3ra-656/23 — Anularea actului administrativ

3ra-656/23 — Anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră și a recursului declarat de avocatul Buguța

Elena în interesele lui Sobiețki Rostislav,

în cauza la acțiunea în contencios administrativ înaintată de Sobiețki

Rostislav către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu participarea

terțului Ministerul Afacerilor Interne cu privire la anularea actului

administrativ, restabilirea în funcție, încasarea plăților salariale, repararea

prejudiciului moral și constatarea faptului încălcării drepturilor și libertăților,

împotriva deciziei din 05 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău

(Dosarul nr. 3ra-656/23

NR. PIGD 2-21175316-01-3ra-21062023)

Admisibilitatea recursului depus până la 01 septembrie 2023; Art. 246 din

Codul administrativ (versiunea până la 01 septembrie 2023).

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – C. Guzun

Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc

04 septembrie 2024

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a recursului declarat de

avocatul Buguța Elena în interesele lui Sobiețki Rostislav

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Stela Procopciuc, Președinte,

Diana Stănilă,

Ion Malanciuc, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

judecată cu acțiune în contencios administrativ către Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră, cu participarea terțului Ministerul Afacerilor Interne

privind anularea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea

plăților salariale, repararea prejudiciului moral și constatarea faptului

încălcării drepturilor și libertăților.

cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la 19 iulie

1996, fiind înmatriculat la studii în Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”,

exercitând în circa 25 ani de activitate diverse funcții de execuție și

conducere în subdiviziuni de investigații (operative), având actualmente

gradul special - comisar-șef și categoria superioară de calificare „Maestru”.

Începând cu 14 februarie 2020, reclamantul a fost numit în funcția de șef

adjunct al Direcției investigații speciale a Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră al MAI. În perioada 25 mai 2020 – 01 iulie 2020, reclamantul a

exercitat temporar funcția de șef al Direcției echipe mobile din cadrul

Direcției generale management operațional a IGPF, iar la 01 iulie 2020, a

revenit la funcția de șef adjunct al DIS a IGPF.

și a ambianței de muncă tensionate create în IGPF, la 18 august 2021, în

conformitate cu cerințele ordinului șefului IGPF nr.401/13 iulie 2021,

reclamantul a înaintat către IGPF al MAI, prin intermediul Serviciului

secretariat, o cerere, înregistrată cu nr. 12576, prin care a solicitat acordarea

concediului de odihnă anual plătit pentru anul 2020 care a fost planificat, dar

contramandat din cauza contaminării la locul de muncă cu virusul SARS-

CoV-2, precum și a concediului anual plătit neutilizat pentru anul 2021,

începând cu 18 august 2021, cu ulterioara încetare a raportului de serviciu,

conform legislației în vigoare.

cunoștință ordinul șefului IGPF nr. 320/ps din 20 august 2021, prin care i-a

fost acordat concediul de odihnă plătit pentru perioada anilor 2020-2021 de

1

pe 18 august 2021 până pe 28 octombrie 2021, în temeiul cererii

subsemnatului nr. 12576 din 18 august 2021.

odihnă a fost specificată, inclusiv, și intenția de încetare ulterioară a

raportului de serviciu, dar nicidecum instantaneu solicitarea expresă, precum

și nici temeiul și forma concretă de încetare a raporturilor de muncă, precum

și perioada din care urmau aceste raporturi să fie încetate, la 09 septembrie

2021, în conformitate cu cerințele ordinului IGPF nr. 441 din 02 iulie 2018,

reclamantul a remis, cu scrisoare recomandată, către angajatorul IGPF

cererea de încetare a raportului de serviciu prin pensionare, începând cu 29

octombrie 2021, adică după acumularea vechimii în muncă care oferă dreptul

la pensie, solicitând pârâtului să accepte demisia în termenul redus indicat în

cererea depusă.

art. 38 alin. (1) lit. c), art. 68 din Legea nr. 288/2016 și art. 81 în coroborare

cu art. 85 alin. (2) din Codul muncii. Iar, prin scrisoarea nr. 35/2-1-S-367/21

din 28 septembrie 2021 angajatorul a refuzat în satisfacerea cererii

reclamantului de încetare a raportului de serviciu în temeiul art. 38 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 288/2016 (în legătură cu pensionarea), motivând această

decizie prin pretinsa insuficiență a termenului necesar al vechimii în muncă

acumulat.

care, în fapt, reprezintă o încălcare a drepturilor și intereselor sale legitime,

reclamantul Sobiețki Rostislav, în temeiul art. 19, art. 162, art. 164 din Codul

administrativ, la 08 octombrie 2021, a remis prin corespondență

recomandată angajatorului IGPF cererea prealabilă prin care a solicitat, pe

calea soluționării prejudiciară a litigiului administrativ, anularea deciziei

IGPF comunicată prin scrisoarea nr. 35/2-1-S-367/21 din 28 septembrie

2021, calcularea vechimii în muncă conform argumentelor expuse în cererea

prealabilă, cu referință la legislația în vigoare și standardele internaționale și,

respectiv, încetarea raportului de serviciu, în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 288/2016, adică după acumularea vechimii în muncă care oferă

dreptul la pensie.

reclamantul a fost notificat de pârât despre respingerea cererii prealabile și

refuzul în asigurarea dreptului la pensie în legătură cu acumularea vechimii

în muncă, indicând despre „dreptul de a înceta raportul de muncă cu

Inspectoratul”, însă, nu în temeiul normei pre-citate în cerere. Atât pârâtul

(IGPF), în scrisorile sale nr. 35/2-1-S-367/21 din 28 septembrie 2021 și nr.

35/2-l-S-412/21 din 19 octombrie 2021, cât și MAI, în calitate de autoritate

ierarhic superioară căreia i-a fost remis dosarul administrativ spre luarea

deciziei definitive cu privire la cererea prealabilă, în scrisoarea nr. 44/22-

4303 din 26 octombrie 2021, au indicat expres, exhaustiv și fără loc de

interpretare, că dosarul administrativ și, respectiv, procedura administrativă

inițiată în privința reclamantului au vizat cererile reclamantului de încetare a

2

raportului de serviciu în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

288/2016, iar ca urmare au respins aceste cereri, tratându-le ca „nefondate”

și „neîntemeiate”.

personală nepotrivită a șefului IGPF în coraport cu reclamantul, la 25

octombrie 2021, reclamantul a înaintat către Ministrul Afacerilor Interne,

directorul Centrului Național Anticorupție, președintele Consiliului pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității, directorul

Inspectoratului de Stat al Muncii și Avocatul Poporului o reclamație privind

hărțuirea la locul de muncă și încălcarea drepturilor și intereselor legitime

ale reclamantului - în calitate de funcționar public cu statut special în cadrul

MAI. Ulterior, în ziua exact următoare după înaintarea reclamației prenotate

privind sesizarea asupra actului de discriminare la locul de muncă, posibil

din motive de răzbunare (în opinia reclamantului), șeful IGPF, făcând

neîntemeiat trimitere la prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) (demisia) din Legea

nr. 288/2016 și art. 83 din Codul muncii, a emis actul administrativ

individual, prin care a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului

- comisar- șef Sobiețki Rostislav, șef adjunct al Direcției investigații speciale

a IGPF, de pe 29 octombrie 2021. În calitate de temei, în ordinul menționat

s-a indicat un oarecare „raport al domnului Sobiețki Rostislav”.

reclamantul a înaintat către angajator o cerere prealabilă, înregistrată în

Direcția secretariat a IGPF cu nr. S-449/21 din 03 noiembrie 2021 și despre

care fapt reclamantul a fost notificat corespunzător la 04 noiembrie 2021. Iar

la 17 noiembrie 2021, IGPF, prin scrisoarea nr. 35/2-1-S-449/21, a notificat

reclamantul despre respingerea cerințelor expuse în cererea prealabilă ca

fiind neîntemeiate.

șefului IGPF nr. 465/ps din 26 octombrie 2021 a fost emis cu încălcarea

gravă a cadrului legal pertinent în vigoare, prin ce reclamantul a fost lipsit

de unica sursă de existență, fiind inclusiv lipsit forțat și de posibilitatea de a

munci, precum și fiindu-i cauzată o daună morală considerabilă.

ordinul IGPF nr. 465/ps din 26 octombrie 2021 „Cu privire la personal”,

precum și, subsecvent, răspunsul IGPF la cererea prealabilă a reclamantului,

acordat prin scrisoarea nr. 35/2-l-S-449/21 din 17 noiembrie 2021, consideră

acest refuz ca fiind ilegal, neîntemeiat și susceptibil de a fi anulat din

motivele expuse după cum urmează.

subsemnatul Sobiețki Rostislav a solicitat acordarea concediului de odihnă

anual plătit, începând cu 18 august 2021, cu ulterioara încetare a raportului

de serviciu, conform legislației în vigoare.

la cunoștință reclamantului abia la 21 august 2021), cererea lui Sobiețki

Rostislav nr. 12576 din 18 august 2021 a fost satisfăcută parțial, și anume

3

sub aspectul acordării acestuia a concediului de odihnă plătit pentru perioada

anilor 2020-2021 de pe 18 august 2021 până pe 28 octombrie 2021. La acest

moment angajatorul nu a dispus admiterea celor enunțate în cererea

salariatului sub aspectul ulterioarei încetări a raporturilor de serviciu.

s-a dispus acordarea concediului de odihnă plătit începând cu data de 18

august 2021, nu a fost comunicat reclamantului decât la data de 21 august

2021 (ora 11:30). Or, acest fapt a condiționat obligația și a forțat reclamantul

de a se prezenta la serviciu și a presta munca (îndeplinirea obligațiilor de

muncă) neremunerată peste 20 ore, dat fiind faptul, că, potrivit art. 115 alin.

(6) din Codul muncii, concediul de odihnă anual se acordă salariatului în

temeiul ordinului (dispoziției, deciziei, hotărârii) emis de angajator. Însă, un

astfel de act nu poate avea efect retroactiv, cum este cel din speță, ci

acționează în viitor, intrând în vigoare, cel puțin, din ziua emiterii. Altfel

spus, angajatorul, implicit, a provocat o situație confuză în raport cu

reclamantul. Or, în cazul neprezentării la serviciu în perioada din data

înregistrării cererii de solicitare a concediului și până la data începerii

concediului solicitat, acest fapt urma a fi tratat ca fiind absență fără motive

întemeiate de la serviciu în timpul zilei de muncă și, corespunzător, conform

prevederilor art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, îi acorda temei juridic

angajatorului să sancționeze reclamantul sub aspect disciplinar.

odihnă a fost specificată, inclusiv, și intenția de încetare ulterioară a

raportului de serviciu, dar nicidecum instantaneu solicitarea expresă, precum

și nici temeiul și forma concretă de încetare a raporturilor de muncă, precum

și perioada din care urmau aceste raporturi să fie încetate, la 09 septembrie

2021, reclamantul a remis angajatorului cererea de încetare a raportului de

serviciu prin pensionare, începând cu 29 octombrie 2021, solicitând pârâtului

să accepte demisia în termenul redus indicat în cererea depusă.

art. 38 alin. (1) lit. c), art. 68 din Legea nr. 288/2016 și art. 81 în coroborare

cu art. 85 alin. (2) din Codul muncii. Or, în aceste condiții au fost specificate

expres și fără careva spațiu de interpretare temeiurile unei eventuale încetări

a raporturilor de serviciu.

angajatorul a refuzat în satisfacerea cererii reclamantului de încetare a

raportului de serviciu în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 288/2016

(în legătură cu pensionarea), motivând această decizie prin pretinsa

insuficiență a termenului necesar al vechimii în muncă acumulat.

adoptat anterior în privința corpului de conducere din cadrul Direcției

investigații speciale (în special, O. Bucătaru și R. Petrusenco) decizii de

acceptare a calculării vechimii în muncă ca o lună și jumătate vechime în

muncă pentru o lună de serviciu, având ca temei anume circumstanțele

enunțate în cazul reclamantului și invocându-se prevederile pct. 8 lit. c) din

4

Hotărârea Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994 cu privire la modul de

calculare a vechimii în muncă, stabilire și plată a pensiilor și indemnizațiilor

militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor

afacerilor interne și art. 40 din Legea nr. 120 din 21 septembrie 2017 cu

privire la prevenirea și combaterea terorismului. Or, soluția angajatorului,

adoptată în cazul reclamantului (scrisoarea IGPF nr. 35/2-1-S-367/21 din 28

septembrie 2021) a comportat un deficit evident de claritate, fiind întemeiat

în fond și pe o interpretare abuzivă și eronată a normelor legale, contrar

principului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, ignorând

temeinicia și argumentarea legală expuse în cerere, precum și tratând

reclamantul discriminatoriu față de alți salariați care au beneficiat de dreptul

la pensie conform acelorași criterii de calcul.

S-412/21, la pagina 2, a comunicat (recomandat) reclamantului la 19

octombrie 2021 despre dreptul de a înceta raportul de muncă cu

Inspectoratul, însă, nu în temeiul normei indicate în cerere. Adică, dincolo

de multitudinea de argumente indubitabile și dovezi certe aduse prin prezenta

cerere în favoarea poziției reclamantului, în această circumstanță, regăsită în

corespondența pârâtului față de reclamant, se constată că la 19 octombrie

2021 nu exista careva procedură de încetare a raportului de serviciu între

reclamant și pârât, fiindu-i respinsă solicitarea pensionării, iar de dreptul

recomandat de încetare a raportului în temeiul altei norme juridice,

reclamantul nu s-a folosit, având în vedere că nu a mai înaintat careva cereri

angajatorului prin care ar fi exprimat voința încetării raportului de serviciu.

septembrie 2021 și nr. 35/2-l-S-412/21 din 19 octombrie 2021, cât și MAI,

în calitate de autoritate ierarhic superioară căreia i-a fost remis dosarul

administrativ spre luarea deciziei definitive cu privire la cererea prealabilă,

în scrisoarea nr. 44/22-4303 din 26 octombrie 2021, au indicat expres,

exhaustiv și fără loc de interpretare, că dosarul administrativ și, respectiv,

procedura administrativă inițiată în privința reclamantului au vizat cererile

acestuia de încetare a raportului de serviciu în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 288/2016 și, important de a fi reținut, că autoritățile publice

menționate au respins aceste cereri, tratându-le ca „nefondate” și

„neîntemeiate”. Or, nici la acest moment niciuna dintre părțile raportului

juridic, inclusiv, niciuna dintre autoritățile administrative implicate în

procedura administrativă, nu au reținut vreun alt temei de încetare a

raporturilor de serviciu, decât cel pus în discuție, anume - pensionarea în

legătură cu acumularea vechimii în muncă.

privire la personal”, contestat în speță, confundă mai multe temeiuri izolate

de încetare a raportului de muncă, actul administrativ contestat fiind viciat

grav sub aspect juridic.

valabil niciunul din cele două temeiuri invocate pentru eliberarea sa din

5

funcția deținută. Or, Sobiețki Rostislav nu a fost angajat pentru o perioadă

determinată și nici nu a depus vreo cerere de demisie bazată pe art. 38 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 288/2016.

are împlinită vechimea în muncă ce acordă drept la pensionare, nu avea

motiv rațional de a demisiona fără beneficierea de acest drept social garantat

de stat. Iar faptul că pârâtul a ignorat prevederile imperative ale legii, a

respins cererile reclamantului și nu a acceptat pensionarea acestuia din

pretinsul motiv al „lipsei termenului necesar al vechimii în muncă”, a generat

ca această situație, actualmente, să se regăsească în proces de litigiu, efectele

căruia nu se răsfrâng asupra prezentei cereri.

Rostislav din 18 august 2021 și din 09 septembrie 2021 ar constitui cereri de

demisie în modul invocat, urmează să se rețină următoarele aspecte

importante.

prima dintre cererile menționate, angajatorul a admis cererea subsemnatului

din 18 august 2021 doar în partea ce ține de acordarea concediului anual de

odihnă, nefiind acceptată „ulterioara încetare a raportului de serviciu”,

nefiind eliberat din funcție în termenul prevăzut de art. 85 alin. (1) din Codul

muncii. La expirarea acestui termen la 01 septembrie 2021 (14 zile

calendaristice din ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată

pretinsa „cerere de demisie”), raporturile de muncă au continuat, iar

reclamantul nu și-a reafirmat dorința de a înceta raporturile de serviciu, decât

prin cererea suplimentară din 09 septembrie 2021 și doar anume în temeiul

art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 288/2016 (în legătură cu pensionarea).

Însă, nici această cerere nu servește temei pentru soluția adoptată prin ordinul

IGPF nr. 465/ps din 26 octombrie 2021, contestat în speță. Asta deoarece

cererea suplimentară din 09 septembrie 2021 a reclamantului a fost

soluționată, prin scrisoarea nr. 35/2-1-S-367/21 din 28 septembrie 2021

comunicându-i refuzul autorității administrative în satisfacerea cererii

reclamantului de încetare a raportului de serviciu în temeiul art. 38 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 288/2016 (în legătură cu pensionarea), cu menținerea

unui eventual drept al lui Sobiețki Rostislav „de a înceta raportul de muncă

cu Inspectoratul, însă, nu în temeiul normei precitate în cerere”.

suplimentare din 09 septembrie 2021 drept o cerere de demisie în temeiuri

generale, este important de a reține că și în acest caz termenul legal de 14

zile calendaristice din ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată

pretinsa „cerere de demisie” (termen în interiorul căruia angajatorul ar putea

să emită actul de încetare a raporturilor de serviciu) a expirat la 23 septembrie

2021.

de serviciu a fost epuizat prin soluționarea solicitărilor reclamantului (în

speță, prin refuzul angajatorului de a le satisface). Iar, după data de 23

6

septembrie 2021 orice pretins act administrativ de „demisie” a

subsemnatului, cu invocarea cererilor prenotate nu este decât unul tardiv și

abuziv, iar în consecință - ilegal.

salariatului reprezintă o consecință a principiului libertății muncii consacrat

de art. 43 din Constituție, în care se prevede că orice persoană are dreptul la

muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de

muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

al funcționarului public cu statut special în cadrul Ministerului Afacerilor

Interne este tratat ca și contract individual de muncă și anume ca fiind o

înțelegere dintre salariat și angajator, prin care salariatul se obligă să presteze

o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcție, să respecte

regulamentul intern al unității, iar angajatorul se obligă să-i asigure condițiile

de muncă prevăzute de Codul muncii, de alte acte normative ce conțin norme

ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă.

muncii, dacă după expirarea termenelor indicate, salariatul nu a fost de fapt

eliberat din funcție și el își continuă activitatea de muncă fără să-și reafirme

în scris dorința de a desface contractul individual de muncă, eliberarea

acestuia nu se admite. Prin urmare, demiterea reclamantului după expirarea

termenului de preaviz, dacă acesta nu a fost de facto demis din serviciu și nu

și-a reafirmat dorința de a înceta raportul de serviciu este inadmisibilă.

Adică, în sensul legii, se conchide că în această situație angajatorul a decis

să mențină raportul de serviciu cu salariatul respectiv (tacita reconducțiune).

proprie inițiativă nu întotdeauna conține, însă, voința reală a salariatului de

a înceta raportul de muncă. Astfel, la examinarea cauzelor ce au ca obiect

declararea nulității actului de demisie, instanța va verifica, în baza probelor

prezentate, faptul dacă voința exprimată în cererea de demisie coincide cu

voința reală a salariatului (existența viciilor de consimțământ), în special,

veridicitatea unei posibile constrângeri psihice exercitate asupra salariatului

în scopul depunerii cererii respective. În situația în care reclamantul va

susține că cererea de demisie a fost depusă la insistența angajatorului, această

circumstanță va fi supusă verificării, iar datoria de a dovedi îi va aparține

reclamantului.

demisia salariatului poate fi considerată drept nelegitimă în cazurile când

cererea de demisie a salariatului a fost înaintată sub presiunea angajatorului.

În așa caz, salariatul este în drept să solicite instanței anularea demisiei sale

ca act juridic unilateral în cazul în care consimțământul său a fost viciat prin

eroare, dol sau violență. Instanța de judecată urmează să constate dacă

salariatul a fost forțat să depună cererea de demisie, ca rezultat al acțiunilor

de hărțuire morală asupra sa.

7

prin care s-a solicitat concediu de odihnă plătit, a fost perfectată în

corespundere cu rigorile stabilite de ordinul șefului IGPF nr. 401 din 13 iulie

2021 cu privire la aprobarea procedurii de sistem „Privind modalitatea

acordării concediului de odihnă anual și a altor concedii sociale

funcționarilor publici cu statut special în cadrul Poliției de Frontieră”,

elaborat și pus în aplicare în vederea respectării cerințelor și condițiilor

prevăzute de art. 40 din Legea nr. 288/2016.

1 și prevedea, în fapt și în drept, solicitarea anume a concediului de odihnă

plătit, iar sintagma inclusă despre „ulterioara încetare a raportului de

serviciu, în conformitate cu legislația în vigoare” a fost, de fapt, condiționată

de voința insistentă a angajatorului, și nicidecum de dorința exprimată a

salariatului. Cu atât mai mult, că această sintagmă subînțelege doar intenția

unei ulterioare încetări a raportului de serviciu, fără a fi specificate

circumstanțele legale în care această încetare urma să se producă, adică, în

primul rând, din proprie inițiativă, anunțând despre aceasta angajatorul, în al

doilea rând, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte, indicând data

din care se solicită încetarea raportului, precum și temeiul juridic de încetare

(demisie, pensionare la atingerea limitei de vârsta sau vechimii în muncă, din

motive de sănătate etc.).

pe o perioadă de 69 zile calendaristice nicidecum nu poate fi apreciată și

acceptată ca și temei pentru încetarea raportului de serviciu după 66 zile de

la momentul înregistrării.

prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. b) din Codul muncii și, în fapt, nu a fost

respectată o condiție de validitate a procedurii de încetare a raportului de

muncă - nu a existat voința reclamantului de a fi demis conform art. 38 alin.

(1) lit. a) Legea nr. 288/2016 (demisie).

august 2021, reclamantul a solicitat acordarea concediului anual, și nu

demisia propriu-zisă.

ci presupune anumite condiții și cerințe, precum și stabilește o anumită

procedură, a cărei realizare să nu contravină drepturilor și intereselor

legitime ale părților.

responsabilități în procesul de realizare a procedurilor de personal în cadrul

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea respectării

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 460/22.06.2017 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 288/2016”, la 02 iulie 2018, a fost emis ordinul șefului

IGPF nr. 441 prin care s-au aprobat procedurile operaționale standard privind

transferul/promovarea și menționarea, acordarea gradului special și, în mod

special, încetarea raportului de serviciu în cadrul Poliției de Frontieră.

8

Controlul executării acestui ordin s-a atribuit Direcției generale resurse

umane a IGPF.

441/2018: setul de reguli unitare și responsabilități și procedurile

operaționale standard. Adică, în sensul acestor reglementări normative

instituționale, elaborate prin prisma legislației în vigoare, aprobate și puse

spre executare întregului efectiv al Poliției de Frontieră, responsabilul de

controlul executării ordinului vizat și prevederilor lui suficient de exhaustive

- Direcția generală resurse umane, trebuia să nu admită încălcarea regulilor

unitare stabilite și a procedurii operaționale standard, sau, în caz de

constatare a abaterilor, avea responsabilitatea de a înlătura neajunsurile și a

ajusta la cerințele respective elementele constitutive ale procedurii

operaționale curente.

IGPF nr. 441/2018, scopul Procedurilor operaționale standard îl constituie

stabilirea unui set unitar de reguli pentru desfășurarea procedurilor de

personal în cadrul Poliției de Frontieră privind: ... încetarea raportului de

serviciu.

serviciului în cadrul Poliției de Frontieră) la alin. (1) din Anexa 1 din ordinul

șefului IGPF nr. 441/2018 este clar prevăzut că angajatul depune cerere

privind încetarea raportului de serviciu conform modelului, pe care o

înregistrează în secretariatul subdiviziunii, după caz, anexează documente

confirmatorii.

IGPF nr. 441/2018, angajatul urmează să indice câteva elemente importante

pentru a declanșa procedura de încetare a raportului de serviciu și anume: să

indice expres norma legală (art., alin., lit., textul) din Legea nr. 288/2016

care prevede forma juridică a încetării raportului de serviciu (ca expresie a

voinței salariatului), să indice refuzul sau solicitarea supunerii controlului

medical garantat de stat în cadrul Secției medicale și, eventual, să indice data

din care solicită să fie încetat raportul de serviciu.

2021 exact conform cerințelor și modelului stabilit prin ordinul șefului IGPF

nr.401/13.07.2021 „Privind modalitatea acordării concediilor de odihnă

anuale și altor concedii sociale funcționarilor publici cu statut special în

cadrul Poliției de Frontieră”, conform căreia (cererii), prin ordinul șefului

IGPF nr. 320ps/20.08.2021 reclamantului i-a fost acordat concediu anual de

odihnă pe o perioadă de 69 zile, începând cu 18 august 2021 și până la 28

octombrie 2021, nu putea fi suplimentar examinată, tratată și folosită ca

temei pentru încetarea raportului de serviciu, inclusiv și din motiv că

elementar nu corespundea setului de reguli unitare și procedurilor

operaționale standard stabilite prin ordinul șefului IGPF nr. 441/2018,

obligatorii pentru declanșarea procedurii de încetare a raportului de serviciu

al reclamantului în cadrul Poliției de Frontieră. Or, reclamantul nu a înaintat

9

serviciului resurse umane careva cerere conform modelului prevăzut în

Anexa 1 la ordinul IGPF nr. 441/2018 și, respectiv, nu și-a manifestat voința

de a întrerupe instantaneu raportul de serviciu în cadrul IGPF, cu atât mai

mult prin demisie, imediat din data finisării concediului de odihnă.

- ordinul șefului IGPF nr. 465/ps din 26 octombrie 2021 privind încetarea

raportului de serviciu al reclamantului este contrar prevederilor imperative

ale legii și normelor stabilite în vigoare, cel puțin din două considerente.

Primo, cum s-a menționat anterior, temei pentru încetarea raportului de

serviciu al funcționarului public cu statut special din cadrul MAI prin

demisie poate avea loc doar din proprie inițiativă a salariatului, anunțând

despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte

de încetarea raportului. Respectiv, pe această latură a subiectului abordat,

reclamantul - funcționar public cu statut special nu și-a exprimat inițiativa de

demisie în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 288/2016 și nu a

anunțat despre aceasta angajatorul prin cerere scrisă, nici cu 14 zile înainte

de încetarea raportului, nici până în prezent. Unica formă în care

subsemnatul și-a exprimat inițiativa, adică dorința, de a înceta raportul de

serviciu a fost cea expusă în cererea din 09 septembrie 2021 și, respectiv,

cererea prealabilă, din 08 octombrie 2021, adică prin pensionare după

acumularea vechimii în muncă, conform art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

288/2016. Secundo, în ceea ce ține de a doua premisă a ilegalității actului

administrativ individual vizat, aceasta atinge prevederile art. 85 alin. (5) din

Codul muncii conform cărora, dacă, după expirarea termenelor stabilite de

lege, salariatul nu a fost de fapt eliberat din funcție și el își continuă

activitatea de muncă fără să-și reafirme în scris dorința de a desface

contractul individual de muncă, eliberarea acestuia nu se admite. În așa mod,

la 29 octombrie 2021, pârâtul nu a fost în drept să înceteze raportul de

serviciu cu reclamantul în temeiul unui pretins raport al acestuia, care, de

fapt, nu există, ori fie prin admiterea eronată a cererii reclamantului care, de

fapt, se referea la altă formă de încetare a raportului de serviciu și anume

pensionarea.

fiind actul unilateral formal de voință al salariatului, care, printr-o notificare

scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă,

după împlinirea unui termen de preaviz. Or, procedura de denunțare

unilaterală a contractului individual de muncă de către salariat presupune

respectarea anumitor condiții și anume: 1) redactarea unei notificări scrise

privind demisia, 2) comunicarea cererii de demisie către angajator și 3)

respectarea termenului de preaviz.

validitatem, astfel încât cererea de demisie trebuie să fie datată, clară, precisă

și lipsită de echivoc.

10

succedată de dispunerea restabilirii/reintegrarea acestuia în funcția deținută

anterior concedierii/demiterii.

IGPF nr. 465/ps din 26 octombrie 2021, emis de pârât cu încălcarea gravă a

cadrului legal pertinent în vigoare, ultimul l-a lipsit forțat pe reclamant de

posibilitatea de a munci și de unica sursă de existență, precum și i s-a cauzat

o daună morală. Prin acest act individual, reclamantul a fost desconsiderat,

umilit și discreditat în fața colegilor de serviciu și tratat cu dispreț de pârât

în calitate de conducător ierarhic superior în ceea ce privește modul în care

își exercita cinstit, onest și devotat obligațiile de serviciu.

prin încasarea echivalentului în mărime de 100 000 lei, acest cuantum fiind

unul justificat și rezonabil, care va asigura o echitate sufletească, pe potriva

suferințelor și frustrărilor cauzate lui Sobiețki Rostislav, precum și prin lipsa

de corectitudine, inclusiv juridică, de care a dat dovadă angajatorul față de

angajat.

administrativ individual defavorabil - Ordinul Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră al MAI nr. 465/ps din 26 octombrie 2021, cu

reîncadrarea reclamantului Sobiețki Rostislav la locul de muncă deținut

anterior, adică în funcția publică cu statut special în cadrul MAI, de șef

adjunct al Direcției investigații speciale a IGPF; încasarea din contul

pârâtului - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI 10 în

beneficiul reclamantului Sobiețki Rostislav, a salariului pentru perioada

absenței forțate de la serviciu; încasarea din contul pârâtului - Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră al MAI în beneficiul reclamantului Sobiețki

Rostislav a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat în legătură cu

eliberarea ilegală din funcție, în mărime de 100000 lei; încasarea din contul

pârâtului - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI în beneficiul

reclamantului Sobiețki Rostislav, a cheltuielilor de judecată (cheltuieli de

asistență juridică) aferente judecării prezentei cauze; constatarea faptului că

au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale reclamantului

Sobiețki Rostislav, prin prisma art. 8 din CEDO.

Rîșcani, acțiunea de contencios administrativ înaintată de către Sobiețki

Rostislav către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu participarea

terțului Ministerul Afacerilor Interne privind anularea actului administrativ,

restabilirea în funcție, încasarea plăților salariale, repararea prejudiciului

moral și constatarea faptului încălcării drepturilor și libertăților, s-a respins

ca fiind neîntemeiată.

hotărârea din 11 iulie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, fiind

emisă o nouă decizie de admitere parțială a acțiunii; s-a anulat Ordinul

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI nr. 465/ps din 26

11

octombrie 2021; s-a reîncadrat Rostislav Sobiețki în funcția deținută anterior

de șef adjunct al Direcției investigații speciale a IGPF; s-a încasat din contul

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI în beneficiul

reclamantului Rostislav Sobiețki salariul pentru perioada absenței forțate de

la serviciu; s-a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ

depusă de Sobiețki Rostislav împotriva Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, cu participarea terțului Ministerul Afacerilor Interne privind

repararea prejudiciului moral; s-a încasat din contul Inspectoratului General

al Poliției de Frontieră al MAI în beneficiul lui Sobiețki Rostislav cheltuielile

de judecată în mărime de 5000 lei, iar în rest cerința s-a respins; în rest

acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată.

General al Poliției de Frontieră la emiterea Ordinului nr.465/ps din

26.10.2021, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al

comisarului-șef Sobiețki Rostislav din 29 octombrie 2021, în conformitate

cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 288/2016, art. 83 din Codul

muncii, a fost emisă în lipsa unei cereri de demisie a lui Sobiețki Rostislav,

fapt ce duce la nulitatea acestuia, or art. 141 alin. (1) din Codul administrativ

prevede expres că, un act administrativ individual este nul dacă conține un

viciu deosebit de grav și acest lucru este evident în cadrul aprecierii

concludente a tuturor circumstanțelor care se iau în considerare.

instanța a reținut prevederile art. 89 alin. (1) din Codul muncii, care statuează

că, salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din

serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu

angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărâre a instanței de judecată. Prin

urmare, în condițiiie în care s-a constatat temeinicia cerinței în partea

ilegalității ordinului de încetare a raporturilor de serviciu, instanța de apel a

constatat și existența temeiului de a dispune restabilirea

reclamantului/apelant Sobiețki Rostislav în funcție. Drept rezultat, Curtea de

Apel Chișinău a ajuns la concluzia temeiniciei și pretenției privind încasarea

salariului pentru absența forțată de la serviciu, și anume, achitarea salariului

pentru absența forțată de la muncă, începând cu 26 octombrie 2021 și până

la restabilirea reclamantului efectivă în funcție, din care urmează a fi

calculate și reținute impozitele și plățile obligatorii la buget.

privind încasarea prejudiciului moral, instanța de apel a reținut că Sobiețki

Rostislav nu s-a adresat cu o cerere prealabilă către Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră cu privire la compensarea prejudiciului moral, or,

prevederile Codului administrativ în vigoare din 01 aprilie 2019, prevede

expres obligativitatea părții de a respecta procedura prealabilă în cazul

solicitării reparării prejudiciului. Decizia autorității publice privind

acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin activitatea

administrativă ilegală constituie în sine un act administrativ individual. Din

aceste considerente, Completul de judecată a ajuns la concluzia de a declara

12

inadmisibilă pretenția apelantului Sobiețki Rostislav privind repararea

prejudiciului moral.

fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale, prin prisma art. 8 din

CEDO, Completul de judecată a reținut că apelantul nu a invocat careva

temeiuri sau argumente ca să demonstreze că prin actul contestat i s-a adus

un prejudiciu reputației sale la un anumit nivel de gravitate, care să producă

un prejudiciu exercițiului persoanei de a se bucura de dreptul său la

respectarea vieții private, din care motive această pretenție este una

neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 05 aprilie 2023 a Curții de

Apel Chișinău, iar la 22 mai 2023 a depus recurs motivat, solicitând

admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel în partea în care

apelul lui Sobiețki Rostislav a fost admis, cu emiterea în partea casată a unei

noi decizii prin care să fie dispusă respingerea integral a cerințelor acestuia

și menținerea hotărârii primei instanțe.

separată a unui membru al completului de judecată care a examinat cererea

de apel; funcția deținută anterior de către Sobiețki Rostislav a fost redusă ca

urmare a procesului de reorganizare; funcția anterior deținută de Sobiețki

Rostislav necesită în mod obligatoriu acces la secretul de stat, iar acesta nu

deține autorizație la secretul de stat, fapt pentru care numirea într-o funcție

de conducere este imposibilă din acest considerent; instanța de apel a depășit

cadrul legal prin dispunerea încasării din contul recurentului a salariului

pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu a lui Sobiețki

Rostislav; instanța de apel a pronunțat o decizie ilegală, având o poziție

imparțială. Astfel, în opinia Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea procedurii stabilite de

lege și a drepturilor salariatului.

Rostislav a depus recurs împotriva deciziei din 05 aprilie 2023 a Curții de

Apel Chișinău, solicitând casarea parțială a acesteia în partea prin care s-a

dispus încasarea din contul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în

beneficiul lui Sobiețki Rostislav a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000

lei, cu emiterea în această parte a unei noi decizii prin care să fie dispusă

încasarea sumei de 15000 lei.

material, precum și a aplicării eronate a acestora, or recurentul a suportat în

prima instanță cheltuieli de asistență juridică în sumă de 10000 lei, fapt

confirmat prin bonul de plată anexat la materialele cauzei, iar la judecarea

cauzei în ordine de apel cheltuielile de asistență juridică au constituit suma

de 5000 lei, confirmarea achitării acestei sume fiind probată. Astfel, în opinia

recurentului, suma de 15000 lei suportată de către acesta cu titlu de cheltuieli

de asistență juridică, a fost una reală, necesară și rezonabilă.

13

cererilor de recurs participanților la proces (f.d. 50, vol. III).

cererii de recurs înaintată de avocatul Buguța Elena în interesele lui Sobiețki

Rostislav, solicitând respingerea acesteia (f.d. 54-58, vol. III).

Rostislav a depus referință asupra cererii de recurs înaintată de Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, solicitând respingerea acesteia (f.d. 60-74,

vol. III).

referință asupra cererii de recurs înaintată de avocatul Buguța Elena în

interesele lui Sobiețki Rostislav, solicitând respingerea acesteia (f.d. 89-91,

vol. III).

asupra cererii de recurs înaintată de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, solicitând admiterea acesteia (f.d. 93-99, vol. III).

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

vigoare din 01 septembrie 2023),

„Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

„Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform

prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de

procedura civilă, cu excepția art. 169-171.”

„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot

fi contestate cu recurs.”

„Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului

se depune la instanța de apel.”

”(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.

(2) Recursul se declară inadmisibil în special când:

a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;

b) recursul este depus în mod repetat;

14

c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;

d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e)

motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului

prevăzut la art. 245 alin. (2);

e) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233

alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul

stabilit de Curtea Supremă de Justiție”.

MOTIVAREA INSTANȚEI

al Curții Supreme de Justiție atestă că, decizia Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată la 05 aprilie 2023, dispozitivul fiind notificat recurenților prin

poșta electronică la 06 aprilie 2023 (f.d. 177, vol. II), iar decizia motivată –

la 03 mai 2023 (f.d. 190, vol. II). Astfel, Completul de judecată constată

respectarea termenului de înaintare a recursului și a motivării recursului de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și avocatul Buguța Elena în

interesele lui Sobiețki Rostislav.

că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează

doar la temeiurile menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului

administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat

pe temeiuri concludente și serioase.

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care

nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu

pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de

5 judecători.

administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și

cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și

esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne

decizia instanței de apel contestată într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată

în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din

particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ

și anume din sintagma „motivarea recursului” din norma citată la pct. 71 al

încheierii. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele

expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în

vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței

judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

15

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care

se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi

mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile

speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie

1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care

implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu

cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

concluzia de a declara inadmisibile recursurile înaintate de Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră și de avocatul Buguța Elena în interesele lui

Sobiețki Rostislav.

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară ca inadmisibile recursurile înaintate de Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră și de avocatul Buguța Elena în interesele lui Sobiețki

Rostislav.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

16