Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.10.2023
inadmisibil

2rc-29/23 — cu privire la constatarea faptului încetării obligațiilor în privința bunurilor imobile

HOTĂRÂRE
25.10.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la constatarea faptului încetării obligaţiilor în privinţa bunurilor imobile
Temei legal
restituirea recursului împotriva încheierii, dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
Citează această cauză
2rc-29/23 — cu privire la constatarea faptului încetării obligațiilor în privința bunurilor imobile (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2rc-29/23 2-21012321-01-2rc-23032023 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (jud. S. Popovici) Instanța de recurs: Curtea de Apel Comrat (jud. G. Colev, Ș. Starciuc, A. Curdov) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Comrat (jud. D. Fujenco, L. Caraianu, S. Gubenco) Î N C H E I E R E 25 octombrie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni examinând recursul declarat de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Banca de Economii”, Grigore Olaru, în cauza civilă, intentată la cererea petiționarului Societatea pe Acțiuni „Arnaut Petrol”, persoane interesate Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și Primăria municipiului Comrat, cu privire la constatarea faptului încetării obligațiilor în privința bunurilor imobile, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, c o n s t a t ă : La 27 ianuarie 2021, SA „Arnaut Petrol” a depus cererea în procedură specială, cu participarea persoanelor interesate, IP „Agenția Servicii Publice” și Primăria mun.

Comrat, prin care a solicitat constatarea faptului stingerii obligațiilor, conform următoarelor acte: contractul de ipotecă nr. 6315 din 09 martie 2010, acordurile adiționale nr. 8341 din 19 martie 2010, nr. 36163 din 09 septembrie 2010 și nr. 55981 din 25 august 2011, contractul de ipotecă nr. 6316 din 09 martie 2010 și acordurile adiționale nr. 8342 din 19 martie 2010, nr. 23833 din 29 iunie 2010, nr. 36162 din 09 septembrie 2010, nr. 55980 din 25 august 2021, tranzacția de împăcare din 17 decembrie 2013, confirmată prin încheierea nr. 2e- 1296/13 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, cu încetarea raporturilor juridice ce vizează instituirea ipotecii în privința bunurilor imobile, care aparțin SA „Arnaut Petrol”, cu următoarele numere cadastrale: XXXXX, 1 XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, cu radierea acesteia (f. d. 1-3, vol. I). Prin hotărârea din 29 aprilie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, a fost admisă acțiunea.

S-a constatat faptul stingerii obligațiilor SA „Arnaut Petrol” față de LLP „Roseau Alliance”, conform contractului de ipotecă nr. 6315 din 09 martie 2010, acordurilor adiționale nr. 8341 din 19 martie 2010, nr. 36163 din 09 septembrie 2010, nr. 55981 din 25 august 2011, contractului de ipotecă nr. 6316 din 09 martie 2010, acordurilor adiționale nr. 8342 din 19 martie 2010, nr. 23833 din 29 iunie 2010, nr. 36162 din 09 septembrie 2010, nr. 55980 din 25 august 2021, tranzacției de împăcare din 17 decembrie 2013, confirmată prin încheierea nr. 2e- 1296/13 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, cu încetarea raporturilor juridice ce vizează instituirea ipotecii în privința bunurilor imobile cu următoarele numere cadastrale: XXXXX, XXXXX, XXXXX, 9601239.065.03, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX, XXXXX și radierea dreptului la ipotecă din Registrul bunurilor imobile (f. d. 131-131 verso, vol. I). La 21 martie 2022, lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, în temeiul art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, a depus cerere de revizuire împotriva hotărârii din 29 aprilie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și casarea hotărârii primei instanțe, ca fiind neîntemeiată (f. d. 1-9, vol. II).

Prin încheierea din 29 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, împotriva hotărârii din 29 aprilie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul Central (f. d. 219-222 verso, vol. III). La 13 septembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, lichidatorul SA „Banca de Economii”, Silvia Marcu, a declarat recurs împotriva încheierii din 29 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii contestate, cu dispunerea restituirii cauzei spre rejudecare (f. d. 228-237, vol. III). Prin decizia din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, a fost respins recursul declarat de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Silvia Marcu și menținută încheierea din 29 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central (f. d. 16-27, vol. IV).

La 14 decembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, în temeiul art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și casarea deciziei contestate, ca fiind neîntemeiată (f. d. 39-47, vol. IV). Prin încheierea din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat (f. d. 66-74 verso, vol. IV).

La 01 martie 2023, prin intermediul oficiului poștal, lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, a declarat recurs împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii 2 contestate, deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, încheierii din 29 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, cu dispunerea admiterea cererii de revizuire depuse de SA „Banca de Economii” și remiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Comrat, sediul Central (f. d. 89-98, vol. IV). La 28 martie 2023, ex-lichidatorul SA „Arnaut Petrol”, Dorin Rusu, a depus referință la recursul declarat de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii contestate (f. d. 104- 113, vol. IV).

La 26 mai 2023, ex-lichidatorul SA „Arnaut Petrol”, Dorin Rusu, a depus referință suplimentară la cererea de recurs depusă de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, prin care a solicitat dispunerea încetării procesului, în temeiul art. 265 lit. g) din Codul de procedură civilă sau, după caz, luarea în considerare a argumentelor invocate în referința depusă anterior (f. d. 172-174). În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a restitui recursul declarat de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, din motivele ce succed. Potrivit art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. Completul de judecată menționează că prin Legea nr. 17 din 05 aprilie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 01 iunie 2018, au fost stabilite categoriile de încheieri care pot fi supuse revizuirii.

În conformitate cu art. 446 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că obiect al cererii de recurs depuse de către lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, îl constituie încheierea din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat. La rândul său, Completul de judecată învederează că prin decizia din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, a fost respins recursul declarat de lichidatorul SA „Banca de Economii”, Silvia Marcu și menținută încheierea din 29 3 august 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, prin a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, împotriva hotărârii din 29 aprilie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul Central.

În context, Completul de judecată remarcă faptul că prin emiterea deciziei din 16 noiembrie 2022, contestată cu revizuire de către lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, Curtea de Apel Comrat nu a supus examinării fondul cauzei deduse judecății, limitându-se doar la verificarea întrunirii temeiurilor de revizuire prevăzute la art. 449 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, ținând cont de faptul că prin încheierea din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost respinsă cererea de revizuire depusă împotriva deciziei din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Comrat, care nu se referă la fondul cauzei și, respectiv, care nu se supune revizuirii, Completul de judecată constată că încheierea nominalizată nu poate fi supusă niciunei căi de atac, conform prevederilor art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Într-o altă ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție scoate în evidență că, deși în dispozitivul încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat este indicat că aceasta este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în virtutea principiului legalității, mențiunea dată nu poate substitui prevederile legale imperative în acest sens, care nu prevăd calea de atac a acestui tip de încheieri. Distinct de cele constatate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va restitui recursul declarat de către lichidatorul SA „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat.

În conformitate cu art. 270, 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Banca de Economii”, Grigore Olaru, împotriva încheierii din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Comrat, în cauza civilă, intentată la cererea petiționarului Societatea pe Acțiuni „Arnaut Petrol”, persoane interesate Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și Primăria municipiului Comrat, cu privire la constatarea faptului încetării obligațiilor în privința bunurilor imobile. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-04-03
0,94
2rci-83/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-83/23 2-21030417-01-2rci-13112023 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central – D. Guțu Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat – A. Mironov, D. Fujenco, Ș. Starciuc D E C I Z I E 03 aprilie 2024 mun. Chişinău CURTEA
CSJ 2022-12-05
0,94
2ra-414/22 — realizarea dreptului de ipotecă întru stingerea datoriei, prin deposedarea și transmiterea silită a bunurilor ipotecate cu evacuarea tutuor persoanelor din bunul imobil; declararea nulă a contractelor de credit și ipotecă
Dosarul nr. 2ra-414/2022 2-12146857-01-2ra-06042022 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: L. Barbos) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Pahapol, A. Malîi, O. Cojocaru) D E C I Z I E 05 decembrie 2022 mun.
CSJ 2023-12-06
0,93
3ra-396/23 — anularea actului administrativ
Dosar nr. 3ra-396/23 (2-23022923-01-3ra-09062023) Instanța de fond: Curtea de Apel Comrat, judecători – A. Mironov, L. Caraianu, D. Fujenco Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată,
CSJ 2024-03-06
0,93
2ac-54/24 — actiunile executorului judecatoresc
Dosarul nr. 2ac-54/23 2-23139887-01-2ac-15022023 Î N C H E I E R E 06 martie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi
CSJ 2025-03-05
0,93
3r-17/25 — intentarea procedurii de executare a hotaririi judecătoresti
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului declarat de Primarul mun. Comrat, în cauza de contencios administrativ la cererea depusă de Vasilisa Nicolaeva privind intentarea procedurii de executare silită a hotărârii judecătorești, î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă