2ra-1440/22 — rezolutiunea contractului de vînzare-cumpărare, restituirea contravalorii produsului, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-1440/22 — rezolutiunea contractului de vînzare-cumpărare, restituirea contravalorii produsului, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1440/22

2-21062481-01-2ra-07102022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – C. Panfil

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila

ÎNCHEIERE

21 decembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Virginia Ciobanu,

reprezentată de avocatul Mihail Mișcoi,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Virginia

Ciobanu împotriva societății cu răspundere limitată „Itexim-Com”, intervenient

accesoriu Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și

Protecția Consumatorilor, cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-

cumpărare, restituirea contravalorii produsului, repararea prejudiciului moral și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail

Mișcoi și s-a menținut hotărârea din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, prin care s-a respins acțiunea depusă de Virginia Ciobanu, ca fiind

neîntemeiată,

constată:

La 23 aprilie 2021, Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail

Mișcoi, a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de chemare în judecată

împotriva societății cu răspundere limitată „Itexim-Com” (în continuare

SRL „Itexim-Com”), intervenient accesoriu Inspectoratul de Stat pentru

Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, cu privire la

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, restituirea contravalorii

produsului, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată

(f.d. 4-11, 21).

În motivarea acțiunii a invocat că, la 10 noiembrie 2020, aflându-se în

incinta centrului comercial „Shopping MallDova”, din str. Arborilor,

mun. Chișinău, în punctul comercial al SRL „Itexim-Com” denumit „Tesoro

Mio” a procurat pentru copilul minor produs nealimentar – costum (hanorac și

pantaloni) la prețul total de 1 600 de lei, fapt confirmat prin bonul de plată.

1

Reclamanta a notat că, deoarece copilul pentru care era destinat costumul nu

era împreună cu dânsa, a solicitat vânzătorilor să rezerve pentru a doua zi acele

articole vestimentare, însă, vânzătorii, întrebând vârsta copilului, greutatea,

înălțimea și alți parametri, i-au recomandat mărimea costumului și au menționat

că se va potrivi sub toți parametrii. La fel, reprezentanții SRL „Itexim-Com” au

asigurat-o că, în cazul în care costumul nu se va potrivi, el poate fi schimbat cu

altul sau, în eventual caz, cumpărătorului îi poate fi restituită contravaloarea

acestuia.

Deoarece costumul procurat nu a corespuns ca model, formă și mărime, la

11 noiembrie 2020, Virginia Ciobanu s-a prezentat la sediul SRL „Itexim-Com”

și a solicitat schimbarea acestuia cu un alt costum similar, însă, din motiv că

vânzătorul nu dispunea de un costum similar, care să corespundă ca mărime și

model, reclamanta a solicitat să-i fie restituită contravaloarea, ținând cont de

promisiunile efectuate de reprezentanții vânzătorului. Vânzătorul, la rândul său, a

refuzat restituirea contravalorii produsului și i-a propus Virginiei Ciobanu să

schimbe costumul cu un alt produs disponibil în stoc, dar de care nu corespunde

necesităților reclamantei. La fel, reprezentanții vânzătorului i-au sugerat să vândă

singură, prin intermediul rețelelor de socializare, costumul procurat, dacă dorește

să-și restituie contravaloarea acestuia.

Având în vedere comportamentul vânzătorului, reclamanta a solicitat să i se

prezinte registrul pentru reclamații, însă și acest fapt i-a fost refuzat, menționând

că registrul pentru reclamații se află la administratorul companiei, care nu este pe

loc, iar vânzătorii nu au dreptul să ofere registrul fără prezența administratorului.

Reclamanta a menționat că, în asemenea circumstanțe, a fost nevoită să

întocmească o plângere în formă liberă pe o foaie curată, care nu a fost

înregistrată de către reprezentanții vânzătorului, nu i-a aplicat nicio ștampilă sau

un număr de intrare, prin care a solicitat restituirea contravalorii integrale a

costumului procurat. Totodată, a lăsat la vânzător costumul procurat, care până la

adresarea în instanța de judecată se află la vânzător.

Prin răspunsul din 12 noiembrie 2020, SRL „Itexim-Com” a refuzat

restituirea contravalorii produsului, în temeiul art. 19 din Legea nr. 105 din 13

martie 2003, indicând eronat că în magazin sunt disponibile articole similare cu

care pot fi schimbat costumul procurat de reclamantă.

În opinia reclamantei, SRL „Itexim-Com” a interpretat restrictiv și eronat

modul de aplicare a mecanismului de preschimbare și nu a ținut cont de faptul că,

în cererea sa de restituire a contravalorii produsului, a indicat expres faptul că

vânzătorul nu deține un produs similar, care să corespundă ca mărime și model

celui procurat de ea.

Reclamanta a evocat că, la 26 noiembrie 2020, a depus la Agenția Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței reclamația nr. 4090-C, prin care a relatat

situația de fapt și a solicitat să-i fie acordată asistență pe marginea acestui caz.

Prin răspunsul nr. 27/04-3332 din 28 decembrie 2020, Agenția Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței i-a comunicat Virginiei Ciobanu

prevederile art. 19 din Legea nr. 105 din 13 martie 2003 și i-a recomandat să se

adreseze repetat către vânzător cu revindecarea dreptului său de rambursare.

Astfel, la 15 februarie 2021, Virginia Ciobanu a înregistrat în registrul

pentru reclamații al SRL „Itexim-Com” o cerere prin care a solicitat repetat să i

restituie contravaloarea costumului procurat la 10 noiembrie 2020, cu mențiunea

2

faptului că produsele necesare propuse de reprezentanții SRL „Itexim-Com”

lipsesc.

Însă, vânzătorul abuziv a refuzat a doua oară în satisfacerea cererii de

restituire a contravalorii produsului, în temeiul art. 19 din Legea nr. 105 din 13

martie 2003, deși, această normă îl obligă să restituie contravaloarea produselor.

Reclamanta a indicat că, deoarece a utilizat toate căile disponibile pentru

apărarea drepturilor sale de consumator și reieșind din răspunsul Agenției

Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, se consideră îndreptățită de a-

și apăra drepturile lezate prin intermediul unei acțiuni în instanța de judecată.

Deopotrivă, reclamanta a considerat că vânzătorul SRL „Itexim-Com”

urmează să-i reparare prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor sale de

consumator, care îl estimează la suma de 10 000 de lei.

Reclamanta Virginia Ciobanu a solicitat prin cererea de chemare în judecată

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a produselor nealimentare

încheiat cu SRL „Itexim-Com” la 11 noiembrie 2020; obligarea SRL „Itexim-

Com” să-i restituie contravaloarea produsului în sumă de 1 600 de lei; obligarea

SRL „Itexim-Com” să-i achite suma de 5 000 de lei cu titlu de reparare a

prejudiciului moral și suma de 2 000 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor

de asistență juridică.

Prin hotărârea din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins acțiunea depusă de Virginia Ciobanu, ca fiind neîntemeiată.

S-a încasat de la Virginia Ciobanu în beneficiul SRL „Itexim-Com” suma de

2 500 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică (f.d. 104,

115-123).

La 16 noiembrie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din

Codul de procedură civilă, Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail

Mișcoi, a declarat apel împotriva hotărârii din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru (f.d. 108-109).

Prin decizia din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail Mișcoi și s-a

menținut hotărârea din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

(f.d. 159, 160-173).

În consolidarea soluțiilor instanțele inferioare au reținut că, la 11 noiembrie

2020, Virginia Ciobanu s-a adresat vânzătorului SRL „Itexim-Com” cu cerere

prin care a solicitat să i se returneze, în decurs de 14 zile, banii pentru produsul

procurat la 10 noiembrie 2020, fără a solicita în esență, preschimbarea produsului

cu unul similar, fapt ce contravine prevederilor art. 19 din Legea cu privire la

protecția consumatorului nr. 105 din 13 martie 2003. Or, dacă produsul necesar

pentru înlocuire lipsește, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar

vânzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.

Instanțele inferioare au constatat că faptul solicitării de către Virginia

Ciobanu a contravalorii produsului procurat, fără preschimbarea produsului cu

unul similar, rezultă și din reclamația depusă de către aceasta la Agenția pentru

Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței la 28 decembrie 2020.

Instanțele ierarhic inferioare au remarcat că nu pot reține alegațiile

reclamantei, precum că a fost determinată de a solicita din start restituirea

contravalorii produsul procurat, fără preschimbarea acestuia cu unul similar, din

motiv că vânzătorul SRL „Itexim-Com” nu dispunea de un costum similar, care

3

să corespundă ca mărime și model. Or, conform probelor administrate de către

SRL „Itexim-Com”, aceasta avea în stoc la data de 10 noiembrie 2020 bunuri

similare celor procurate de către Virginia Ciobanu (f.d. 55-85).

Astfel, instanțele inferioare au ajuns la concluzia că reclamanta nu și-a

îndeplinit sarcina probațiunii în conformitate cu art. 118 din Codul de procedură

civilă și nu a demonstrat prin probe pertinente și concludente că a solicitat

vânzătorului SRL „Itexim-Com” preschimbarea produsului procurat de la acesta

cu unul similar, iar vânzătorul i-a refuzat înlocuirea produsului.

La 29 iulie 2022, Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail Mișcoi,

a depus prin intermediul poștei electronice recurs împotriva deciziei din 07 iunie

2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii

din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea

unei hotărâri noi, prin care să fie admisă acțiunea sa în sensul formulat în cererea

de chemare în judecată (f.d. 176, 177-181 recto-verso).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

similare celor cuprinse în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel,

precum și a transpus mot-a-mot partea motivată a deciziei instanței de apel.

Suplimentar, recurenta a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și a dat apreciere arbitrară suportului probator.

În special, instanța de apel nu a dat apreciere faptului că, în lista bunurilor de

același fel avute în stoc la 10 noiembrie 2020 și a facturilor fiscale prezentate de

SRL „Itexim-Com”, erau incluse anumite produse procurate în anii 2018-2019,

însă, vânzătorul nu a demonstrat și faptul că dispunea de aceste bunuri în stoc și

în anul 2020.

Ba mai mult ca atât, facturile prezentate de către SRL „Itexim-Com” nu sunt

în limba de stat și nici nu au fost însoțite de traduceri, astfel încât conținutul

acestora să fie înțeles atât de participanții la dosar, cât și de către instanța de

judecată.

La fel, instanța de apel a lăsat fără apreciere argumentul că, în data de 11

noiembrie 2020, SRL „Itexim-Com” a încălcat direct norma art. 9 lit. g) din

Legea nr. 105 din 13 martie 2003, deoarece nu a ținut registrul de reclamații într-

un loc vizibil, a refuzat să-i prezinte registrul de reclamații și nu a înregistrat

reclamația sa în modul prevăzut de lege, ea fiind nevoită să înregistreze o

reclamație în formă liberă.

De asemenea, instanța de apel a ignorat argumentele Virginiei Ciobanu,

precum că, în raport cu dânsa, vânzătorul SRL „Itexim-Com” a încălcat și

prevederile art. 13 alin. (1), (2) lit. a) și lit. b), alin. (6) lit. a) și lit. g) din Legea

nr. 105 din 13 martie 2003, care interzic practicile comerciale incorecte.

În opinia recurentei, în speță, practica comercială incorectă din partea

SRL „Itexim-Com” s-a manifestat prin acțiunile înșelătoare ale reprezentanților

vânzătorului, care au determinat-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare,

deși, ea a solicitat vânzătorilor rezervarea produsului pentru a doua zi.

Prin referința depusă electronic la 31 octombrie 2022, intimata SRL „Itexim-

Com”, reprezentată de avocatul Constantin Bria, a solicitat declararea recursului

depus de Virginia Ciobanu împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel

Chișinău ca fiind inadmisibil, în temeiul art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă.

4

Prin referința depusă electronic la 01 noiembrie 2022 și la 09 noiembrie

2011 prin intermediul oficiului poștal, intervenientul accesoriu Inspectoratul de

Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor,

reprezentat de Olesea Grati, a solicitat admiterea recursului declarat de Virginia

Ciobanu, casarea deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 15 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul

art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 07 iunie 2022 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

5

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 07 iunie

„maria.poparcea@justice.md”, decizia motivată a instanței de apel a fost

notificată participanților la proces în mod electronic la 20 iulie 2022 (f.d. 174

verso).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 21 septembrie 2022.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

6

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Virginia Ciobanu, reprezentate de avocatul Mihail

Mișcoi, rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

7

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail

Mișcoi, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Virginia Ciobanu nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Virginia Ciobanu a avut posibilitatea de a

fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Virginia Ciobanu, reprezentată de avocatul Mihail Mișcoi,

împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

8

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Virginia Ciobanu, reprezentată

de avocatul Mihail Mișcoi, împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

9