2ra-1508/23 — incasarea diferentei datoriei conform contractului de leasing financiar s.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea diferentei datoriei conform contractului de leasing financiar s.a.
- Temei legal
- termenul de declarare a recursului impotriva deciziei instantei de apel; temeiurile inadmisibilitatii recursului.
2ra-1508/23 — incasarea diferentei datoriei conform contractului de leasing financiar s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Eni (Stan) Veaceslav,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Societatea cu Răspundere Limitată „Finance Leasing Company” împotriva lui Stan
Veaceslav și Himici Denis cu privire la încasarea diferenței datoriei conform
contractului de leasing financiar și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost
admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Finance Leasing
Company”, casată hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul
Florești și emisă o hotărâre nouă de admitere a acțiunii depuse de Societatea cu
Răspundere Limitată „Finance Leasing Company”; și încheierii din 07 februarie
2020 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a corectat greșeala strecurată în decizia din
23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți
(Dosarul nr. 2ra-1508/23
NR. PIGD 2-18062338-01-2ra-03102023)
Recursul declarat după 01 septembrie 2023. Temeiurile inadmisibilității recursului.
Recursul depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434 din Codul de
procedură civilă.
Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Florești (jud. M. Nicorici)
Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)
16 octombrie 2024
Textul corespunde originalului
1
Examinând, în lipsa părților, admisibilitatea recursului declarat de Eni (Stan)
Veaceslav, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte
Oxana Parfeni
Mariana Ursachi, Judecători
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 22 august 2018, SRL „Finance Leasing Company” a depus cerere
de chemare în judecată împotriva lui Stan Veaceslav și Himici Denis cu privire la
încasarea diferenței datoriei conform contractului de leasing financiar și
compensarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii reclamanta a indicat că între SRL „Finance
Leasing Company” în calitate de locator și Stan Veaceslav în calitate de locatar a
fost încheiat contractul de leasing financiar nr. FL-0280 din 22 noiembrie 2013,
prin care creditorul a transmis debitorului în posesie și folosință temporară
autoturismul de model „XXXXX”, VIN code XXXXX, nr. de înmatriculare
XXXXX.
Potrivit pct.4.02 din contract, debitorul Stan Veaceslav s-a obligat să
achite creditorului ratele de leasing conform graficului de plăți semnat de ambele
părți.
Din prevederile pct.4.3 ale contractului de leasing reiese că locatarul
s-a obligat să execute în termen și în modul corespunzător toate clauzele și
obligațiile contractuale și să răspundă pentru neexecutarea acestora în conformitate
cu prevederile legislației în vigoare a Republicii Moldova.
Executarea obligațiilor contractuale de către Stan Veaceslav a fost
garantată prin fidejusiunea personală de Himici Denis (contractul de fidejusiune
nr.FL-0280G din 22 noiembrie 2013).
În legătură cu faptul că debitorul sistematic nu și-a executat obligațiile
de plată a ratelor de leasing conform contractului de leasing financiar nr.FL-0280
din 22 noiembrie 2013, SRL „Finance Leasing Company” i-a somat de nenumărate
ori pe locatarul Stan Veaceslav și fidejusorul Himci Denis, inclusiv prin somații de
plată, mesagerie sms, apeluri telefonice, etc.
Întru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară, la 12 ianuarie 2015,
SRL „Finance Leasing Company” a expediat în adresa lui Stan Veaceslav
notificare, prin care l-a somat că în caz de neachitare a datoriei, contractul de
leasing va fi reziliat unilateral.
Întrucât debitorul nu și-a onorat obligația de plată a ratelor de leasing,
în temeiul pct.4.2, 4.13, 10.4, 10.6 din contract și art.10 alin.(2) lit.a), art.12 alin.(1)
lit.c), art.17 din Legea cu privire la leasing nr.59 din 28 aprilie 2005, SRL „Finance
Leasing Company” a reziliat unilateral contractul de leasing financiar nr.FL-0280
din 22 noiembrie 2015, iar la 13 martie 2015 autoturismul de model „XXXXX”,
VIN code XXXXX, nr. de înmatriculare XXXXX, care a constituit obiectul
contractului de leasing financiar, a fost restituit locatorului.
2
Conform Actului de returnare a bunului semnat de SRL „Finance
Leasing Company” și Stan Veaceslav, s-a stabilit că la 13 martie 2015 datoria totală
a ultimului, conform contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie
2013, constituie 51 95514 Euro.
Potrivit pct.4 din Actul de returnare a bunului, Stan Veaceslav s-a
obligat în termen de 10 zile, din momentul primirii notificării despre vânzare-
evaluarea autoturismului de model „XXXXX”, VIN code XXXXX, nr. de
înmatriculare XXXXX, să achite locatorului diferența care poate apărea.
La 17 martie 2014, SRL „Finance Leasing Company” a expediat în
adresa debitorului Stan Veaceslav și fidejusorului invitația la evaluarea
automobilului de model „XXXXX”, VIN code XXXXX, nr. de înmatriculare
XXXXX, pentru data de 19 martie 2015, ora 11:15, la sediul creditorului.
Reclamanta a remarcat că după rezilierea contractului de leasing și
returnarea automobilului a fost nevoită să comande o expertiză în vederea
determinării prețului de piață al automobilului.
