2ra-1335/22 — obligarea încheierii contractului de furnizare a serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare, repararea prejudiciului moral si achitarea despăgubirii pentru timpul de muncă

2ra-1335/22 — obligarea încheierii contractului de furnizare a serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare, repararea prejudiciului moral si achitarea despăgubirii pentru timpul de muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1335/22

2-19124597-01-2ra-20092022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – A. Mardari

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Anton, O. Cojocaru, A. Panov

ÎNCHEIERE

25 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ion Stegărescu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ion

Stegărescu împotriva societății pe acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la

obligarea operatorului la încheierea contractului de furnizare a serviciilor publice

de alimentare cu apă și canalizare, repararea prejudiciului moral și achitarea

despăgubirii pentru timpul de muncă pierdut,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ion Stegărescu și s-a menținut hotărârea din 22 aprilie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a respins acțiunea depusă

de Ion Stegărescu, ca fiind neîntemeiată,

constată:

La 29 iulie 2019, Ion Stegărescu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva societății pe acțiuni „Apă-Canal Chișinău” (în continuare SA „Apă-

Canal Chișinău”) cu privire la obligarea operatorului la încheierea contractului de

furnizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, repararea

prejudiciului moral și achitarea despăgubirii pentru timpul de muncă pierdut.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 06 noiembrie 2017, a devenit

proprietarul apartamentului XXX.

La 20 iunie 2019, s-a adresat SA „Apă-Canal Chișinău” cu cerere privind

încheierea contractului individual de furnizare a serviciilor publice de alimentare

cu apă și canalizare. Însă, prin răspunsul din 18 iulie 2019, operatorul de servicii

publice SA „Apă-Canal Chișinău” a refuzat încheierea acestui contract, motivând

prin neîntrunirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea privind serviciul public

de alimentare cu apă și de canalizare.

Reclamantul a menționat că nu este de acord cu răspunsul SA „Apă-Canal

Chișinău” și a considerat refuzul de a încheia cu el contract individual de

1

furnizare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare contravine

prevederilor art. 29 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 303/2013.

Reclamantul Ion Stegărescu a solicitat prin cererea de chemare în judecată

obligarea SA „Apă-Canal Chișinău” la încheierea contractului de furnizare a

serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, încasarea din contul

SA „Apă-Canal Chișinău” în beneficiul său a sumei de 100 000 de lei cu titlu de

reparare a prejudiciului moral și încasarea despăgubirii pentru timpul de muncă

pierdut.

Prin hotărârea din 22 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Ion Stegărescu, ca fiind

neîntemeiată (f.d. 100, 106-110).

La 22 aprilie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Ion Stegărescu a depus prin intermediul poștei electronice

cerere de apel împotriva hotărârii din 22 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru (f.d. 104, 105).

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ion Stegărescu și s-a menținut hotărârea din 22 aprilie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 161, 162-167 recto-verso).

În consolidarea soluțiilor instanțele inferioare au reținut că la data depunerii

cererii de încheiere a contractului de către Ion Stegărescu (20 iunie 2019), cât și

la data emiterii răspunsului de SA „Apă-Canal Chișinău”, cadrul normativ care ar

reglementa încheierea contractelor individuale de furnizare a serviciilor de

alimentare cu apă și de canalizare nu era definitivat, nefiind aprobate actele

normative subordonate legii în domeniul de referință. Or, Agenția Națională

pentru Reglementare în Energetică abia la 27 septembrie 2019 a aprobat

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de

alimentare cu apă și de canalizare nr. 355/2019 (în vigoare din 29 decembrie

2019). Iar, contractul-cadru de furnizare/prestare a serviciului public de

alimentare cu apă și de canalizare, deși a fost aprobat prin hotărârea Agenției

Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 359 din 27 septembrie 2019, a

fost pus în aplicare începând cu 01 mai 2020.

Astfel, în opinia instanțelor inferioare, cadrul normativ care ar reglementa

încheierea contractelor individuale de furnizare/prestare a serviciilor de

alimentare cu apă și de canalizare cu proprietarii apartamentelor din blocurile

locative nu era definitivat, nefiind aprobate actele normative subordonate legii în

domeniul de referință.

În mod distinct, instanțele inferioare au remarcat că, la 26 octombrie 2020,

SA „Apă-Canal Chișinău” a încheiat cu Ion Stegărescu contractul de

furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare

nr. 32785 (f.d. 59-65).

Ba mai mult ca atât, până la încheierea contractului individual nr. 32785 din

26 octombrie 2020, reclamantul Ion Stegărescu a beneficiat de serviciul de

alimentare cu apă și de canalizare în baza contractului de furnizare a serviciului

public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 53021701 din 07 martie 2019,

încheiat între SA „Apă-Canal Chișinău” și Asociația Coproprietarilor în

Condominiu nr. 55/701.

2

În partea pretenției cu privire la repararea prejudiciului moral, instanțele

inferioare au notat că reclamantul Ion Stegărescu nu a explicat prin ce s-a

manifestat pretinsul prejudiciu moral suportat, precum și nu a administrat

conform prevederilor art. 117 și art. 118 din Codul de procedură civilă probe care

ar demonstra că acesta a suportat careva suferințe morale, stare de indignare,

disperare, nervozitate, jignire, starea de disconfort psihic, determinate de acțiunile

SA „Apă-Canal Chișinău”. Așa, compensația pretinsă de reclamantul Ion

Stegărescu pentru presupusul prejudiciu moral suportat a fost apreciată de către

instanțele inferioare ca fiind nejustificată și neîntemeiată, deoarece simpla

invocare a suferințelor morale nu justifică despăgubirea acestora.

La fel, instanțele inferioare au apreciat ca fiind neîntemeiată și pretenția

reclamantului Ion Stegărescu cu privire la încasarea despăgubirii pentru timpul de

muncă pierdut, deoarece aceasta este o pretenție subsecventă solicitărilor de bază.

La 23 august 2022, Ion Stegărescu a declarat recurs împotriva deciziei din

05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a

hotărârii din 22 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

pronunțarea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii sau, după caz,

trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, dacă eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

similare celor cuprinse în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel,

suplimentar invocând că instanțele inferioare au interpretat și aplicat în mod

eronat normele de drept material, iar în consecință au dat apreciere greșită

circumstanțelor din speță.

Recurentul a reiterat că, prin prisma art. 29 alin. (4) lit. a) din Legea privind

serviciul public de alimentare cu apa și canalizare nr. 303/2013, SA „Apă-Canal

Chișinău” avea obligația de a încheia cu el contract individual de furnizare a

serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

În opinia recurentului, modificările operate ulterior la art. 29 alin. (4) lit. a)

din Legea nr. 303/2013 prin Legea nr. 322 din 30 noiembrie 2018, în vigoare de

la 08 martie 2019] nu absolvă operatorul de obligația de a încheia contract

individual cu fiecare proprietar de apartament din bloc în parte, la inițiativa uneia

dintre părți, în termen de 30 de zile, conform hotărârii ANRE nr. 271 din 16

decembrie 2015 și a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a

serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, care în acel moment era

în vigoare, fiind abrogate abia la 01 mai 2020.

Recurentul a menționat că instanțele inferioare nu au dat apreciere faptului

că, potrivit cadrului legal în vigoare la momentul adresării sale către SA „Apă-

Canal Chișinău”, ultima avea obligația în termenii prevăzuți de lege să încheie

contract individual de prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă și

canalizare, indiferent de faptul dacă între SA „Apă-Canal Chișinău” și Asociația

Coproprietarilor în Condominiu nr. 55/701, din care face parte și Ion Stegărescu,

a fost încheiat contract de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă și

canalizare.

Cu titlu subsecvent, recurentul a indicat că instanța de apel nu s-a expus

asupra argumentului său precum că prima instanță nu era în drept să primească și

urma să restituie referința și actele anexate la aceasta depuse de către SA „Apă-

3

Canal Chișinău” peste termenul stabilit prin încheierea din 30 septembrie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

Prin referința din 06 octombrie 2022, intimata SA „Apă-Canal Chișinău” a

solicitat declararea ca fiind inadmisibil a recursului lui Ion Stegărescu împotriva

deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 05 mai 2022 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

4

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 05 mai

„cristian.adam@justice.md”, decizia motivată din 05 mai 2022 a Curții de Apel

Chișinău a fost notificată recurentului în mod electronic la 06 iulie 2022

(f.d. 168).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 23 august 2022 (f.d. 174).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

5

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ion Stegărescu rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se în esență la

reiterarea temeiurilor de fapt și de drept ale speței, similare celor din cererea de

chemare în judecată și cererea de apel.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

6

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ion Stegărescu nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ion Stegărescu nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ion Stegărescu a avut posibilitatea de a fi

auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ion Stegărescu împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de

Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca

fiind inadmisibil.

7

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ion Stegărescu împotriva

deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

8