Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.04.2024
casat

2ra-1585/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere

HOTĂRÂRE
03.04.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
modificarea cuantumului pensiei de intretinere
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului.
Citează această cauză
2ra-1585/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-1585/23 2-21154789-01-2ra-16112023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: Gh. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, A. Braga, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 03 aprilie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând admisibilitatea recursului declarat de Volovodiuc Vitalie, reprezentat de avocatul Chirica Vladislav, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Volovodiuc Olga împotriva lui Volovodiuc Vitalie cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copiii minori, împotriva deciziei suplimentare din 18 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis parțial cererea avocatului Chirica Vladislav în interesele lui Volovodiuc Vitalie cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență juridică și s-a încasat din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc Vitalie suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suportate în instanța de apel, în rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 19 octombrie 2022, Volovodiuc Olga a depus cererea de chemare în judecată împotriva lui Volovodiuc Vitalie cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copii minori XXXXX, născut la XXXXX și XXXXX, născută la XXXXX, în mărime de 1/3 din salariul și/sau alte venituri și încasarea concomitentă a sumei fixe de 1000 de lei lunar pentru fiecare copil,

începând cu data adresării în instanța de judecată și până la atingerea majoratului. În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, prin hotărârea nr.2-10509/20 din 23 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost desfăcută căsătoria încheiată la XXXXX între Volovodiuc Vitalie și Volovodiuc (Romanciuc) Olga, înregistrată la OSC mun. Chișinău și trecută în Registru de stare civilă sub nr.XXXXX. Prin aceeași hotărâre s-a dispus încasarea din contul lui Volovodiuc Vitalie în beneficiul lui Volovodiuc Olga a pensiei pentru întreținerea copiilor minori XXXXX și XXXXX, în sumă bănească fixă de 2000 de lei lunar, pentru fiecare copil.

Ulterior, prin decizia nr.2a-62/21 din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a modificat hotărârea din 23 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea încasării din contul lui Vitalie Volovodiuc în beneficiul Olgăi Volovodiuc a pensiei pentru întreținerea copiilor minori XXXXX și XXXXX, cu modificarea cuantumului pensiei de 1 întreținere din suma bănească fixă de 2000 de lei pentru fiecare copil, prin stabilirea cuantumului pensiei de întreținere sub forma unei cote de 1/3 din salariu și/sau alte venituri ale lui Vitalie Volovodiuc. La data depunerii acțiunii, a menționat că ambii copii erau școlarizați, iar cheltuielile legate de întreținerea acestora au crescut considerabil, acestea ajungând la suma de 7118 lei lunar, fără a lua în considerare costurile de întreținere a bunului imobil, unde locuiesc copiii.

Reieșind din cele expuse, Volovodiuc Olga a considerat că tatăl copiilor minori Volovodiuc Vitalie urmează să suporte o parte din cheltuielile pentru întreținerea acestora, contribuind astfel la creșterea și dezvoltarea armonioasă a acestora. Totodată, a precizat că, domiciliul copiilor minori este stabilit împreună cu mama Volovodiuc Olga, respectiv sarcina suportării cheltuielilor pentru întreținerea copiilor este exagerată în raport cu posibilitățile financiare ale acesteia. Prin hotărârea din 16 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de Volovodiuc Olga. Totodată, s-a încasat din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc Vitalie cheltuieli de asistență juridică în suma de 2500 de lei.

La 27 septembrie 2022, Volovodiuc Olga, reprezentată de avocatul Iurie Nichitoi, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 17 noiembrie 2022, întru executarea încheierii din 08 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a prezentat apelul motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii din 16 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii în sensul formulat și încasarea cheltuielilor de judecată din contul intimatului Volovodiuc Vitalie (f.d.241, vol.I; f.d.7, vol.II). La 18 ianuarie 2023, Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Chirica Vladislav a depus referință la apelul declarat de Volovodiuc Olga, solicitând respingerea cererii de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Concomitent, intimatul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată din contul apelantei Volovodiuc Olga în beneficiul său (f.d.17, 65, vol.II). Prin decizia din 24 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Volovodiuc Olga și menținută hotărârea din 16 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. La 14 martie 2023, prin intermediul poștei electronice, avocatul Chirica Vladislav în interesele lui Vitalie Volovodiuc a depus în temeiul art.250 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură civilă cerere, solicitând emiterea unei decizii suplimentare, prin care să fie încasate din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc cheltuielile de asistență juridică suportate în apel (f.d.98, vol.II).

