3ra-1076/22 — anularea actului administrativ

3ra-1076/22 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-1076/22

2-21027356-01-3ra-13102022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: O. Melniciuc)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

16 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Consiliul pentru Prevenirea

și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Consiliului

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, terți

Penitenciarul nr. 6 – Soroca și Pavel Omelicenco cu privire la anularea actului

administrativ individual defavorabil,

împotriva deciziei din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost casată integral hotărârea din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani și emisă o nouă decizie,

c o n s t a t ă :

La data de 22 februarie 2021, prin intermediul poștei electronice,

Administrația Națională a Penitenciarelor a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității cu privire la anularea deciziei Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta Administrația

Națională a Penitenciarelor a relatat că, decizia Consiliului pentru Prevenirea și

Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021

este neîntemeiată și pasibilă anulării pe motiv că, potrivit art. 207 din Codul de

1

executare și pct. 436 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, deținutul este în drept să

profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-și exprime liber

convingerile religioase și să acționeze în conformitate cu ele, inclusiv să se

alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată. Or, art. 207

alin. (1) din Codul de executare, prevede că, condamnatului îi este garantată

libertatea conștiinței și libertatea confesională. El este în drept să profeseze orice

religie, să nu profeseze nici o religie, să-și exprime liber convingerile religioase și

să acționeze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în

conformitate cu religia profesată, în condițiile prevăzute de prezentul cod și de

Statutul executării pedepsei de către condamnați. Realizarea dreptului la libertatea

conștiinței și libertatea confesională nu trebuie să contravină ordinii interioare a

penitenciarului, nici să lezeze drepturile și libertățile altor persoane. În

penitenciare, condamnaților li se permite să participe la oficierea serviciilor divine

și ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau literatură de cult. În acest

scop, administrația penitenciarului pune la dispoziție încăperi speciale.

Reclamanta a menționat că potrivit prevederilor pct. 439 și 440 din Statutul

executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 583 din 26 mai 2006, administrația penitenciarului, în măsura posibilităților,

pune la dispoziția deținuților încăperi speciale și creează condițiile necesare pentru

întrevederile cu clericii și desfășurarea ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepția

spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezența personalului penitenciar.

În acest sens reclamanta a specificat că, Penitenciarul nr. 6 – Soroca, pentru

asigurarea drepturilor deținuților prevăzute în art. 207 din Codul de executare și

pct. 436, 439 și 440 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, precum și pentru exercitarea

serviciilor divine și ritualurilor religioase, de către deținuții aflați în loc de

securitate conform prevederilor art. 206 din Codul de executare, a fost amenajat un

spațiu special cu obiecte de cult, unde deținuții respectivi își pot exercita dreptul la

libertatea confesională și de a folosi obiecte de cult.

De asemenea reclamanta a relevat că, în cadrul Penitenciarului nr. 6 –

Soroca activează un preot capelan, responsabil pentru educația moral-spirituală a

condamnaților, care vizitează la sărbători religioase și/sau la solicitare, inclusiv și

condamnații în privința cărora sunt aplicate prevederile art. 206 din Codul de

executare și petrece ritualele ce se impun reieșind din specificul sărbătorii

respective. Or, în cazul în care condamnatul dorește să discute cu preotul capelan

sau cu alt reprezentant al confesiei, care activează pe teritoriul penitenciarului,

acesta înaintează cerere corespunzătoare către administrația penitenciarului, care

ulterior se transmite către reprezentantul confesiei solicitate.

Reclamanta a notat că, la cererea scrisă a condamnatului Pavel Omelicenco,

în privința acestuia au fost aplicate prevederile art. 206 din Codul de executare,

care prevede anumite măsuri de asigurare a securității personale a condamnatului,

prin izolarea lor de restul condamnaților care pun în pericol viața și/sau sănătatea

acestuia. Or, art. 206 alin. (3) din Codul de executare, prevede că, administrația

penitenciarului întreprinde măsurile de rigoare în vederea înlăturării pericolului

2

pentru securitatea personală a condamnatului. Măsurile respective vor fi menținute

atâta timp cât o cere scopul acestora.

