3ra-989/23 — constatarea nulității și anularea ordinului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea nulităţii şi anularea ordinului
- Temei legal
- Temeiurile recursului
3ra-989/23 — constatarea nulității și anularea ordinului (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Baeșu Andrei,
în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată
depusă de Baeșu Andrei împotriva Procuraturii Generale a Republicii
Moldova privind constatarea nulității și anularea ordinului Procurorului
General,
împotriva deciziei din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-989/23
NR. PIGD 2-22001794-01-3ra-01102023)
Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art. 246 (în vigoare
până la 1 septembrie 2023) Cod administrativ. Dezacordul recurentului cu
decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a deciziei
contestate.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. Gr. Cazacu)
Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca
16 octombrie 2024
Textul corespunde originalului
0
Examinând în lipsa părților recursul declarat de Baeșu Andrei,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 05 ianuarie 2022, Baeșu Andrei s-a adresat în instanța de judecată
cu cererea de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale a
Republicii Moldova cu privire la constatarea nulității și anularea Ordinului
Procurorului General nr. 233-p din 11.02.2020 privind eliberarea din funcția
de procuror în Procuratura Anticorupție pe motivul demisiei din Procuratură
în baza raportului depus la 20.02.2020 precum și a răspunsului nr. 7/3-
285/21-972 din 08.12.2021 la cererea prealabilă, obligarea reîncadrării în
funcția de procuror în Procuratura Anticorupție cu achitarea salariului
funcției de procuror în Procuratura Anticorupție, precum și a tuturor
premiilor pentru perioada absenței de la serviciu începând cu data de
20.02.2020 până la momentul reîncadrării în funcție.
În motivarea acțiunii reclamantul, a invocat că, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a reiterat în numeroase cazuri că, este necesar să se
amintească faptul că, într-o societate democratică, atât instanțele cât și
autoritățile responsabile de investigații, trebuie să rămână libere de presiunea
politică” (Guja c.Moldova (Marea Cameră a Curții Europene), nr. 14277/04,
).
Reclamantul a invocat că, Curtea s-a referit inclusiv și la problema
independenței procurorilor în contextul măsurilor de siguranță generale, cum
ar fi garanțiile pentru a asigura independența funcțională a procurorilor față
de superiori și controlul judiciar al acțiunilor parchetelor (Kolevi c.Bulgariei,
nr.1108/02, 05/02/2010, §142). Independența procurorilor nu este o
prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul procurorilor, ci o garanție
pentru o justiție echitabilă, imparțială și eficientă care protejează atât
interesele publice, cât și cele private ale persoanelor în cauză.
A menționat că, Statele trebuie să se asigure că, procurorii sunt
capabili să își îndeplinească îndatoririle fără intimidare, impedimente,
1
hârțuire, ingerințe și că nu sânt supuși în mod injust unui sistem de
răspundere civilă, penală sau de altă natură.
Reclamantul a remarcat că, în corespundere cu Carta de la Roma -
principii și norme europene privind Procuratura, document de referință, în
care se conțin normele europene ce vizează activitatea și rolul procurorului
în statul de drept, din 17 decembrie 2014, Statele membre ar trebui să ia
măsuri pentru a se asigura că: a) recrutarea, promovarea și transferul
procurorilor au la bază proceduri echitabile și imparțiale, excluzând orice
discriminare bazată pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau de altă natură, origine națională sau socială, apartenență la o
minoritate națională, avere, naștere sau alte asemenea situații; b) derularea
carierei, evaluarea profesională, promovarea și mobilitatea procurorilor sunt
guvernate de criterii transparente și obiective, cum ar fi competența și
experiența; organismele responsabile pentru recrutarea procurorilor ar trebui
să fie selectate pe baza competențelor și abilităților lor și ar trebui să-și
îndeplinească atribuțiile cu imparțialitate, pe baza unor criterii obiective.
Reclamantul a mai menționat că, numirea în funcție și încheierea
mandatului procurorilor ar trebui cuprinse în reglementări la cel mai înalt
nivel, și să aibă loc într-un cadru și conform unor proceduri clare și bine
înțelese.
Totodată, reclamatul a relatat că, misiunile de judecător și procuror
sânt similare și complementare în ceea ce privește cerințele și garanțiile
referitor la statutul și condițiile de muncă, inclusiv recrutarea, formarea,
evoluția în carieră, salariul, măsurile disciplinare și transferul (care se poate
face numai în conformitate cu legea sau cu acordul lor) (A se vedea: Avizul
nr. 4 (2009) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE)
privind relațiile dintre judecători și procurori într-o societate democratică, 8
decembrie 2009, Declarația de la Bordeaux, nota explicativă, §37.
Reclamantul a susținut că, având în vedere importanța rolului și
funcției lor, eliberarea din funcție a procurorilor trebuie să fie supusă unor
condiții stricte, care să nu afecteze independența și imparțialitatea în
exercitarea activităților lor, ar trebui ca pentru aceasta să se aplice toate
garanțiile ce sunt specifice procedurilor disciplinare. Independența
procurorilor constituie protecția lor împotriva demiterii arbitrare sau din
motive politice.
2
Astfel, a menționat reclamantul că, Ordinul de demisie nr. 233-p din
11.02.2020, este afectat de vicii de consimțământ, fiind ilegal și totodată
afectat de nulitate, or, Raportul și ordinul de demisie, au survenit ca urmare
a constrângerii psihice exercitate de către conducerea Procuraturii Generale,
în special de către însăși Procurorul General Alexandr Stoianoglo, asupra sa,
în mod sistematic, de la mijlocul lunii decembrie 2019 și până la 06.02.2020,
acesta fiind somat, fie să depună cererea de demisie din proprie inițiativă, fie
eliberat în baza dosarelor penale.
A punctat reclamantul că, pe parcursul perioadei decembrie 2019 – 06
februarie 2020, pe lângă presiunea psihică exercitată prin solicitările directe
ale conducerii Procuraturii Generale prin intermediul procurorilor șefi
interimari numiți, la data de 09 decembrie 2019, fiind supus constrângerii
psihice prin numeroase mesaje de intimidare, amenințare cu intentarea
cauzelor penale, care erau transmise prin intermediul mass-media de către
conducerea Procuraturii Generale, a fost nevoit să depună „benevol” cerere
de demisie, motivele unui asemenea comportament fiind atitudinea negativă
a Procurorului General față de șeful Procuraturii Anticorupție suspendat la
moment din funcție, dl Viorel Morari, față de reclamant personal și față de
alți procurori din Procuratură.
A indică reclamantul că, raportul de demisie a fost depus la 06
februarie 2020, drept rezultat al influențelor indicate și a publicațiilor din
mass-media în care se comunica că, la începutul lunii ianuarie 2020,
Procurorul General, (care este și angajator), în privința reclamantului a pornit
urmărirea penală, într-o cauză penală ce se afla în gestiunea Procuraturii
Generale, pentru comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției.
A învederat reclamantul că, la data de 23 ianuarie 2020, pe diferite
portaluri de știri din Republica Moldova, a apărut informația precum că, în
cadrul unei emisiuni de la postul TV8, avocatul condamnatului Veaceslav
Platon, Ion Crețu, a indicat că la etapa respectivă, reclamantul era bănuit de
amestec în înfăptuirea urmăririi penale la investigarea fraudei bancare.
Totodată, a reiterat că, la acel moment și-a dat seama că, sursa de
informare a fost deloc întâmplătoare, dat fiind faptul că ultimul era procuror
în funcție, iar persoana împuternicită legal să îl anunțe despre aceasta, urma
să fie Procurorul General, sau un alt procuror desemnat de acesta, dar nu
avocatul condamnatului Veaceslav Platon, în cauza în care ultimul a
participat în calitate de acuzator de stat, fiind exercitată drept acțiune de
3
constrângere psihică pentru a determina reclamantul mai rapid să se elibereze
din funcție.
A susținut că, la data de 04 februarie 2020, în cadrul Procuraturii
Generale a avut loc darea de seamă a Procuraturii Anticorupție cu prezența
întregului colectiv a Procuraturii specializate, precum și a Procurorului
General și a adjuncților săi, unde, Procurorul General și-a permis să-l
amenințe direct să depună cererea de demisie, făcând aluzie la cauzele penale
în care a participat în calitate de procuror (însă după controlul efectuat la
Procuratura Anticorupție în perioada respectivă, nefiind depistată nici o
încălcare, nemaivorbind de careva sancțiuni disciplinare). Ulterior, a fost
publicată și în presă informație despre situația respectivă, unde se relata că
Procurorul general Alexandru Stoianoglo a cerut demisia de bună voie a
patru colaboratori ai Procuraturii Anticorupție, fiind indicat expres și
procurorul Andrei Baeșu.
A comunicat reclamantul că, în dimineața zilei de 05 februarie 2020,
s-a prezentat în audiență la Procurorul General pentru a-i oferi explicații vis-
a-vis de participarea sa în cauzele penale aflate în gestiune, având
presupunerea că, ultimul era dus în eroare de careva participanți, iar în
rezultatul discuției, a stabilit că Procurorul General nu avea cunoștință de
nici o cauză penală în care a participat ultimul în calitate de membru al
grupului de urmărire penală sau acuzator de stat, oferindu-i răspunsuri
evazive, precum că au fost înregistrate multiple plângeri pe numele său, iar
când reclamantul îi aducea argumentele de rigoare, ultimul schimba
subiectul, dându-i de înțeles că ulterior urma să se prezinte în fața unui
procuror pentru audiere, el având doar o predispunere negativă în privința
sa, fără careva explicații.
A invocat că, Procurorul General nu ezita în continuare să indice
asupra acțiunilor sale, neglijând în totalitate existenta deciziei Colegiului
penal al Curții Supreme de Justiție din 07 mai 2020, prin care au fost respinse
ca inadmisibile, recursurile în anulare declarate de către avocați în numele
condamnatului Platon Veaceslav, împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2018, cu menținerea hotărârii
contestate, iar la pag.173 (http://iurisprudenta.csi.md/search plen
penal.phn?id=2034), instanța de recurs a indicat expres că, la examinarea
cauzei instanțele au respectat drepturile fundamentale ale inculpatului,
expuse supra, iar hotărârile instanțelor corespund jurisprudenței CtEDO la
acest capitol, deoarece inculpatului i-au fost aduse la cunoștință toate probele
4
administrate de partea acuzării, fiindu-i acordat timpul necesar pentru
pregătirea apărării sale, inclusiv și de a acumula probe de natură să
dovedească netemeinicia afirmațiilor acuzării.
A mai susținut reclamantul că, la 15 noiembrie 2019, Procuratura
pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în temeiul
plângerii depuse, a pornit un proces penal pe faptul filării sale și a familiei
în mod ilegal, însă, la 13 decembrie 2019, procurorul de caz, cu consultarea
prealabilă a Procuraturii Generale, a dispus refuz în începerea urmăririi
penale, iar argumentele sale, însoțite de probe, nu au fost examinate, deși în
mod evident probau prezența elementelor componenței de infracțiune, fiind
în continuare anulate ordonanțele Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale atât de Judecătoria Chișinău
(sediul Ciocana), cât și de Curtea de Apel Chișinău.
Astfel, a comunicat că, această situație la fel a fost un factor care l-a
determinat să depună la acea perioadă, sub presiune, raportul de eliberare din
funcție, or, aceste acțiuni, constituie acțiuni de părtinire din partea
Procurorului General și urmează a fi tratate ca atare, viciindu-se astfel
cererea de demisie și adoptarea ordinului nr.233-p din 11 februarie 2020,
urmând a fi constatată nulitatea acestui act administrativ.
Reclamantul a mai menționat că, în partea ce ține de soluționarea
cererii prealabile, răspunsul semnat la 08 decembrie 2021 de Adjunctul
Procurorului General interimar, Marcel Dimitraș, este unul neîntemeiat și
ilegal, urmând a fi anulat de instanța de judecată, or, în răspuns se face
trimitere, eronat, la art. 11 alin.(1) lit. b) Cod administrativ, precum că,
Ordinul nr. 233-p din 11.02.2020 este un act favorabil, aducându-i un
avantaj, inclusiv cu achitarea compensațiilor pentru concediile anuale
nefolosite și indemnizației unice de concediere.
Totodată, reclamatul a invocat că nu a primit indemnizația unică de
concediere, precum nici alte încasări favorabile la eliberare nu i-au fost
oferite, fiindu-i achitate doar compensațiile pentru concediile anuale
nefolosite și anume, pentru zilele în care a lucrat, inclusiv, peste programul
de 8 ore pe zi, fapt ce se confirmă în anumite condiții prin publicațiile din
presă.
5
Cu referire la argumentele invocate de către Procuratura Generală
privind tardivitatea adresării în instanța de judecată, reclamantul a indicat că,
acestea sânt neîntemeiate și lipsite de logică.
Astfel, consideră reclamantul că, termenul de depunere a cererii
prealabile a fost respectat, or, Alexandr Stoianoglo a fost în funcția de
Procuror General din momentul depunerii cererii de demisie afectată de
nulitate și până la 05 octombrie 2021, timp în care reclamantul nu a putut să-
și exercite dreptul de restabilire în funcție, din motiv că, amenințările ilegale,
în orice moment, puteau fi puse în executare de către ultimul, reieșind din
influența deținută asupra organelor de ocrotire a normelor de drept.
În fața instanței de judecată Baeșu Andrei a solicitat constatarea
nulității actului administrativ individual - Ordinul Procurorului General
nr.233-p din 11 februarie 2020 privind eliberarea din funcția de procuror în
Procuratura Anticorupție a lui Baeșu Andrei pe motivul demisiei din
Procuratură în baza raportului depus începând cu data de 20 februarie 2020
și a răspunsului Adjunctului Procurorului General interimar din 08
decembrie 2021 la cererea prealabilă; reîncadrarea în funcția de procuror în
Procuratura Anticorupție, cu anularea Ordinului Procurorului General
nr.233-p din 11 februarie 2020 privind eliberarea din funcția de procuror în
Procuratura Anticorupție a lui Baeșu Andrei și a răspunsului Adjunctului
Procurorului General interimar din 08 decembrie 2021 la cererea prealabilă
din 29 noiembrie 2021; obligarea Procuraturii Generale de a emite un act
administrativ prin care să fie dispusă achitarea, conform art. 58 alin. (5) din
Legea cu privire la Procuratură și art. 90 din Codul muncii, a salariului de
funcție de procuror în Procuratura Anticorupție, de care urma să beneficieze
reclamantul, precum și a tuturor premiilor dacă acestea au fost acordate
celorlalți angajați, pentru întreaga perioadă a absenței sale de la serviciu,
începând cu data de 20 februarie 2020 până în momentul reîncadrării sale în
funcție.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 29 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ
înaintată de Baeșu Andrei împotriva Procuraturii Generale a Republicii
Moldova privind constatarea nulității și anularea Ordinului Procurorului
General nr. 233-p din 11 februarie 2020 privind eliberarea din funcția de
procuror în Procuratura Anticorupție pe motivul demisiei din Procuratură în
6
baza raportului depus la 20.02.2020 precum și a răspunsului nr.7/3-285/21-
972 din 08 decembrie 2021 la cererea prealabilă, obligarea reîncadrării în
funcția de procuror în Procuratura Anticorupție cu achitarea salariului de
funcție de procuror în Procuratura Anticorupție, precum și a tuturor premiilor
pentru perioada absenței de la serviciu începând cu data de 20 februarie 2020
până la momentul reîncadrării în funcție.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 02 decembrie 2022, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 alin.
(1)-(2) din Codul administrativ, Andrei Baeșu a depus apel nemotivat, iar la
data de 14 februarie 2023, a depus apelul motivat, prin care a solicitat admiterea
acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri, prin care
acțiunea să fie admisă integral.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respins
apelul declarat de către Baeșu Andrei împotriva hotărârii din 29 noiembrie
2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
În susținerea soluției sale instanța de apel a reținut, în primul rând că,
soluția instanței de fond este una întemeiată, a fost emisă cu elucidarea și
constatarea pe deplin a circumstanțelor cauzei, verificarea și aprecierea
obiectivă a probelor prezente la materialele cauzei, fiind stabilite corect
circumstanțele de fapt și aplicată legislația pertinentă ce guvernează raportul
litigios.
Instanța de apel a apreciat ca fiind justă concluzia primei instanțe,
potrivit căreia, însăși Baeșu Andrei, dispunând liber de dreptul său subiectiv
material, a depus la data de 20 februarie 2020 cerere de demisie, solicitând
încetarea raporturilor de serviciu, iar careva probe ce ar demonstra că,
cererea de demisie a fost depusă sub presiune, la actele cauzei nu se regăsesc.
Instanța de apel a reiterat poziția instanței de fond privind legalitatea
emiterii Ordinului Procurorului General nr.233-p din 11.02.2020 privind
eliberarea din funcția de procuror în Procuratura Anticorupție pe motivul
demisiei din Procuratură în baza raportului depus la 20.02.2020, acesta fiind
emis cu respectarea procedurii legale și a legislației pertinente la caz, în
limitele competenței stabilite de lege, reclamantul/ apelantul Baeșu Andrei
7
eșuând testul probării argumentelor invocate, acestea purtând un caracter pur
declarativ.
Totodată, instanța de apel a reiterat poziția primei instanțe în partea ce
ține de netemeinicia argumentului Procuraturii Generale privind
inadmisibilitatea acțiunii în temeiul art. 207 alin. (2) lit. d) Cod
Administrativ, fiind invocată omiterea termenului de prescripție, or, conform
art. 209 alin. (3) Cod Administrativ, pentru acțiunea în realizare, acțiunea în
constatare și acțiunea de control normativ nu există termen de înaintare a
acțiunii în contencios administrativ.
În același context, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiată și
critica apelantului precum că, instanța de fond nu a dat o apreciere corectă
circumstanțelor cauzei, or, rolul activ exercitat de instanță, în deslușirea
corectă a raportului dintre părți, este evident manifestat, cauza fiind
examinată sub toate aspectele, fiind stabilite circumstanțele de fapt, legea
materială ce guvernează raportul juridic, fiind create participanților la
proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor și
obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților
dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției
Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului.
Instanța de apel a remarcat că, din înscrisurile prezentate de către
apelant nu se confirmă alegațiile sale cu referire la netemeinicia Ordinului
privind eliberarea din funcție, contestat la caz, precum și a depunerii cererii
de demisie prin constrângere a angajatorului, iar simpla nemulțumire a
participantului la proces cu soluția emisă pe marginea cauzei, nu poate
constitui temei legal de casare a hotărârii contestate.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 24 iulie 2023, Baeșu Andrei, cu respectarea termenului prevăzut la
art. 245 alin. (1) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare la data
depunerii recursului), a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei din 27
iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, iar la 07 noiembrie 2023 a prezentat
motivarea, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri prin care
acțiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului a indicat că, normele de drept material au fost
interpretate eronat și au fost aplicate greșit, aprecierea probelor a fost
8
arbitrară, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale lui Baeșu Andrei.
Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursurilor, în
adresa Curții Supreme de Justiție referințe nu au parvenit.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede următoarele:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special când:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art. 245 alin. (2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin.
(1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit
de Curtea Supremă de Justiție.”
Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie
2023), a fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de
Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura contenciosului administrativ” din
Codul administrativ, în special prevederile cu privire la temeiurile recursului.
Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse
la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi
vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Aceleași considerente de deduc și din interpretarea art. 195 din Codul
administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de
procedură civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul
administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă,
cu excepția art. 169-171. Legea procedurală civilă care impune obligații noi
anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces,
9
limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi
sau suplimentare nu are putere retroactivă.
În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la
examinarea admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului
administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului.
MOTIVAREA INSTANȚEI
În conformitate cu art. 246 alin. (l) din Codul administrativ (în redacția
în vigoare la data declarării recursului), Curtea Supremă de Justiție
examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este
inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu
alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil
în special în cazurile enumerate la literele a)-f).
Din analiza acestor prevederi, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar
la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat
pe temeiuri concludente și serioase.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma
„în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate
și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra
cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe
cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea
cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție retine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru
a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest
argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului
10
în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la
art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data
declarării recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în
circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor de contencios administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a
trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a
articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor
ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19
februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de Baeșu Andrei.
11
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 (în vigoare
până la 1 septembrie 2023) din Codul administrativ
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Baeșu Andrei.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
12