în

legătură cu schimbările survenite în satele de organizare a Inspectoratului General al Poliției.

Au stabilit că la 02 iulie 2020 a fost înregistrat materialul în Registrul de evidență a

altor informații cu privire la infracțiuni și incidente al Inspectoratului de Poliție Căușeni,

nr.3142, pe faptul că, în timpul vizualizări rețelei de socializare ,,Facebook”, s-a constatat că

în or.XXXXX, la una din stațiile de alimentare cu petrol, Boboc Sergiu, subofițer superior al

Serviciului Patrulare al Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție Căușeni,

aflându-se în afara orelor de program, în ținută civilă, din motive necunoscute a aplicat unui

tânăr necunoscut o lovitură în regiunea feței, precum și numindu-l cu cuvinte ofensatoare,

prin care i-a lezat onoarea și demnitatea acestuia. Ulterior aplicării loviturii, tânărul în

apărarea sa i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței lui Boboc Sergiu, ca rezultat,

ultimul a căzut jos la sol.

La aceiași dată, prin raportul șefului al SCO a IP Căușeni al IGP, a fost solicitată

inițierea anchetei de serviciu pentru examinarea cazului enunțat, cu participarea agentului

principal, subofițerul superior al Serviciului de patrulare al Secției securitate publică a

Inspectoratului de Poliție Căușeni, Sergiu Boboc, prin prisma abaterilor disciplinare

prevăzute de Statutul disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne.

Prin comunicatul Șefului Inspectoratului de Poliție Căușeni nr. 34/29-5313, ancheta de

serviciu pe faptul conflictului iscat la o stație de alimentare cu petrol din or.XXXXX între

agentul principal, subofițerul superior al Serviciului de patrulare al Secției securitate publică

a Inspectoratului de Poliție Căușeni, Sergiu Boboc, și o altă persoană fizică, mediatizat pe

6

rețeaua de socializare ,,Facebook”, înregistrată în Serviciul secretariat al IP Căușeni cu

nr.2873 la 02 iulie 2020, a fost remisă pentru examinare conform competenței materiale,

Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Ținând cont de inițierea anchetei de serviciu, la 08 iulie 2020, prin ordinul Ministerului

Afacerilor Interne nr.93ef, s-a dispus suspendarea din funcție a subofițerului superior al

Serviciului de patrulare al Secției securitate publică din cadrul Inspectoratului de Poliție

Căușeni, Sergiu Boboc.

În rezultatul concluziilor și constatărilor efectuate în cadrul anchetei de serviciu, a fost

emis ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.105ef din 28 iulie 2020, cu privire la

sancționarea disciplinară a salariatului din cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni al

Serviciului de patrulare al Secției securitate publică, agent superior, Sergiu Boboc, fiindu-i

aplicată sancțiune sub formă de concediere.

În motivarea ordinului emis a fost invocată încălcarea de către reclamant a prevederilor

art.24 alin.(4), art.26 alin.(1) lit.a) din Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliției și

statutul polițistului, art.50 lit.a) și c), art.52 alin.(1) lit.b) și c) din Legea nr.288/2016 privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pct.7

subpct.1) și 3), pct.13 subpct.2) și 3) din Statutul disciplinar al funcționarului public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

409/2017, pct.4 subpct.11), 16) și pct.7 subpct.1), 3) și 9) din Codul de etică și deontologie

al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.629/2017.

Procedura administrativă a fost inițiată la 02 iulie 2020, prin prezentarea raportului

șefului al SCO a IP Căușeni al IGP, Sergiu Tumanov, înregistrat cu nr.2873.

Ancheta de serviciu a fost finalizată la 27 iulie 2020, cu formularea propunerii de

sancționare disciplinară a funcționarului public cu statut special, Sergiu Boboc.

Ulterior, la 28 iulie 2020, a fost emis ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.105 ef

cu privire la sancționarea disciplinară a salariatului din cadrul Inspectoratului de Poliție

Căușeni al Serviciului de patrulare al Secției securitate publică, agent principal, Sergiu

Boboc.

Au constatat instanțele de judecată ierarhic inferioare că ancheta de serviciu a fost

derulată cu respectarea termenului legal și conform procedurii stabilite.

Nu a fost reținut argumentul invocat de Sergiu Boboc că ancheta de serviciu s-a

desfășurat cu încălcarea principiilor aferente dreptului la un proces echitabil, prezumția

nevinovăției; aplicarea unei sancțiuni disproporționale.

În acest sens, instanțele de judecată au reținut că aplicarea sancțiunii disciplinare cu

eliberarea din funcție a reclamantului, nu a fost determinată de răspunderea penală, dar de

răspunderea disciplinară pentru încălcarea Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului, Legii nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne și Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Mai mult, prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.105 ef. din 28 iulie 2020, cert

a fost constatată încălcarea de către Sergiu Boboc a prevederilor art.24 alin.(4), art.26

alin.(1) lit.a) din Legea nr. 320/2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului,

art.50 lit.a) și c), art.52 alin.(1) lit.b) și c) din Legea nr.288/2016 privind funcționarul public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pct.7 subpct.1) și 3), pct. 13

7

subpct.2) și 3) din Statutul disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.409/2017, pct.4

subpct.11), 16) și pct.7 subpct.1), 3) și 9) din Codul de etică și deontologie al funcționarului

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 629/2017.

Drept temei pentru emiterea ordinului a servit faptul că la 02 iulie 2020, pe una din

rețelele de socializare a fost publicat un articol video înregistrat la una din stațiile de

alimentare cu petrol, în care apare subofițerul superior al Serviciului patrulare al Secției

securitate publică a Inspectoratului de poliție Căușeni al IGP al MAI, agent principal Boboc

Sergiu, a aplicat o lovitură în regiunea feței unui tânăr necunoscut. Ulterior, aplicării

loviturii, tânărul a răspuns cu o lovitură cu pumnul în regiunea feței lui Boboc Sergiu, care

ca rezultat, a căzut jos. În contextul enunțat, acțiunile lui Sergiu Boboc au fost catalogate ca

abatere disciplinară gravă, pentru comiterea căror, a survenit aplicarea sancțiunii disciplinare

sub formă de concediere din funcția publică.

Cu trimitere la prevederile art.63 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public nr.158 din 04 iulie 2008, art.38 alin.(1) lit.j), art.50 lit.a), c), e)

și p), art.52 alin.(1) lit.b), c) și g), art.56 alin.(1), art.57, art.58 alin.(1) din Legea nr.288 din

16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, pct.7 subpct.1), 3), 4), 5), 14), pct.13 subpct.2) și 7), pct.39, pct.47, 59-63

din Statutul disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.409 din 07 iunie 2017, art.24 alin.(4) și art.26 alin.(1) lit.a) și b) din

Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului,

pct.1, 3), 4 subpct.10) din Codul etică și deontologie al funcționarului public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.629

din 08 august 2017, au concluzionat instanțele de judecată în privința netemeiniciei acțiunii

în contencios administrativ depuse de Sergiu Boboc, or, actul administrativ individual de

sancționare contestat are o bază legală și faptică motivată, iar motive de ilegalitate ce ar

genera nulitatea acestuia, nu au fost constatate.

Or, cert s-a stabilit existența unui conflict, care a implicat altercații și aplicarea forței

fizice, la o stație de alimentare cu petrol între agentul principal, subofițerul superior al

Serviciului de patrulare al Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție Căușeni,

Sergiu Boboc, și o altă persoană fizică.

Astfel, acțiunile reclamantului just au fost considerate drept abatere disciplinară gravă,

prin neexecutarea normelor deontologice, a regulilor activității profesionale, nerespectarea

normelor ce reglementează totalitatea regulilor de conduită, obligatorii pentru funcționarii

publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, deoarece Sergiu Boboc a

dat dovadă de comportament inadecvat, în spațiul public, lipsit de morală, ceea ce contravine

normelor și valorilor atât sociale cât și profesionale, fapt ce a și servit drept temei pentru

atragerea ultimului la răspundere disciplinară.

Având în vedere caracterul funcției deținute, obligațiile și atribuțiile de serviciu ce le

revenea lui Sergiu Boboc în virtutea funcției sale, la încrederea pe care trebuia să o inspire

cetățenilor instituția în care activa acesta, raportate la caracterul faptelor care i-au fost

imputate, instanțele de judecată au concluzionat asupra temeiniciei sancțiunii aplicate de

autoritatea publică, aceasta exercitându-și dreptul discreționar în limitele legale, ținând cont

de toate circumstanțele pricinii.

8

Nu a fost reținut argumentul lui Sergiu Boboc privind încălcarea garanțiilor procesuale,

cât și prezumția de nevinovăție, or, la baza emiterii ordinului nr.105ef. din 28 iulie 2020, au

stat constatările depistate în cadrul anchetei de serviciu, urmare a încălcării normelor

disciplinare a funcționarului public cu statut special.

Au fost considerate irelevante și alegațiile reclamantului precum că la aplicarea

sancțiunii, angajatorul nu a ținut cont de faptul că pretinsa abatere disciplinară a fost

săvârșită în afara orelor de serviciu, nefiind în exercițiul funcției, deoarece funcționarii

publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, trebuie să se bucure de o

reputație ireproșabilă, cu respectarea valorilor morale și profesionale, principiilor și

normelor de conduită, dând dovadă de un comportament integru atît în activitatea publică,

cât și și în viața personală.

Nu au fost reținute nici argumentele reclamantului că anterior nu a fost supus

sancționării disciplinare, deoarece concedierea este o măsură disciplinară extremă, reieșind

din încălcările stabilite.

La 12 august 2021 și la 13 august 2021, prin intermediul oficiului poștal și poștei

electronice, Boboc Sergiu, reprezentat de avocatul Adrian Grosu, a depus recurs nemotivat

împotriva deciziei instanței de apel, iar la 06 septembrie 2021, prin intermediul oficiului

poștal, a fost prezentată, pe suport de hârtie, semnată olograf, motivarea recursului,

solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei din 14 iulie 2021 a Curții de Apel

Chișinău și hotărârii din 12 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu emiterea

unei decizii noi de admitere a acțiunii sale.

În motivarea recursului Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul Adrian Grosu, a invocat

ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a

examinat superficial prezenta speță, apreciind arbitrar probele administrate, cu interpretarea

și aplicarea eronată a normelor de drept material.

A reținut că în cadrul procedurii disciplinare, a fost admisă încălcarea prezumției de

nevinovăție, deoarece pe marginea incidentului survenit, în paralel cu ancheta de serviciu, în

privința lui a fost începută și urmărirea penală, privitor la fapta infracțională prevăzută la

art.287 alin.(1) din Codul penal (huliganism), care ulterior a fost recalificat într-un proces

contravențional, a cărui soartă, până la ziua de astăzi, nu este cunoscută.

La emiterea ordinului de concediere Ministerul Afacerilor Interne a încălcat principiul

proporționalității, deoarece legea specială a funcționarului public cu statut special, nu

definește noțiunea de abatere disciplinară gravă, iar art.2111 din Codul muncii, care definește

abaterile disciplinare grave, nu califică fapta presupus a fi săvârșită de către el, ca fiind o

abaterea disciplinară gravă; reieșind din existența unei proceduri penale, care a fost derulată

în paralel cu procedura disciplinară, era imperativă suspendarea raporturilor de muncă, până

la finalizarea investigaților penale, în detrimentul soluției de concediere; de către angajator a

fost supus celei mai aspre măsuri sancțiuni disciplinare-concedierea, contrar faptului că,

acțiunea presupus a fi săvârșită de către acesta, a avut loc în afara orelor de serviciu, iar

potrivit pct.93-94 din Hotărârea Guvernului nr.409 din 07 iunie 2017 cu privire la aprobarea

Statutului disciplinar al funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, concedierea poate fi dispusă, doar pentru săvârșirea abaterilor

disciplinare în exercițiul funcției.

Prin sancționarea lui, cu concediere, intimatul a încălcat principiul individualizării

sancționării disciplinare, deoarece, nu a luat în considerare următoarele circumstanțe

9

atenuante: angajatorul nu a fost imparțial și obiectiv, omițând să rețină în calitate de

circumstanța atenuantă, faptul că presupusa victimă a incidentului din 28 iunie 2020, Baeș

Liviu, a solicitat să nu fie examinat raportul în temeiul căruia a fost dispusă inițierea

anchetei de serviciu în privința lui, deoarece nu are nici o pretenție fața de el, din motiv că s-

au împăcat; caracteristica referitor la activitatea sa pe parcursul a 5 ani și 7 luni este una

ireproșabilă, precum și a activat în funcție de funcționar public cu statut special, nu a fost

supus niciunei abateri disciplinare; are la întreținerea sa doi copiii minori, iar în contextul

situației pandemice și economice precare din țară, a fost instituit moratoriul în ceea ce

privește efectuarea angajărilor de către autoritățile publice, care durează până în prezent; la

aplicarea sancțiunii disciplinare sub forma de concediere a fost privat pe viață de

posibilitatea de a mai fi angajat în structurile din cadrul MAI, în calitate de funcționar public

cu statut special, fiind o ingerință serioasă adusă dreptului lui la muncă garantat de

Constituție.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au oferit nicio argumentare și motivare, la

următoarele aspecte: prin prisma cărui exercițiu legal, au ajuns la concluzia că faptele

presupus a fi săvârșite de către el, reprezintă o abatere disciplinare gravă; cum a fost posibil

de stabilit că dânsul se face vinovat pentru survenirea incidentului din speță, atât timp cât

organul de urmărire penală, nu a putut ajunge la concluzie privind vinovăția lui, astfel încât

să fie exclus faptul că el putea să fie o victimă sau că nu a acționat în stare de legitimă

apărare; unde se plasează trimiterile făcute de către intimat, în susținerea ordinului de

concediere, la cadrul legal care prevede aplicarea violenței fizice și a torturii; de ce dintre

opțiunea de a suspenda raporturile de serviciu și cea de concediere, angajatorul și-a exercitat

dreptul discreționar conform prevederilor legale, atunci când a optat pentru imediata

concediere; cum pot fi ocolite prevederile de la pct.93-94 din Hotărârea Guvernului

nr.409/2018, care reglementează că, concedierea poate fi dispusă, doar pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare în exercițiul funcției; precum și din care cauză intimatul nu a ținut

cont de toate circumstanțele atenuante care îl vizează pe el.

A susținut recurentul că în paralel cu ancheta de serviciu pornită în privința lui, a fost

pornită urmărirea penală pe marginea săvârșirii faptei infracționale prevăzute la art.287

alin.(1) din Codul penal (huliganism).

Urmărirea penală pe marginea acelorași fapte pe care MAI le consideră ca fiind de

natură disciplinară, a fost pornită tot din inițiativa intimatului, în temeiul raportului privind

înregistrarea materialului în Registrul nr.2 de evidență a altor informații cu privire la

infracțiuni.

Deși a fost recunoscut bănuit pe cauza penală, pe semnele infracțiunii prevăzute la

art.287 din Codul penal, prin ordonanța din 30 noiembrie 2020, ulterior prin scrisoarea nr.

1968 din 10 decembrie 2020, Procuratura r-lui Căușeni l-a informat că la 07 decembrie 2020

a fost încetată urmărirea penală în cauza penală nr.XXXXX, în temeiul lipsei elementelor

infracțiunii.

De asemenea, în privința sa a fost intentată procedura contravențională în baza art.354

din Codul contravențional (huliganism nu prea grav).

A reținut recurentul că în cadrul anchetei de serviciu intimatul a efectuat constatări,

prin care s-a expus asupra săvârșirii cu vinovăție a unor fapte penale de către el, atunci când,

în paralel era investigat penal, de către organele de urmărire penală.

10

Drept urmare a declarațiilor efectuate în cadrul anchetei de serviciu, MAI a încălcat

prezumția de nevinovăție garantată de art.6§2 din CEDO, fapt care a rezultat în emiterea

unui ordin de concediere ilegal, care a fost adoptat cu încălcarea garanțiilor prevăzute de

Convenția Europeană și legislația națională.

Este eronată concluzia instanțelor de judecată ierarhic inferioare precum că

sancționarea lui cu concediere s-a realizat pe baza materialelor acumulate în cadrul anchetei

de serviciu și că nu a avut la bază cauza penală, or, atunci când instanțele de judecată mențin

legalitatea unui ordin de concediere, care constată că a avut loc o aplicare ilegală a forței

fizice, iar organele de anchetă încă sunt în proces de investigare a faptelor, devine cert faptul

că, similar cauzei Kemal Coșkun c. Turciei, autoritățile publice și instanțele inferioare, au

făcut mai mult decât să prezinte [unele motive, care să sugereze că oficialul consideră acea

persoană ca fiind vinovată].

Un alt viciu de care este afectat ordinul contestat, este faptul că MAI în mod arbitrar a

constatat săvârșirea unei abateri disciplinare grave de către el, fără ca legea să definească ce

înseamnă - abaterea disciplinară gravă. Or, toate referirile la abaterea disciplinară gravă, sunt

cele din art.38 alin.(1) lit.j) și art.57 din Legea nr.288/2016, care stipulează că raportul de

serviciu al funcționarului public cu statut special poate să înceteze pentru încălcări repetate

ale disciplinei de serviciu pe parcursul unui an sau pentru comiterea unei încălcări grave.

Consideră recurentul că noțiunea de încălcare gravă a obligațiilor de muncă, prevăzută

la art.2111 din Codul muncii, poartă un caracter exhaustiv, anume pentru a evita arbitrariul și

autoritatea discreționară nelimitată pentru subiectul care constată abaterea disciplinară.

Cu referire la neluarea în considerare a tuturor faptelor relevante și aplicării unei măsuri

disproporționate, recurentul a reținut că, la caz, încălcarea prezumției de nevinovăție în

cadrul anchetei de serviciu și încadrarea juridică greșită a faptei presupus a fi săvârșite de

către el, se datorează faptului că, intimatul nu a luat în considerare toate faptele relevante.

Or, dispozițiile art.225 alin.(2) lit.b) din Codul administrativ cert reglementează că,

verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la

faptul dacă autoritatea publică a luat în considerare toate faptele relevante.

Graba cu care intimatul a străduit să constate existența abaterii disciplinare grave de

către el și să dispună concedierea lui, nu i-a permis să efectueze o examinare sistemică a

cadrului normativ, pentru a constata că pentru situațiile lui și anume, când este derulată în

paralel o procedură penală, angajatorul dispune de alte pârghii, fără a ține cont de

dispozițiile art.35 alin.(1) din Legea nr. 288/2016, care statuează că, pe lângă situațiile

prevăzute de cadrul normativ general, suspendarea din funcția publică cu statut special se

efectuează și în următoarele cazuri: a) pe perioada reținerii, arestului preventiv sau arestului

la domiciliu al funcționarului; b) în caz de dispariție a funcționarului - până la declararea

dispariției fără urmă sau până la declararea decesului acestuia, în modul stabilit de lege. Iar,

art.59 alin.(11) din Legea nr.288/2016, stipulează că ancheta de serviciu se desfășoară o

perioadă de 30 de zile din momentul inițierii acesteia de către persoana abilitată, cu

posibilitatea de a fi suspendată în cazul în care vinovăția urmează a fi constatată de către alte

organe de ocrotire a normelor de drept sau în cazul în care angajatul se află în concediu

anual de odihnă, în concediu de studii ori în concediu medical, precum și în alte împrejurări

ce denotă imposibilitatea adoptării unei concluzii definitive în cadrul anchetei de serviciu.