Potrivit Raportului de evaluare nr.01936 din 23 martie 2015,
automobilul a fost evaluat în sumă de 40 500 de Euro. Cheltuielile de evaluare
suportate de creditor au constituit 360 de lei.
La 24 septembrie 2015, SRL „Finance Leasing Company” a emis
propunere de răscumpărare a automobilului de model „XXXXX”, VIN code
XXXXX, nr. de înmatriculare XXXXX, expediată debitorului Stan Veaceslav și
fidejusorului Himici Denis, cărora li s-a comunicat că conform Actului de returnare
a autoturismului datoria totală a debitorului constituie 51955,14 Euro, iar conform
Raportului de evaluare nr.01936 din 23 martie 2015 autoturismul a fost evaluat la
prețul de 40500 de Euro, propunând pârâtului până la 30 martie 2015 să răscumpere
automobilul la prețul de 51955,14 Euro și achitarea cheltuielilor de evaluare în
sumă de 360 de lei sau achitarea sumei de 11455,14 Euro ce constituie diferența
datoriei conform contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie
2013 (51955,14 Euro) și valoarea la care a fost evaluat autoturismul (40500 de
Euro), precum și cheltuielile de evaluare de 360 de lei.
Reclamanta a notat că potrivit pct.10.7 din contractul de leasing în
cazul rezilierii contractului, locatarul (Stan Veaceslav) s-a obligat să compenseze
locatorului (SRL „Finance Leasing Company”) diferențele între suma datoriei
locatarului la momentul rezilierii contractului și valoarea de piață a bunului restituit
și de asemenea să compenseze prejudiciul cauzat inclusiv și câștigul pierdut.
După recepționarea propunerii de răscumpărare, atât debitorul Stan
Veaceslav, cât și fidejusorul Himici Denis nu au întreprins acțiuni în vederea
stingerii datoriei.
Reclamanta consideră că în temeiul art.12 din Legea cu privire la
leasing este îndreptățită să se adrese în judecată cu prezenta acțiune.
A subliniat că a oferit posibilitate pârâților până la 30 martie 2015 să
achite integral diferența datoriei în mărime de 11455,14 Euro, cu toate aceste nu s-
a soldat cu succes.
3
Cu trimitere la art.619 în coroborare cu art.585 din Codul civil,
reclamanta a menționat că pentru perioada 01 aprilie 2015 – până la 27 iulie 2018
dobânda de întârziere constituie 151256,14 Euro.
A subliniat că potrivit art.530 din Codul civil, dacă doi sau mai mulți
debitori datorează o prestație în așa fel încât fiecare este dator să efectueze întreaga
prestație, iar creditorul poate pretinde fiecărui din debitori executarea, atunci
debitorii sunt legați solidar.
Totodată, referitor la termenul de prescripție, reclamanta a remarcat că
la 03 august 2015 s-a adresat cu cerere la Judecătoria Florești cu privire la
eliberarea ordonanței judecătorești, prin care să fie încasată în mod solidar din
contul lui Stan Veaceslav și Himici Denis suma de 11455,14 Euro diferența dintre
datoria totală conform contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 27
noiembrie 2013 (51 955, 14 Euro) și valoarea la care a fost evaluat autoturismul
(40500 de Euro), 751,16 Euro dobânda de întârziere calculată pentru perioada
01.04.2015 – până la 08 august 2015, precum și cheltuielii de evaluare a
autoturismului în mărime de 360 de lei și taxa de stat achitată la depunerea cererii
în mărime de 3803,84 de lei.
Prin ordonanța din 07 august 2015 a Judecătoriei Florești s-a încasat
în mod solidar din contul lui Stan Veaceslav și Himici Denis în beneficiul SRL
„Finance Leasing Company” suma de 12206,30 de Euro cu titlu de diferență la
datorie și 360 lei cheltuieli de evaluare a autoturismului și 3803,84 de lei taxa de
stat plătită la depunerea cererii cu privire la emiterea ordonanței judecătorești.
Prin decizia din 05 mai 2016 a Curții de Apel Bălți s-a admis recursul
declarat de Nastas (Himici) Denis, s-a casat încheierea din 04 martie 2016 a
Judecătoriei Florești și, soluționând problema în fond, s-a dispus admiterea cererii
cu privire la repunerea în termen a obiecțiilor împotriva ordonanței judecătorești și
anulată ordonanța judecătorească din 07 august 2015 emisă de Judecătoria Florești.
Cu trimitere la art.277 alin.(1) și (2) din Codul civil, reclamanta a
indicat că cursul prescripției extinctive se întrerupe în urma intentării unei acțiuni
în modul stabilit. După întreruperea cursului prescripției extinctive începe să curgă
un nou termen. Timpul scurs la întrerupea cursului prescripției extinctive nu se
include în noul termen de prescripție.
În legătură cu înaintarea cererii de eliberare a ordonanței judecătorești
și executarea acesteia a suportat cheltuieli în sumă de 14317,72 de lei, 3803,84 de
lei taxa de stat și 10513,88 de lei cheltuieli de executare.
În contextul enunțat, SRL „Finance Leasing Company” a solicitat
admiterea acțiunii, încasarea solidară din contul lui Stan Veaceslav și Himici Denis
în beneficiul său sumei de 11455,14 Euro cu titlu de diferență dintre datoria
conform contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 27 noiembrie 2013
(51955,14 Euro) și valoarea la care a fost evaluat autoturismul (40500 de Euro),
360 de lei cheltuieli de evaluare a autoturismului returnat conform contractului de
leasing financiar nr.FL-0280 din 27 noiembrie 2013, precum și 14317,72 de lei taxa
de stat achitată pentru eliberarea ordonanței judecătorești și cheltuielile de
executare a ordonanței, precum și compensarea cheltuielilor de judecată inclusiv
taxa de stat.
4
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul
Florești a fost respinsă acțiunea depusă de SRL „Finance Leasing Company” ca
neîntemeiată.
Prima instanță a motivat soluția de respingere a acțiunii prin faptul că
din Actul de verificare din 13 martie 2015 rezultă că Stan Veaceslav pe parcursul
perioadei 22 noiembrie 2013 – 03 februarie 2015 parțial a executat obligațiile
prevăzute de contractul de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie 2013 și
anume: la 04 decembrie 2013 a achitat suma de 2500 de Euro; la 30 decembrie
2013 – 5570,52 de Euro; la 02 februarie 2014 – 1553,62 de Euro; la 03 aprilie 2014
– 4,95 de Euro; la 30 mai 2014 – 1567,91 de Euro; 05 iunie 2014 – 2,90 de Euro;
la 06 iunie 2014 – 1610 Euro; 04 iulie 2014 – 1598,11 Euro; 17 iulie 2014 –
1576,46 de Euro; 30 iulie 2014 – 1095 de Euro; 18 august 2014 – 1000 de Euro;
22 septembrie 2014 – 1495 de Euro; la 10 octombrie 2014 – 2395 de Euro; 29
octombrie 2014 – 1545 de Euro; 03 februarie 2015 – 1237,96 de Euro, în total a
efectuat plăți în sumă de 24 751,96 de Euro (f.d.31).
Prima instanță a concluzionat că, reieșind din valoarea bunului restituit
în sumă de 40 500 de Euro și plata efectiv efectuată de Stan Veaceslav în sumă de
24 751,96 de Euro, fiind impuse și calcule și diferența la procentele și alte plăți prin
contractul de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie 2013, calcularea
cărora a încetat în legătură cu rezilierea contractului și restituirea bunului, pârâții
Stan Veaceslav și Himici Denis în întregime au acoperit cheltuielile legate de
executarea obligațiilor contractuale, din care motiv a considerat respingerea
acțiunii pe capătul de cerere privind încasarea diferenței dintre datoria totală
conform contractului de leasing și valoarea la care a fost evaluat autoturismul.
Cât privește capătul de cerere privind compensarea cheltuielilor de
judecată, prima instanță a considerat-o neîntemeiată în situația în care prin decizia
din 05 mai 2016 a Curții de Apel Bălți și prezenta hotărâre cererile reclamantei au
fost respinse ca neîntemeiate, instanța considerând că cheltuielile legate de
examinarea cauzei rămân pe seama acesteia.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 04 martie 2019, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Finance
Leasing Company” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 15
noiembrie 2019, întru executarea încheierii din 04 noiembrie 2019, a prezentat
motivarea apelului, solicitând casarea integrală a hotărârii din 12 februarie 2019 a
Judecătoriei Soroca, sediul Florești, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere
integrală a acțiunii în sensul formulat, precum și încasarea din contul
intimaților/pârâți în beneficiul său a sumei de 11936,26 de lei cu titlu de taxă de
stat achitată la depunerea apelului.
5
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți a fost admis
apelul declarat de SRL „Finance Leasing Company”. S-a casat integral hotărârea
din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești și pronunțată o hotărâre
nouă de admitere a acțiunii depuse de SRL „Finance Leasing Company”. S-a
încasat în mod solidar din contul lui Stan Veaceslav și Himici Denis în beneficiul
SRL „Finance Leasing Company” suma de 11455,14 Euro cu titlu de diferență a
datoriei la contractul de leasing și 19713,27 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat decizia prin faptul că
din actele cauzei rezultă că între SRL „Finance Leasing Company” în calitate de
locator și Stan Veaceslav în calitate de locatar la 22 noiembrie 2013 a fost încheiat
contractul de leasing financiar nr.FL-0280, prin care creditorul a transmis
debitorului în posesie și folosință temporară autoturismul XXXXX, Vin Code
XXXXX.
Instanța de apel a notat că în conformitate cu punctul 4.2 din contractul
de leasing financiar, debitorul Stan Veaceslav s-a obligat să achite creditorului SRL
„Finance Leasing Company” ratele de leasing conform graficului de plăți semnat
de ambele părți (f.d.9). Suma totală a plăților constituind 74879, 09 Euro.
Cu trimitere la prevederile art.1146 alin.(1) din Codul civil, instanța
de apel a stabilit că executarea obligațiilor de către Stan Veaceslav a fost garantată
prin fidejusiunea personală a lui Himici Denis (f.d.13-14).
Cu referire la art.10 alin.(2) lit.a) din Legea cu privire la leasing (în
vigoare în perioada de referință), instanța de apel a remarcat că la 12 ianuarie 2015
SRL „Finance Leasing Company” a expediat în adresa intimaților notificare
prealabilă de reziliere a contractului de leasing financiar nr.2671, prin care a somat
că în caz de neachitare a datoriei, contractul de leasing va fi reziliat (f.d.15).
Instanța de apel a rezumat că, având în vedere că debitorul Stan
Veaceslav nu a achitat suma restantă a ratelor de leasing, creditorul SRL „Finance
Leasing Company”, în conformitate cu prevederile pct. 4.2, 4.13, 10.4 și pct.10.6
din contractul de leasing în coroborare cu art.10 alin.2 lit.a), art.12 alin.1 lit.c),
art.17 din Legea cu privire la leasing nr.59 din 28 aprilie 2005, a reziliat unilateral
contractul de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie 2015, iar la 13 martie
2015 autoturismul de model „XXXXX”, n/î XXXXX, VIN code XXXXX, care a
constituit obiectul contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 22.11.2013, a
fost restituit locatorului.
De asemenea, instanța de apel a stabilit că potrivit Actului de returnare
a bunului semnat de SRL „Finance Leasing Company” și Stan Veaceslav, la situația
din 13 martie 2015, datoria totală a debitorului conform contractului de leasing
financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie 2013, a constituit suma de 51955,14 Euro.
Instanța de apel a remarcat că conform pct.4 din Actul de returnare a
patrimoniului, locatarul Stan Veaceslav s-a obligat în termen de 10 zile, din
momentul recepționării notificării despre vânzarea/evaluarea autoturismului de
model „XXXXX” cu n/î XXXXX, să achite locatorului diferența care poate apărea
6
dintre datoria locatarului Stan Veaceslav și suma la care a fost evaluat
autoturismului nominalizat (f.d.30).
La 17 martie 2014 reclamantul SRL „Finance Leasing Company” a
expediat debitorului și fidejusorului invitația la evaluarea automobilului de model
„XXXXX” pentru data de 19 martie 2015, ora 11:15, la sediul creditorului (f.d.16).
După rezilierea contractului de leasing financiar nr.FL-0280 din 22 noiembrie 2013
și returnarea automobilului, creditorul SRL „Finance Leasing Company” a
comandat o expertiză în vederea determinării prețului de piață al automobilului.
S-a stabilit că potrivit Raportului de evaluare nr.01936 din 23 martie
2015, automobilul de model „XXXXX” cu n/î XXXXX, a fost evaluat la prețul de
40500 de Euro (f.d.17-18). Cheltuielile de evaluare suportate de către creditor au
constituit 360 de lei. La 24 martie 2015 reclamantul a emis propunere de
răscumpărare a automobilului XXXXX care a fost expediată debitorului Stan
Veaceslav și fidejusorului Himici Denis, prin care li s-a adus la cunoștință că
conform Actului de returnare a autoturismului datoria totală a debitorului constituie
suma de 51 955,14 Euro, iar conform Raportului de evaluare nr.01936 din 23 martie
2015 autoturismul a fost evaluat la prețul de 40500 de Euro, propunând debitorului
Stan Veaceslav, până la 30 martie 2015, să răscumpere autoturismul de model
„XXXXX” la prețul de 51955,14 Euro, precum și achitarea cheltuielilor de
evaluare în sumă de 360 de lei sau achitarea diferenței de 11455,14 Euro, din
datoria totală conform contractului de leasing financiar nr. FL-0280 din 22
noiembrie 2013 (51955,14 Euro) și valoarea la care a fost evaluat autoturismul
(40500 de Euro) (f.d.19).
Instanța de apel a reținut că potrivit pct.10.7 din contractul de leasing
financiar, în cazul rezilierii contractului locatarul se obligă să compenseze
locatorului diferențele între suma datoriei locatarului la momentul rezilierii
contractului și valoarea de piață a bunului restituit și de asemenea să-i compenseze
prejudiciul cauzat inclusiv și câștigul pierdut.
Rezumând cele constatate și cu trimitere la prevederile art.1156
alin.(1) din Codul civil, instanța de apel a concluzionat că acțiunea înaintată de SRL
„Finance Leasing Company” este întemeiată și urmează să fie admisă, cu încasarea
în mod solidar din contul lui Stan Veaceslav și Himici Denis în beneficiul SRL
„Finance Leasing Company” suma de 11455,14 Euro ce constituie diferența
datoriei acumulate pe contractul de leasing la momentul rezilierii acestuia
(51955,14 Euro) și valoarea de piață a bunului restituit în baza Raportului de
evaluare (40500 de Euro).
Totodată cu trimitere la prevederile art.82 și 94 alin.(1) din Codul de
procedură civilă, instanța de apel a considerat că reclamantei urmează să-i fie
compensate cheltuielile de judecată formate din taxa de stat achitată în prima
instanță în sumă de 6900,71 de lei (f.d.2), taxa de stat achitată în instanța de apel
în sumă de 5035,55 de lei (f.d.73), precum și cheltuielile de efectuare a expertizei
în sumă de 360 lei (f.d.20,21), în total 12296,26 de lei.
În același timp, instanța de apel a considerat că nu urmează să fie
încasate cheltuielile privind eliberarea ordonanței judecătorești și cheltuielile de
executare a ordonanței judecătorești, or, aceste cheltuieli nu au fost confirmate,
7
întrucât din bonurile de plată anexate la cererea de chemare în judecată (f.d.27-29)
nu se poate deduce cu certitudine necesitatea și conexiunea acestora cu prezenta
cauză, cu atît mai mult că, ordonanța judecătorească a fost anulată prin decizia din
05.05.2016 a Curții de Apel Bălți (f.d.24-26).
Prin încheierea din 07 februarie 2020 a Curții de Apel Bălți s-a
corectat greșeala de calcul evidentă a cheltuielilor de judecată strecurată în decizia
din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți prin înlocuirea sintagmei greșite
„19713,27 de lei” cu cea corectă „12296,26 de lei”.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 03 octombrie 2023, Eni (Stan) Veaceslav a declarat recurs
împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea
integrală a deciziei din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți și a încheierii din 07
februarie 2020 a Curții de Apel Bălți, cu menținerea hotărârii din 12 februarie 2019
a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, pe care o consideră legală și întemeiată.
SOLICITAREA RECURENTULUI
În susținerea recursului Eni (Stan) Veaceslav a invocat că decizia și
încheierea contestate ale instanței de apel sunt neîntemeiate, nemotivate,
contradictorii și arbitrare adoptate contrar practicii Curții Supreme de Justiție,
bazate în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, din care
motiv urmează a fi casate și menținută hotărâre primei instanțe.
Recurentul consideră că instanța de apel eronat și prematur a
concluzionat precum că dânsul urmează să restituie diferența sumei datoriei pe
contractul de leasing în mărime de 11455,14 Euro în urma înstrăinării
automobilului de model „XXXXX”, nr. de înmatriculare XXXXX, în condiții în
care SRL „Finance Leasing Company” nu a prezentat confirmarea realizării
automobilului în valoare de 40500 de Euro conform Raportului de evaluare
nr.01936 din 20 martie 2015. Or, pe parcursul examinării cauzei intimata nu a
prezentat probe concludente și pertinente, în special contract de vânzare-cumpărare
sau act din care ar rezulta că autoturismul în litigiu a fost vândut anume la prețul
de 40500 de Euro, deoarece prețul de piață al acestui mijloc de transport este cu
mult mai mare și denotă clar că intimata a înstrăinat automobilul la o sumă cu mult
mai mare decât cea indicată, astfel fiind certă intenția de îmbogățire fără justă
cauză.
Cu trimitere la prevederile art.12 alin.(2) lit.f) și alin.(4) din Legea cu
privire la leasing nr.59 din 28.04.2005 (în vigoare la data încheierii contractului de
leasing), recurentul a indicat că potrivit normei date de drept, locatorul este obligat
să primească bunul la expirarea contractului de leasing dacă locatarul nu-și exercită
dreptul de a achiziționa bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi contractul
conform prevederilor prezentei legi. Locatorul nu poartă răspundere față de locatar
pentru modul în care vânzătorul (furnizorul) execută clauzele contractului de
vânzare-cumpărare (furnizare) și nici pentru prejudiciul adus vieții și sănătății
8
cetățenilor, bunurilor locatarului sau ale terților în procesul folosirii bunului, cu
excepția cazurilor în care răspunderea pentru alegerea bunului și/sau a vânzătorului
a revenit locatorului ori acesta, încălcând clauzele contractului de leasing, a
intervenit în alegerea bunului și/sau a vânzătorului (furnizorului). În astfel de
cazuri, locatorul poartă răspundere solidară cu vânzătorul.
Potrivit art.923 alin.(4) din Codul civil (în vigoare la data încheierii
contractului leasing), contractului de leasing i se aplică în mod corespunzător
dispozițiile privind contractul de locațiune în măsura în care prezentul capitol sau
legea cu privire la leasing nu prevede altfel.
Iar, reieșind din prevederile art. 909 alin.(1) din Codul civil (în vigoare
la data semnării contractului de leasing), la expirarea termenului sau la rezilierea
contractului de locațiune, locatarul are dreptul să separeu îmbunătățirile, efectuate
cu permisiunea locatorului, care pot fi separate fără a se deteriora bunul ori să ceară
compensarea valorii lor de către locator dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Recurentul consideră că dacă locatorul solicită rezilierea contractului
și restituirea bunului, el va putea cere încasarea ratelor de leasing restante calculate
doar până la data restituirii bunului, dar nu poate impune locatarul să achite toate
ratele de leasing, adică cota-parte din valoarea rămasă a bunului întrucât aceasta îl
va situa pe locatar într-o situație inechitabilă și va reprezenta o îmbogățire fără justă
cauză pentru locator.
De asemenea, a notat că dacă locatorul aduce probe că plățile totale
achitate de locatar împreună cu valoarea obiectului revendicat reprezintă o sumă
mai mică decât suma pe care o poate pretinde locatorul pentru restituirea înainte de
termen a sumei finanțate, locatorul ar putea pretinde încasarea diferenței. Valoarea
obiectului leasingului restituit se determină după starea la momentul revendicării,
luându-se în considerație neajunsurile indicate în procesul-verbal de revendicare a
bunului, printr-un act de expertiză (dacă bunul încă nu a fost înstrăinat) sau prin
valoarea de piață a acestuia, dar nu prin suma la care acesta a fost vândut.
În viziunea recurentului legislația în vigoare impune o obligație clară
față de SRL „Finance Leasing Company” de a prezenta actul/contractul de vânzare-
cumpărare a automobilului de model „XXXXX”, cu nr. de înmatriculare XXXXX
ce ar confirma înstrăinarea ulterioară al acestuia la prețul de 40500 de Euro, or, la
caz, lipsește un astfel de contract și denot faptul că intimata a vândut autoturismul
la un preț cu mult mai mare. Din analiza situației de piață se atestă prețuri cu mult
mai mari pentru asemenea autoturism, cu aceleași caracteristici.
Afară de aceasta, instanța de apel a examinat cauza în absența sa,
căruia nu i s-a comunicat data, ora și locul examinării cauzei, fiind astfel viciată
procedura de citare legală a participantului la proces. Or, din anul 2015 s-a aflat pe
teritoriul XXXXX, necunoscând despre intentarea procesului judiciar în cauza
dată.
Chiar și dacă la dosar se atestă confirmarea de citare, această nu poate
constitui temei de a considera că dânsul a fost legal înștiințat.
Pe lângă acestea, SRL „Finance Leasing Company” a cunoscut datele
sale de contact și al rudelor sale și prin intermediul acestora putea să-l contacteze.
9
La fel, la dosar este anexat contractul de fidejusiune din care rezultă
că în calitate de fidejusor figurează Himici Denis, care de asemenea cunoștea datele
lui de contact și avea posibilitatea să-i comunice despre proces. Or, persoana se va
considera legal citată numai în cazul în care există confirmarea transmiterii și
primirii citației sau înștiințării.
Consideră că a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil garantat
de art.6 CEDO, fiind lipsit de posibilitatea de a prezenta probe în susținerea poziției
sale.
Recurentul deduce că instanța de apel a încălcat normele de drept
procedural ce vizează procedura de citare a participanților la proces.
Cu trimitere la prevederile 26 alin.(1) și (2), art.193 alin.(1), art.100
alin.(1), art.102 alin.(1), (3), (4), art.105 alin.(1) din Codul de procedură civilă,
recurentul rezumă că necomunicarea în modul corespunzător de către instanța
judecătorească a actelor de procedură încalcă principiul echității procedurii civile,
ceea ce presupune o procedură contradictorie și egalitatea armelor în proces.
Respectarea principiului egalității armelor presupune că fiecare parte
trebuie să obțină posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții în care
să nu o plaseze într-o situație netdezavantajoasă în raport cu adversarul său astfel
încât între părți să se mențină un echilibru corect.
Dreptul de acces la un tribunal constituie un element inerent a tuturor
garanțiilor procedurale prevăzute de Convenția Europeană pentru Apărarea
Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale.
Recurentul a remarcat că a aflat despre existența dosarului respectiv
și emiterea hotărârilor judecătorești, abia la 14 septembrie 2023, întrucât din anul
2015 – până în august 2023 s-a aflat în Federația Rusă.
Consideră că recursul a fost depus în interiorul termenului legal
prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe prevederile art.432
alin.(1) lit.a), b) și e) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, recursul este
admis dacă interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție și prin admiterea recursului se schimbă sau
se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție, precum și hotărârea sau
decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor.
La 29 decembrie 2023, întru respectarea dreptului la un proces
echitabil, Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu prevederile art.439 în
coroborare cu art.186 din Codul de procedură civilă, a expediat în adresa SRL
„Finance Leasing Company” și Himici Denis copia recursului declarat de Eni
(Stan) Veaceslav, cu înștiințarea despre prezentarea obligatorie a referințelor, fapt
ce rezultă din scrisoarea anexată la dosar și avizele poștale de recepție (f.d.114).
La 03 octombrie 2024, prin intermediul poștei electronice, SRL
„Finance Leasing Company” a depus referință, solicitând să fie considerat
inadmisibil recursul declarat de Eni (Stan) Veaceslav, întrucât nu se încadrează în
prevederile art.432 CPC și a fost depus cu omiterea termenului de declarare
prevăzut la art.434 (f.d.135-138).
10
Alte referințe nu au fost depuse.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
În conformitate cu art.433 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă:
„Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu
omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434.”
Conform art.434 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu
poate fi restabilit.”
Potrivit art.440 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) În cazul în care se constată existența unui dintre temeiurile prevăzute la art.433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar
faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se expediază părților.”
În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă:
„Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în
interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de
activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un
ansamblu de acte.”
Potrivit art.111 alin.(1) din Codul de procedură civilă:
„ (1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege.”
Conform art.113 din Codul de procedură civilă:
„Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului
prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după
sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”
În conformitate cu art.10 alin.(1) din Codul de procedură civilă:
„(1) Sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept
procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire
sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă
a unui drept procedural.”
Conform art.389 alin.(4) din Codul de procedură civilă (în redacția
legii în vigoare la data pronunțării deciziei instanței de apel – 23.01.2020):
„(4) Decizia integrală se întocmește în termen de 30 de zile de la pronunțarea
dispozitivului deciziei și se publică pe pagina web a instanței judecătorește.”
Potrivit art.100 alin.(1) din Codul de procedură civilă:
„(1) Cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților
la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite,
prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului
judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată
prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să
asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație
judiciară.”
Din prevederile art.102 alin.(1), (3), (6) din Codul de procedură civilă:
„(1) Instanța înștiințează prin citație participanții la proces, martorii, experții, specialiștii
și interpreții privitor la locul, data și ora ședinței de judecată sau la locul, data și ora efectuării
unor acte de procedură.
11
(3) Citațiile și înștiințările se înmânează participanților la proces, martorilor, experților,
specialiștilor, interpreților astfel încât aceștia să se poată pregăti de proces și să se prezinte la
timp în fața instanței.
(6) Citația sau înștiințarea se trimite la adresa menționată de parte sau de un alt
participant la proces.”
Conform art.104 alin.(4) din Codul de procedură civilă:
„(4) Reclamantul care locuiește în străinătate este în drept să indice adresa din Republica
Moldova unde urmează a i se face comunicările despre proces. Dacă locuiește în străinătate,
pârâtul va fi informat că are dreptul să-și indice adresa din Republica Moldova unde urmează a
i se face comunicările. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei prevederi,
comunicarea se face prin scrisoare recomandată, iar în recipisa scrisorii se indică actele
expediate.”
În conformitate cu art.105 alin.(1) și (5) din Codul de procedură civilă:
„(1) Citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin
persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație
sau înștiințare în partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie
instanței.
(5) Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra
semnătură pe cotor.”
Conform art.56 alin.(1)-(3) din Codul de procedură civilă:
„(1) Participanții la proces sunt în drept să ia cunoștință de materialele dosarului, să facă
extrase și copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe și să participe la cercetarea lor,
să pună întrebări altor participanți la proces, martorilor, experților și specialiștilor, să
formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanței explicații orale și scrise, să expună
argumente și considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze
obiecții împotriva demersurilor, argumentelor și considerentelor celorlalți participanți, să atace
actele judiciare și să-și exercite toate drepturile procedurale acordate de legislația procedurală
civilă.
(2) Participanții la proces se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații
procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege în dependență de poziția pe care o ocupă în
proces.
(3) Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor
procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale,
se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.”
Reieșind din prevederile art.61 alin.(1) din Codul de procedură civilă:
„(1) Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor
procedurale.”
MOTIVAREA INSTANȚEI DE RECURS
Completul de judecată remarcă că potrivit art.434 din Codul de
procedură civilă, termenul-limită de 2 luni este un termen de decădere din dreptul
de a efectua actul de procedură și prin prisma art.116 din CPC nu poate fi restabilit.
Studiind recursul, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră că acesta este inadmisibil, din motivele ce succed.
Din materialele dosarului rezultă că la 23 ianuarie 2020 Curtea de
Apel Bălți a pronunțat, în ședință publică, decizia contestată.
Potrivit scrisorii anexate la actele cauzei, la 11 februarie 2020, Curtea
de Apel Bălți a expediat în adresa participanților la proces, inclusiv lui Eni (Stan)
Veaceslav, la adresa de domiciliu al acestuia, indicată în cererea de chemare în
12
judecată: XXXXX, copia deciziei motivate din 23 ianuarie 2020 și a încheierii din
07 februarie 2020 de corectare a erorii strecurate în decizia enunțată (f.d.91).
Se reține că la actele cauzei nu se atestă alte adrese de contact înafară
de cea indicată mai sus, fapt pe care recurentul nu o neagă.
Totodată, ține de menționat că potrivit informației deținute pe Portalul
Național al Instanțelor de Judecată, decizia din 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel
Bălți a fost înregistrată la 07 februarie 2020 și ulterior publicată pe pagina oficială
web a Curții de Apel Bălți: www.cab.instante.justice.md, la 25 mai 2020.
La 24 februarie 2020, plicul cu corespondența (copia deciziei din 23
ianuarie 2020 și încheierea din 07 februarie 2020 ale Curții de Apel Bălți) destinată lui Eni
(Stan) Veaceslav a fost returnată Curții de Apel Bălți cu mențiunea „plecat”.
Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, Eni (Stan) Veaceslav
contrar prevederilor art.434 din Codul de procedură civilă, abia la 03 octombrie
2023, aproximativ peste 3 ani de zile, a declarat recurs împotriva deciziei din 23
ianuarie 2020 și încheierii din 07 februarie 2020 ale Curții de Apel Bălți.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că cererea
de recurs a fost depusă de către Eni (Stan) Veaceslav cu omiterea evidentă a
termenului de declarare a recursului prevăzut la art.434 CPC, care este un termen
de decădere din drepturi și nesusceptibil restabilirii de către instanța de recurs, ceea
ce condiționează declararea acestuia ca fiind inadmisibil.
Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că nu a cunoscut
despre intentarea procesului de judecată în cauza respectivă, precum și că în
perioada anului 2015 – până în august 2023 s-a aflat în XXXXX, or, probe
concludente și pertinente care să confirme faptul dat la dosar lipsesc.
Dimpotrivă, la actele cauzei se atestă avizul poștal de recepție
XXXXX din care rezultă că încă la data de 10 august 2018 Eni (Stan) Veaceslav a
cunoscut despre faptul că pe rolul Judecătoriei Soroca, sediul Florești se află spre
examinare prezenta cauză.
Chiar și în situația în care recurentul în perioada de referință nu s-ar fi
aflat în țară, dar cunoscând că a fost intentată prezenta cauză civilă împotriva sa, în
care are calitatea procesuală de pârât, urma să depună diligența necesară și să
comunice instanței de judecată toate datele sale de contact la care să primească
actele de procedură, precum și să se intereseze în termene rezonabile despre actele
de dispoziție emise de instanța judecătorească despre a cărora desfășurare era la
curent Eni (Stan) Veaceslav pentru a-și putea valorifica în interiorul termenului
legal de atac dreptul de a contesta respectivele acte judecătorești.
Nu poate fi reținut nici argumentul recurentului precum că SRL
„Finance Leasing Company” cunoștea datele de contact ale fidejusorului Himici
Denis și prin intermediul acestuia să i se aducă la cunoștință despre cauza
respectivă, or, după cum rezultă din dosar Himici Denis a fost legal înștiințat despre
intentarea cauzei civile respective atât de către prima instanță, fapt ce rezultă din
avizul poștal de recepție XXXXX, cât și de către instanța de apel, fapt ce se
confirmă prin avizul poștal de recepție XXXXX (f.d. 37, 49). Mai mult ca atât,
potrivit avizului poștal de recepție XXXXX, Himici Denis încă la data de 17
13
februarie 2020 a recepționat decizia motivată din 23 ianuarie 2020 și încheierea din
07 februarie 2020 al Curții de Apel Bălți (f.d.93).
Din cele constatate rezultă că nerespectarea termenului de declarare a
recursului se datorează în exclusivitate comportamentului pasiv și neglijent al
recurentului Eni (Stan) Veaceslav, care trebuia să dea dovadă de responsabilitate și
atitudine activă și, folosindu-se cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale
procedurale, să se intereseze de soarta dosarului respectiv, în situația în care încă
la data de 10 septembrie 2018 a cunoscut că pe rolul instanței de judecată naționale
se află spre examinare prezenta cauză civilă, iar probe incontestabile, care să
confirme cu certitudine cele invocate de recurent în cererea de recurs din care motiv
a omis termenul legal de atac, la actele cauzei nu se atestă. Or, admiterea spre
examinare a unui recurs tardiv peste aproximativ 3 ani de zile de la emiterea
deciziei recurate, peste termenul legal prevăzut la art.434 CPC, care este unul de
decădere din dreptul de a efectua actul de procedură, poate duce la încălcarea
principiului securității raporturilor juridice garantat de art.6§1 din Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În susținerea opiniei enunțate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în
speța Ponomaryov contra Ucrainei din 03 aprilie 2008, definitivă din 29
septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea
unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi
extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de
redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi
ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare,
reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice
într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
La acest aspect se reține și jurisprudența CEDO (cauza Bodiu v.
Republica Moldova, cererea nr.7516/10, hotărârea din 18 iunie 2019), unde
Curtea a notat că sistemele legale a diferitor state membre prevăd posibilitatea
extinderii termenului limită, în cazul în care există motive valabile în acest sens. În
același timp, dacă termenul limită pentru un recurs este extins după o perioadă
considerabilă de timp și pentru motive care nu par să fie persuasive, această decizie
poate încălca principiul securității raporturilor juridice. Curtea a recunoscut că este
în primul rând la discreția instanțelor naționale să decidă în privința extinderii
termenului limită pentru declararea unui recurs, însă această discreție nu este
nelimitată. Instanțelor li se cere să aducă motive. Unul din motive poate fi, de
exemplu, omisiunea autorităților de a informa părțile despre decizia adoptată în
privința cauzelor acestora. Chiar atunci, totuși, posibilitatea extinderii nu poate fi
nelimitată, din moment ce părțile trebuie să i-a măsuri în intervale rezonabile de
timp pentru a afla despre progresul procedurilor judiciare despre care aceștia
cunosc. În fiecare caz, instanțele naționale trebuie să verifice dacă motivele privind
extinderea termenului limită pentru recurs poate să justifice ingerința în principiul
res judicata, în special dacă legislația națională nu limitează discreția fie în ceea ce
privește timpul sau motivele pentru extinderea termenului limită. Curtea a notat că
H. în cererea sa de recurs nu a explicat ce l-a împiedicat să afle despre decizie mai
14
devreme, sau mențiunea dacă a încercat să afle despre progresul procedurilor în
apel inițiate de el. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că prin admiterea
recursului lui H. după scurgerea unei perioade considerabile de timp și în absența
vreunei explicații plauzibile de ce nu a făcut-o mai devreme, a adus la zero tot
procesul judiciar, care s-a finalizat cu o decizie definitivă și executorie și astfel a
constituit res judecata.
La fel, este relevantă jurisprudența CțEDO (Bacev vs. fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei; Kemp vs. Luxemburg; Diaz Ochoa vs Spania) în care s-a
reiterat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la
justiție.
Din cele enunțate, drept consecință intervine aplicarea sancțiunii
procedurale prevăzută la art.433 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă de a
considera recursul inadmisibil.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul
împotriva deciziei instanței de apel a fost depus cu omiterea evidentă a termenului
de declarare prevăzut la art.434 CPC, Completul de judecată concluzionează de a
considera recursul depus de Eni (Stan) Veaceslav drept inadmisibil.
În conformitate cu art.433 alin.(1) lit.b) și 440 alin.(1) și (2) din Codul
de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibil recursul declarat de Eni (Stan) Veaceslav.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Marian Ursachi
15