2ra-1116/22 — repararea prejudiciului, încasarea venitului ratat si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-1116/22 — repararea prejudiciului, încasarea venitului ratat si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1116/22

2-19091047-01-2ra-12082022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – V. Gîrleanu

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru

ÎNCHEIERE

14 decembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Victoria Jereghi, Svetlana

Sotnicova și Boris Sotnicov, reprezentați de avocatul Roman Crivenco,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victoria

Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov împotriva Tamarei Jereghi,

Vioricăi Jereghi și Angelei Jereghi cu privire la repararea prejudiciului, încasarea

venitului ratat și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris

Sotnicov, fiind menținută hotărârea din 23 decembrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, prin care s-a respins acțiunea,

constată:

La 11 martie 2019, Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov,

reprezentați de avocatul Roman Crivenco, au depus cerere de chemare în judecată

împotriva Tamarei Jereghi, Vioricăi Jereghi și Angelei Jereghi cu privire la

repararea prejudiciului, încasarea venitului ratat și compensarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii au invocat că prin încheierea executorului judecătoresc

Iacob Miron din 15 decembrie 2011, Victoriei Jereghi i-au fost transmise în

proprietate cotele părți: XXX din bunul imobil cu numărul cadastral XXX și

XXX, situat în mun. Chișinău, str. XXX, ce aparțineau cu drept de proprietate

debitorilor Tamara Jereghi, Viorica Jereghi și Angela Jereghi.

Victoria Jereghi a menționat că, la 30 mai 2012, dreptul său de proprietate

asupra bunului a fost înregistrat la Registrul bunurilor imobile, iar la 10

decembrie 2014 a înstrăinat acest bun imobil lui Boris Sotnicov și Svetlanei

Sotnicova în temeiul contractului de schimb al imobilelor.

Reclamanții au notat că din data de 30 mai 2012 și până la 12 octombrie

2016, Tamara Jereghi, Viorica Jereghi și Angela Jereghi au ocupat abuziv și

ilegal aceste bunuri imobile.

1

Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov au relevat că,

evacuarea propriu-zisă a Tamarei Jereghi, Vioricăi Jereghi și Angelei Jereghi a

avut loc abia la 12 octombrie 2016, din motiv că fiecare încercare de transmitere

a bunului conform documentului executoriu se finaliza cu scandal din partea

debitorilor. Ulterior, Tamara Jereghi și Viorica Jereghi au depus două cereri prin

care au solicitat acordarea termenului pentru eliberarea benevolă a imobilului, dar

de facto prin aceste acțiuni au tergiversat procesul evacuării, fapt pentru ce au

fost întocmite procese-verbale.

Reclamanții au remarcat că, în toată această perioadă, Tamara Jereghi,

Viorica Jereghi și Angela Jereghi au folosit bunurile, au utilizat diferite servicii

comunale pentru care nu au efectuat plăti în modul corespunzător în sumă de

2 939 de lei, formată din impozitul pe bunurile imobile pentru anii 2014 și 2015

în sumă de 986,82 de lei, 55,29 de lei și 244,75 de lei, plata pentru energia

electrică în sumă de 737,20 de lei și pentru gaz natural în sumă de 617,53 de lei.

Conform cererii de chemare în judecată, se solicită încasarea de la Jereghi

Tamara, Jereghi Viorica și Jereghi Angela impozitul pe bunul imobil pe anul

2014.

De asemenea, Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov au

considerat că pârâtele le-au cauzat un prejudiciu, manifestat prin profitul

nerealizat în mărime de 50 de euro lunar pentru perioada 13 iulie 2013 – 12

octombrie 2016, ca urmare a ocupării ilegale și abuzive de către acestea a

imobilului, fapt ce a atras imposibilitatea de a-l da în locațiune.

Reclamanții Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov au

solicitat prin cererea de chemare în judecată încasarea din contul Tamarei

Jereghi, Vioricăi Jereghi și Angelei Jereghi a sumei de 2 939 de lei cu titlu de

reparare a prejudiciului material, a sumei de 1 950 de euro cu titlu de venit ratat

și compensarea cheltuielilor de judecată (vol. I, f.d. 34-37).

Prin hotărârea din 23 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins acțiunea depusă de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris

Sotnicov, ca fiind neîntemeiată.

S-a încasat în mod solidar de la Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris

Sotnicov în beneficiul Tamarei Jereghi cheltuielile pentru asistență juridică în

mărime de 500 de lei (vol. I, f.d. 173, 182-187).

La 09 ianuarie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul

de procedură civilă, Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov au

depus prin intermediul oficiului poștal cerere de apel împotriva hotărârii din 23

decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 177-179, 181).

Prin decizia din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov, fiind

menținută hotărârea din 23 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru (vol. II, f.d. 30, 31-39).

În consolidarea soluțiilor instanțele inferioare au reținut ca fiind

neîntemeiată pretenția cu privire la repararea prejudiciului sub formă de impozit

pe bunurile imobile pentru anii 2014 și 2015, or, prin prisma prevederilor art. 276

alin. (1) și art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, impozitul pe bunurile imobile

sunt achitate de către proprietarii bunurilor imobile. Potrivit materialelor cauzei,

până la 10 decembrie 2014, proprietarul bunului imobil era Victoria Jereghi, iar

2

de la 10 decembrie 2014 proprietari ai imobilului au devenit Svetlana Sotnicova

și Boris Sotnicov (vol. I, f.d. 18-21).

