KOCOT v. POLAND

Publicat: 20 iunie 2022 SECȚIUNEA 1 Cereri nr. 55273/21 și 55562/21 Wojciech KOCOT împotriva Poloniei și Aleksander KAPPES împotriva Poloniei introduse la 5 noiembrie 2021 și, respectiv, la 5 noiembrie 2021 comunicate la 1 iunie 2022 CU PRIVIRE LA LUMEA DE JOS Solicitările se referă la tăcerea reținută timp de aproape patru ani de către președintele Republicii cu privire la invitația adresată de Consiliul Național al Magistraturii (inclusiv CNM) de a numi reclamanții în funcție de funcția de judecător la Curtea Supremă [1] Reclamanții sunt profesori ai universităților, specialiști în drept civil, comercial și, respectiv, privat internațional comparat. După trecerea lor de succes de la examinarea de acces la magistratură reclamanții s-au dedicat fiecare exercitării ocupațiilor lor respective de avocat și de consiliere juridică.

La o dată care nu a fost precizată în 2017, au apărut în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene avize de vacantă la cele două posturi de judecător din camera civilă a Curții Supreme. Tot în același an, reclamanții și-au prezentat candidaturile respective la posturile vacante în cauză. Printr-o rezoluție din 26 februarie 2018, CNM a prezentat candidaturile părților interesate președintelui Republicii pentru numire. În iulie și noiembrie 2020, recurentul Kocot l-a invitat pe președintele Republicii pe site-ul său de informare cu privire la rezultatul cererii sale. Ca răspuns, acesta a fost informat de cancelarie că candidatura sa era în curs de examinare. În ianuarie 2021, reclamantul Kocot și-a reînnoit în zadar invitația cu privire la acest aspect.

Invocând art. 8 din convenție, reclamanții se plâng că tăcerea reținută timp de aproape patru ani de președintele Republicii cu privire la invitația CNM de a-i numi la posturile de judecători la Curtea Supremă încalcă dreptul acestora la respectarea vieții lor private. Citând, în esență, articolele 6 și 13 din convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, de lipsa unei căi de atac prin care ar fi putut să își prezinte situațiile respective pentru examinare în fața organismelor naționale competente. Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], nr 63235/00, CEDH 2007-II și Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, CEDH 2016) În În acest sens, tăcerea ținută timp de aproape patru ani de președintele Republicii asupra invitațiilor CNM de a numi reclamanții la funcțiile de judecător la Curtea Supremă a constituit o interferență în dreptul celor interesați de respectarea vieții lor private, în sensul art. 8 din Convenție?

În acest sens, ar fi îndeplinit această interferență cerințele acestei dispoziții a Convenției? Reclamanții au avut la dispoziție, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o cale de atac internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut să își prezinte plângerile autorităților naționale competente [1] Prezentele formulare sunt similare cu cele prevăzute la art. 13 din convenție? Sobczyńska și alții, cum ar fi Polonia, 62765/14, comunicate în mai 2020

Publié le 20 juin 2022

PREMIÈRE SECTION

Requêtes n os 55273/21 et 55562/21 Wojciech KOCOT contre la Pologne et Aleksander KAPPES contre la Pologne introduites respectivement le 5 novembre 2021 et le 5 novembre 2021 communiquées le 1er juin 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requêtes concernent le silence gardé pendant presque quatre ans par le président de la République sur les invitations de la part du Conseil national de la magistrature (« le CNM ») de nommer les requérants aux postes de juge à la Cour suprême. [1] Les requérants sont tous deux professeurs des universités, spécialistes en droit civil, commercial et privé international comparé, respectivement. Après leurs passages réussis de l’examen d’accès à la magistrature les requérants se sont chacun consacré à l’exercice de leurs métiers respectifs d’avocat et de conseil juridique. À une date non précisée en 2017, parut dans le Journal officiel l’avis de vacance aux deux postes de juge à la chambre civile de la Cour suprême.

Toujours au cours de la même année, les requérants présentèrent leurs candidatures respectives aux postes vacants en question. Par une résolution du 26 février 2018, le CNM présenta les candidatures des intéressés au président de la République, pour nomination. En juillet et novembre 2020, le requérant Kocot invita le président de la République à l’informer de la suite donnée à sa candidature. En réponse, il fut informé par la chancellerie que sa candidature était en cours d’examen. En janvier 2021, le requérant Kocot renouvela en vain son invitation sur ce point. Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent que le silence gardé pendant presque quatre ans par le président de la République sur les invitations du CNM de les nommer aux postes de juges à la Cour suprême porte atteinte à leur droit au respect de leur vie privée.

Citant en substance les articles 6 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent en outre de l’absence d’un recours au moyen duquel ils auraient pu soumettre leurs situations respectives décrites-ci pour examen aux instances nationales compétentes.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 de la Convention dans son volet « civil » s’applique-t-il en l’espèce ? (arrêts Vilho Eskelinen et autres c. Finlande [GC], n o 63235/00, CEDH 2007-II et Baka c. Hongrie [GC], n o 20261/12, CEDH 2016) 2. Dans l’affirmative, les requérants ont-ils eu accès à un « tribunal » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention ? 3. L’article 8 de la Convention s’applique-t-il aux doléances formulées par les requérants ? (arrêt Denisov c. Ukraine [GC], n o 76639/11, 25 septembre 2018) 4. Dans l’affirmative, le silence gardé pendant presque quatre ans par le président de la République sur les invitations du CNM de nommer les requérants aux postes de juge à la Cour suprême a-t-il constitué une ingérence dans le droit des intéressés au respect de leurs vies privées, au sens de l’article 8 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette ingérence répondait-elle aux exigences de cette disposition de la Convention ? 5. Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif par le biais duquel ils auraient pu soumettre leurs doléances aux instances nationales compétentes ? [1] Les présentes requêtes sont similaires à celle : Sobczyńska et autres c. Pologne, n° 62765/14, communiquée en mai 2020