2ra-823/23 — incasarea datoriei, a penalitatii, a taxei de conectare si a costului utilajului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei, a penalitatii, a taxei de conectare si a costului utilajului
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-823/23 — incasarea datoriei, a penalitatii, a taxei de conectare si a costului utilajului (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ra-823/23 2-20055627-01-2ra-12062023 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (S. Lazari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Metical” și de avocatul Serghei Șteliman, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Metical” împotriva lui Frunze Andrei cu privire la încasarea datoriei, a penalităților, a taxei de conectare și a costului utilajului, împotriva deciziei din 24 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Metical” și a fost menținută hotărârea din 09 februarie 2022 a judecătoriei Orhei, sediul Central c o n s t a t ă : La 27 mai 2020 avocatul Serghei Șteliman, în interesele SRL ,,Metical”, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Frunze Andrei cu privire la încasarea datoriei în mărime de 6 277,40 de lei, pentru prestarea serviciilor multiopționale în domeniul comunicațiilor electronice, a penalităților în mărime de 504 de lei, a taxei de conectare în mărime de 2 000 de lei și a costului utilajului în mărime de 5 040 de lei, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 13 mai 2017 între SRL „Metical” și Frunze Andrei a fost încheiat contractul de prestare a serviciilor multiopționale, cu ofertă specială discount. Conform pct. 2.2. al contractului, pârâtul s-a obligat să achite lunar, în avans, plata pentru serviciile prestate în cuantum de 250 de lei lunar, iar conform Anexei din 13.05.2017, pârâtul s-a obligat să achite lunar suma de 30 de lei, pentru serviciul adăugător Set-top-Box. A invocat că, conform prevederilor pct. 7.8 al contractului, în cazul întârzierii achitării serviciilor, pârâtul se obligă să achite o penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere, iar conform pct. 6.3 în cazul rezilierii anticipate a contractului, încheiat cu ofertă specială sau cu ofertă de conectare gratuită, din inițiativa utilizatorului și până la expirarea termenului impus de contract, utilizatorul întoarce aparatajul predat în folosință, la fel este obligat să achite toate sumele scadente.
1 Începând cu luna iulie 2018, până la 13 mai 2020, pârâtul nu a achitat abonamentul lunar, în sumă totală de 7 277,40 de lei. A relatat că, conform pct. 7.11 al contractului, utilizatorul ce a încheiat contractul la ofertă specială, în cazul rezilierii sau nerespectării obligațiilor contractuale din propria inițiativă, este obligat să achite suma pentru conectare în mărime de 2 000 de lei. Conform anexei la contract, care reprezintă actul de primire-predare, clientului i s-a predat în folosință temporară, pe perioada utilizării serviciului, utilaj ,,Router Wi- Fi, IPTV Settop-Box”, cu cantitatea de două bucăți și ,,ISCOM HT-803” în complet, el asumându-și răspunderea materială pentru acest utilaj și s-a obligat să-l restituie la prima cerință, costul fiind de 700 de lei, 1 600 de lei, 1 600 de lei și 1 140 de lei.
A notat reclamantul că, pentru perioada întârzierii achitării serviciilor prestate de către pârât, mărimea penalității constituie suma de 504 de lei. În vederea respectării procedurii prealabile, în adresa pârâtului a fost expediată o somație și notificare, prin care s-a solicitat achitarea serviciilor prestate, însă acestea au rămas fără răspuns. Prin hotărârea din 09 februarie 2022 a Judecătoriei Orhei, sediul central, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ,,Metical. S-a încasat de la Frunze Andrei în beneficiul SRL ,,Metcial” suma de 150 de lei, cu titlu de restanță la serviciile prestate, suma de 2 000 de lei cu titlu de taxă pentru conectare și cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat achitată anticipat în cuantum de 270 de lei, iar în total suma de 2 420 de lei.
În rest, pretențiile privind încasarea sumelor excedente, au fost respinse ca fiind neîntemeiate. (f.d. 78) La 16 februarie 2022, SRL ,,Metical” a depus cerere de apel, invocând dezacordul cu hotărârea din 09 februarie 2022 a Judecătoriei Orhei (sediul central), solicitând casarea parțială a hotărârii, în partea respingerii pretențiilor, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii (f.d. 81). Prin decizia din 24 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de apel depusă de SRL „Metical” și a fost menținută hotărârea din 09 februarie 2022 a judecătoriei Orhei, sediul Central.
Pentru decide astfel, instanța de apel a reținut că, contractul de prestări servicii încheiat de SRL ,,Metical” reprezintă un contract pre-formulat, adică un contract standard, din timp redactat și pregătit pentru o multitudine de clienți, fără posibilitate de negociere din partea aderentului intimat/pârât, astfel, prevederile acestuia sunt clauze contractuale standard, iar voința clientului se rezumă la a semna sau nu contractul. Din cumulul de înscrisuri anexate la materialele cauzei se reține contractul încheiat în formă scrisă la 13.05.2017, în cadrul căror clauze este stabilit un termen minim al contractului 3 (trei) ani, adică până la 13.05.2020, și plata lunară în conformitate cu pachetul ales, plata lunară conform pct.2.2 din contract, urmând a fi achitată lunar, în avans, în sumă de 250 de lei, pentru serviciile prestate de rețeaua FlyNet.
Potrivit listei facturilor de plată, apelantul/reclamant SRL ,,Metical” pretinde neonorarea de către utilizatorul Frunze Andrei a obligațiilor contractuale de plată a abonamentului lunar, începând cu luna iulie 2018, deși contractul încheiat la 13.05.2017 privind prestarea serviciilor de internet și televiziune a fost reziliat unilateral de la 13.06.2018, când Frunze Andrei a depus cerere de reziliere a contractului. 2 A menționat Curtea de Apel Chișinău că s-a constatat, neonorarea obligațiilor contractuale pentru perioada după care Frunze Andrei a depus cerere prin care a solicitat rezilierea contractului din 18.06.2018, ceea ce denotă intenția pârâtului de a nu îl mai prelungi, or, prelungirea automată a contractului, unilateral, de către reclamant, după expirarea perioadei pentru care a fost stabilit, fără a anunța partea, este abuzivă și contrară bunei-credințe.
A invocat că conform art. 21 din Codul civil, are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acționează predominant în scopuri ce nu țin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist. În conformitate cu art.16 lit. a) Legea nr.105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor, consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele dreptul de a lua liber decizii la achiziționarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenta opțiunea acestuia.
Astfel, nu poate fi luată în calcul perioada de după depunerea cererii de reziliere a contractului, în condițiile stipulate în contractul de prestare a serviciilor, în privința căreia SRL „Metical” pretinde încasarea plăților, iar în acest sens neonorarea obligațiilor contractuale, denotă elocvent intenția pârâtului de a nu îl mai prelungi. Respectiv nu a fost probată prestarea efectivă a serviciilor de către apelant după luna iunie 2018, deși potrivit contractului, plata urmează a fi încasată exclusiv după furnizarea acestora.
Instanța de apel a respins toate argumentele apelantului privind încasarea datoriei restante în baza contractului privind prestarea serviciilor multiopționale în domeniul comunicațiilor electronice, rezultată din plata pentru lunile scadente de la 01.07.2018 până la 13.05.2020 în mărime de 6 277,40 de lei, or, la 13.06.2018 a intervenit încetarea contractului, când a fost depusă cererea unilaterală de reziliere a contractului, iar pârâtul urmează să mai achite suma de 150 de lei, pentru 13 zile, sumă care corect a fost încasată, cu titlu de datorie la serviciile prestate. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către apelant, instanța de apel a considerat soluția instanței de fond ca fiind întemeiată și legală.
Totodată, apelantul nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării netemeiniciei hotărârii instanței de fond, iar argumentele înserate în apel sânt similare celor examinate de instanța ierarhic inferioară. La 17 mai 2023 și la 18 mai 2023 SRL „Metical” și avocatul Serghei Șteliman au depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei contestate, cu pronunțarea unei decizii noi privind admiterea acțiunii. În motivarea recursului au invocat că, nu sunt de acord cu hotărârea instanței de fond și hotărârea instanței de apel în partea ce prevede respingerea unor cerințe și consideră că hotărârile instanțelor inferioare sunt ilegale și neîntemeiate.
Au indicat că conform prevederilor art. 624 alin. (1) Cod civil (în redacția pînă la 01.03.2019, în vigoare la data încheierii contractului), clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părțile evaluează anticipat prejudicial, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligației urmează să remită creditorului o sumă de bani. Din prevederile art. 626 alin. (1) Cod civil (în redacția pînă la 3 01.03.2019) rezultă că atunci cînd sînt stipulate penalități pentru cazul în care debitorul nu execută obligația în modul corespunzător, mai ales pentru neexecutarea la timp a obligației, creditorul poate cere concomitent executarea prestației și plata clauzei penale. Astfel SRL „Metical” pe lîngă datoria de 150 de lei pentru serviciile prestate și neachitate, poate cere și încasarea penalității pentru neachitarea la timp a datoriei de 150 lei.
Menționează că, respingând capătul de cerere privind încasarea costului utilajului, pe care Frunze Andrei nu l-a restituit, au legiferat de drept posesia ilicită a ultimului asupra acestui utilaj și de fapt au deposedat ilicit SRL „Metical” de acest utilaj, care este proprietatea sa. Or, respingând această cerință, instanțele inferioare, nu au identificat nici un temei legal de posesiune în continuare a lui Frunze Andrei asupra utilajului, s-au de deposedarea a SRL „Metical” de acest utilaj. Au relatat că instanța de apel nu a motivat din ce cauză respinge pretenția privind încasarea costului utilajului și argumentele invocate în cererea de apel în susținerea acestor pretenții. Prin aceasta instanța de apel a încălcat prevederile art.373 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Consideră că a fost interpretată în mod eronat legea, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, fiind aplicată o lege care nu trebuia să fie aplicată. Astfel, au fost admise erori și greșeli ce au dus la încălcarea dreptului fundamental al SRL „Metical” la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) al Convenției Europene și a dreptului său fundamental la protecție proprietății. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 24 ianuarie 2023. La 15 martie 2023, copia deciziei din 24 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere a actului judecătoresc (f.d. 123). Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul declarat de SRL „Metical” și avocatul Serghei Șteliman, la 17 mai 2023 și 18 mai 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege. Curtea Supremă de Justiție, la 12 iunie 2023, a expediat în adresa intimatului copia recursului declarat de SRL „Metical” și avocatul Serghei Șteliman cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, anexată la materialele dosarului (f.d.
148). Conform art. XI alin. (1) și (3) din Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția art.IV, V pct.1–9 și 11–16 și art. VII, care vor intra în vigoare la 01 septembrie 2023. Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. 4 Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Respectiv, recursul declarat de SRL „Metical” și avocatul Serghei Șteliman a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, și va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. Examinând temeiurile recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului. La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.
Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, p. 85). 5 Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților. Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SRL „Metical” și avocatul Serghei Șteliman, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. 270 și 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Metical” și de avocatul Serghei Șteliman. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Aliona Miron judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.