2ac-205/23 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral, cauzat prin infractiune sin incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la repararea prejudiciului material si moral, cauzat prin infractiune sin incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Stramutarea cauzei
2ac-205/23 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral, cauzat prin infractiune sin incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-205/23 (2-23045964-01-2ac-06062023) Î N C H E I E R E 14 iunie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni examinând cererea depusă de Ivan Gheorghiev cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Gheorghiev împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică, c o n s t a t ă : La 28 martie 2023, Ivan Gheorghiev a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică.
Prin încheierea din 03 aprilie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art.169 alin. (1), lit. a) Cod de procedură civilă, s-a refuzat primirea cererii depusă de Ivan Gheorghiev. S-a remis către reclamantul Ivan Gheorghiev, încheierea în cauză și cererea, împreună cu actele anexate. S-a explicat reclamantului Ivan Gheorghiev, că refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant, cu aceeași acțiune împotriva aceluiași pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri. Nefiind de acord cu încheierea instanței de fond, la data de 07 aprilie 2023, recurentul Ivan Gheorghiev, a declarat recurs împotriva încheierii din 03 aprilie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a încheierii instanței de fond, cu restituirea cauzei la o altă instanță.
La 19 aprilie 2023, conform fișei de repartizare, cauza a fost distribuită pentru examinare în ordine de recurs judecătorului Ana Panov. La 15 mai 2023, în temeiul art. 43 alin. (2), lit. e) Cod de procedură civilă, Ivan Gheorghiev, a depus o cerere privind strămutarea cauzei civile, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță de judecată egală în grad. În motivarea cererii, acesta a indicat că, Curtea de Apel Chișinău are calitatea procesuală de pârât în prezenta cauză și există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor 1 ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces (f.d.
50). Prin încheierea din 30 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost transmisă Curții Supreme de Justiție cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Gheorghiev împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică, pentru determinarea unei alte instanțe, de același nivel, întru examinarea recursului declarat de recurentul Ivan Gheorghiev (f.d. 52-53). Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a strămuta cauza spre judecare în ordine de recurs la o altă instanță de judecată de același nivel, din motivele ce succed.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, Ivan Gheorghiev a invocat temeiul de strămutare prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură civilă, dar argumentele cererii de strămutare sunt încadrate în art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă (f.d. 50). În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Articolul 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede că, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, pretențiile formulate de Ivan Gheorghiev sunt îndreptate împotriva Curții de Apel Chișinău, care figurează în calitate de pârât pe dosar. În atare circumstanțe, pentru a evita orice dubiu privind imparțialitatea instanței la examinarea prezentei cauze civile în ordine de recurs, se impune strămutarea cauzei spre o altă instanță de același grad pentru judecare în ordine de recurs. Completul de judecată reiterează că, normele procesuale civile instituie mecanisme de garantare a respectării principiului imparțialității instanței investite cu judecarea cauzei, iar, în speță, strămutarea cauzei va contribui la asigurarea respectării nepărtinirii instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei în ordine de recurs.
De altfel, prin strămutare, adică prin aplicarea acestui incident procedural, se urmărește garantarea imparțialității judecătorilor și înlăturarea oricărei ingerințe sau influențe asupra activității de înfăptuire a justiției. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la acest subiect, se cere ca instanța investită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența prejudecății. Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat cu referire la cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, par. 27), că este fundamental ca într-o societate democratică, tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, impunând ca fiecare instanță să fie imparțială.
Imparțialitatea poate 2 fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior într-o cauză anume și un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, cererea de strămutare este semnată și de către avocatul Nicolae Daniliuc conform mandatului seria MA, nr. 1876924 din 27 martie 2023 (f.d. 14, 50). Cu referire la acest fapt, Completul de judecată indică că, acesta nu a fost în drept să semneze cererea de strămutare, deoarece activitatea de avocat a fost suspendată în temeiul art. 13 alin. (1), lit. e) din Legea nr. 1260-XV din 19.07.2002 cu privire la avocatură (ordinul nr. 27-SG/UA/2023 din 31.01.2023), mențiune publicată pe pagina oficială a Uniunii Avocaților din RM.
Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va strămuta Curții de Apel Comrat prezenta cauza civilă pentru judecare în ordine de recurs. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se strămută de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel Comrat, pentru judecare în ordine de recurs, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Gheorghiev împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.