În susținerea cererii, avocatul Chirica Vladislav în interesele lui Vitalie Volovodiuc a invocat că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 24 ianuarie 2023 nu a rezolvat problema compensării cheltuielilor de asistență juridică. Prin încheierea din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea depusă de avocatul Chirica Vladislav în interesele lui Vitalie Volovodiuc cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, prin care să fie rezolvată problema compensării cheltuielilor de asistență juridică (f.d.105, vol.II). 2 La 30 mai 2023, Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Chirica Vladislav a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d.

114, vol.II). Prin decizia din 16 august 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Chirica Vladislav, s-a casat încheierea din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, și s-a remis cauza la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii avocatului Chirica Vladislav în interesele lui Vitalie Volovodiuc cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 24 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d.127, vol.II). Prin decizia suplimentară din 18 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a admis parțial cererea depusă de avocatul Chirica Vladislav în interesele lui Vitalie Volovodiuc privind compensarea cheltuielilor de asistență juridică.

S-a încasat din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc Vitalie suma de 500 de lei cheltuieli de asistență juridică suportate în instanța de apel. În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.149, vol.II). Instanța de apel a motivat decizia suplimentară prin faptul că, potrivit practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecata decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil.

Pentru dovada cheltuielilor suportate, se evidențiază necesitatea prezentării, de către partea care pretinde compensarea cheltuielilor, a următoarelor documente: a) dovada achitării onorariilor avocaților (copii de pe dispozițiile de plată prin virament sau bonurile de plată); b) copia de pe facturile de strictă evidentă, emisă pentru clienți-persoane juridice și în alte cazuri stabilite de legislație; c) listă detaliată a actelor/acțiunilor efectuate de avocat și a timpului aferent acestora (cu tariful și orarul). Instanța de apel a constatat că, prin referința depusă în instanța de apel, avocatul Chirica Vladislav, în interesele lui Volovodiuc Vitalie, a solicitat respingerea cererii de apel depusă de către Volovodiuc Olga împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 16 septembrie 2022 și dispunerea încasării cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 2500 de lei.

La caz, potrivit ordinelor de plată seria PL nr.501448 din 17.01.2023 și seria PL nr.501449 din 19.01.2023, rezultă că Volovodiuc Vitalie a achitat onorariul pentru acordarea asistenței juridice BAA „Chirica Partners”, în sumă totală de 2500 lei (f.d.63,64). Totodată, instanța de apel a notat că, la materialele dosarului nu a fost prezentat un raport (listă) detaliat de activitate al avocatului Chirica Vladislav privind acțiunile efectuate în cadrul prezentei cauze civile. În contextul reținut, instanța de apel a dedus că, în lipsa unui raport detaliat al activității avocatului în prezenta speță, suma solicitată de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică la examinarea cauzei în instanța de apel, este una exagerată, or, în acest sens urmează a fi apreciată prestația avocatului prin prisma realității, necesității și rezonabilității sumei solicitate, ținând cont de categoria litigiului.

Reținând probele prezentate pentru dovada cheltuielilor suportate, Curtea de Apel Chișinău a apreciat caracterul rezonabil al cheltuielilor suportate de Volovodiuc Vitalie pentru serviciile avocatul Chirica Vladislav prin prisma următorilor factori: complexitatea cauzei, noutatea și dificultatea întrebărilor juridice ridicate de speță, aportul avocatului la soluționarea cauzei, timpul și munca depusă de aceștia, faptul în ce măsură munca lui în 3 cauza respectivă i-a limitat capacitatea de a lucra în alte dosare, rezultatul obținut, lipsa restricțiilor de timp impuse de client și de circumstanțele cauzei, durata relației dintre avocat și client, experiența, reputația și abilitatea avocatului, justificarea și ponderea mijloacelor de apărare utilizate în cauză, faptul că acestea urmează să fie necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime.

Pornind de la esența litigiului, complexitatea cauzei, prestația efectivă în timp consumată de avocat în prezenta cauză, ținând cont că în instanța de apel a avut loc doar o singură ședință de judecată, Curtea de Apel Chișinău a concluzionat de a încasa din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc Vitalie suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, care în viziunea instanței de apel, este ca mărime rezonabilă și proporțională, în corespundere cu volumul serviciilor prestate realmente în cadrul judecării prezentului litigiu în instanța de apel. Prin încheierea din 02 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a corectat omisiunea evidentă strecurată în partea introductivă a deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău, prin omiterea indicării datei emiterii deciziei suplimentare, și anume din „18 octombrie 2023”.

S-a dispus citirea corectă a datei emiterii deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău: „18 octombrie 2023” (f.d.156, vol.II).

La 03 noiembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Vladislav Chirica, a declarat recurs împotriva deciziei suplimentare a instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei suplimentare din 18 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în partea respingerii parțiale a cererii privind compensarea cheltuielilor de asistență juridică, cu emiterea în această parte a unei decizii suplimentare noi, prin care să fie dispusă compensarea cheltuielilor de asistență juridică din contul Olgăi Volovodiuc în beneficiul lui Volovodiuc Vitalie suma de 2000 de lei cheltuieli pentru asistență juridică pentru instanța de apel și 1500 de lei cheltuieli pentru instanța de recurs, (la examinarea recursului din 30 mai 2023 împotriva încheierii din 28 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, la care a anexat bonurile de plată).

În susținerea recursului, cu trimiterea la prevederile art.432 alin.(1) lit.b) și e) din Codul de procedură civilă, Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Vladislav Chirica, a invocat că, decizia suplimentară a instanței de apel este arbitrară, întrucât se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. La acest aspect, recurentul a reținut că, este eronată concluzia instanței de apel precum că în lipsa unui raport detaliat al activității avocatului în prezenta speță, suma de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistenta juridică, la examinarea cauzei în instanța de apel, este una exagerată, or, în textul referinței la cererea de apel au fost menționate toate acțiunile întreprinse de avocat său în cadrul acordării asistenței juridice la examinarea cauzei în instanța de apel, și anume: consultarea clientului, studierea cererii de apel, întocmirea referinței, precum și o ulterioară participare în ședința de judecată.

În partea ce ține de realitatea, necesitatea și rezonabilitatea cheltuielilor de asistență juridică, recurentul consideră că instanța de apel urma să țină cont de prevederile Hotărârii nr.19-02/27.05.2022 din 27 mai 2022 a Consiliului Uniunii Avocaților privind recomandările cuantumului onorariilor avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică. În special, conform pct.5 din Hotărârea nominalizată, mărimea tarifelor orare ale avocaților din Republica Moldova este între 70 și 170 de euro/ora. Totodată, la caz urmează de reținut și exemplu de aplicare a tarifelor fixe 4 din Anexa nr.2 la Hotărârea respectivă, conform cărei este prevăzut tariful fix pentru participarea în fiecare ședință de judecată în instanță de orice nivel în mărime de 1500 de lei și tariful fix pentru întocmirea referinței la acțiune în mărime de 2500 de lei.

În viziunea recurentului, tarifele de recomandare stabilite de Consiliul Uniunii Avocaților, pentru serviciile de asistență juridică prestate lui Volovodiuc Vitalie în cadrul examinării cauzei în instanța de apel, costul acestora urma a fi stabilit în mărime de cel puțin 4000 de lei (2500 de lei pentru întocmirea referinței și 1500 de lei pentru participarea într-o ședință de judecată). Consideră că, instanța de apel a apreciat vădit nerezonabil a realității, necesității și rezonabilității mărimii cheltuielilor de asistență juridică în raport cu acțiunile întreprinse de reprezentantul recurentului la judecarea cauzei în apel.

Totodată, recurentul a menționat că, aceleași argumente urmează a fi invocate și la compensarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 1500 de lei pentru judecarea recursului depus în interesele lui Vitalie Volovodiuc împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28.03.2023, care a fost admis prin decizia Curții Supreme de Justiție din 16.08.2023, iar dovada achitării asistenței juridice a fost anexată la cererea de recurs din 30.05.2023 (Ordinul de plată Seria PL nr.501460 din 20.05.2023 și Ordinul de plată Seria PL nr.501461 din 30.05.2023). Cu trimitere la art.96 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recurentul a invocat că, prezentul recurs este depus inclusiv cu scopul de a consolida jurisprudența națională în partea ce ține de compensarea cheltuielilor de asistență juridică, și anume respectarea de către instanțele naționale cel puțin a prevederilor din Hotărârea nr.19-02/27.05.2022 din 27 mai 2022 a Consiliului Uniunii Avocaților.

Or, luând în considerație prevederile art.l alin.(2) și art.63 alin.(1) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002, se atestă fără echivoc că onorariul avocatului este una din garanțiile principale ce asigură libertatea și independența profesională a avocatului. Iar, existența unor hotărâri judecătorești precum cea contestată, prin care se constată că cheltuielile în mărime de 500 de lei sunt reale, necesare și rezonabile pentru examinarea unei cauze în apel, contravin conceptelor de libertate și independența profesională a avocatului din Republica Moldova.

De asemenea, consideră că, la compensarea cheltuielilor de asistență juridică, instanțele naționale urmează să ia în considerare, inclusiv, și faptul că din suma onorariilor avocatul urmează să suporte cheltuieli pentru exercitarea profesiei de avocat precum taxa de barou, semnături electronice, procurarea mandatelor, chiria oficiului, serviciile comunale suportate în cadrul oficiului, prețul serviciilor de contabilitate, telefonia fixă, telefonia mobilă, internet, diverse abonamente printre care Monitorul Oficial, baza de date CADASTRU etc., precum și din onorariu, avocatul urmează să achite și plăți în bugetul de stat cu titlu de asigurare socială, asigurare medicală, impozit pe venit și alte impozite.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia suplimentară la 18 octombrie 2023, în ședință publică. Din actele cauzei rezultă că copia deciziei suplimentare integrale a instanței de apel a fost expediată la adresa de domiciliu a recurentului Volovodiuc Vitalie la data de 07 noiembrie 2023, fapt ce rezultă din scrisoarea anexată la dosar (f.d.155, vol.II). 5 Astfel, recursul declarat la 03 noiembrie 2023 de către Volovodiuc Vitalie, reprezentat de avocatul Chirica Vladislav, este în termen.

La 20 noiembrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Olgăi Volovodiuc copia recursului declarat de Volovodiuc Vitalie, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii a referinței, cu toate acestea intimata nu a prezentat referința (f.d.173).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Capitolul XXXVIII – Recursul, Secțiunea a 2- a - Recursul împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel din Codul de procedură civilă, în special ce vizează prevederile cu privire la acte de dispoziție care pot fi atacate cu recurs, persoanele în drept să declare recurs, instanța competentă să examineze recursul, temeiurile recursului, temeiurile inadmisibilității recursului, cuprinsul cererii de recurs, actele procedurale preparatorii, procedura examinării admisibilității recursului, procedura judecării recursului și împuternicirile și actele de dispoziție ale instanței ș.a.

Totodată, art.XI alin.(3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023 prevede că, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. În conjunctura enunțată, și având în vedere că, recursul a fost depus la 03 noiembrie 2023, adică după intrarea în vigoare a modificărilor operate în Codul de procedură civilă, acesta va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. Examinând temeiurile recursului completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din motivele ce succed.

În conformitate cu art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. Conform art.433 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art.429 alin.(5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat.

(2) Recursul declarat în temeiul art.432 alin.(1) lit.e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin.(1) lit.e) din prezentul articol. 6 Se reține că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art.432 din Codul de procedură civilă. Din analiza recursului declarat de Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Vladislav Chirica, rezultă că, drept temei de declararea a recursului a fost invocat art.432 alin.(1) lit.b) și lit.e) din Codul de procedură civilă, (în vigoare la data declarării recursului), prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție, precum și, hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Completul de judecată constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei suplimentare contestate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra căror instanța de apel, s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale. Dezacordul recurentului cu decizia suplimentară a instanței de apel, nu constituie temei de casare a acesteia, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Însă, în contextul prevederilor art.432 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în cazul invocării inclusiv în recurs de către recurent a temeiului conținut la art.432 alin.(1) lit.b) și lit.e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică și sub aspectul dat temeiurile recursului.

La acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanță nu este absolut.

Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). Procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991). În conformitate cu art.440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa pârților, declară recursul inadmisibil.

Din considerentele redate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Vladislav Chirica nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare prin prisma art.433 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură civilă, urmează a fi considerat inadmisibil. 7 În conformitate cu art.433 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură civilă, art.440 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat Vitalie Volovodiuc, reprezentat de avocatul Vladislav Chirica, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 8

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-08-16
0,98
2r-288/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere
Dosarul nr. 2r-288/23 2-21154789-01-2r-03072023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: G. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: I. Cotruță, I. Țurcan, L. Pruteanu) D E C I Z I E 16 august 2023 mun.
CSJ 2023-06-21
0,95
2ra-434/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere pentru copilul minor
Dosarul nr. 2ra-434/23 2-21114642-01-2ra-21032023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău) ÎNCHEIERE 21 iunie 2023 mun. Chișinău Curt
CSJ 2025-03-26
0,95
2ra-1128/24 — cu privire modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copilului minor
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de către Olga Russu și avocatul Alexandr Russu, în interesele Olgăi Russu, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Olga Russu împotriv
CSJ 2024-03-28
0,95
2r-55/24 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere pentru copilul minor
Dosarul nr. 2r-55/24 2-23026726-01-2r-30012024 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V.Gîrleanu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I.Țurcan, A.Malîi, V.Cotorobai) D E C I Z I E 28 martie 2024 mun. Chișinău
CSJ 2025-06-11
0,95
2r-186/25 — modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor, si încasarea cheltuielilor suplimentare
D E C I Z I E cu privire la admiterea recursului declarat de Ion Poiata, reprezentat de avocatul Lilian Timotin, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Svetlana Poiata împotriva lui Ion Poiata cu privire la m
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă