Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.03.2023
inadmisibil

3r-41/23 — privind anularea deciziei

HOTĂRÂRE
15.03.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
privind anularea deciziei
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3r-41/23 — privind anularea deciziei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr.3r-41/23 2-23008400-01-3r-21022023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: G. Mîra, I. Dutca, D. Băbălău) D E C I Z I E 15 martie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Aliona Miron Iurie Bejenaru examinând recursul depus de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului municipal Chișinău, terți Primarul General al municipiului Chișinău, Întreprinderea Mixtă ,,Niagara Club” Societate cu Răspundere Limitată, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova privind anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-4 din 20 decembrie 2022, împotriva încheierii din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat privind suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022, c o n s t a t ă : La 17 ianuarie 2023 Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată, în procedura contenciosului administrativ împotriva Consiliului mun.

Chișinău, Primarul General al mun. Chișinău, Î.M. ,,Niagara Club” S.R.L., Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM privind anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-4 din 20 decembrie 2022. Prin acțiunea înaintată, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a formulat și cerere privind suspendarea executării deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-4 din 20 decembrie 2022 prin interzicerea eliberării autorizațiilor de construcții în baza actului contestat.

Prin încheierea din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat privind suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022. Nefiind de acord cu soluția instanței de apel, la 16 februarie 2023, prin intermediul Direcției de evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM a depus recurs împotriva încheierii din 1 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie dispusă suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022. În motivarea recursului, recurentul a invocat că de către instanța de apel au fost încălcate esențial și aplicate eronat normele de drept material, or, prin respingerea cererii de suspendare a Deciziei Consiliului mun.

Chișinău nr. 21/19-4 din 20 decembrie 2022, în partea ce se referă la pct. 2 al acesteia, instanța de apel nu s-a bazat pe normele juridice speciale aplicabile speței în cauză, în exclusivitate anumitor categorii de raporturi sociale și subiecți strict determinați, prin prisma prevederilor Legii nr. 436/2006 privind administrația publică locală. În acest sens, accentuează că potrivit art. 2 alin. (2) din Codul administrativ al Republicii Moldova „Anumite aspecte ce țin de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod”, iar în conformitate cu art. 195 din același Cod, se prevede că „Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171.” Suplimentar menționează că referitor la limitele controlului judecătoresc, Codul administrativ, reglementează expres la art. 225 alin. (4) că alte limitări ale examinării judiciare în cauzele de contencios administrativ sânt reglementate expres prin legi speciale. În această ordine de argumentare, susține că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) al Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative, legiuitorul a prevăzut expres că „Normele juridice speciale sânt aplicabile în exclusivitate anumitor categorii de raporturi sociale sau subiecți strict determinați. În caz de divergență între o normă generală și o normă specială, care se conțin în acte normative de același nivel, se aplică norma specială”.

Mai menționează că potrivit prevederilor art. 69 alin. (2-3) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, „Odată cu sesizarea instanței de contencios administrativ, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat poate cere acesteia suspendarea actului contestat sau dispunerea unor alte măsuri provizorii. În termen de 3 zile de la primirea sesizării, instanța de contencios administrativ, după audierea părților vizate, decide asupra suspendării actului și/sau dispunerii unor alte măsuri provizorii solicitate de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat”. Astfel, ținând cont de faptul că Decizia nr. 21/19-4 din 20 decembrie 2022 ,,Cu privire la aprobarea Planului Urbanistic Zonal privind dezvoltarea Î.M.

„Niagara Club” S.R.L. din str. Ghidighici” a fost aprobată contrar prevederilor art. 14 alin. (1) al Legii nr. 835/1996 privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului, recurentul consideră că Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat corect a concluzionat existenta unui pericol iminent privind o eventuală eliberare de autorizații de construcții în baza actului administrativ contestat în prezenta acțiune, cu edificarea imediată a unor construcții în anumite zone cu anumite coduri de reglementare urbanistice în care de altfel în mod normal nu ar fi fost edificate astfel de construcții.

Cu referire la art. 18 din Codul administrativ, recurentul a menționat că în vederea aplicării corecte a măsurilor de asigurare în prezenta acțiune, consideră ca instanța de 2 recurs urmează să examineze cererea de recurs și cerința de suspendare a actului administrativ contestat inclusiv prin prisma atingerii interesului public ce vizează obiectul în cauză, or, Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat cu încălcarea legislației. La 21 februarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, Consiliului mun. Chișinău, Primarului General al mun. Chișinău, Î.M. ,,Niagara Club” S.R.L., copia recursului depus de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM.

