BELEVI c. TÜRKİYE

Publicat la 27 octombrie 2025 A DOUA RĂSPUNSURI NR 12713/20 Fikri Nüvit BELEV Reclamantul și-a închiriat clădirea la un supermarket, cu efect de la 15 octombrie 2014 și, în acest scop, a solicitat municipalității o licență de exploatare. În primul rând, administrația și-a respins cererea pe motiv că ar fi trebuit să obțină autorizația de la consiliul regional de protecție a patrimoniului cultural pentru a efectua lucrările de schimbare de funcționare, deoarece imobilul a fost situat într-o zonă de conservare arheologică de gradul trei. Reclamantul a introdus o acțiune în anulare în fața instanței administrative, susținând că imobilul a fost utilizat în scopuri profesionale de mai multe ori în trecut.

printr-o hotărâre din 28 aprilie 2015, instanța administrativă i-a acordat recurentului câștig de cauză. În lipsa executării la timp a hotărârii Tribunalului Administrativ de către autoritățile naționale, reclamantul nu a obținut licența de exploatare decât la 17 iunie 2016. Între timp, a formulat o acțiune în deplină instanță pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit pentru pierderea beneficiului contractului de închiriere. La 19 februarie 2018, tribunalul administrativ l-a exonerat pe reclamant de cererea sa, considerând că anularea deciziei respective nu s-a bazat pe o abatere semnificativă de serviciu, astfel încât administrația na a fost în afara sferei de competență. Curtea regională de apel a respins cererea formulată de solicitant.

Printr-o decizie din 13 septembrie 2019, Curtea Constituțională a declarat obiecțiunile întemeiate pe dreptul la un proces echitabil de natură a patra instanță și pe obiecțiunile întemeiate pe dreptul la respectarea bunurilor incompatibile raționale materiae În fața Curții, reclamantul invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Convenției, pe de o parte, din cauza refuzului de a acorda licența de funcționare și pe de altă parte din cauza respingerii cererii sale de despăgubire.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Prezenta cauză se referă la bunuri existente sau la o speranță legitimă de a dobândi bunuri (a se vedea Fredin c. Suedia (n, 18 februarie 1991, § 40, seria A n 192, și Stretch Regatul Unit, n 44277/98, § 35, 24 iunie 2003) În cazul în care cererea de despăgubire a reclamantului și refuzul de a-i acorda o licență de exploatare au constituit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție, guvernul este rugat să furnizeze copii ale tuturor dosarelor referitoare la procedurile menționate mai sus.

Publié le 27 octobre 2025

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 12713/20 Fikri Nüvit BELEVİ contre la Türkiye introduite le 27 février 2020 communiquée le 6 octobre 2025

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête qui porte sur l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention concerne le rejet de la demande d’indemnisation du préjudice subi par le requérant pour la perte du bénéfice d’un contrat de location. Le requérant loua son immeuble à un supermarché, avec effet à partir du 15 octobre 2014 et, à cette fin, demanda une licence d’exploitation à la municipalité. L’administration rejeta sa demande au motif qu’il aurait dû d’abord obtenir l’autorisation du conseil régional de protection du patrimoine culturel pour réaliser les travaux de changement d’affectation car l’immeuble litigieux était situé dans une zone de conservation archéologique de troisième degré. Le requérant introduisit une action en annulation devant le tribunal administratif, alléguant que l’immeuble litigieux avait été utilisé à des fins professionnelles à plusieurs reprises par le passé.

Par un jugement du 28 avril 2015, le tribunal administratif donna gain de cause au requérant. Faute d’exécution à temps du jugement du tribunal administratif par les autorités nationales, le requérant n’obtint la licence d’exploitation que le 17 juin 2016. Entretemps, il forma un recours de plein contentieux visant à obtenir l’indemnisation du préjudice subi pour la perte du bénéfice du contrat de location. Le 19 février 2018, le tribunal administratif débouta le requérant de sa demande, considérant que l’annulation de ladite décision ne reposait pas sur une faute lourde de service, de sorte que l’administration n’était pas tenue de l’indemniser. La Cour d’appel régionale rejeta l’appel formé par le requérant.

Par une décision du 13 septembre 2019, la Cour constitutionnelle déclara les griefs tirés du droit à un procès équitable de nature quatrième instance et les griefs tirés du droit au respect des biens incompatibles ratione materiae . Devant la Cour, le requérant allègue une violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention d’une part en raison du refus d’octroi de la licence d’exploitation et d’autre part en raison du rejet de sa demande d’indemnisation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La présente affaire a-t-elle trait à des biens existants ou une espérance légitime d’acquérir des biens (voir Fredin c. Suède (n o 1) , 18 février 1991, § 40, série A n o 192, et Stretch c. Royaume-Uni , n o 44277/98, §§ 32 ‑ 35, 24 juin 2003) ? 2. Dans l’affirmative, le rejet de la demande d’indemnisation du requérant, ainsi que le refus de lui accorder une licence d’exploitation, ont-ils constitué une atteinte à son droit au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ? Le gouvernement est prié de fournir copie de l’ensemble des dossiers relatifs aux procédures visées par les questions ci-dessus.