3r-233/22 — cu privire la contestarea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la contestarea actelor administrative
- Temei legal
- depunerea recursului împotriva încheierii judecătoreşti
3r-233/22 — cu privire la contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 3r-233/22 2-20076402-01-3r-22072022 Prima instanță: Judecătoria Cahul sediul central (jud. E. Bancov) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. V. Movilă, S. Pilipenco, E. Dvurecenschii) DECIZIE 21 septembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Instrument Service” împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la contestarea actelor administrative împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost respinsă cererea Societății cu Răspundere Limitată „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău de repunere în termenul de depunere a apelului și declarat inadmisibil apelul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva hotărârii din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central, dat fiind faptul că apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit de art. 232 alin. (1) Cod administrativ și motivarea apelului nu a fost depusă constată: La 23 septembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Vitalie Pîslaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la contestarea actelor administrative.
A solicitat admiterea acțiunii și anularea deciziei nr. 646/19 și a procesului- verbal nr. 646/19 din 5 august 2019, întocmite de Biroul Vamal Sud. Prin hotărârea din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea. 1 La 28 februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central, solicitând repunerea în termenul de depunere a apelului, explicând că motivele și temeiurile de contestare a hotărârii primei instanțe vor fi aduse prezentate suplimentar, după familiarizarea cu materialele cauzei.
Prin încheierea din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău de repunere în termenul de depunere a apelului și declarat inadmisibil apelul depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva hotărârii din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central, dat fiind faptul că apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit de art. 232 alin. (1) Cod administrativ și motivarea apelului nu a fost depusă. La 4 iulie 2022, prin intermediul poștei electronice, SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău a depus recurs împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, solicitând admiterea acestuia, anularea încheierii recurate, cu remiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului a invocat că la data de 16 iunie 2022, a recepționat încheierea contestată a Curții de Apel Cahul, astfel încât termenul limită pentru depunerea cererii de recurs a expirat la 4 iulie 2022, dat fiind faptul că 2 iulie 2022 a fost zi de sâmbătă. Examinând recursul depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce succed. Prin prisma art. 191 alin. (5) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curții de apel.
Conform art. 241 alin. (1) Cod administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătorești se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizia prin care declară recursul inadmisibil.
Din materialele dosarului rezultă că la 28 februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central (f. d. 232 vol. I). 2 Cert este și faptul că prin încheierea din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău de repunere în termenul de depunere a apelului și declarat inadmisibil apelul depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva hotărârii din 11 mai 2021 a Judecătoriei Cahul sediul central, dat fiind faptul că apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit de art. 232 alin. (1) Cod administrativ și motivarea apelului nu a fost depusă (f. d. 13-19).
În speță, completul specializat pentru examinarea cauzelor de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră relevante dispozițiile art. 242 Cod administrativ, care stabilește că recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.
În circumstanțele descrise important este de notat că copia încheierii instanței de apel a fost expediată în adresa părților, inclusiv SRL „Instrument Service” și reprezentantului acesteia, avocatul Dorian Pîcălău, așa cum rezultă din dovezile de comunicare, care îndeplinesc condițiile de valabilitate prevăzute de art. 96 Cod administrativ, precum este scrisoarea de însoțire a Curții de Apel Cahul, anexată la materialele dosarului (f. d. 20 vol. II). Astfel, completul specializat pentru examinarea acțiunilor de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, la caz, Curtea de Apel Cahul și-a îndeplinit obligația pozitivă de notificare a actului judecătoresc.
În plus, potrivit avizului poștal de recepție, se confirmă faptul că, corespondența expediată de către instanța de apel a fost recepționată de către reprezentantul recurentei, avocatul Dorian Pîcălău la data de 15 iunie 2022 (f. d. 24 vol. II). Respectiv, în speță au relevanță prevederile art. 65 alin. (1) Cod administrativ, care indică expres că, culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.
Așadar, având în vedere cele expuse mai sus, se înțelege că termenul de 15 zile, prevăzut la art. 242 Cod administrativ, pentru prezentarea recursului motivat a început să curgă la data de 16 iunie 2022, ziua imediat următoare datei notificării deciziei motivate a instanței de apel și a expirat la data de 30 iunie 2022. La caz, prin prisma normei legale enunțate, se constată că recursul depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva încheierii din 8 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul, a fost depus doar la 4 iulie 3 2022, prin urmare, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 242 Cod administrativ.
Suplimentar, instanța de recurs mai relevă că informația cu privire la recepționarea încheierii din 8 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul de către avocatul Dorian Pîcălău la data de 15 iunie 2021, se confirmă inclusiv și prin accesarea paginii web oficiale a ÎS „Poșta Moldovei”, la compartimentul „Track & Trace”: https://www.posta.md/ro/track-trace/mailing/DS8006773348AS. Drept urmare, argumentul din cererea de recurs cu privire la faptul că reprezentantul recurentei a luat cunoștință de încheierea din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul numai la 16 iunie 2022, este unul pur declarativ și neprobat, fiind ușor combătut prin cele constatate mai sus de către instanța de recurs.
Mai mult decât atât, chiar și în cazul în care ar fi să admitem ab absurdo că copia încheierii contestate a fost recepționată de către reprezentantul SRL „Instrument Service”, avocatul Dorian Pîcălău, precum susține dânsul, la data de 16 iunie 2022, și în această situația recursul declarat ar fi fost unul tardiv, în condițiile în care termenul de 15 zile de depunere a recursului împotriva încheierii ar fi expirat la 1 iulie 2022. Pe cale de consecință, la caz, se stabilește lipsa de valorificare diligentă de către SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău a drepturilor sale procedurale, ceea ce a și generat omiterea termenului legal de depunere a recursului.
În circumstanțele descrise, completul specializat pentru examinarea acțiunilor de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău, la data de 4 iulie 2022, este în afara termenului legal. De altfel, se va nota că în virtutea principiului bunei-credințe, partea este obligată să respecte termenele prevăzute de lege și să acționeze în vederea protejării intereselor sale juridice, or termenul de depunere a recursului este considerat un termen imperativ, absolut și care nu poate fi tăgăduit, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Obligația respectivă derivă și din prevederile art. 24 alin. (1) Cod administrativ, potrivit căruia participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recurenta nu a prezentat instanței probe incontestabile ce ar demonstra imposibilitatea îndeplinirii actului procedural în 4 termenul prevăzut de lege și nu a depus în acest sens o cerere cu privire la repunerea recursului în termen, în sensul art. 65 Cod administrativ.
Astfel fiind, este notabil că certitudinea legală impusă regulilor procedurii de contencios administrativ, în calitate de condiție sine qua non a unui proces echitabil, vizează atât drepturile recurentului, cât și ale intimatului, astfel încât instanța de contencios administrativ, nefiind în drept de a substitui voința legislatorului materializată în conținutul normelor de procedură, în vederea exonerării recurentului de sancțiunile procedurale din motivul înțelegerii greșite de către acesta a efectelor legale. Imperioasă speței este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate.
Aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume, să garanteze securitatea juridică, fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu, care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu c. României, cauza Marckx c. Belgiei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Ponomaryov c. Ucrainei că, deși în speță nu este vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată și pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
În această ordine de idei, corelând circumstanțele faptice constatate și expuse mai sus cu normele legale citate, instanța de recurs concluzionează că la depunerea recursului împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău nu a respectat prevederile art. 242 Cod administrativ. Față de cele ce preced, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de SRL „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul.
5 În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se declară inadmisibil recursul depus de recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Instrument Service”, reprezentată de avocatul Dorian Pîcălău împotriva încheierii din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Cahul, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Instrument Service” împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la contestarea actelor administrative. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 6
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.