Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.03.2024

2ac-20/24 — constatarea faptului acceptarii succesiunii

HOTĂRÂRE
27.03.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea faptului acceptarii succesiunii
Temei legal
conflictul de competenta jurisdictionala
Citează această cauză
2ac-20/24 — constatarea faptului acceptarii succesiunii (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-20/24 ÎNCHEIERE 27 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând conflictul de competență jurisdicțională dintre Judecătoria Cimișlia, sediul Leova și Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, în cauza civilă, la cererea depusă de Artenii Maria, persoană interesată Serviciul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului acceptarea succesiunii și locul ei de deschidere, c o n s t a t ă: La 17 octombrie 2021, petiționara Artenii Maria, persoană interesată Serviciul Fiscal de Stat a depus cerere cu privire la constatarea faptului acceptarea succesiunii și locul ei de deschidere.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2023 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, cauza civilă a fost strămutată spre examinare conform competenței la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir. Prin încheierea din 19 decembrie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir cauza a fost remisă Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că, competentă de examinarea cererii depusă de petiționara Artenii Maria privind constatarea faptului acceptării succesiunii, este Judecătoria Cahul, sediul Cantemir unde urmează a fi remisă, reieșind din următoarele considerente.

Conform art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nimeni nu poate fi lipsit, fără consimțământul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță sau de judecătorii în a căror competență pricina respectivă este dată prin lege, cu excepția cazurilor expres stabilite de prezentul cod. Totodată, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime.

1 Din materialele cauzei rezultă că, potrivit cererii, petiționara solicită să fie constatat faptul acceptării succesiunii, deschisă după decesul mamei Perju Ecaterina, decedată la 11 noiembrie 2003. Prin încheierea din 29 noiembrie 2023 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, cauza civilă a fost strămutată spre examinare conform competenței la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir – instanța de la locul aflării bunului indicat în cererea de constatare a faptului care are valoare juridică. Prin încheierea din 19 decembrie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir cauza a fost remisă Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În conformitate cu art. 44 alin. (3) și (9) din Codul de procedură civilă, conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție. Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. Articolul 411 din Codul de procedură civilă, prevede competența în materie de moștenire. Astfel, potrivit alin. (1) lit. a) al articolului sus menționat, în instanța de la locul deschiderii moștenirii se înaintează următoarele acțiuni: privind dreptul la moștenire, privind mărimea cotei succesorale, precum și privind acceptarea moștenirii sau renunțarea la moștenire.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, la data depunerii cererii în instanța de judecată, 17 octombrie 2023, legea procesual civilă prevedea că acțiunile ce țin de dreptul la moștenire se depun în raza teritorială unde are loc deschiderea succesiunii. Astfel, potrivit certificatului de deces nr. 38 din 27 noiembrie 2023, eliberat de Primăria Cociulia, r-nul Cantemir a decedat în s. Cociulia, r-nul Cantemir. Prin urmare, prezenta cauză urmează a fi examinată de către Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, dat fiind faptul că ultima reședință a decedatei, s-a aflat în localitatea Cociulia, raionul Cantemir, fapt confirmat prin certificatul de deces. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că la caz, competentă să examineze prezenta cauză este Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, unde și urmează a fi remisă cauza.

În conformitate cu art. 411 alin. (1) lit. a), 44 alin. (3) și alin. (9), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se constată competența Judecătoria Cahul, sediul Cantemir la examinarea cererii depusă de petiționara Artenii Maria, persoană interesată Serviciul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului acceptarea succesiunii și locul ei de deschidere. 2 Cauza civilă, la cererea depusă de Artenii Maria, persoană interesată Serviciul Fiscal de Stat cu privire la constatarea faptului acceptarea succesiunii și locul ei de deschidere, se remite spre examinare la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-02-08
0,95
2ac-22/23 — constatarea faptului acceptarii succesiunii si locului ei de deschidere
Gestionare a Dosarelor, la data de 13 septembrie 2022, în cadrul Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir. Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, s-a acceptat spre examinare în procedură specială, cererea V
CSJ 2024-03-27
0,95
2ac-55/24 — constatarea faptului acceptarii succesiunii
Dosarul nr. 2ac-55/24 ÎNCHEIERE 27 martie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând conflictul de competență
CSJ 2018-03-07
0,95
2ac-17/18 — constatarea faptului acceptării succesiunii
dosarul nr. 2ac-17/18 Î N C H E I E R E 07 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecător Tatiana Vieru judecători Maria Gherv
CSJ 2024-03-27
0,94
2ac-68/24 — constatrea faptului acceptarii succesiunii si locului ei de deschidere
Dosarul nr. 2ac-68/24 2-23175084-01-2cc-23022024 Î N C H E I E R E 27 martie 2024 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi
CSJ 2023-11-22
0,94
2ac-405/23 — constatarea faptului acceptarii succesiunii
”, indicând incorect calitatea procesuală a participanților, fără a-și determina poziția după care procedură să fie examinată cererea, este cert că cererea respectivă, având ca obiect constatarea faptului care are valoare juridică, urmează
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă