3ra-1323/22 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- Temeiurile recursului
3ra-1323/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Centrul Național
Anticorupție al Republicii Moldova,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Lupăcescu Adrian împotriva Centrului Național
Anticorupție al Republicii Moldova cu privire la anularea actului
administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actelor
administrative individuale favorabile,
împotriva deciziei din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-1323/22
NR. PIGD2-20077630-01-3ra-27122022)
Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art.246 (în vigoare
până la 1 septembrie 2023) Cod administrativ. Dezacordul recurentului cu
decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a deciziei
contestate.
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. M. Gandrabur)
Curtea de Apel Chișinău, jud. G. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici
16 octombrie 2024
Textul corespunde originalului
0
Examinând în lipsa părților recursul declarat de Centrul Național
Anticorupție al Republicii Moldova,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 09 iulie 2020, Lupăcescu Adrian a depus cerere de chemare în
judecată, în procedura contenciosului administrativ, împotriva Centru
Național Anticorupție cu privire la anularea actului administrativ individual
defavorabil și obligarea emiterii actelor administrative individuale
favorabile.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, este angajat al Centrului
Național Anticorupție în funcție de ofițer de urmărire penală în baza
ordinului nr.216 ps din 14 septembrie 2009, iar din 2009 până în prezent
activează neîntrerupt la CNA.
La 10 iulie 2017, prin ordinul nr.204ps, a fost eliberat din funcția
deținută anterior și numit în funcția de șef-interimar al Direcției nr.3 din
cadrul Direcției generale urmărire penală, temporar, pe perioada detașării
unui alt angajat al CNA (Grabovschi Andrei), pentru perioada 10 iulie 2017
- 10 ianuarie 2018.
Prin ordinul nr.327ps din 06 noiembrie 2017, a fost numit în funcție
de șef al Direcției nr.3 din cadrul Direcției generale urmărire penală,
temporar, pe perioada detașării unui angajat al CNA, pentru perioada 06
noiembrie 2017 - 22 mai 2022.
La 19 septembrie 2019, prin ordinul nr.248ps, a fost numit în funcție
de ofițer superior de urmărire penală pentru cazuri excepționale al Direcției
nr.3 din cadrul Direcției generale urmărire penală, fiindu-i stabilită, în
conformitate cu funcția ocupată, clasa de salarizare 75, treapta de salarizare
V, clasa de salarizare 80 corespunzătoare vechimii în muncă de 15 ani 11
luni 26 zile, la data de 19 septembrie 2019, coeficientul de salarizare 5,22,
salariul de bază 10440 de lei.
1
La 01 decembrie 2018, a intrat în vigoare noua lege a salarizării, Legea
nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul
bugetar, care are scopul asigurării unui sistem de salarizare a personalului
din sectorul bugetar transparent, echitabil, atractiv, simplu de gestionat,
capabil să reflecte și să remunereze performanța.
Potrivit art.27 alin.(1) din Legea nr.270/2018, în cazul în care pentru
unii salariați din unitățile bugetare, salariul lunar calculat începând cu 01
decembrie 2018, pentru o funcție cu durata normală a timpului de muncă,
este mai mic decât salariul mediu lunar calculat anterior intrării în vigoare a
prezentei legi, acestora li se va plăti diferența de salariu.
Revenind la funcția de ofițer superior de urmărire penală pentru cazuri
excepționale, i s-a calculat salariul conform prevederilor Legii nr 270/2018,
fără, însă, să fie aplicate garanțiile prevăzute la art.27 din legea respectivă,
în comparație cu alți angajați ai CNA, care au beneficiat de aceste garanții,
salariile cărora nu au fost micșorate după intrarea în vigoare a Legii nr.270.
În prezent un angajat al CNA, care deține aceeași funcție (ofițer
superior de urmărire penală PCE), grad special (locotenent-colonel), care are
aceeași vechime în muncă (de peste 16 ani), este remunerat lunar cu un
salariu de circa 16000 de lei, spre deosebire de salariul său de 14000 de lei,
deși condițiile, calificarea, sarcinile și cerințele de muncă, sunt identice.
Prin cererea prealabilă (raport) din 21 mai 2020 adresată Centrului
Național Anticorupție a solicitat recalcularea și achitarea salariului, începând
cu 19 septembrie 2019, cu aplicarea garanțiilor prevăzute la art.27 din Legea
nr.270/2018.
Prin răspunsul nr.14/3082 din 05 iunie 2020 a Centrului Național
Anticorupție, cererea a fost respinsă, motivând că potrivit art.27 alin.(5) din
Legea nr.270/2018 garanțiile prevăzute la alin.(1)-(3) se aplică pentru
perioada de activitate în unitatea bugetară respectivă în aceeași funcție sau
într-o funcție mai avansată. Garanția privind plata diferenței la salariu nu se
aplică dacă după data intrării în vigoare a Legii privind sistemul unitar de
salarizare în sectorul bugetar nr.270 din 23 noiembrie 2018, angajatul este
transferat într-o funcție inferioară sau este transferat într-o altă
autoritate/instituție, prevedere ce cad sub incidența cărora se află.
În cazul său, din funcția cu statut de conducere prin ordinul nr.248ps
din 19 septembrie 2019 a fost numit în funcție cu statut de execuție – ofițer
2
superior de urmărire penală pentru cazuri excepționale al Direcției nr.3 din
cadrul DGUP, ceea ce atestă că dânsul nu întrunește condițiile pentru a
beneficia de dreptul la garanție privind plata diferenței de salariu.
Nefiind de acord cu răspunsul pârâtului, prin raportul din 15 iunie
2020 s-a adresat Centrului Național Anticorupție, prin care a solicitat
informații: care ar fi salariul său în cazul activării în funcție de ofițer superior
de urmărire penală PCE, inclusiv în perioada intrării în vigoare a Legii
salarizării nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul
bugetar, fără a fi numit în funcție de șef Direcție interimar al Direcției nr.3
din cadrul Direcției generale urmărire penală, temporar, pe perioada detașării
lui Grabovschi Andrei, de la 10 iulie 2017 – 10 ianuarie 2018 (ordinul
nr.204ps din 10 iulie 2017) și în funcție de șef Direcție al Direcției nr.3 din
cadrul Direcției generale urmărire penală, temporar, pe perioada detașării lui
Grabovschi Andrei, de la 06 noiembrie 2017 – până la 22 mai 2022 (ordinul
nr.327ps din 06 noiembrie 2017), precum și referitor care este la moment,
salariul unui ofițer superior de urmărire penală PCE din cadrul DGUP, cu
vechimea în muncă, grad militar, grad calificare, ș.a., similar cu al său,
asupra căruia se aplică garanțiile prevăzute de Legea salarizării nr.270 din
23 noiembrie 2018.
Prin răspunsul nr.14/3565 din 29 iunie 2020 al Centrului Național
Anticorupție, i s-a comunicat că salariul este calculat în condiții individuale
pentru fiecare angajat în parte, în conformitate cu prevederile Legii
nr.270/2018 și Hotărârii Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018, și
astfel, nu pot fi efectuate și prezentate calcule la salariu pentru exercitarea
funcțiilor în circumstanțe eventuale.
Reclamantul considera că acțiunile CNA în baza Legii nr.270/2018
sunt discriminatorii în raport cu persoanele care au fost transferate într-o
funcție echivalentă sau inferioară după intrarea în vigoare a Legii enunțate
mai sus, comparativ cu angajații instituțiilor publice care activează în aceeași
funcție, fără a fi transferați.
În rezultatul neaplicării de către CNA a garanțiilor prevăzute la
alin.(1)-(3) al art.27 din Legea nr.270/2018, dânsul a fost remunerat cu un
salariu mai mic pentru aceeași muncă și calificare, pe care o prestează în
raport cu alți colegi angajați ai CNA.
3
Situația discriminatorie este contrară principiilor enunțate la art.l
alin.(2) din Legea nr.270/2018, care declară că aceasta are scopul asigurării
unui sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar transparent,
echitabil, atractiv, simplu de gestionat, capabil să reflecte și să remunereze
performanța. Principiul echității nicidecum nu se conciliază cu discriminarea
pe baza oricărui criteriu.
Mai mult ca atât, toate aceste prevederi legale și constituționale au fost
analizate într-un mod pertinent în Hotărârea Curții Constituționale nr.24 din
10 septembrie 2013, pentru controlul constituționalității unor prevederi ale
Anexei nr.2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare
a funcționarilor publici, în care s-a menționat că salarizarea diferită pentru
exercitarea unor atribuții identice sau similare după complexitate între
autorități poziționate pe aceeași scară în ierarhia instituțională a puterilor în
stat, urmează a fi calificată ca un tratament discriminatoriu, or, tratarea unei
persoane sau a unui grup de persoane într-o manieră mai puțin favorabilă
decât tratarea altei persoane într-o situație comparabilă constituie
discriminare.
În Hotărârea nr. 30 din 11 decembrie 2014 Curtea Constituțională a
menționat, - ”51. în baza articolului 43 din Constituție, statul este obligat să
asigure tuturor salariaților un salariu minim pe economie, astfel, salariul
constituie un drept fundamental protejat.”
În speță, prin prevederile noi enunțate la alin. (1)-(3) al art. 27 din
Legea nr.270/2018, în vigoare din 01 decembrie 2018, s-a micșorat salariul,
adică s-a atentat nejustificat la dreptul său fundamental garantat de art. 43
din Constituție.
În Hotărârea nr.6 din 10 martie 2020 Curtea Constituțională a declarat
neconstituționale unele prevederi ale art.5 și art.27 din Legea nr.270/2018,
menționând că, „analiza coroborată a celor două teze ale art.27 alin.(5) din
Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, îi permite
Curții să observe că legislatorul divizează salariații bugetari în două
categorii: salariați care la data intrării în vigoare a legii erau încadrați efectiv
în muncă și salariați care aveau suspendate contractele individuale de
muncă/raporturile de serviciu”.
Curtea a subliniat că, legislatorul creează prin dispozițiile contestate
un dezechilibru al remunerării între aceste două categorii de
4
angajați...Dezavantajul constă în lipsirea celor din urmă de plata diferenței
de salariu și de acordare a compensației, dacă până la suspendarea
raporturilor de muncă sau dacă salariul constituia mai puțin de 2 000 lei.
Totodată, printre principiile sistemului unitar de salarizare a fost
declarat și principiul nediscriminării, echității și coerenței, în sensul
asigurării tratamentului egal și a remunerării egale pentru muncă de valoare
egală (art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeași lege). În realitate însă, contrar
scopurilor și principiilor declarate de legislator, din dispoziția contestată
rezultă un dezechilibru evident între salariații care îndeplinesc aceeași
muncă...Curtea a constatat că prevederile art. 27 alin. (5) din Legea privind
sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar restrâng nejustificat cercul
de angajați cărora li se compensează diferența de salariu și instituie o
evidentă discriminare între angajații bugetari în funcție de faptul dacă
raporturile lor de muncă erau sau nu suspendate la data intrării în vigoare a
legii.
Curtea a reținut că, dispozițiile contestate nu urmăresc nici unul din
scopurile prevăzute de art. 54 alin. (2) din Constituție. Având în vedere
această concluzie, Curtea a considerat că nu va trece la următoarea etapă a
testului de proporționalitate, normele analizate fiind constituționale.
În opinia reclamantului prevederile Hotărârii nr.6 din 10 martie 2020
a Curții Constituționale sunt aplicabile litigiului dat.
În fața instanței de judecată Lupăcescu Adrian a solicitat admiterea
acțiunii și anularea deciziei de refuz nr.14/3082 din 05 iunie 2020 cu privire
la recalcularea și achitarea salariului cu aplicarea garanțiilor prevăzute de
art.27 din Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare
în sectorul bugetar, obligarea emiterii actului administrativ individual
favorabil prin care să-i fie recalculat salariul ținând cont de garanțiile
prevăzute de art.27 alin.(1) din Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul
unitar de salarizare în sectorul bugetar, începând cu 19 septembrie 2019, cu
achitarea diferenței de salariu și obligarea emiterii actului administrativ
individual favorabil prin care să-i fie stabilit salariul ținând cont de garanțiile
prevăzute de art.27 alin.(1) din Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul
unitar de salarizare în sectorul bugetar, cu achitarea diferenței de salariu.
La 20 octombrie 2020, reprezentantul reclamantului Lupăcescu
Adrian, avocatul Grosu Vladimir, a depus cerere în temeiul art.121 din Codul
5
de procedură civilă, solicitând ridicarea excepției de neconstituționalitate a
prevederilor art.27 alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind
sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și ale punctelor 21 și 8 din
Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru
punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar
de salarizare în sectorul bugetar cu sesizarea Curții Constituționalele.
Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani s-a admis cererea înaintată de reprezentantul reclamantului
Lupăcescu Adrian, avocatul Grosu Vladimir privind ridicarea excepției de
neconstituționalitate a unor prevederilor legale și sesizată Curtea
Constituțională cu privire la realizarea controlului constituționalității unor
prevederi ale art.27 alin.(6) din legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind
sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar – „garanțiile prevăzute la
alin.(1)-(3) se aplică pentru perioada de activitate în unitatea bugetară
respectivă, în accesași funcție sau într-o funcție mai avansată” și ale 21 și
pct.8 din Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018
pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270 din 23 noiembrie 2018
privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar – „diferența de
salariu se achită de către unitățile bugetare pentru această perioadă cu
condiția că salariul își desfășoară activitatea în aceeași unitate bugetară, în
aceeași funcție sau într-o funcție mai avansată”, „diferența de salariu și plata
compensatorie se achită pentru perioada de activitate în unitatea bugetară
respectivă în aceeași funcție sau într-o funcție mai avansată”, cu remiterea în
adresa Curții Constituționale sesizarea respectivă.
Prin Hotărârea Curții Constituționale nr.16, dosarul nr.168g/2020 din
20 mai 2021, s-a admis parțial sesizarea privind excepția de
neconstituționalitate ridicată de avocatul Grosu Vladimir în interesele lui
Adrian Lupăcescu, reclamant în dosarul nr.3-1567/2020, pendinte la
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. S-a declarat neconstituțional art.27
alin.(5) din legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de
salarizare în sectorul bugetar și punctul 8 din Anexa nr.6 la Hotărârea
Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018, în partea ce ține de omisiunea
includerii în categoria angajaților bugetari cărora li se achită diferența de
salariu a angajaților bugetari care la data intrării în vigoare a Legii
nr.270/2018 au asigurat interimatul unei funcții publice de conducere și au
revenit la funcția exercitată anterior interimatului. Până la modificarea art.27
alin.(5) din Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 și a punctului 8 din Anexa
6
nr.6 la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018, angajaților
bugetari care au activat neîntrerupt în aceeași unitate bugetară și care la data
intrării în vigoare a Legii nr.270/2018 au asigurat interimatul unei funcții
publice de conducere, la revenirea în funcția exercitată anterior interimatului,
li se va achita diferența de salariu. S-a declarat inadmisibilă sesizarea în
partea privind excepția de neconstituționalitate a punctului 21 din Anexa nr.6
la Hotărârea Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018 pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de
salarizare în sectorul bugetar.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani s-a admis acțiunea depusă de Lupăcescu Adrian. S-a anulat
răspunsul nr.14/3082 din 05 iunie 2020 emis de Centru Național
Anticorupție. S-a obligat Centrul Național Anticorupție să emită act
administrativ individual favorabil în temeiul căruia să-i stabilească și să-i
recalculeze lui Lupăcescu Adrian, ținând cont de garanțiile prevăzute de
art.27 alin.(1) din Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de
salarizare în sectorul bugetar, începând cu data de 19 septembrie 2019, cu
achitarea diferenței de salariu. S-a încasat din contul Centrului Național
Anticorupție în beneficiul lui Lupăcescu Adrian suma de 2000 de lei cu titlu
de cheltuieli de asistență juridică, în rest, excedentul neîncasat fiind pasibil
respingerii ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 19 iulie 2021, cu respectarea prevederilor art.232 din Codul
administrativ, Centrul Național Anticorupție a depus apel împotriva hotărârii
primei instanțe, iar la 22 octombrie 2021 a prezentat motivarea apelului,
solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii din 13 iulie 2021
a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu emiterea unei decizii noi de
respingere a acțiunii depuse de Lupăcescu Adrian (f.d.127-128, 133-139).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost
respins apelul depus de Centrul Național Anticorupție și s-a menținut
hotărârea din 13 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
7
Prima instanță și instanța de apel au motivat soluțiile de admitere a
acțiunii prin faptul că, nu poate fi imputată reclamantului lipsa reglementării
legale a modalității de efectuare a calculelor diferenței de salariu, astfel încât
Centrului Național Anticorupție îi revine obligația de a întreprinde acțiuni în
vederea asigurării respectării drepturilor angajaților în cadrul instituției
bugetare, cum ar fi înaintarea demersurilor către Guvern/Parlament în
vederea înlăturării lacunelor în legislație, prin ajustarea legislației în vigoare,
ținând cont de Hotărârea Curții Constituționale nr.16 din 20.05.2021.
Mai mult ca atât, în pct. 3 al dispozitivului Hotărârii Curții
Constituționale nr.16 din 20 mai 2021 se indică expres: „3. Până la
modificarea articolului 27 alin. (5) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018
și a punctului 8 din Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12
decembrie 2018, angajaților bugetari care au activat neîntrerupt în aceeași
unitate bugetară și care la data intrării în vigoare a Legii nr. 270/2018 au
asigurat interimatul unei funcții publice de conducere, la revenirea în funcția
exercitată anterior interimatului, li se va achita diferența de salariu.” Iar, în
pct. 30 al Hotărârii Curții Constituționale nr. 16 din 20 mai 2021 (Dosar nr.
168g/2020), este stabilit că reclamantul a exercitat o perioadă de timp
interimatul funcției publice de conducere, fiind indicat expres: „30. Sub acest
aspect, din materialele cauzei rezultă că persoana în interesele căreia a fost
ridicată excepția de neconstituționalitate a activat neîntrerupt în aceeași
instituție bugetară și o perioadă determinată a asigurat interimatul unei
funcții publice de conducere. După expirarea interimatului, angajatul bugetar
a revenit la funcția deținută anterior al cărei titular era. În acest caz, nu se
întrunesc condițiile reglementate în punctul 2/1 din Anexa nr. 6 la Hotărârea
Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018, deoarece contractul individual
de muncă/raporturile de serviciu nu au fost suspendate, de asemenea,
persoana nu a fost în situația în care nu a activat cu menținerea funcției și,
prin urmare, ea nu a fost reîncadrată în serviciu. De asemenea, faptul că
ordinele prin care s-a dispus modificarea raporturilor de serviciu prin
asigurarea interimatului unei funcții publice de conducere, operează cu
termenul de „numire” nu poate fi imputat angajatului bugetar și nu schimbă
natura juridică a instituției interimatului (a se vedea §§ 8-10, 12 din hotărâre).
[...]”
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
8
La 24 octombrie 2022, prin intermediul poștei electronice, Centrul
Național Anticorupție a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar
la 04 ianuarie 2023 a prezentat motivarea recursului, solicitând admiterea
acestuia, casarea integrală a deciziei din 13 septembrie 2022 și hotărârii din
13 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu emiterea unei
decizii noi de respingere a acțiunii depuse de Lupăcescu Adrian.
În motivarea recursului a indicat că, a invocat ilegalitatea și
netemeinicia deciziei instanței de apel, menționând că Curtea de Apel
Chișinău a examinat superficial prezenta speță, apreciind arbitrar probele
administrate, nu au fost dovedite circumstanțele considerate de instanța de
apel ca fiind stabilite, au fost interpretate eronat normele de drept material,
în special prevederile art.27 din Legea nr.270/2018 și ale Hotărârii
Guvernului nr.1231/2018.
Salariul intimatului a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale.
Din data numirii în funcția inferioară lui Lupăcescu Adrian i-a fost achitat
salariul lunar în condițiile specificate în Legea nr.270/2018 și Hotărârea
Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018.
Instanța de apel a obligat Centrul Național Anticorupție să emită un
act administrativ individual favorabil intimatului, prin care să-i stabilească
și să recalculeze salariul lui Lupăcescu Adrian cu achitarea garanțiilor
prevăzute la art.27 alin.(1) din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de
salarizare în sectorul bugetar, începând cu 19 septembrie 2019, cu achitarea
diferenței de salariu, deși alin.(4) al art.27 din aceiași lege, cert statuează că,
modul de calculare a salariului mediu lunar luat în calcul pentru stabilirea
diferenței de salariu și a plăților compensatorii potrivit prezentului articol se
stabilește de Guvern.
Iar, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1231 din 12 decembrie 2018
pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018, în Anexa nr.6 la
pct.3 este prevăzut că, pentru determinarea și plata diferenței de salariu: 1)
se identifică salariul mediu lunar, calculat persoanei pentru lunile martie –
noiembrie ale anului 2018, în ultima funcție deținută, proporțional timpului
efectiv lucrat, din următoarele plăți salariale lunare/trimestriale, după caz: a)
salariul tarifar/lunar/de funcție; b) sporuri și suplimente.
În viziunea recurentului intervine imposibilitatea de a calcula diferența
de salariu, dat fiind faptul că intimatul activează în funcția de inspector, însă
9
urmează să primească salariul ca la funcția de șef de direcție. La caz, instanța
și-a asumat rolul legiuitorului, stabilind necesitatea de a fi achitată diferența
de salariu, însă nu sub ce formă.
La 05 ianuarie 2023, întru respectarea dreptului părților la un proces
echitabil, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa lui Lupăcescu
Adrian copia recursului (inițial și motivat) depus de Centrul Național
Anticorupție, cu înștiințarea despre necesitarea prezentării referinței, cu toate
acestea intimatul nu a reclamat corespondența de la oficiul poștal, drept
consecință nefiind prezentată referință (f.d.198).
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare până la 01 septembrie
2023) relevă că:
„Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se
prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se
depune la instanța de apel.”
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13
septembrie 2022, în ședință publică.
Materialele cauzei atestă că, copia dispozitivului deciziei instanței de
apel a fost notificată la adresa electronică a Centrului Național Anticorupție
la data de 30 septembrie 2022, fapt confirmat prin scrisoarea anexată la
actele cauzei (f.d.176 verso-177).
Totodată, din actele cauzei rezultă că, decizia integrală a Curții de
Apel Chișinău din 13 septembrie 2022 a fost notificată la poșta electronică a
Centrului Național Anticorupție la 05 decembrie 2022 (f.d.178 verso).
În condițiile enunțate, instanța de recurs conchide că recursul a fost
depus cu respectarea termenelor prevăzuți de art. 245 din Codul
administrativ.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede următoarele:
10
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 01
septembrie 2023) prevede:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
(2) Recursul se declară inadmisibil în special când:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art. 245 alin. (2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin.
(1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit
de Curtea Supremă de Justiție.”
Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie
2023), a fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de
Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura contenciosului administrativ” din
Codul administrativ, în special prevederile cu privire la temeiurile recursului.
Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse
la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi
vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Aceleași considerente de deduc și din interpretarea art. 195 din Codul
administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de
procedură civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul
administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă,
cu excepția art. 169-171. Legea procedurală civilă care impune obligații noi
anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces,
limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi
sau suplimentare nu are putere retroactivă.
În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la
examinarea admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului
administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului
11
MOTIVAREA INSTANȚEI
În conformitate cu art. 246 alin. (l) din Codul administrativ (în redacția
în vigoare la data declarării recursului), Curtea Supremă de Justiție
examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este
inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu
alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil
în special în cazurile enumerate la literele a)-f).
Din analiza acestor prevederi, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar
la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat
pe temeiuri concludente și serioase.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma
„în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate
și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra
cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe
cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea
cererii în completul de 5 judecători.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție retine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru
a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest
argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului
în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la
art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data
declarării recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în
circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
12
De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor de contencios administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a
trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a
articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de
caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de
totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor
ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19
februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de Centrul Național Anticorupție.
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 (în vigoare
până la 1 septembrie 2023) din Codul administrativ
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Centrul Național Anticorupție.
13
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători
Diana Stănilă
Ion Malanciuc
14