(f.d.75/76) La 22 februarie 2023, prin intermediul poștei electronice, Consiliul mun. Chișinău și Primarul General al mun. Chișinău au depus referință la cererea de recurs depusă de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM, prin care a solicitat respingerea recursului nominalizat ca neîntemeiat și menținerea încheierii din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău. (f.d.85; 86/89) La 09 martie 2023, prin intermediul poștei electronice, Î.M. ,,Niagara Club” S.R.L., reprezentată de avocatul Vladislav Roșca a depus referință prin care solicitat respingerea cererii de recurs depusă de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM. (f.d.92; 93/94) În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilești un termen mai mic.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, recursul depus de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM la data de 16 februarie 2023 (f.d.75/76) este în termen, având în vedere că, încheierea contestată a fost emisă la data de 02 februarie 2023 (f.d.54/59) și notificată participanților la proces prin intermediul poștei electronice cu data de 08 februarie 2023, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei. (f.d.65) Studiind materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil, din următoarele motive.

Conform art.191 alin.(5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curții de apel. În corespundere cu art. 241 alin.(1) din Codul administrativ încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. Conform art.243 alin.(2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședința de judecată. În conformitate cu prevederile art. 243 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: declară recursul inadmisibil.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că în prezenta speță obiectul de examinare în ordine de recurs vizează legalitatea încheierii din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca inadmisibilă 3 cererea formulată de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat privind suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022. Nefiind de acord cu încheierea din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, la 16 februarie 2023, prin intermediul Direcției de evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM a depus prezenta cerere de recurs împotriva încheierii din 02 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie dispusă suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022. În conformitate cu prevederile art.195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contencios administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art.169-171. În conformitate cu art. 56 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sunt în drept să ia cunoștință de materialele dosarului, să facă extrase și copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe și să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanți la proces, martorilor, experților și specialiștilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanței explicații orale și scrise, să expună argumente și considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecții împotriva demersurilor, argumentelor și considerentelor celorlalți participanți, să atace actele judiciare și să-și exercite toate drepturile procedurale acordate de legislația procedurală civilă.

Participanții la proces se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege în dependență de poziția pe care o ocupă în proces. Conform art.67 alin.(1) din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu (intervenientul care nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului) este persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanță dacă hotărîrea pronunțată ar putea să influențeze drepturile sau obligațiile lui față de una din părți.

În conformitate cu art. 68 din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu are drepturile și obligațiile procedurale ale părții căreia i se alătură, cu excepția dreptului de a modifica temeiul și obiectul acțiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretențiilor din acțiune, precum și de a renunța la acțiune, de a recunoaște acțiunea sau de a încheia tranzacție, de a înainta acțiune reconvențională sau de a cere executarea silită a hotărârii, încheierii sau deciziei judecătorești. La rândul său, art.203 din Codul administrativ stipulează că participanți la proces sunt: a) părțile; b) peroanele atrase în proces de instanța de judecată; c) alți subiecți investiți de lege cu drept de sesizare.

Iar, art.204 din Codul administrativ stipulează că părțile în procedura de contencios administrativ pot fi persoanele fizice sau juridice și autoritățile publice în sensul art.7. Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție notează că în speța dedusă judecății, recurentul Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM nu este în drept să exercite această cale 4 de atac. Or, în sensul art. 67 din Codul de procedură civilă, intervenientul accesoriu nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului. Mai mult de atât, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că terțul nu a demonstrat care ar fi dreptul personal vătămat prin prisma art.17 din Codul administrativ.

Or, instanța de apel prin actul de dispoziție emis a examinat cererea formulată de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu privire la suspendarea pct. 2 al deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 21/19-1 din 20 decembrie 2022. În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ amintește că art. 6 § 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Instanța europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanță” nu este absolut.

În această privința, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei), în carte înalta Curte a arătat, că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție. Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul depus de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM, ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art.195, 243 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Recursul depus de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, se declară inadmisibil. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Aliona Miron Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-07
0,96
3r-51/23 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3r-51/23 2-23007838-01-3r-02032023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: Gh. Mîra, D. Băbălău, I. Dutca) D E C I Z I E 07 iunie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Președint
CSJ 2023-06-07
0,95
3r-48/23 — anularea actului administrativ normativ
Dosarul nr. 3r-48/23 2-23008055-01-3r-02032023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 07 iunie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Pr
CSJ 2022-10-19
0,94
3ra-874/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-874/22 2-21013128-01-3ra-24082022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîşcani (jud: C. Guzun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: G. Mîra, A. Bostan, G. Daşchevici) Î N C H E I E R E 19 octombrie 2022 mu
CSJ 2023-01-18
0,94
3ra-1195/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1195/22 2-19190127-01-3ra-16112022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîşcani (jud: Gr. Cazacu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 18 ianuarie 202
CSJ 2022-07-06
0,94
3ra-526/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-526/22 2-21032508-01-3ra-11052022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud. M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Minciuna, Gh. Mâra, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 6 iulie 2022 m
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă