KÖYDEN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 52190/21 Murat KÖYDEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 iunie 2022 într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători, și din Hasan Bak reclamanta, născută în 1963 și rezidentă în Ankara, reprezentată de M.N. Eldem, avocat la Ankara, a sesizat Curtea la 15 octombrie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea se referă la acuzațiile de maltratare aplicate reclamantului de către forțele de ordine în timpul manifestării din 1 mai 2014, de la Ankara. Reclamantul invocă o încălcare a articolelor 3, 6 și 13 din convenție. EVALUAREA CURȚII Curtea va examina obiecțiunile reclamantului numai la unghiul articolului 3 din convenție (Radomilja și alții c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018, și Nasrettin Aslan și Zeki Aslan c. Turcia, n 17850/11, § 33, 30 august 2016). Prin Decizia din 19 aprilie 2021, Curtea Constituțională a respins argumentul reclamantului întemeiat pe tratamente abuzive pentru neobosirea căilor de atac interne. Aceasta a arătat că acțiunea în despăgubire introdusă de reclamant în fața instanțelor administrative din cauza afirmațiilor sale formulate la art. 3 din convenție nu constituie o cale de atac internă care trebuie epuizată. În plus, Comisia a remarcat că reclamantul nu a depus o plângere penală în acest sens în fața procurorului districtual competent, în conformitate cu legislația internă în vigoare. În ceea ce privește acuzațiile de maltratare aplicate unui reclamant de către forțele de ordine, în sensul articolului 3 din convenție, Curtea amintește jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia acțiunea în despăgubire care trebuie exercitată în fața instanțelor administrative și civile împotriva statului sau a forțelor de ordine nu constituie o cale de atac internă pentru astfel de obiecțiuni (a se vedea, printre altele, Sonkaya c. Turcia , nr. 11261/03, § 21, 12 februarie 2008, Faz Electroluxl Ahmet Tamer și alții c. Turcia , n 19028/02, § 75, 24 iulie 2007 și Mete și alții c. Turcia , n 294/08, § 96, 4 octombrie 2011). În plus, în ceea ce privește un mai mult de un .. .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În consecință, nu există motive sau argumente juridice pentru a se abate de la decizia Curții Constituționale. În lumina motivelor prezentate de Curtea Constituțională, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne efective disponibile. Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 30 iunie 2022. {semnătură_p_1} {semnătură_p_2} Hasan Bakko Lubarda (președintele)

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

52190/21

Murat KÖYDEN

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 7 juin 2022 en un comité composé de

:

Branko Lubarda,

président,

Jovan Ilievski,

Diana Sârcu,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier

de section

,

Vu

:

la requête n

o

52190/21 contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Murat Köyden («

le requérant

») né en 1963 et résidant à Ankara, représenté par M

e

M.N. Eldem, avocat à Ankara, a saisi la Cour le 15 octobre 2021

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

1.

La requête concerne des allégations de mauvais traitements infligés au requérant par les forces de l’ordre lors de la manifestation du 1

er

mai 2014, à Ankara.

2.

Le requérant allègue une violation des articles 3, 6 et 13 de la Convention.

APPRÉCIATION DE LA COUR

3.

La Cour examinera les griefs du requérant uniquement l’angle de l’article

3 de la Convention (

Radomilja et autres c. Croatie

[GC], n

os

37685/10 et 22768/12, § 126, 20 mars 2018, et

Nasrettin Aslan et Zeki Aslan

c. Turquie

, n

o

17850/11, § 33, 30 août 2016).

4.

Par décision du 19 avril 2021, la Cour constitutionnelle rejeta le grief du requérant tiré des mauvais traitements pour non-épuisement des voies de recours internes. Elle indiqua que l’action en dommages-intérêts intentée par le requérant devant les juridictions administratives en raison de ses allégations tirées de l’article 3 de la Convention ne constituait pas une voie de recours interne à épuiser. Elle nota en outre que le requérant n’avait pas déposé de plainte pénale à ce titre devant le procureur de la République compétent, conformément au droit interne en vigueur.

5.

Pour ce qui concernent des allégations de mauvais traitements infligés à un requérant par les forces de l’ordre, au sens de l’article 3 de la Convention, la Cour rappelle sa jurisprudence bien établie selon laquelle l’action en dommages-intérêts à exercer devant les juridictions administrative et civile contre l’État ou bien les forces de l’ordre ne constitue pas une voie de recours interne à épuiser pour de tels griefs (voir, parmi beaucoup d’autres,

Sonkaya c.

Turquie

, n

o

11261/03, § 21, 12 février 2008,

Fazıl Ahmet Tamer et autres c.

Turquie

, n

o

19028/02, § 75, 24 juillet 2007, et

Mete et autres c.

Turquie

, n

o

294/08, § 96, 4 octobre 2011).

6.

En outre, s’agissant d’un grief tiré de l’article 3 de la Convention, la Cour rappelle sa jurisprudence bien établie selon laquelle un requérant doit avoir déposé une plainte pénale devant le procureur de la République puis contester la décision rendue par celui-ci devant le tribunal correctionnel compétent

(voir, en particulier,

Nuray Șen c. Turquie

(déc.), n

o

41478/98, 30

avril 2002

ainsi que les références qui y sont citées). Il s’ensuit qu’il n’y a aucun motif ou argument juridiques pour se départir de la décision de la Cour constitutionnelle. Partant, à la lumière des motifs avancés par la Cour constitutionnelle, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes effectives disponibles.

7.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour,

à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 30 juin 2022.

{signature_p_1}

{signature_p_2}

Hasan Bakırcı

Branko Lubarda

Greffier

Président