Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.06.2024
inadmisibil

2ac-222/24 — anularea actelor administrative

HOTĂRÂRE
02.06.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor administrative
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-222/24 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-222/24 2-24059114-01-2ac-02062024 Î N C H E I E R E 02 iunie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinând cererea depusă de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Filipaș împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21 cu privire la anularea actelor administrative, c o n s t a t ă: La data de 01 iunie 2024, candidatul la funcția de primar al com.

Tîrnova, raionul Dondușeni Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21, în temeiul prevederilor art. 98 din Codul electoral. Prin hotărârea din 01 iunie 2024 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de candidatul la funcția de primar al com. Tîrnova, raionul Dondușeni Ruslan Filipaș împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr.13/21 privind anularea hotărârii nr. 27 din 30 mai 2024 al CECE Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21; restabilirea în drepturi electorale a candidatului Ruslan Filipaș în cadrul turului doi al alegerilor noi pentru funcția de primar al com.

Tîrnova. raionul Dondușeni. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la data de 01 iunie 2024, Ruslan Filipaș reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus apel împotriva hotărârii din 01 iunie 2024 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni, prin care a solicitat admiterea cererii de apel; emiterea urgentă a unei încheieri cu informarea intimatului/pârâtului privind suspendarea de drept a hotărârii nr. 27 din 30 mai 2024 în baza prevederilor art. 101 alin. (5) din Codul electoral și art. 171 alin. (5) din Codul administrativ; casarea integrală a hotărârii din 01 iunie 2024 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni; emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă contestația apelantului, anulată hotărârea nr. 27 din 30 mai 2024 al CECE Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21, cu restabilirea tuturor drepturilor electorale 1 ale lui Ruslan Filipaș în calitate de candidat la funcția de primar al com.

Tîrnova, raionul Dondușeni. La data de 01 iunie 2024, Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus la Curtea de Apel Bălți o cerere, în temeiul art. 202 din Codul administrativ și art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat strămutarea prezentei cauze de la Curtea de Apel Bălți la o altă instanță de judecată egală în grad. În motivarea cererii a invocat că instanța de apel din mun. Bălți de nenumărate ori a examinat cauze cu participarea candidaților Partidului Politic „ȘANSĂ ” și de fiecare dată a comis grave încălcări de procedură și de fiecare dată toate cererile se respingeau nemotivat. Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a menționat că deține informații că asupra instanței de apel sunt exercitate presiuni politice enorme pentru a respinge apelul înaintat.

Astfel, Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a concluzionat că, există dubii rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorilor de la Curtea de Apel Bălți care sunt supuși permanent unor presiuni enorme în legătură cu examinarea cazului cu participarea Partidului Politic „ȘANSĂ”. Examinând temeiurile invocate de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru în cererea privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Bălți la o altă instanță egală în grad, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată netemeinicia acesteia și necesitatea respingerii cererii nominalizate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 189 alin. (1) din Codul administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Potrivit art. 191 alin. (4) din Codul administrativ, curțile de apel soluționează și cererile de apel împotriva hotărârilor și recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii. Din dispozițiile art. 192 alin. (1) din Codul administrativ rezultă că, pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ la curțile de apel se instituie complete de judecători. Reieșind din prevederile art. 193 alin. (2) din Codul administrativ, curțile de apel, atât ca instanță de fond, cât și ca instanță de apel sau recurs, soluționează acțiunile în contencios administrativ în complete formate din 3 judecători. Conform art. 197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.

După cum rezultă din actele cauzei, la 01 iunie 2024, candidatul la funcția de primar al com. Tîrnova, raionul Dondușeni Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21, în temeiul prevederilor art. 98 din Codul electoral. Prin hotărârea din 01 iunie 2024 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni acțiunea depusă de Ruslan Filipaș a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la data de 01 iunie 2024, Ruslan Filipaș reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus apel. 2 Astfel, cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Filipaș împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21, în temeiul prevederilor art. 98 din Codul electoral, se află în examinare în instanța de apel la Curtea de Apel Bălți.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, la 01 iunie 2024, Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru a depus la Curtea de Apel Bălți o cerere, în temeiul art. 202 din Codul administrativ și art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, prin care a solicitat strămutarea prezentei cauze de la Curtea de Apel Bălți la o altă instanță de judecată egală în grad. Conform art. 202 din Codul administrativ, judecătorul care examinează acțiunea în contencios administrativ trebuie să se abțină sau poate fi recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art.49 și 50. Nu este un motiv pentru suspiciuni de părtinire indicațiile verbale ale judecătorului, în cadrul unei discuții juridice, sau scrise asupra situației de drept.

Declarația de abținere sau cererea de recuzare se face în scris, cu indicarea motivelor și anexarea probelor pertinente. Recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră irelevantă indicarea articolului nominalizat de către Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, ca temeiul de drept al cererii de strămutare a prezentei cauze. Prin urmare, cererea de strămutare bazată pe art. 202 din Codul administrativ este considerată nefondată, întrucât nu au fost prezentate motive și probe suficiente pentru a justifica o suspiciune de părtinire sau alt motiv valid pentru recuzarea judecătorului sau strămutarea cauzei.

În acest sens, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a releva prevederile art. 15 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorii sânt obligați: să fie imparțiali; să asigure apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, onoarei și demnității acestora; să respecte întocmai cerințele legii la înfăptuirea justiției și să asigure interpretarea și aplicarea uniformă a legislației. Astfel, luând în considerare condițiile din speță și argumentele formulate în susținerea solicitării de a strămuta cauza, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată din materialele dosarului că niciunul din judecătorii care fac parte din complet, căruia i-a fost repartizată prezenta cauză spre examinare în ordine de apel, nu a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale.

Mai mult, la actele cauzei nu se regăsește nicio cerere de recuzare depusă de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru și nici declarații de abținere a judecătorilor. Potrivit art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă: există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că argumentul invocat în cererea cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în temeiul prevederilor art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă nu poate fi reținut. Or, prezentei spețe și incidentelor procedurale care pot apărea în cadrul 3 examinării cauzei nominalizate, le sunt aplicabile în exclusivitate prevederile Codului administrativ.

În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, enumeră exhaustiv temeiurile strămutării unei cauze în contencios administrativ de la o instanță de judecată la o altă instanță de judecată egală în grad. Conform art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.

Astfel, legiuitorul, a prevăzut exhaustiv circumstanțele care pot servi drept temei pentru strămutarea cauzei. În cererea depusă de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru, argumentele invocate nu se încadrează în niciuna dintre circumstanțele prevăzute la art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, ceea ce înseamnă că cererea de strămutare a cauzei nu este întemeiată în conformitate cu prevederile legale. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că din sensul logico-juridic al art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, rezultă că strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad poate avea loc doar în cazul în care, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă sau din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.

În condițiile speței, nu se regăsesc circumstanțe excepționale, potrivit cărora Curtea de Apel Bălți nu poate funcționa o perioadă îndelungată sau circumstanțe ce ar face imposibilă substituirea judecătorilor Curții de Apel Bălți și formarea unui complet de judecată care să examineze prezenta cauză de contencios administrativ. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, pentru a asigura dreptul participanților la proces la o instanță de judecată imparțială în materia acțiunilor în contencios administrativ, garantat de art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legiuitorul a prevăzut la art. 202 din Codul administrativ că participanții la proces au dreptul de a înainta o cerere de recuzare.

Acest drept se poate exercita în baza temeiurilor prevăzute la art. 49 și 50 din același cod. Articolele 49 și 50 din Codul administrativ stabilesc motivele pentru care un judecător poate fi considerat incompatibil sau poate fi recuzat, asigurând astfel cadrul legal pentru protejarea dreptului la un proces echitabil și imparțial. Aceste prevederi contribuie la menținerea încrederii în sistemul judiciar, asigurând că nicio parte să nu fie dezavantajată din cauza unei posibile părtiniri a judecătorului. Așadar, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că legislația în vigoare oferă participanților la proces mecanisme adecvate pentru a solicita recuzarea unui judecător în cazul în care există motive justificate de îndoială privind imparțialitatea acestuia.

4 De altfel, potrivit art. 37 din Codul administrativ, la înfăptuirea controlului judecătoresc asupra activității administrative, instanțele de judecată competente și judecătorii competenți sînt independenți și se supun numai legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru cu privire la strămutarea cauzei de contencios administrativ la o altă instanță de judecată egală în grad. Conform art. 198 alin. (3) și 230 din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Ruslan Filipaș, reprezentat de avocatul Vadim Banaru cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

Cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Filipaș împotriva Consiliului Electoral al Circumscripției comunale Tîrnova, raionul Dondușeni nr. 13/21 cu privire la anularea actelor administrative, se restituie la Curtea de Apel Bălți pentru examinare. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-06-05
0,97
3ra-477/24 — anularea hotărârii
Dosarul nr. 3ra-477/24 2-24059114-01-3ra-03062024 prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Dondușeni – A. Garbuz instanța de apel: Curtea de Apel Bălți – A. Garbuz, I. Grosu, A. Ciobanu ÎNCHEIERE 05 iunie 2024 mun. Chișinău CURTEA SUPREMĂ
CSJ 2024-10-03
0,93
3ra-824/24 — anularea actului adminstrativ
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Racul Svetlana, reprezentată de avocatul Kușnir Mariana, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Racul Svetlana împotr
CSJ 2024-09-04
0,93
2ac-276/24 — anularea actelor administrative
Î N C H E I E R E cu privire la soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani și Curtea de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă
CSJ 2023-11-19
0,93
3ra-1133/23 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1133/23 2-23161116-01-3ra-19112023 Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul central (N.Bobu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: S.Procopciuc, N.Chircu, E.Grumeza) Î N C H E I E R E 19 noiembrie 2023 mun. Chișinău
CSJ 2023-12-22
0,93
3ra-1222/23 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-1222/23 2-23168429-01-3ra-18122023 Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul central (S. Colun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca) Î N C H E I E R E 22 decembrie 2023 mun. Chișinău
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă