Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.02.2023
inadmisibil

2ra-1442/22 — cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației proferionale, compensarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
01.02.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei proferionale, compensarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-1442/22 — cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației proferionale, compensarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1442/22 2-21005611-01-2ra-07102022 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – M. Țurcan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău ÎNCHEIERE 01 februarie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ion Duca, în cauza civilă intentată la acțiunea depusă de către Ion Duca împotriva Alionei Buruiană cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, compensarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din data de 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de către Ion Duca, s-a menținut hotărârea din data de 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, constată: La 15 ianuarie 2021 Ion Duca a depus cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior, împotriva Alionei Buruiană, prin care a solicitat publicarea de către grupul de socializare „Comunitatea Sîngera (Dobrogea, Revaca)” pe pagina https://www.facebook.com/groups/415938802159145 a dezmințirii informației defăimătoare ce îi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională, răspândită de Aliona Buruiană și scuzele de rigoare față de Ion Duca pentru informația defăimătoare ce îi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională răspândită,

prin afirmația: „a privatizat banditește cele 5 camere” a următorului text: „Subsemnata Buruiană Aliona confirm că informația scrisă și răspândită prin publicarea de mine în grupul de socializare „Comunitatea Sîngera (Dobrogea, Revaca)” https://www.facebook.com/groups/415938802159145, în adresa lui Duca Ion „a privatizat banditește cele 5 camere”, nu corespunde adevărului și ponegrește onoarea și demnitatea domnului Duca Ion. Îmi cer scuze față de Duca Ion pentru informația defăimătoare scrisă și răspândită prin publicarea de mine în grupul de socializare „Comunitatea Sîngera (Dobrogea, Revaca)”, https://www.facebook.com/groups/415938802159145, prin care a fost scris în adresa lui Duca Ion „a privatizat banditește cele 5 camere”, care nu corespunde adevărului și lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională a domnului Duca Ion”, compensarea prejudiciului moral în mărime de 1 000 lei și a cheltuielilor de judecată.

(f.d. 3-4, 57-58,70). În motivarea cererii de chemare în judecată Ion Duca a menționat că Aliona Buruiană a răspândit pe pagina Facebook, în grupul de socializare „Comunitatea 1 Sîngera (Dobrogea, Revaca)”, informația defăimătoare ce îi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională, scriind în adresa lui că „a privatizat banditește cele 5 camere”, fapt ce contravine normelor de conduită general acceptată într-o societate democratică. Prin faptul că Aliona Buruiană a răspândit pe pagina Facebook informația defăimătoare persoanelor din localitățile Sîngera, Dobrogea și Revaca, unde toată lumea îl cunoaște, fiind Antrenor Emerit al Republicii Moldova, Maestru al Sportului din Republica Moldova apreciat de Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova pentru activitatea de succes și promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena internațională (taekwon-do), îi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională.

Reclamantul a indicat că la 15 decembrie 2020 a depus în adresa pârâtei o cerere prealabilă, prin care a solicitat dezmințirea informației defăimătoare, exprimarea scuzelor și compensarea prejudiciului moral. La cererea prealabilă nu a primit nici un răspuns. Astfel se consideră îndreptățit de a înainta prezenta acțiune și de a solicita pe cale judecătorească apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, compensarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din data de 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către Ion Duca împotriva Alionei Buruiană privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, dezmințirea informației defăimătoare, exprimarea scuzelor verbal și în scris pentru informația defăimătoare, radierea informației defăimătoare răspândită în grupul de socializare „Comunitatea Sîngera (Dobrogea, Revaca)” și postarea unui text cu dezmințirea informației defăimătoare și scuzele de rigoare, compensarea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată. (f.d. 74, 78- 84) Hotărârea instanței de fond a fost contestată, în termen, de către Ion Duca.

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 09 iunie 2022 a respins apelul declarat de către Ion Duca, a menținut hotărârea din data de 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. (f.d. 114,115-129) Instanțele de judecată au constatat că declarațiile Alionei Buruiană pe pagina sa de Facebook în calitate de locuitor al or. Sîngera, reprezintă o judecată de valoare bazată pe un substrat factologic suficient. Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Ion Duca, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri privind admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului Ion Duca a indicat că instanțele de judecată au încălcat esențial și aplicat eronat normele de drept material și procedural, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, interpretând eronat legea, ceea ce a dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale recurentului. Ion Duca a susținut că Aliona Buruiană a răspândit informații defăimătoare ce îi lezează onoarea și demnitatea profesională, ori aceasta a folosit cuvântul „bandit+suf. ește”, respectiv cu bună știință a răspândit informația defăimătoare despre acesta, fiind folosit un cuvânt ofensator în mod public. În opinia recurentului postarea Alionei Buruiană pe pagina sa de Facebook „a 2 privatizat banditește cele 5 camere” nu reprezintă o judecată de valoare, dar este informației defăimătoare ce îi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională.

În conformitate cu art. 434, alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 09 iunie 2022, expediată prin intermediul oficiului poștal lui Ion Duca la 04 iulie 2022. (f.d. 130) Confirmare privind recepționarea de către Ion Duca a copiei deciziei motivate la materialele dosarului lipsește. În aceste circumstanțe recursul, depus de către Ion Duca la 21 septembrie 2022, se consideră a fi depus în termen. Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de către Ion Duca, este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă că acestea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către instanța de apel, însă, nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul de admisibilitate reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Urmează a fi reiterat că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) din Codul de procedură civilă părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către Ion Duca, asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 În speță, completul Colegiului menționează că recursul în cauză conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. Drept urmare, Colegiul reține că argumentele invocate de către recurent nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă Ion Duca, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ion Duca, ca fiind inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440, alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ion Duca împotriva deciziei din data de 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-11-24
0,93
2ra-1718/21 — constatarea faptului încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
Dosarul nr. 2ra-1718/2021 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: Iu. Potînga) instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca) Î N C H E I E R E 24 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2021-04-28
0,93
2ra-338/21 — apărarea onoarei și demnității
Dosarul nr. 2ra-338/2021 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: I. Dutca) instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruţă) Î N C H E I E R E 28 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2024-06-26
0,93
2ra-1362/23 — constatarea incalcarii dreptului la judecare in termen rezonabil a cauzei si repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 2ra-1362/23 2-22106571-01-2ra-30082023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: T. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Cotruță, I. Țurcan, D. Dulghieru) Î N C H E I E R E 26 iunie 2024 mun.
CSJ 2024-06-05
0,93
2ra-414/23 — cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-414/23 2-22015050-01-2ra-20032023 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud.: N. Mazur) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: L. Pruteanu, V. Cotorobai, Iu. Cotruţă) Î N C H E I E R E 05 iunie 2024
CSJ 2021-10-01
0,93
2ra-1312/21 — cu privire la constatarea încălcări termenului la judecare în termen rezonabil a plingerii, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-1312/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Galușceac) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulgieru) ÎNCHEIERE 01 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă