2r-176/23 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-176/23 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2r-176/23
2-21042225-01-2r-19042023
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: A. Sandu)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud.: N. Budăi, G. Dașchevici, A. Bostan)
D E C I Z I E
14 iunie 2023 mun. Chișinău
Curtea Supremă de Justiție
Complet de judecată, în componența:
Președinte, judecător Viorica Puica
judecători Oxana Parfeni
Ion Malanciuc
examinând recursul declarat de Clocusnean Inna, reprezentată de avocatul
Grișciuc-Bucica Svetlana,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de OCN
”Ecofinance Technologies” Societate cu Răspundere Limitată împotriva către
Clocusnean Inna privind încasarea datoriei rezultată din contractul de împrumut și a
cheltuielilor de judecată,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2023, prin care
s-a respins cererea apelantei Clocusnean Inna privind repunerea în termen a apelului
și s-a restituit apelul ca fiind depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat să
efectueze repunerea în termen,
c o n s t a t ă:
La 22 martie 2021, OCN ”Ecofinance Technologies” SRL a depus cererea de
chemare în judecată împotriva pârâtei Clocusnean Inna, prin care a solicitat încasarea
datoriei rezultată din contractul de împrumut și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 mai 2022, s-a încasat
de la Clocusnean Inna în beneficiul OCN ”Ecofinance Technologies” SRL datoria
rezultată din neexecutarea obligației conform contractului de împrumut în suma
restantă totală de 16 000 de lei, cheltuielile de judecată rezultate din plata taxei de stat
de 480 lei, asistență juridică de 400 lei și citare publică de 100 lei, în total suma de
16980 lei.
Nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 mai
2022, la 19 decembrie 2022 Clocusnean Inna, prin intermediul reprezentantului său,
avocatul Grișciuc-Bucica Svetlana, a declarat apel împotriva hotărârii.
Totodată, a solicitat repunerea în termen a cererii de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2023, s-a respins cererea
apelantei Clocusnean Inna, depusă prin intermediul reprezentantului său, avocatul
Grișciuc-Bucica Svetlana, privind repunerea în termen pentru depunerea apelului și
s-a restituit apelul, ca fiind depus în afara termenului legal.
La 31 martie 2023, Clocusnean Inna, reprezentată de avocatul Grișciuc-Bucica
Svetlana, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 martie
1
2023, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, repunerea în termen a
apelului și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.
În motivare, a reiterat că nu este de acord cu încheierea instanței de apel,
instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru
soluționarea cauzei.
Recurentul a indicat că Clocusnean Inna nu a fost înștiințat în mod legal despre
existența litigiului, în acest sens lipsind dovada înștiințării legale.
Instanța de apel în mod eronat a reținut că, în cadrul pregătirii cauzei spre
judecare prima instanță a comunicat pârâtului despre punerea acțiunii pe rol.
Cauza civilă a examinată în absența unui participant la proces, căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței.
La dosar nu există nici un document ce confirmă faptul că Clocusnean Inna a
primit citația, iar în lipsa înștiințării legale, Clocusnean Inna nu a cunoscut despre
existența litigiului, fapt ce a generat depunerea apelului cu încălcarea termenului
prevăzut de lege.
În opinia recurentului, concluziile privind respingerea cererii de repunere în
termen, și ca urmare, restituirea apelului sunt nefondate, fapt ce a dus la îngrădirea
dreptului de acces la justiție și încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În virtutea art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a
recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea la 16 martie 2023, respectiv recursul
depus la 31 martie 2023, se încadrează în termenul prevăzut de art.425 din Codul de
procedură civilă.
În condițiile art.426 alin. (2) și (3) din Codul de procedura civilă, recursul se
depune la instanța a cărei încheiere se atacă.
Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet
din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, a recursului și a
referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Potrivit art. 427 lit.a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce
examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să
mențină încheierea.
Examinând recursul declarat, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiției îl consideră neîntemeiat și urmează a fi respins, cu menținerea încheierii din
următoarele considerente.
Din actele cauzei civile rezultă, că la 22 martie 2021, OCN ”Ecofinance
Technologies” SRL a depus în instanța de judecată o acțiune în procedura cererilor
cu valoare redusă împotriva pârâtei Clocusnean Inna privind încasarea datorie
contractuale.
La 11 mai 2022 Judecătoria Chișinău, sediul Centru a pronunțat dispozitivul
hotărârii.
Potrivit scrisorii de comunicare de la fila dosarului 53, la 12 mai 2022, instanța
de fond a expediat părților, copia dispozitivului hotărârii prin intermediul oficiului
poștal.