Similar, art.76 lit.g) din Codul muncii, reglementează că, contractul individual de

muncă se suspendă în circumstanței ce nu depind de voința părților în caz de trimitere în

11

instanța de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracțiuni

incompatibile cu munca prestată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

A reiterat că instituirea mecanismului suspendării, pe durata derulării procesului penal,

urmărește scopul de a evita efectuarea unor constatări contradictorii din cadrul procedurilor

paralele sau constatări de natură să ducă la încălcarea prezumției de nevinovăție, cum a și

avut loc în prezenta speță.

Negarea faptului că în prezentul litigiu MAI urma să aplice instituția suspendării și

nicidecum instituția încetării raportului de muncă, ar echivala cu reducere la zero a efectelor

juridice care le produc această instituție juridice, cu norme aferente.

Aplicarea în mod univoc a mecanismului încetării raporturilor de muncă, în detrimentul

suspendării raporturilor de muncă, atunci când salariatul este vizat în proceduri penale, care

derulează în paralel cu procedura disciplinară, ar echivala cu aplicarea „în vid” a

mecanismului sancționării disciplinare, prin „ruperea” acestuia din contextul normativ

general, care la caz, vorbește despre suspendarea raporturilor de muncă, până la existența

unei hotărâri judecătorești definitive, pe marginea condamnării penale sau contravenționale.

Subsecvent, în privința sa urma a fi aplicată anume suspendarea raporturilor de muncă

până la existența unei hotărâri judecătorești definitive pe cauza penală sau contravențională

și nicidecum concedierea sa din funcție. Cu atât mai mult că, art.38 alin.(1) lit.m) din Legea

nr.288/2016, prevede că, raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special poate

să înceteze în cazul condamnării în baza unei sentințe judecătorești definitive pentru fapte ce

discreditează calitatea de funcționar public cu statut special. Or, cadrul normativ special,

care reglementează conduita funcționarului public cu statut special, este unul coerent și logic

și prevede în mod explicit în calitate de temei pentru încetarea raporturilor de muncă,

existența unei hotărâri judecătorești definitive, pentru fapte ce discreditează calitatea de

funcționar public cu statut special.

Astfel, doar sentința judecătorească definitivă, prin care s-ar fi constatat săvârșirea de

către el a unor fapte ce discreditează calitate de funcționar public cu statut special, ar trebui

să servească ca unic temei, pentru a aprecia dacă raporturile de muncă urmează sau nu să fie

încetate. Chestiunea aplicării suspendării raporturilor de muncă, în detrimentul concedierii,

este dictată de particularitate derulării în paralel a două proceduri distincte, și, urmează

scopul de a evita efectuarea unor constatări contradictorii sau încălcarea principiului

prezumției de nevinovăție, cum a avut loc în prezenta speță. Mai mult, dânsul nu neagă

faptul că ipotetic ar putea să existe fapte săvârșite de către funcționarii publici cu statut

special, care imediat ar justifica constatarea săvârșirii abaterii disciplinare grave, cu

aplicarea subsecventă a concedierii, în calitate de sancțiune disciplinară.

Pe lângă acestea, la aplicarea sancțiunii concedierii, angajatorul nu a făcut distincție

dintre două situații ipotetice și anume, când funcționarul public cu statut special săvârșește

abaterea disciplinară în exercițiul funcției și cea de a doua, când funcționarul public cu statut

special, săvârșește abaterea disciplinară, în afara orelor de program, nefiind în exercițiul

funcției.

Nu s-a ținut cont nici de faptul că incidentul care a avut loc la 28 iunie 2020, cu

implicarea lui, a avut loc în afara orelor de serviciu a celui din urmă, fără aflarea în

exercițiul funcției.

12

Prin urmare, incidentul nominalizat, a avut loc cu implicarea lui în calitate de civil și

nicidecum în calitate de funcționar public cu statut special, aflat în exercitarea atribuțiilor

serviciu.

Chiar și în situația în care de către el ar fi fost comisă o abatere disciplinară, angajatorul

nu putea nici în una din formule, să îi aplice măsura disciplinară cea mai extremă -

concedierea, indiferent de faptul dacă a fost sau nu vinovat, deoarece el s-a aflat în afara

orelor de serviciu, iar legea condiționează în mod explicit aplicarea sancțiunii concedierii,

doar pentru abaterile disciplinare grave, săvârșite în exercițiul funcției, circumstanță care nu

a fost luată în considerare atât de către angajator, cât și nici de către instanțele de judecată

ierarhic inferioare.

Recurentul a specificat că la aplicarea sancțiunii disciplinare, intimatul nu a fost

imparțial și obiectiv, omițând să rețină spre analiză faptul că presupusa victimă a

incidentului din 28 iunie 2020, XXXXX, a solicitat să nu fie examinat raportul în temeiul

căruia a fost dispusă inițierea anchetei de serviciu în privința sa, deoarece ei s-au împăcat și

nu are pretenții față de el.

Mai mult, niciodată nu a renunțat la dreptul său de a contesta ordinul de concediere,

după cum încearcă să insinueze intimatul, or, în cadrul declarațiilor oferite, dânsul a

recunoscut că a existat un incident cu XXXXX, la data de 28 iunie 2020, însă nu a

recunoscut că faptele sale sunt pasibile de răspundere disciplinară sub formă de concediere.

Referitor la mențiunea despre lipsa oricăror obiecții și pretenții asupra ordinului de

concediere, a fost realizată ca urmare a presiunilor parvenite din partea angajatorului, care în

paralel investiga în privința lui pretinsele fapte sub aspect penal.

Distinct, a notat recurentul că la actele cauzei se regăsește un plic cu un CD, care se

presupune a fi înregistrarea video a incidentului care ar fi avut loc la 28 iunie 2020, însă

acesta nu poate fi reținut ca probă pertinentă, deoarece nu este clar de către cine, când, în ce

condiții și cu ce mijloc tehnic a fost efectuată respectiva înregistrare.

Cât privește cerința de încasarea a salariului restant și penalității legale corect a fost

înaintată față de Ministerul Afacerilor Interne, dar nu împotriva IP Căușeni, deoarece pârâtul

este autoritatea care a emis ordinul de concediere și organul ierarhic superior în raport cu IP

Căușeni, care este o subdiviziune a MAI.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca

instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea

nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună

cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 14 iulie 2021, în ședință

publică.

Totodată, actele cauzei atestă faptul că la 09 august 2021 avocatul Adrian Grosu, în

interesele lui Sergiu Boboc, a recepționat copia deciziei integrale a instanței de apel, fapt ce

se confirmă prin avizul de recepție DS8001948940AS (f.d.220, vol.I).

Subsecvent, în cererea de recurs (nemotivată și cea motivată) avocatul Adrian Grosu a

recunoscut că a recepționat decizia integrală a instanței de apel la 09 august 2021 (f.d.226,

227, 248, 249, vol.I).

13

În condițiile enunțate, cererea de recurs (nemotivată și cea motivată) depusă la 02

august 2021 și respectiv la 02 septembrie 2021, este în termen.

La 21 octombrie 2021 Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul poștei electronice, a

expediat în adresa Ministerului Afacerilor Interne copia recursului depus de Sergiu Boboc,

reprezentat de avocatul Adrian Grosu, cu înștiințarea despre necesitatea prezentării referinței

(f.d. 3, 4, vol. II).

La 03 noiembrie 2021 Ministerul Afacerilor Interne a depus referință, solicitând să fie

declarat inadmisibil recursul depus de Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul Adrian Grosu,

deoarece argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată

a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel,

respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Examinând temeiurile invocate în recurs, în raport cu referința depusă și materialele

cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl

consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se

declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 din Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în

special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile

Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe

temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține

că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în

același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un

eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor

veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile

instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o

eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ notează

că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din

particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din

sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin.(2) din Codul administrativ. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile

pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

14

de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și

funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și

interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de

admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit,

pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor

de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din

partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai

reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut

cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-

1, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de

Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul Adrian Grosu.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Sergiu Boboc, reprezentat de avocatul Adrian Grosu, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Nicolae Craiu

Aliona Miron

15