ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.03.2024

2ac-60/24 — încasarea datoriei, compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
06.03.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-60/24 — încasarea datoriei, compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr.2ac-60/24

2-17002158-01-2ac-21022024

06 martie 2024 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Mariana Ursachi

Oxana Parfeni

examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei

Mironov, cu privire la strămutarea de la Curtea de Apel Comrat la o altă instanță de

același grad, pentru judecare în ordine de apel, a cauzei civile, la cererea de chemare

în judecată depusă de Liuba Țenu împotriva Elenei Zinovcenco cu privire la

încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La 24 mai 2017, Liuba Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran, a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Zinovcenco, solicitând încasarea

datoriei, în mărime, de 6 000 de euro, în lei moldovenești, conform cursului BNM,

la momentul executării și încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv taxa de stat.

Prin cererea depusă în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, la data de

09 februarie 2018, Liuba Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran, a solicitat

suplimentar încasarea dobânzii de întârziere, începând cu data de 05 august 2015

până la pronunțarea hotărârii și încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv privind

taxa de stat.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2020 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-

Lunga, s-a scos de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Liuba Țenu

împotriva Elenei Zinovcenco cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată, din motiv că, nu a respectat procedura prealabilă

soluționării litigiului, conform pct. 6 din contractul de împrumut din 28 aprilie 2010.

S-a explicat reclamantei că după înlăturarea circumstanțelor care au dus la scoaterea

cererii de pe rol, poate adresa instanței o nouă cerere, conform dispozițiilor generale.

Prin decizia din 21 aprilie 2020 a Curții de Apel Comrat s-a admis recursul

declarat de Liuba Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran și s-a anulat

încheierea din 22 ianuarie 2020 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, cu

restituirea problemei soluționate prin încheierea casată, pentru examinare în fond, în

aceeași instanță, același complet de judecată.

Prin hotărârea din 11 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Liuba Țenu și s-a încasat

de la Elena Zinovcenco în beneficiul Liubei Țenu datoria conform contractului de

împrumut din 28 aprilie 2010, în mărime, de 6 000 de euro sau echivalentul în lei

moldovenești, conform cursului Băncii Naționale a Moldovei, la momentul

executării hotărârii și cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat, în sumă de 3

1

710 lei și cheltuielile de asistență juridică, în sumă de 3 500 de lei. În rest, pretențiile

s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Drept urmare a contestării cu apel a hotărârii din 11 august 2022 a Judecătoriei

Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, de Elena Zinovcenco, reprezentată de avocatul

Nicolai Jecov și de Liuba Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran, cauza

civilă a fost expediată Curții de Apel Comrat, pentru examinare în ordine de apel,

fiind înregistrată la data de 30 martie 2023.

Prin încheierea din 20 aprilie 2023 a Curții de Apel Comrat cererile de apel

depuse de Elena Zinovcenco, reprezentată de avocatul Nicolai Jecov și de Liuba

Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran, au fost acceptate spre examinare și

intentată procedura de apel.

În rezultatul declarării abținerii a judecătorului Curții de Apel Comrat, Dmitrii

Fujenco, de la judecarea cauzei date în ordine de apel, prin încheierea din 07

februarie 2024 a Curții de Apel Comrat, a fost admisă declarația de abținere.

La 08 februarie 2024, judecătorul Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov a

declarat abținere de la judecarea cauzei, în ordine de apel, fiind admisă prin

încheierea din 12 februarie 2024 a Curții de Apel Comrat.

Conform extrasului din Programul Integrat de Gestionare Dosarelor din data de

12 februarie 2024, sistemul nu a repartizat cauza, din lipsa judecătorilor compatibili.

Prin demersul datat cu 15 februarie 2024, Președintele interimar al Curții de

Apel Comrat, Andrei Mironov, a solicitat soluționarea chestiunii privind

transmiterea prezentei cauze pentru examinare, în ordine de apel la altă Curte de

Apel, întrucât în cadrul Curții de Apel Comrat nu este posibil de format un complet

de judecată pentru examinarea cauzei nominalizate, având în vedere că, prin

încheierile din 07 februarie 2024 și din 12 februarie 2024 a Curții de Apel Comrat,

s-au admis declarațiile de abținere a judecătorilor Dmitrii Fujenco și Andrei

Mironov. Totodată, a precizat că, în Curtea de Apel Comrat activează doar patru

judecători, iar judecătoriii Dmitrii Fujenco și Andrei Mironov sunt incompatibili.

Astfel, nu este posibil de format complet de judecată nici prin intermediul

Programului Integrat de Gestionare Dosarelor, nici manual.

Studiind materialele cauzei civile, demersul Președintelui interimar al Curții de

Apel Comrat, Andrei Mironov, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel

Comrat la o altă instanță de același grad, pentru examinare în ordine de apel,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

demersul, din motivele ce succed.

Inițial, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, aflarea

cauzei civile nominalizate, pe rolul Curții de Apel Comrat, este determinată de

contestarea cu apel a hotărârii din 11 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul

Ceadîr-Lunga, de Elena Zinovcenco, reprezentată de avocatul Nicolai Jecov și de

Liuba Țenu, reprezentată de avocatul Ignat Dumitran.

La 30 martie 2023, cauza a fost înregistrată pentru examinare în ordine de apel

în Curtea de Apel Comrat și repartizată completului de judecată constituit din

judecătorii: Grigori Colev, președinte-raportor, Liudmila Caraianu și Ștefan Starciuc

(Vol.I, f.d.190).

Drept urmare a demisiei judecătorului Curții de Apel Comrat, Liudmila

Caraianu, din funcție din data de 31 mai 2023, cauza a fost repartizată repetat, iar

judecătorul demis, a fost înlocuit cu judecătorul Dmitrii Fujenco (Vol.II, f.d.1).

2

Prin încheierea din 07 februarie 2024 a Curții de Apel Comrat s-a admis

declarația de abținere a judecătorului Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco, de la

judecarea prezentei cauze civile, în ordine de apel (Vol.II, f.d. 29, 33-34).

În rezultatul admiterii declarației de abținere și redistribuirii cauzei, judecătorul

nominalizat a fost înlocuit cu judecătorul Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov,

(Vol.II, f.d.35), care, la fel, a declarat abținere de la judecarea prezentei cauze în

ordine de apel, fiind admisă prin încheierea din 12 februarie 2024 a Curții de Apel

Comrat (Vol.II, f.d.36, 41-42).

Conform informației publicate pe portalul oficial al Curții de Apel Comrat, în

cadrul Curții de Apel Comrat activează patru judecători: Grigori Colev, Dmitrii

Fujenco, Ștefan Starciuc și Andrei Mironov.

Totodată, în contextul admiterii declarațiilor de abținere a judecătorilor Dmitrii

Fujenco și Andrei Mironov, de la judecarea prezentei cauze civile, în ordine de apel,

judecătorii nominalizați, au fost reflectați ca incompatibili.

Conform extrasului din Programul Integrat de Gestionare Dosarelor din data de

12 februarie 2024, sistemul nu a repartizat cauza, din lipsa judecătorilor compatibili

(Vol.II, f.d.43).

În temeiul art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă, instanța strămută

cauza la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau

mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi

devine imposibilă.

În virtutea art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în

cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic

superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

În atare circumstanțe, având în vedere că, în cadrul Curții de Apel Comrat

activează doar patru judecători, iar prin încheierile din 07 februarie 2024 și din 12

februarie 2024 a Curții de Apel Comrat, s-au admis declarațiile de abținere a

judecătorilor Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco și Andrei Mironov, se constată

imposibilitatea constituirii unui complet de judecată pentru examinarea cauzei date

în ordine de apel, fiind incidente prevederile art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de

procedură civilă.

Or, în virtutea art. 46 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în instanță de apel,

cauzele se judecă de un complet compus dintr-un judecător (președinte al ședinței)

și alți doi judecători.

Din considerentele redate, având în vederea imposibilitatea constituirii unui

complet de judecată în Curtea de Apel Comrat, pentru judecarea cauzei enunțate în

ordine de apel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar

de a admite demersului Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei

Mironov, cu strămutarea cauzei Curții de Apel Cahul, pentru judecare în ordine de

apel, care este o instanță de același grad, situată în imediata apropiere a razei de

activitate a Curții de Apel Comrat.

În conformitate cu art. 43 alin.(2) lit. d), alin.(4), art. 269-270 din Codul de

procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

3

Se admite demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei

Mironov, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Comrat la o altă

instanță de același grad.

Se strămută Curții de Apel Cahul, cauza civilă, la cererea de chemare în

judecată depusă de Liuba Țenu împotriva Elenei Zinovcenco cu privire la încasarea

datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, pentru judecare în ordine de apel.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Mariana Ursachi

Oxana Parfeni

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-06-28
0,94
2ac-243/24 — cu privire la incasarea datoriei, dobânzii de întârziere si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ac-243/24 2-23065028-01-2cc-14062024 Î N C H E I E R E 28 iunie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni e
CSJ 2024-08-14
0,94
2ac-296/24 — contestarea actelor executorului judecătoresc
Dosarul nr. 2ac-296/24 2-23116747-0l-2ac-23072024 Î N C H E I E R E 14 august 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Ion Malanciuc Mariana Ursach
CSJ 2023-07-05
0,94
2ac-246/23 — anularea incheierii si obligarea intentarii procedurii de executare
Dosarul nr.2ac-246/23 2-22055861-01-2ac-21062023 Î N C H E I E R E 05 iulie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examin
CSJ 2019-04-17
0,94
2ac-59/19 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ac-59/19 ÎNCHEIERE 17 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filinc
CSJ 2019-04-17
0,93
2ac-85/19 — repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ac-85/2019 Î N C H E I E R E 17 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Svet
Sursă