La 19 decembrie 2022, Clocusnean Inna, reprezentată de avocatul Grișciuc-
Bucica Svetlana a contestat în instanța superioară hotărârea Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru din 11 mai 2022.
2
Instanța de apel a respins ca tardiv apelul, considerând că motivul invocat de
pârât nu îndeplinește cerințele art. 362 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă.
În cerere de recurs, susținut că la data de 07 decembrie 2022, departamentul de
executare a Companiei de colectare a datoriilor Incaso a expediat prin poșta
electronică Innei Clocusnean titlu executoriu emis în baza hotărârii Judecătoriei
Chișinău, sediul Centru din 11 mai 2022 și respectiv, abia la data 07 decembrie 2022,
a aflat despre hotărâre.
În acord cu art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de
declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii,
dacă legea nu prevede altfel.
În speța de față, termenul de apel nu a fost respectat în condițiile în care atât
încheierea de punerea a cauzei pe rol, cât și dispozitivul hotărârii au fost expediate la
adresa indicată în cererea de chemare în judecată: mun. 4 Chișinău, str. Doina 150/25,
ap. 1, adresă indicată și de către Clocusnean Inna în cererea de apel. Însă,
corespondența a fost restituită instanței cu mențiunea „nereclamat”. (f.d.34, 44).
Conform pct.2 din Regulile privind prestarea serviciilor poștale, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr.1457 din 30 decembrie 2016, trimitere nereclamată
reprezintă trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza
nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia.
În circumstanțele date, Clocusnean Inna declarând apel la tocmai la 19
decembrie 2022, peste aproximativ opt luni și solicitând repunerea în termenul de
declarare a apelului, nu a făcut dovada existenței unei împrejurări obiective, mai
presus de voința sa, invocând doar că nu a fost înștiințată în modul legal despre data,
ora și locul ședinței de judecată și nici nu i-a fost înmânată copia de pe hotărâre în
termenul și modul prevăzut de legislație.
Conform art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile
sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța
judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se
urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Totodată, art. 113 din Codul de procedură civilă prevede că, dreptul de a
efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege
ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine
decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Așadar, reieșind din prevederile menționate alegațiile recurentului referitor la
repunerea în termen sunt nefondate, fiind parte cointeresată într-un proces trebuie să
acționeze cu diligența și cu bună-credință și să consulte informația din PIGD cu
referire la cauza în care acesta este parte, într-un termen rezonabil.
În conformitate cu art. 102 alin. (6) din Codul de procedură civilă citația sau
înștiințarea se trimite la adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces.
Instanța de recurs conchide că, instanța de fond a expediat corespondența
pârâtului, însă ultimul nu a manifestat interes de propria cauza, ignorând
corespondența instanței.
În speță, hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 mai 2022 a fost
expediată pârâtei la data 12 mai 2022, iar apel a declarat la data de 19 decembrie
2022, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 362 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, astfel că, apelul a fost depus tardiv.
3
În cauza Muhina v. Republica Moldova nr. 342/09 din 03 septembrie 2019
Curtea a constatat că se consideră încălcare a articolului 6 § 1, atunci când instanțele
naționale au examinat un apel tardiv, fără să motiveze prelungirea termenului de
depunere a recursului.
La caz, se constată că, nu există motive serioase de repunere în termen, care ar
justifica ingerința în principiul res judicata. Or, Clocusnean Inna nu a întreprins
acțiuni concrete de a se informa despre examinarea cauzei sale. Respectiv, admiterea
spre examinare a unui apel tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul
securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul
intimatei la un proces echitabil.
În cazul în care restricția este compatibilă cu principiile stabilite, nu rezultă nicio
încălcare a art. 6 § 1.
În concluzie, instanța de apel, corect a decis restituirea cererii de apel, deoarece
apelantul a omis termenul legal de contestare a hotărârii judecătorești, iar motive
întemeiate privind repunerea în termen a apelului nu s-au constatat.
Având în vedere cele expuse, încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie
2023, este întemeiată și legală, fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de drept
procedural, și urmează a fi menținută.
În conformitate cu art. 427 lit. a) art. 428 din Codul de procedură civilă,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de Clocusnean Inna, reprezentată de avocatul
Grișciuc-Bucica Svetlana.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2023, adoptată în
cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de OCN ”Ecofinance
Technologies” Societate cu Răspundere Limitată împotriva către Clocusnean Inna
privind încasarea datoriei rezultată din contractul de împrumut și a cheltuielilor de
judecată.
Decizia este irevocabilă.
Președinte, judecător Viorica Puica
judecători Oxana Parfeni
Ion Malanciuc
4