Reclamanta a relatat că, în motivarea cererii, condamnatul a menționat că

se află în situație de conflict cu alți condamnați din cadrul penitenciarului. Astfel,

în temeiul cererii depuse și prevederilor pct. 133 din Statutul executării pedepsei

de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006,

pentru asigurarea securității personale a deținutului, administrația penitenciarului a

dispus măsuri de izolare de alți deținuți, utilizând în acest scop celula nr. 4 din

sectorul 12. Celula respectivă corespunde tuturor cerințelor pentru detenția

persoanelor, fiind amenajată cu inventarul și mobilierul necesar.

Cu referire la concluziile Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității privind pretinsă discriminare a deținutului

Pavel Omelicenco, reclamanta a comunicat că, din conținutul plângerii adresate

Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

petentul și-a exprimat nemulțumirea referitor la refuzul administrației

penitenciarului de a-l escorta în afară sectorului în care se deținea și anume

escortarea pe teritoriul penitenciarului către biserica din cadrul penitenciarului. Or,

escortarea petentului în afara sectorului în care se deținea, către biserică, ar

presupune contactul lui cu sursele de pericol invocate în cererea de asigurare a

securității și, având în vedere testul proporționalității, se consideră disproporționat

riscul de a permite condamnatului de a avea acces în încăperi în care personalul

penitenciar nu-i poate garanta securitatea personală, având în vedere că zona

locativă cuprinde aproximativ 300 de persoane. Or, în aceste condiții, personalul

penitenciar nu va avea capacitatea de a reacționa prompt.

În acest context, reclamanta a afirmat că, deținutul, Pavel Omelicenco, în

perioada detenției sale în Penitenciarul nr. 6 – Soroca, fiind plasat în sectorul nr.

12, avea dreptul și posibilitatea de a participa la oficierea serviciilor divine și

ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau literatură de cult în încăperea

special amenajată în acest sens, în interiorul sectorului de deținere, deoarece

escortarea în zona locativă comună constituie pericol eminent pentru viață și

sănătatea acestuia, de vreme ce s-a adresat cu cerere în ordinea art. 206 din Codul

de executare.

Cu referire la concluziile Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității privind faptul că administrația

Penitenciarului nr. 6 – Soroca, urma să aplice unele măsuri alternative și anume de

informare a deținuților prin intermediul radioului, audio/video sau prin conexiuni

la internet, reclamanta a comunicat că, Penitenciarul nr. 6 – Soroca, în încăperea

respectivă care a fost amenajată pentru posibilitatea de a realiza dreptul la

participarea la oficierea serviciilor divine și ritualurilor religioase, a instalat un

televizor pentru aplicarea diferitor informații și programelor/posturilor cu

specificul religios.

Totodată, reclamanta a relatat că, deținuții posedă radiouri personale, pe

care le pot utiliza după necesități inclusiv și ascultarea programelor religioase. Iar

astfel, la examinarea petiției și materialelor pe cauza dată, Consiliul pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, eronat a

3

concluzionat despre existența elementelor unui tratament discriminatoriu. Or, în

sensul prevederilor Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității,

recunoașterea unei situații ca fiind discriminatorie presupune întrunirea

următoarelor elemente: tratamentul mai puțin favorabil în exercitarea unui drept

recunoscut de lege, aplicat în comparație cu alte persoane sau grup de persoane,

aflate în situații comparabile, în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive.

Prin urmare, reclamanta a menționat că, situația deținuților în privința

cărora sunt aplicate prevederile art. 206 din Codul de executare și plasați pentru

executarea pedepsei în sector corespunzător al penitenciarului, nu presupune

tratament diferențiat invocat de către Pavel Omelicenco și menținut de Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. Or, reieșind

din alegațiile petentului, nu se constată vreun element enumerat supra, care este

necesar pentru a fi considerat comportament discriminatoriu. Iar, faptul că

deținutul, Pavel Omelicenco a fost plasat în sectorul nr. 12, nu servește temei pentru

concluzionarea că acesta este supus discriminării în comparație cu cei deținuții în

alte sectoare de detenție, de vreme ce plasarea lui în sectorul respectiv a avut loc la

cererea acestuia.

Astfel, reclamanta a indicat că, deținutului Pavel Omelicenco i-au fost

aplicate prevederile art. 206 din Codul de executare, fapt ce nu servește temei

pentru concluzionarea că acesta este supus discriminării. Or, Pavel Omelicenco are

obligații și drepturi similare obligațiilor și drepturilor ca și toți condamnați din

Penitenciarul nr. 6 – Soroca, care sunt reglementate de acte normative enunțate

supra.

Reclamanta a subliniat că, la caz, diferența dintre tratament față de o

persoană sau un grup de persoane, devine discriminatorie când se face distincție

între situații comparabile. Situația petentului nu este diferențiată de situația

celorlalți deținuți, or, acesta avea posibilitatea de a realiza dreptul la participarea la

oficierea serviciilor divine și ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau

literatură de cult în încăperea special amenajată în acest sens.

Mai mult, reclamanta a invocat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului, discriminarea în sensul art. 14, se produce în cazul în care

există un tratament diferit al persoanelor în situații similare sau relevante în mod

similar și această diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și

rezonabilă.

Prin urmare, reclamanta a considerat că, existența unor diferențe de

tratament, atât timp cât acestea urmăresc un scop legitim și respectă o relație

rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, nu poate

fi interpretată drept discriminare în exercitarea drepturilor, iar prevederile legale

care reglementează cadrul normativ de aplicare a prevederilor art. 206 din Codul

de executare, care prevede anumite măsuri de asigurare a securității personale a

condamnatului, respectă aceste exigențe.

De asemenea, reclamanta a reținut că, invocarea unui tratament diferențiat

nu poate fi explicată prin caracteristici individuale, or, este necesar a fi luat în

considerare caracterul proporțional al acestei măsuri. Iar, un tratament diferențiat

4

este discriminatoriu doar în cazul în care acesta nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă.

Astfel, reclamanta a comunicat că, reglementarea unor particularități

specifice sau limitări în exercitarea drepturilor persoanelor aflate în detenție, în

funcție de statutul procesul al acestora, rezultă din necesitatea asigurării securității

personale și cele ce țin de executarea pedepsei. Iar în circumstanțele descrise supra,

constatările Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității, în felul în care au fost formulate în decizia nr. 232/20, sunt în contradicție

cu circumstanțele de fapt și de drept a cauzei, or, cum a fost menționat, condiții

pentru exercitarea drepturilor prevăzute la art. 207 din Codul de executare și pct.

436, 439 și 440 din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006, au fost create, inclusiv prin

amenajarea și dotarea încăperii respective.

În acest context, reclamanta a susținut că, nu este întemeiată recomandarea

formulată de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității în pct. 2 din decizia contestată, potrivit căreia administrația

Penitenciarului nr. 6 – Soroca urmează să întreprindă măsuri de susținere a

alternativelor puse în aplicare destinate acomodării rezonabile a convingerilor

religioase a deținuților aflați sub protecția statului conform art. 206 din Codul de

executare, atât pentru creștini ortodocși, cât și pentru condamnații de alte

confesiuni, în funcție de necesitățile particulare ale acestora, inclusiv prin aplicarea

tehnologiilor digitale. Or, argumentele prezentate supra și anume faptul că,

Penitenciarul nr. 6 – Soroca a asigurat exercitarea drepturilor persoanelor aflate în

detenție, care se realizează în condițiile expres prevăzute de legislația execuțional

penală.

Prin urmare, reclamanta a subliniat că, nu există un tratament

discriminatoriu față de petentul Pavel Omelicenco în raport cu alții deținuți, la

exercitarea dreptului la libertatea confesională și de a folosi obiecte de cult. Iar din

aceste motive, consideră că, decizia nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021, emisă în

temeiul petiției adresate de Pavel Omelicenco privind pretinsa discriminare în

realizarea dreptului la libertatea confesională și de a folosi obiecte de cult, este

neîntemeiată și ilegală, urmând a fi anulată.

Prin încheierea din 24 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani, s-a atras în proces în calitate de terți, Penitenciarul nr. 6 – Soroca și Pavel

Omelicenco (f.d. 2).

Prin hotărârea din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a

fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de Administrația Națională a

Penitenciarelor împotriva Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității, terți Penitenciarul nr. 6 – Soroca și Pavel

Omelicenco. S-a anulat decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021 (f.d. 42, 52-

63).

Prin încheierea din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani, s-a corectat greșeala admisă în dispozitivul hotărârii din 30 iulie 2021 a

5

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin înlocuirea sintagmei: ședință de

judecată închisă, cu sintagma: ședință de judecată publică (f.d. 66).

La data de 03 august 2021, prin intermediul poștei electronice și la data de

04 august 2021, prin intermediul oficiului poștal, Consiliul pentru Prevenirea și

Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a depus apel împotriva hotărârii

din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea

cererii de apel, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi

decizii privind respingerea cererii de chemare în judecată depuse de Administrația

Națională a Penitenciarelor (f.d. 49, 50).

Hotărârea motivată din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani a fost notificată Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării

și Asigurarea Egalității la data de 02 noiembrie 2021, prin intermediul oficiului

poștal, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție nr. DS8005547865AS, anexat la

actele cauzei (f.d. 70).

La data de 01 decembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a prezentat

motivarea apelului împotriva hotărârii din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Râșcani (f.d. 74-75).

Astfel, instanța de apel întemeiat a considerat ca fiind depus în termen

apelul Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității împotriva hotărârii din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani.

Prin decizia din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost casată integral

hotărârea din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și încheierea

din 05 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, privind corectarea

erorii, emise în cauza de contencios administrativ la acțiunea înaintată de către

Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Consiliului pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, terți Penitenciarul nr. 6 – Soroca

și Pavel Omelicenco cu privire la anularea actului administrativ individual

defavorabil. S-a emis o nouă decizie prin care a fost admisă cererea de chemare în

judecată depusă de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Consiliului

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, terți

Penitenciarul nr. 6 – Soroca și Pavel Omelicenco privind anularea actului

administrativ individual defavorabil. S-a anulat decizia Consiliului pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității din 11 ianuarie

2021, emisă în cauza nr. 232/20 (f.d. 94-95, 96-113).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a relevat că Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, neîntemeiat

prin decizia emisă la 11 ianuarie 2021, în cauza nr. 232/20, a stabilit că, faptele

examinate constituie discriminare în formă de refuz în acomodarea rezonabilă a

convingerilor religioase în partea ce ține de manifestarea religiei în februarie-

noiembrie 2020. Motiv din care a recomandat administrației Penitenciarului nr. 6

– Soroca, să întreprindă măsuri de susținere a alternativelor puse în aplicare

destinate acomodării rezonabile a convingerilor religioase a deținuților aflați sub

protecția statului conform art. 206 din Codul de executare, atât pentru creștini

6

ortodocși, cât și pentru condamnați de alte confesiuni, în dependență de necesitățile

particulare ale acestora, inclusiv prin aplicarea tehnologiilor digitale, precum și

Administrației Naționale a Penitenciarelor recomandând de a atenționa

administrația penitenciarelor despre obligația lor de acomodarea rezonabilă, prin

diferite măsuri/mecanisme de adaptare ținând cont de specificul cazurilor, la

necesitățile religioase ale condamnaților.

Instanța de apel a menționat că, prin notificarea nr. 1/3-4115 din

09 decembrie 2020, Administrația Națională a Penitenciarelor, a comunicat

Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

că, în cadrul Penitenciarului nr. 6 – Soroca, activează preot capelan, responsabil

pentru educația moral-spirituală a condamnaților, care vizitează la sărbători

religioase și/sau la solicitare, condamnații în privința cărora sunt aplicate

prevederile art. 206 din Codul de executare, ce prevede anumite măsuri de asigurare

a securității personale a condamnatului, prin izolarea de restul condamnaților, care

pun în pericol viața și/sau sănătatea acestuia, și petrece ritualele ce se impun

reieșind din specificul sărbătorii respective. Or, în cazul în care condamnatul

dorește să discute cu preotul capelan sau cu alt reprezentant al confesiei care

activează pe teritoriul penitenciarului, acesta înaintează cerere corespunzătoare

către administrația penitenciarului, care ulterior se transmite către reprezentantul

confesiei solicitate. Iar biserica care activează în cadrul Penitenciarului nr. 6 –

Soroca, este amplasată în zona locativă nr. 2, în sediul căreia au acces toți

condamnați care își exprimă astfel de solicitări (f.d. 33-35, Dosar administrativ).

Cu referire la concluziile Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității, la pretinsa discriminare a deținutului, Pavel

Omelicenco, instanța de apel a notat că, din conținutul plângerii adresate

Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

petentul își exprimă nemulțumirea referitor la refuzul administrației penitenciarului

de a-l escorta pe acesta în afara sectorului în care se deține și anume escortarea pe

teritoriul penitenciarului către biserica din cadrul penitenciarului. Iar, escortarea

petentului în afara sectorului în care se deținea, către biserică, ar presupune

contactul lui cu sursele de pericol invocate în cererea de asigurare a securității și,

având în vedere testul proporționalității, se consideră disproporțional riscul de a

permite condamnatului de a avea acces în încăperi în care personalul

penitenciarului nu-i poate garanta securitatea personală. Or, deținutul Pavel

Omelicenco, în perioada deținerii sale în Penitenciarul nr. 6 – Soroca, avea

posibilitatea de a participa la oficierea serviciilor divine și ritualurilor religioase, să

se folosească de obiecte sau literatura de cult în încăperea special amenajată în acest

sens, în interiorul sectorului de deținere, deoarece escortarea în zona locativă

comună constituie pericol pentru viață și sănătatea acestuia.

Referitor la concluziile Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității privind faptul că, administrația

Penitenciarului nr. 6 – Soroca, urma să aplice unele măsuri alternative și anume de

informare a deținuților prin intermediul radioului, audio/video sau prin conexiuni

la internet, instanța de apel a indicat că, Penitenciarul nr. 6 – Soroca, în încăperea

respectivă care a fost amenajată pentru posibilitatea de a realiza dreptul la

7

participarea la oficierea serviciilor divine și ritualurilor religioase, a instalat un

televizor pentru aplicarea diferitor informații și programelor/posturilor cu

specificul religios (f.d. 15).

În acest context, instanța de apel a specificat că la examinarea petiției și

materialelor pe cauza dată, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării

și Asigurarea Egalității, eronat a concluzionat existența elementelor unui tratament

discriminatoriu. Or, în sensul prevederilor Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire

la asigurarea egalității, recunoașterea unei situații ca fiind discriminatorie

presupune întrunirea următoarelor elemente: tratamentul mai puțin favorabil în

exercitarea unui drept recunoscut de lege; aplicat în comparație cu alte persoane

sau grup de persoane; aflate în situații comparabile; în baza oricăruia dintre

criteriile prohibitive. Iar astfel, reieșind din alegațiile petentului, Pavel Omelicenco,

nu se constată vreun element enumerat, care este necesar pentru a fi considerat

comportament discriminatoriu.

Instanța de apel a menționat că, diferențe dintre tratament față de o

persoană, sau un grup de persoane, devine discriminatorii când se face distincție

între situații comparabile. Însă, situația petentului, Pavel Omelicenco, soluționată

de către Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității prin decizia nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021, nu este diferențiată de

situația celorlalți deținuți, or, Pavel Omelicenco, avea posibilitatea de a realiza

dreptul la participarea la oficierea serviciilor divine și ritualurilor religioase, să se

folosească de obiecte sau literatura de culț în încăperea special amenajată în acest

sens.

Astfel, instanța de apel a conchis că, în speță, autoritatea publică a respectat

procedura legală de emitere a actului administrativ, însă emiterea actului

administrativ în lipsa faptei, denotă ilegalitatea lui în fond, motiv din care, în

conformitate cu art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, care prevede că,

examinând acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată în

baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul administrativ

individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii prealabile, dacă

acestea sânt ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în drepturile sale, a anulat

decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea

Egalității nr. 232/20 din 11 ianuarie 2021.

La data de 19 mai 2022, prin intermediul poștei electronice, Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a depus

recurs împotriva deciziei din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii privind respingerea integrală

a cererii de chemare în judecată depuse de Administrația Națională a

Penitenciarelor (f.d. 118). Iar, la data de 09 septembrie 2022, prin intermediul

oficiului poștal, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și

Asigurarea Egalității a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 11 mai

2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 124-126).

În motivarea recursului, recurentul Consiliul pentru Prevenirea și

Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a invocat că instanța de apel în

8

mod eronat a anulat decizia nr. 232/20 la 11 ianuarie 2021, dat fiind faptul că

recomandarea din pct. 2 din dispozitivul deciziei contestate era adresată

Penitenciarului nr. 6 – Soroca, dar nu Administrației Naționale a Penitenciarilor,

astfel nefiindu-i acesteia lezat nici un drept.

Referitor la argumentul instanței de apel privind aplicarea eronată a

elementelor unui tratament discriminatoriu, recurentul a menționat că

discriminarea poate îmbrăca mai multe forme în sensul Legii nr. 121 din 25 mai

2012 cu privire la asigurarea egalității, și nu doar cea a discriminării directe

evidențiată de Curtea de Apel Chișinău, prin cele patru elemente constitutive.

Astfel, Legea nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității pe lângă

discriminarea directă, reglementează mai multe situații care constituie

discriminare, precum hărțuirea, instigarea la discriminare, discriminarea prin

asociere, victimizarea, refuzul în acomodare rezonabilă, fiecare dintre acestea se

caracterizează prin elemente distincte. Prin urmare, analizând natura alegațiilor

expuse în plângere, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și

Asigurarea Egalității le-a expus examinării prin prisma elementelor constitutive ale

acomodării rezonabile.

Recurentul a indicat că, pentru a institui prezumția refuzului în acomodare

rezonabilă, petiționarul urma să prezinte fapte care să caracterizeze cumulativ

următoarele elemente: orice modificare sau adaptare necesară și adecvată; care nu

impune o sarcină disproporționată sau nejustificată; necesară într-un caz particular

pentru a asigura unei persoane exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale

în condiții de egalitate cu ceilalți.

Recurentul a susținut că, suplimentar de către Consiliul pentru Prevenirea

și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității s-a constatat că prezumția

refuzului în acomodare rezonabilă a fost instituită. Astfel, Consiliul pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a reținut că

persoanele deținute în condiții speciale pentru motive de securitate personală,

inclusiv petiționarul, nu au acces la biserică și serviciile religioase disponibile în

penitenciar, în condiții de egalitate, precum ceilalți condamnați. Condamnaților,

care se dețin separat în scopul asigurării securității personale, nu li se permite

accesul la biserica amenajată în incinta penitenciarului. Solicitarea petiționarului

de a merge la biserică a fost refuzată și alternativele pentru manifestarea religiei nu

au fost oferite. La acest argument al instanței de apel, Consiliul ține să atragă atenția

Curții Supreme de Justiție la pct. 5.3-5.12 din decizia emisă pe cauza nr. 232/20

din 11 ianuarie 2021, în care au fost elucidate pe deplin elementele de bază pentru

existența unui fapt de discriminare.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții

de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Iar, conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța

de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

9

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 11 mai

2022.

Dispozitivul deciziei nominalizate a fost notificat Consiliului pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității prin intermediul

poștei electronice la data de 13 mai 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poștă

electronică, anexat la actele cauzei (f.d. 115).

La data de 19 mai 2022, prin intermediul poștei electronice, Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a depus

recurs împotriva deciziei din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii privind respingerea integrală

a cererii de chemare în judecată depuse de Administrația Națională a

Penitenciarelor (f.d. 118).

Decizia motivată din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată

Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității

la data de 11 august 2022, prin intermediul poștei electronice, fapt confirmat prin

extrasul din poșta electronică, anexat la actele cauzei (f.d. 120).

La data de 09 septembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Consiliul

pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a prezentat

motivarea recursului împotriva deciziei din 11 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău

(f.d. 124-126).

Astfel, recursul depus de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității împotriva deciziei din 11 mai 2022 a Curții

de Apel Chișinău, este în termen.

La data de 13 octombrie 2022, prin intermediul oficiului poștal și prin

intermediul poștei electronice, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarului nr. 6 – Soroca și lui

Pavel Omelicenco copia recursului depus de Consiliul pentru Prevenirea și

Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității împotriva deciziei din 11 mai

2022 a Curții de Apel Chișinău, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii

referinței (f.d. 130-132).

Deși, la data de 13 octombrie 2022 Administrația Națională a

Penitenciarelor și Penitenciarul nr. 6 – Soroca au recepționat copia recursului depus

de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității,

aceștia nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referințe

(f.d. 130-132, 133).

Examinând admisibilitatea recursului depus de Consiliul pentru Prevenirea

și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității în raport cu actele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că, recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele

motive.

10

Conform art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu art. 246

alin. (2) din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în

același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de

recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință

nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de

5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține, că Codul administrativ dezvoltă

nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe

care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea

recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței

judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă

a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea

oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate

și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder vs Regatul

11

Unit, §38; Stanev vs Bulgaria (MC), §230]. Acesta este în special cazul condițiilor

de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare

din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere [Luordo vs Italia, §85]. Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi

mai stricte decât pentru un apel [Levages Prestations Services vs Franța, §45].

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem [Botten vs

Norway, 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39]. La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 [a se vedea Helmers vs Suedia, 09 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A].

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea

Discriminării și Asigurarea Egalității.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării

și Asigurarea Egalității se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

12