În privința capetelor de cereri cu privire la încasarea plății pentru energia

electrică în mărime de 737,20 lei și gaz natural în mărime de 617,53 lei,

instanțele inferioare au remarcat că, în susținerea acestor pretenții, reclamanții nu

au administrat probatoriu corespunzător care să demonstreze că aceste datorii au

fost acumulate de către pârâți până a fi evacuați din imobilul reclamanților.

Referitor la pretenția cu privire la încasarea venitului ratat în mărime de 50

de euro lunar pentru perioada 13 iulie 2013 – 12 octombrie 2016, instanțele

inferioare au notat că Victoria Jereghi a fost proprietarul bunului imobil până în

data 10 decembrie 2014, respectiv, aceasta nu poate pretinde că nu a realizat

careva profit în perioada 10 decembrie 2014 – 12 octombrie 2016.

În privința perioadei de până la 10 decembrie 2014, instanțele inferioare au

constatat că, deși, prin încheierea executorului judecătoresc Iacob Miron privind

transmiterea imobilelor în proprietatea creditorului Victoria Jereghi datează cu 15

decembrie 2011, intimatele au contestat actele executorului judecătoresc, inclusiv

și această încheiere.

Respectiv, Victoria Jereghi pretinde că nu a realizat un profit din darea în

locațiune a unui imobil, pentru perioada în care încheierea executorului

judecătoresc nu era definitivă.

La 29 iulie 2022, Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov,

reprezentați de avocatul Roman Crivenco, au declarat recurs împotriva deciziei

din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate

și a hotărârii din 23 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă acțiunea depusă de Victoria

Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov (vol. II, f.d. 42-46).

În motivarea recursului au invocat că instanța de apel eronat a ajuns la

concluzia netemeiniciei pretenției cu privire la repararea prejudiciului sub formă

de impozit pe bunurile imobile pentru anii 2014 și 2015, or, acest impozit a fost

achitat de către proprietarii imobilului, doar că aceștia nu au dispus efectiv de

acest bun. Prin urmare, pentru proprietari, achitarea plăților la buget cu titlu de

impozit, în situația în care au fost lipsiți de posesia și folosința bunului imobil, a

devenit inechitabilă.

În opinia recurenților, repararea acestei inechități, prin încasarea sumei

achitate cu titlu de impozit de la intimatele care au utilizat ilegal bunul, ar fi o

situație justă.

De asemenea, recurenții au considerat că instanțele inferioare au tras

concluzii greșite referitor la netemeinicia pretențiilor cu privire la repararea

prejudiciului cauzat prin neachitarea plăților pentru energia electrică și gaz

natural, or, faptul că aceste datorii au fost acumulate în perioada în care

intimatele au deținut posesia ilegală asupra imobilului se confirmă prin facturile

XXX, emise pentru perioada în care intimatele au locuit în imobil.

Cu atât mai mult că, potrivit actelor de control al echipamentului de

măsurare întocmite de SRL „Chișinău-Gaz” la 16 octombrie 2016 și la 09 august

2018, în actul întocmit la data de 16 octombrie 2016, indicațiile echipamentului

de măsurare la ziua controlului în ambele acte sunt indicate aceleași date – 3 293

m3, fapt ce exclude orice dubii în privința faptului că gazele naturale au fost

consumate după evacuarea intimatelor din imobil.

3

Recurenții au relevat că instanțele inferioare neîntemeiat au respins

solicitarea de numire a expertizei necesare pentru demonstrarea mărimii venitului

ratat, dar nici nu au oferit apreciere răspunsul din 26 septembrie 2019 eliberat de

Bursa imobiliară „Lara”, în care sunt prevăzute limitele minime și maxime.

La 12 august 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatelor copia recursului declarat de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și

Boris Sotnicov împotriva deciziei din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

explicându-le dreptul de a depune referințe asupra acestuia (vol. I, f.d. 50). Însă,

acestea nu au făcut uz de dreptul lor procedural și nu au depus referințe în care

să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 14 aprilie 2022

a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

4

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 14 aprilie

„victoria.tintari@justice.md”, decizia motivată a instanței de apel a fost notificată

participanților la proces în mod electronic la 20 iunie 2022 (vol. II, f.d. 40).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 01 august 2022.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov

rezultă că acestea nu au evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

6

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris

Sotnicov nu au invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Victoria Jereghi, Svetlana

Sotnicova și Boris Sotnicov nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și

Boris Sotnicov au avut posibilitatea de a fi auziți de o instanță de fond și de o

instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25

octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auziți combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Victoria Jereghi, Svetlana Sotnicova și Boris Sotnicov

7

împotriva deciziei din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Victoria Jereghi, Svetlana

Sotnicova și Boris Sotnicov, reprezentați de avocatul Roman Crivenco, împotriva

deciziei din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

8