SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 14445/13 HSAN TURGUT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 mai 2022 într-un comitet compus din Egidijus Kūris, președinte, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judecători, și din Hasan Bak 14445/13 împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie privind prejudiciul fizic grav suferit de reclamant ca urmare a unui accident de muncă care l-a făcut paraplegic. La momentul faptelor, reclamantul era angajat ca tehnician la spitalul universitar Harran de cercetare din Șanlulfa ( La 20 septembrie 2007, i s-au dat instrucțiuni urgente pentru transportul sticlelor de oxigen la locul unde se afla spitalul. În momentul în care încărca sticlele de oxigen în lift, cablul liftului s-a rupt și cabina în care se afla s-a ridicat de la aproximativ trei metri și jumătate. Potrivit unui raport întocmit la 23 septembrie 2008 de către spitalul de formare și de cercetare din Șanläurfa, reclamantul și-a pierdut % din funcțiile corporale ca urmare a accidentului. Parchetul lui Șanläurfa a fost informat imediat după accident și o anchetă judiciară a fost deschisă din oficiu împotriva directorului spitalului și T.Y. care a fost însărcinat cu repararea ascensorului în cauză. Doi polițiști la spital s-au dus la locul faptei și au observat că panourile metalice din apropierea ușilor liftului indicau că acesta era în reparație. Ei au luat fotografii fotografice și au făcut o înregistrare video. El a spus poliției că a început să repare liftul în discuție la 14 septembrie 2007, data la care a căzut în pană și că a instalat în prealabil panouri de avertizare împotriva mai bine de utilizare a ascensorului în timpul lucrărilor. Dimineața accidentului, reclamantul ar fi venit să ia liftul T.Y. i-ar fi spus reclamantului că liftul nu funcționa și că, dacă ar fi așteptat puțin reparațiile ar fi fost terminate și liftul ar fi fost din nou în funcțiune. Totuși, în timp ce el s-ar fi întors pentru a lua uneltele sale, el ar fi văzut reclamantul încerca să intre în lift cu două sticle de oxigen. El i-ar fi spus să se oprească, dar reclamantul ar fi încă intrat în cabina liftului chiar înainte de a putea interveni pentru a-l împiedica. În acest caz, cabina de lift ar fi ridicat un etaj - aproximativ trei metri și jumătate - cu reclamantul în interior. Adăugând că a luat toate măsurile de siguranță necesare și a avertizat în mod clar reclamantul să nu ia liftul, T.Y. a negat orice răspundere în accident. Declarațiile personalului spitalicesc, precum și ale ofițerilor de poliție aflați în funcție la spital au fost colectate și au reușit să constate că liftul în cauză era în reparație la momentul faptei și că toate unitățile spitalului fuseseră informate de către șeful serviciilor medicale de reparații. A spus că a folosit liftul în ajunul accidentului pentru a monta opt sticle de oxigen cu ajutorul tehnicienilor responsabili cu întreținerea liftului. El a declarat că în ziua accidentului el a vrut din nou să se urce în lift cu sticle de oxigen și că T.Y. care a fost la fața locului i-a spus că el ar putea ajuta să încarce sticlele în lift. El a adăugat că, cu toate acestea, în timp ce T.Y. și el însuși îi încărcau, își pierduse echilibrul. El a indicat că nu-și amintește de căderea sa și a susținut că panourile de avertizare referitoare la lucrările de reparații au fost instalate numai după accident. 10. Având în vedere dovezile obținute la locul accidentului și declarațiile colectate de la solicitant, de la personalul spitalului și al T.Y., precum și de la concluziile anchetei administrative desfășurate la spital (punctele 14-15 de mai jos), la 13 iunie 2008, Parchetul din Șanl La 25 noiembrie 2008, tribunalul din Siverek a respins această opoziție pe motiv că decizia atacată era conformă cu legea și procedura L 13. Între timp, consiliul Universității Harran a inițiat o anchetă administrativă asupra accidentului. Potrivit unui raport tehnic datat 22 februarie 2008, liftul în cauză era în reparație la momentul faptei și reiese din declarațiile colectate în cursul anchetei penale că întreprinderea responsabilă cu repararea liftului și administrarea spitalului luaseră toate măsurile de precauție necesare pentru a evita un accident. 14. Raportul de anchetă din 13 mai 2008 concluzionează că accidentul a avut loc ca urmare a unui comportament nesăbuit imputabil reclamantului și că nu a fost atribuită nicio abatere de la administrarea spitalului sau tehnicianului însărcinat cu întreținerea ascensorului. Procedura în despăgubire îndreptată împotriva administrării de spital 15. La 27 mai 2009, reclamantul a răspuns la cererea sa, reclamantul a inițiat, prin intermediul avocatului său, o procedură de despăgubire în fața Tribunalului Administrativ din Șanleurfa. 17. Prin hotărârea din 31 mai 2010, instanța administrativă l-a exonerat pe reclamant de cererea sa. Bazându-se pe toate dovezile de care dispune, în special pe dosarul anchetei penale obținut de la Parchetul de la Șanl Electroluxurfa și pe raportul anchetei administrative desfășurate de către consiliul de administrație al Universității Harran, instanța administrativă a constatat că administrația spitalului a informat bine serviciile medicale că liftul în cauză era în reparație, că personalul spitalului era, prin urmare, la curent cu lucrările de reparații în curs, că panourile de avertizare fuseseră plasate sub butoanele de apel din afara liftului pentru a indica că acesta era în reparație și că reclamantul fusese, de asemenea, informat personal de T.Y. că ascensorul era defect și în reparație, dar că la ui a încercat totuși să-l folosească, ceea ce a fost cauza principală a accidentului. În consecință, el a considerat că accidentul a avut loc ca urmare a unui comportament vinovat atribuibil reclamantului și că nici o greșeală nu a fost atribuită administrației spitalicești. 18. În acest sens, Comisia a considerat că, în cazul în care ar fi fost necesar să se acorde o derogare de la principiul operatorului economic privat în economia de piață, ar fi trebuit să se acorde o scutire de la plata impozitului pe profit în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat. La 11 mai 2011, Consiliul de Stat a confirmat în toate dispozițiile hotărârea atacată pe motiv că acesta era în conformitate cu normele procedurale și cu dispozițiile legale. 20. La 14 iunie 2012, Consiliul a respins, de asemenea, acțiunea prin rectificarea hotărârii introduse de solicitant. 21. Invocând articolele 1 și 6 din convenție, reclamantul se plânge că instanțele interne nu s-au bazat pe răspunderea obiectivă a administrației spitalicești în ceea ce privește prejudiciul grav pe care l-a suferit și că nu și-au asumat, prin urmare, responsabilitatea pentru aceasta. El consideră că soluția reținută de instanțele naționale s-a bazat pe o anchetă educată cu descărcare de gestiune și condusă unilateral de către Universitatea Harran, care ar ascunde anumite documente referitoare la accident. EVALUAREA CURȚII 22. Curtea reamintește că, în temeiul principiului jura novit curia , aceasta nu este ținută prin mijloacele de drept avansate de reclamant în temeiul convenției și al protocoalelor sale și poate decide calificarea juridică care trebuie acordată faptelor de un singur ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 126, 20 martie 2018). 23. Având în vedere temeiul de fapt al obiecțiunilor formulate de recurent (punctul 21 de mai sus), Curtea consideră că este adecvat să se examineze prezenta specie din unghiul articolului 8 din Convenție, care include elemente referitoare la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea și integritatea sa fizică și morală ( Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], n 41720/13, § 86, 25 iunie 2019). 24. În ceea ce privește principiile generale în această privință, Comisia face trimitere la Hotărârea Nicolae Virgiliu Tănase (citată la §§ 135-128). Aceasta reamintește că, în cazul uciderii involuntare sau al punerii în pericol involuntar a vieții unei persoane, se poate considera că obligația referitoare la existența unui sistem judiciar efectiv în cazul în care sistemul juridic oferă victimelor (sau rudelor acestora) o cale de atac în fața instanțelor civile, singur sau în comun cu o acțiune în fața instanțelor penale, care ar putea duce la stabilirea responsabilităților posibile și la acordarea unei reparații civile adecvate. În cazul în care sunt implicați agenți de stat sau membri ai anumitor profesii, pot fi luate în considerare și măsuri administrative (a se vedea, printre altele, Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDH 2002 Vo. France [GC], n 53924/00, § 90, Šilih c. Slovenia [GC], n 71463/01, § 194, Centrul de resurse juridice în numele Valentine Campeanu c. România [GC], n 47848/08, § 132, CEDO 2014, și Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], n 56080/13 , § 137, 19 decembrie 2017). 25. În acest caz, Curtea constată că o anchetă penală, precum și o anchetă administrativă au fost deschise imediat după fapte pentru a face lumină cu privire la circumstanțele în care reclamantul a fost rănit. 26. În ceea ce privește ancheta penală, aceaceasta a fost deschisă din oficiu de către Parchetul de la Șanläurfa. Dovezile relevante, inclusiv declarațiile martorilor, fotografiile fotografice și înregistrarea video a locurilor, au fost colectate. Directorul spitalului, tehnicianul responsabil cu întreținerea liftului și reclamantul au fost ascultate. Pe baza tuturor informațiilor și a elementelor de probă colectate, Parchetul de la Șanläurfa a decis că, fiind pe deplin conștient de faptul că liftul în cauză era scos din uz și reparat la momentul faptei, reclamantul a fost singurul responsabil pentru accidentul care i-a cauzat rănile. În această privință, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat în fața sa niciun motiv cu privire la eficacitatea și la rezultatul acestei anchete 27. În ceea ce privește ancheta administrativă, aceaceasta a fost condusă de consiliul de administrație al Universităii Harran, care a deschis-o din proprie iniiativă, și care a concluzionat că accidentul a avut loc numai din cauza neglijenei reclamantului și că personalul spitalicesc și tehnicianul în cauză nu au comis nicio eroare de natură să își asume responsabilitatea. 28. Curtea observă, de asemenea, că, pe lângă procedurile menționate mai sus inițiate din oficiu de către autorități, reclamantul a intentat în fața instanțelor administrative o acțiune în despăgubire împotriva conducerii Universităii Harran. În această privință, Comisia a considerat că, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (b) din regulamentul de bază, Comisia nu a considerat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, întrucât aceaceasta este o măsură de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Cu toate acestea, în ceea ce privește elementele dosarului, Curtea consideră că nu are suficiente motive pentru a concluziona că ancheta administrativă desfășurată în speță a fost instruită cu descărcare de gestiune și că, în cele din urmă, nu a fost suficient de aprofundată. 30. În plus, toate elementele de probă care ar putea afecta circumstanțele în care s-a produs accidentul au fost colectate, Curtea ajunge la aceeași concluzie în ceea ce privește ancheta penală. 31. Într-adevăr, nu există nicio dovadă care să susțină afirmația reclamantului potrivit căreia Tribunalul Administrativ din Șanl Electroluxurfa se întemeiază exclusiv pe concluziile anchetei administrative. Dimpotrivă, din elementele dosarului reiese că această instanță administrativă a luat în considerare și concluziile anchetei penale pentru a lua o decizie. 32. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a participat activ la toate procedurile prin intermediul avocatului său și că atât în stadiul anchetei, cât și în etapele succesive ale procedurii în fața instanțelor administrative, a avut acces la dosar și a putut să-și apere cauza. În ceea ce privește elementele dosarului, Comisia consideră că nu există niciun motiv de îndoială cu privire la voința organismelor de anchetă să soluționeze faptele și că nimic nu indică nici faptul că autoritățile de anchetă și instanțele naționale erau reticente să stabilească circumstanțele accidentului și să stabilească răspunderea persoanelor implicate, nici că acestea nu prezintă independența și imparțialitatea necesare. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 iunie 2022. Hasan Bak
Requête n
o
14445/13
İhsan TURGUT
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 17 mai 2022 en un comité composé de
:
Egidijus Kūris,
président,
Pauliine Koskelo,
Gilberto Felici,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier de section
,
Vu
:
la requête n
o
14445/13 contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. İhsan Turgut («
le requérant
») né en 1964 et résidant à Șanlıurfa, représenté par M
e
M.A. Aslan
, avocat à Ankara, a saisi la Cour le 4 février 2013
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la
Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête porte sur les graves lésions physiques subies par le requérant à la suite d’un accident de travail qui l’a rendu paraplégique.
2.
À l’époque des faits, le requérant était employé en tant que technicien à l’hôpital universitaire de recherche de Harran à Șanlıurfa («
l’hôpital
»).
3.
Le 20 septembre 2007, il reçut des instructions urgentes pour transporter des bouteilles d’oxygène à l’unité néonatale de l’hôpital. Au moment où il chargeait les bouteilles d’oxygène dans l’ascenseur, le câble de l’ascenseur se rompit et la cabine dans laquelle il se trouvait chuta d’environ trois mètres et demi. L’intéressé subit de graves fractures au niveau lombaire et devint paraplégique.
4.
Selon un rapport établi le 23 septembre 2008 par l’hôpital de formation et de recherche de Șanlıurfa,
le requérant avait perdu
80
% de ses fonctions corporelles à la suite de cet accident.
L’enquête pénale
5.
Le parquet de Șanlıurfa fut informé immédiatement après l’accident et une enquête judiciaire fut ouverte d’office contre le directeur de l’hôpital et T.Y. qui était chargé de la réparation de l’ascenseur en question.
6.
Deux policiers en poste à l’hôpital se rendirent sur les lieux. Ils constatèrent que des panneaux métalliques situés près des portes de l’ascenseur indiquaient que celui-ci était en réparation. Ils prirent des clichés photographiques et réalisèrent un enregistrement vidéo.
7.
T.Y. fut placé en garde à vue.
Il déclara à la police qu’il avait commencé à réparer l’ascenseur en question le 14 septembre 2007, date à laquelle il était tombé en panne et qu’il avait préalablement installé des panneaux de mise en garde contre l’utilisation de l’ascenseur pendant les travaux. Le matin de l’accident, le requérant serait venu prendre l’ascenseur
au premier étage avec une dizaine de bouteilles d’oxygène, qu’il disait devoir monter au service de néonatologie. T.Y. aurait dit au requérant que l’ascenseur était en panne, et que s’il attendait un peu les travaux de réparation seraient terminés et l’ascenseur serait de nouveau en service. Cependant, alors qu’il se serait retourné pour prendre ses outils, il aurait vu le requérant essayer d’entrer dans l’ascenseur avec deux bouteilles d’oxygène. Il lui aurait dit d’arrêter mais le requérant serait quand même entré dans la cabine d’ascenseur avant même qu’il pût intervenir pour l’en empêcher. La cabine d’ascenseur aurait alors chuté d’un étage - environ trois mètres et demi - avec le requérant à l’intérieur. Affirmant avoir pris toutes les mesures de sécurité nécessaires et avoir clairement averti le requérant de ne pas prendre l’ascenseur, T.Y. nia toute responsabilité dans l’accident.
8.
Les déclarations du personnel hospitalier ainsi que des agents de police en poste à l’hôpital furent recueillies. Elles permirent de constater que l’ascenseur en question était en réparation au moment des faits et que toutes les unités de l’hôpital avaient été informées par le chef de service médical des travaux de réparation.
9.
Le requérant fut également entendu. Il dit avoir utilisé l’ascenseur la veille de l’accident pour monter huit bouteilles d’oxygène avec l’aide des techniciens chargés de la maintenance de l’ascenseur. Il déclara que le jour de l’accident il avait encore voulu monter dans l’ascenseur avec des bouteilles d’oxygène et que T.Y. qui était sur place lui avait dit qu’il pouvait l’aider à charger les bouteilles dans l’ascenseur. Il ajouta que, cependant, alors que T.Y. et lui-même les chargeaient, il avait perdu l’équilibre. Il indiqua ne pas se souvenir de sa chute et soutint que les panneaux d’avertissement concernant les travaux de réparation n’avaient été installés qu’après l’accident.
10.
Eu égard aux preuves obtenues sur les lieux de l’accident et aux déclarations recueillies auprès du requérant, du personnel de l’hôpital et de T.Y., ainsi qu’aux conclusions de l’enquête administrative menée à l’hôpital (paragraphes 14-15 ci-dessous), le 13 juin 2008, le parquet de Șanlıurfa rendit une ordonnance de non-lieu. Le procureur considéra que l’accident était survenu en raison du manque de diligence du requérant et non d’une quelconque faute du directeur de l’hôpital ou de T.Y.
11.
Le requérant fit opposition à cette ordonnance.
12.
Le 25 novembre 2008, la cour d’assises de Siverek rejeta cette opposition au motif que «
la décision attaquée était conforme à la loi et à la procédure
».
L’enquête administrative
13.
Entretemps, le rectorat de l’université de Harran avait ouvert une enquête administrative sur l’accident
. Selon un rapport technique daté du 22
février 2008, l’ascenseur en question était en réparation au moment des faits et il ressortait des déclarations recueillies au cours de l’enquête pénale que l’entreprise chargée de la réparation de l’ascenseur et l’administration de l’hôpital avaient pris toutes les précautions nécessaires pour éviter un accident.
14.
Le rapport d’enquête du 13 mai 2008 conclut que l’accident était survenu à la suite d’un comportement imprudent attribuable au requérant et qu’aucune faute n’était imputable ni à l’administration hospitalière ni au technicien chargé de la maintenance de l’ascenseur.
La procédure en indemnisation dirigée contre l’administration de l’hôpital
15.
Le 27 mai 2009, le requérant s’adressa au rectorat de l’université de Harran afin de demander une indemnité en réparation du préjudice matériel et moral subi par lui.
16.
Le rectorat n’ayant pas répondu à sa demande, le requérant engagea, par l’intermédiaire de son avocat, une procédure en indemnisation devant le tribunal administratif de Șanlıurfa.
17.
Par un jugement du 31 mai 2010, le tribunal administratif débouta le requérant de sa demande. Se fondant sur l’ensemble des preuves dont il disposait, notamment le dossier de l’enquête pénale obtenu auprès du parquet de Șanlıurfa et le rapport de l’enquête administrative menée par le rectorat de l’université de Harran, le tribunal administratif constata que l’administration de l’hôpital avait bien informé les services médicaux que l’ascenseur en question était en réparation, que le personnel de l’hôpital était donc au courant des travaux de réparation en cours, que des panneaux d’avertissement avaient été placés sous les boutons d’appel à l’extérieur de l’ascenseur pour indiquer qu’il était en réparation et que le requérant avait également été personnellement informé par T.Y. que l’ascenseur était en panne et en réparation mais que l’intéressé avait néanmoins tenté de l’utiliser, ce qui avait été la cause principale de l’accident. En conséquence, il considéra que cet accident était survenu à la suite d’un comportement fautif attribuable au requérant et qu’aucune faute n’était imputable à l’administration hospitalière.
18.
L’intéressé forma un pourvoi en cassation contre ce jugement, soutenant que, contrairement à ce qui était indiqué dans les éléments versés au dossier, la note d’information selon laquelle l’ascenseur en question était en réparation, n’avait été rédigée qu’après l’accident et avait été antidatée.
19.
Le 11 mai 2011, le Conseil d’État confirma en toutes ses dispositions le jugement attaqué au motif qu’il était conforme aux règles procédurales et aux dispositions légales.
20.
Le 14 juin 2012, il rejeta également le recours en rectification de l’arrêt introduit par le requérant.
21.
Invoquant les articles 1 et 6 de la Convention, le requérant se plaint que les tribunaux internes ne se soient pas fondés sur la responsabilité objective de l’administration hospitalière relativement au grave préjudice corporel qu’il a subi et qu’ils n’aient donc pas retenu la responsabilité de celle-ci. Il estime que la solution retenue par les juridictions nationales était fondée sur une enquête instruite à décharge et menée unilatéralement par l’université de Harran, qui aurait dissimulé certains documents relatifs à l’accident.
22.
La Cour rappelle que, en vertu du principe
jura novit curia
, elle n’est pas tenue par les moyens de droit avancés par le requérant en vertu de la Convention et de ses Protocoles, et elle peut décider de la qualification juridique à donner aux faits d’un grief en examinant celui-ci sur le terrain d’articles ou de dispositions de la Convention autres que ceux invoqués par le requérant (
Radomilja et autres c.
Croatie
[GC], n
os
37685/10 et 22768/12, §
126, 20 mars 2018).
23.
Eu égard à la base factuelle des griefs formulés par le requérant (paragraphe
21 ci-dessus), la Cour juge approprié d’examiner la présente espèce sous l’angle de l’article 8 de la Convention, qui comprend des éléments se rapportant à l’identité d’une personne, tels que son nom, son image et son intégrité physique et morale (
Nicolae Virgiliu Tănase c.
Roumanie
[GC], n
o
41720/13, § 86, 25 juin 2019).
24.
Pour les principes généraux en la matière, elle renvoie à son arrêt
Nicolae Virgiliu Tănase
(précité, §§ 135-128). Elle rappelle qu’en cas d’homicide involontaire ou de mise en danger involontaire de la vie d’une personne, on peut juger satisfaite l’obligation relative à l’existence d’un système judiciaire effectif si le système juridique offre aux victimes (ou à leurs proches) un recours devant les juridictions civiles, seul ou conjointement avec un recours devant les juridictions pénales, susceptible d’aboutir à l’établissement des responsabilités éventuelles et à l’octroi d’une réparation civile adéquate. Lorsque des agents de l’État ou des membres de certaines professions sont impliqués, des mesures administratives peuvent également être envisagées (voir, entre autres,
Calvelli et Ciglio c.
Italie
[GC], n
o
‑
I,
Vo c.
France
[GC], n
o
53924/00, § 90,
Šilih c. Slovénie
[GC], n
o
71463/01, §
194,
Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c.
Roumanie
[GC], n
o
47848/08, § 132, CEDH 2014, et
Lopes de Sousa Fernandes c.
Portugal
[GC], n
o
56080/13
, §
137, 19
décembre 2017).
25.
En l’espèce, la Cour note qu’une enquête pénale ainsi qu’une enquête administrative ont été ouvertes immédiatement après les faits afin de faire la lumière sur les circonstances dans lesquelles le requérant avait été blessé.
26.
En ce qui concerne l’enquête pénale, elle a été ouverte d’office par le parquet de Șanlıurfa. Les éléments de preuve pertinents, notamment les déclarations des témoins, les clichés photographiques et l’enregistrement vidéo des lieux, ont été recueillis. Le directeur de l’hôpital, le technicien chargé de la maintenance de l’ascenseur et le requérant ont été entendus. Sur la base de l’ensemble des informations et des éléments de preuve recueillis, le parquet de Șanlıurfa a décidé que, ayant été parfaitement au courant que l’ascenseur en question était hors d’usage et en réparation au moment des faits, le requérant était ainsi le seul responsable de l’accident ayant causé ses blessures. L’intéressé a pu former opposition contre cette décision et présenter ses arguments, lesquels ont été examinés et rejetés par la cour d’assises de Siverek. Sur ce point, la Cour observe que le requérant n’a présenté devant elle aucun grief concernant l’efficacité et l’issue de cette enquête.
27.
S’agissant de l’enquête administrative, elle a été menée par le rectorat de l’université de Harran qui l’a ouverte de sa propre initiative, et qui a conclu que l’accident était survenu en raison de la seule négligence du requérant et que le personnel hospitalier et le technicien mis en cause n’avaient commis aucune faute de nature à engager leur responsabilité.
28.
La Cour note également qu’outre les procédures susmentionnées engagées d’office par les autorités, le requérant a intenté devant les tribunaux administratifs une action en indemnisation contre le rectorat de l’université de Harran. L’intéressé a soutenu devant ces juridictions que les conclusions de l’enquête interne étaient seulement fondées sur une enquête administrative partiale, instruite uniquement à décharge. Il n’a cependant pas obtenu gain de cause à l’issue de cette procédure. Devant la Cour, il allègue que cette procédure n’a pas été équitable.
29.
Or, au regard des éléments du dossier, la Cour estime ne pas avoir de motifs suffisants pour conclure que l’enquête administrative menée en l’espèce a été instruite à décharge et qu’elle n’a en définitive pas été assez approfondie.
30.
En outre, l’ensemble des éléments de preuve susceptibles d’éclaircir les circonstances dans lesquelles l’accident s’était produit ayant été recueillis, la Cour parvient à la même conclusion pour l’enquête pénale.
31.
En effet, aucun élément ne vient étayer les allégations du requérant selon lesquelles le tribunal administratif de Șanlıurfa s’est fondé uniquement sur les conclusions de l’enquête administrative. Au contraire, il ressort des éléments du dossier que cette juridiction administrative a également pris en compte les conclusions de l’enquête pénale pour prendre sa décision.
32.
La Cour observe également que le requérant a activement participé à l’ensemble des procédures par l’intermédiaire de son avocat et que tant au stade de l’enquête que dans les phases successives de la procédure devant les juridictions administratives, il a eu accès au dossier et a pu défendre sa cause. Au regard des éléments du dossier, elle estime que rien ne permet de douter de la volonté des instances d’enquête d’élucider les faits et que rien n’indique non plus que les autorités d’enquête et les juridictions nationales étaient réticentes à établir les circonstances de l’accident et à déterminer la responsabilité des personnes impliquées, ni qu’elles ne présentaient pas l’indépendance et l’impartialité requises.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 9 juin 2022.
Hasan Bakırcı
Egidijus Kūris
Greffier
Président