3ra-548/23 — Anularea actului administrativ

Dosar nr. 3ra-548/23 (2-20160347-01-3ra-25052023)

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – M. Gandrabur

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – Gh. Mîra, A. Bostan, Gr. Dașchevici

Î N C H E I E R E

28 februarie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la acțiunea în contencios administrativ înaintată de Cucer Cristina

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ

favorabil,

împotriva deciziei din 06 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea de apel depusă de Casa Națională de Asigurări Sociale, fiind

menținută hotărârea din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 21 decembrie 2020, Cucer Cristina prin intermediul reprezentantului său,

avocatul Kovali Vladimir, a înaintat acțiune în contencios administrativ împotriva

Casei Naționale de Asigurări Sociale, solicitând anularea răspunsului nr. C-2555/20

din 14 decembrie 2020; obligarea stabilirii, calculării și achitării indemnizației

pentru creșterea copilului XXXXXXXX până la împlinirea vârstei de 3 ani,

începând cu data de 10 septembrie 2018, în mărime de 30 % din solda lunară a

soțului Cucer Ion.

În motivarea acțiunii s-a menționat că, la 12 noiembrie 2020, Cucer Cristina s-a

adresat cu cerere prealabilă către Casa Națională de Asigurări Sociale privind

achitarea indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani,

iar prin răspunsul autorității publice pârâte din 14 decembrie 2020, s-a respins

respectiva cerere pe motiv că, în conformitate cu prevederile Legii privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

concediul de maternitate, inclusiv pentru soția funcționarului public cu statut special,

1

aflată la întreținerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul

parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, se acordă

funcționarilor publici cu statut special conform dispozițiilor generale. Astfel, Legea

nr. 288/2016, cât și Legea nr. 289/2004 prevăd acordarea numai a concediului de

maternitate soțiilor aflate la întreținerea soților. Totodată, legile citate nu prevăd

acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului soțiilor aflate la

întreținerea soților.

Legea nr. 289/2004 prevede stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea

copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, doar persoanelor asigurate, care se află

în concediul pentru îngrijirea copilului și confirmă stagiul necesar de cotizare. Deci,

aceasta nu reglementează dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului soțiilor

aflate la întreținerea soților, deoarece însăși tatăl asigurat, la acordarea concediului

pentru îngrijirea copilului, are dreptul la indemnizația lunară pentru creșterea

copilului până la vârsta de 3 ani, care se calculează, reieșind din venitul asigurat al

tatălui realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii nașterii

copilului.

Totodată, în temeiul Regulamentului cu privire la indemnizațiile adresate

familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478/2002, persoanele

neasigurate beneficiază de indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului până la

împlinirea vârstei de 2 ani.

Astfel, la data nașterii copilului, reclamanta deținea statut de persoană

neasigurată, respectiv avea dreptul la indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului

până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Reclamanta consideră răspunsul neîntemeiat, deoarece art. 40 din Legea privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

prevede expres dreptul de a beneficia de indemnizația disputată de către soția

funcționarului public cu statut special aflată la întreținerea acestuia. Autoritatea

publică pârâtă nu și-a exercitat dreptul discreționar în conformitate cu legea, iar

motivația nu este una reală și bazată pe probe, preluarea unor texte de lege în

conținutul actului administrativ echivalează cu lipsa motivării.

Potrivit reclamantei, în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt

realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului

trebuie să fie considerat primordial. La caz, Cucer Cristina a respectat exigențele

impuse de lege și a prezentat actele necesare în acest sens, însă dezideratele sale nu

au fost satisfăcute într-o manieră neîntemeiată.

Reclamanta a susținut că Legea privind sistemul public de asigurări sociale

recunoaște dreptul la indemnizația pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani,

soției aflate la întreținerea soțului care este funcționar cu statut special în cadrul

organelor afacerilor interne.

Prin hotărârea din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a

fost admisă acțiunea reclamantei, s-a anulat răspunsul Casei Naționale de Asigurări

Sociale nr. C-2555/2020 din 14 decembrie 2020 și s-a obligat Casa Națională de

Asigurări Sociale să stabilească, să calculeze și să achite în beneficiul reclamantei

Cucer Cristina, indemnizația pentru creșterea copilului XXXXXXXX, d.n.

XXXXXXXX, până la împlinirea vârstei de 3 ani, din venitul mediu lunar asigurat

al soțului Cucer Ion, în corespundere prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 289

din 22 iulie 2004.

2

Prin decizia din 06 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Casa Națională de Asigurări Sociale, fiind menținută

hotărârea din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, soția aflată la întreținerea

soțului poate să beneficieze de indemnizația de îngrijire a copilului până la

împlinirea vârstei de 3 ani, similar persoanei asigurate, în cuantumul reglementat

expres la art. 7 din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004.

Instanța de apel a subliniat că, legislația în vigoare interzice ca soțul și soția să

beneficieze concomitent de aceeași plată de asigurare socială, însă nu interzice ca

unul dintre soți să o poată percepe, la solicitare. În acest sens partea apelantă nu

poate condiționa achitarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la

atingerea vârstei de 3 ani prin depunerea cererii de către soțul asigurat din moment

ce legea îngăduie ca soțiile care se află la întreținerea soțului asigurat să beneficieze

de respectivul drept. Din perspectiva prevederilor legale evidențiate supra, soțiile

aflate la întreținerea soțului (funcționar cu statut special) nu pot fi catalogate ca

persoane neasigurate.

În altă ordine de idei, conform legislației actuale, soțul/soția au dreptul la

indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, indiferent

de regimul de muncă (parțial sau integral), astfel, dreptul abordat de modificare a

activității de muncă nu este condiționat de aceste elemente, iar achitarea

indemnizației nu poate fi suspendată din aceste motive, însă odată ce Cucer Cristina

a formulat cererea și acțiunea dedusă judecății, din perspectiva principiului

disponibilității, autoritatea publică și instanța de judecată erau obligate să le

examineze și să le satisfacă plenar.

La 11 aprilie 2023, Casa Națională de Asigurări Sociale a expediat prin poșta

electronică recursul împotriva deciziei din 06 decembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel, cu

pronunțarea unei noi decizii. În motivarea cererii de recurs au fost invocate

argumente similare celor din cererea de apel.

La 30 mai 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat copia cererii de recurs

intimatei Cucer Cristina, însă acesta nu și-a realizat dreptul de a se expune asupra

recursului printr-o referință.

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost

modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea

a treia ”Procedura contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special

prevederile cu privire la temeiurile recursului.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse la

Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Aceleași considerente se deduc și din interpretarea art. 195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură

civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se

desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171.

Legea procedurală civilă care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile

procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori

stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

3

În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la examinarea

admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului administrativ în redacția în

vigoare la data declarării recursului.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Instanța de recurs constată că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 06 decembrie 2022, decizia fiind notificată recurentei prin poștă la 16 martie 2023

(f.d. 147).

Astfel, depunerea recursului la 11 aprilie 2023 (f.d. 158-161), este în termen.

Examinând admisibilitatea recursului înaintat de Casa Națională de Asigurări

Sociale, completul de judecată îl consideră drept inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 din același cod, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată reține că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept

exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare

suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes

rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că, Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne decizia instanței de apel contestată într-

o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă

la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului

și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul de judecată accentuează că admisibilitatea recursului

4

trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești

supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la

examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri

de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes,

de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată ajunge la concluzia de a

declara inadmisibil recursul înaintat de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată

d i s p u n e:

Recursul înaintat de Casa Națională de Asigurări Sociale se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

5