3r-181/22 — anularea hotaririi

3r-181/22 — anularea hotaririi (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3r-181/22

2-22046874-01-3r-06062022

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

DECIZIE

3 august 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței,

judecătorul Iurie Bejenaru

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de Alexandr Stoianoglo, reprezentat de avocatul Iurie

Mărgineanu,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor privind contestarea

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-65/2022 din 24 martie 2022 cu privire

la examinarea adresării domnului Gheorghe Străisteanu vizând pretinsele acțiuni ilegale

comise de Procurorul General (suspendat de drept din funcție) Alexandr Stoianoglo,

împotriva încheierii din 12 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La data de 5 aprilie 2022, Alexandr Stoianoglo a depus prin prisma art. 191 alin. (3)

din Codul administrativ, în Curtea de Apel Chișinău cererea de chemare în judecată

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor privind contestarea hotărârii nr. 1-

65/2022 din 24 martie 2022 a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

examinarea adresării domnului Gheorghe Străisteanu vizând pretinsele acțiuni ilegale

comise de Procurorul General (suspendat de drept din funcție) Alexandr Stoianoglo.

Prin încheierea din 12 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, cererea de chemare în

judecată a fost declarată inadmisibilă.

Invocând ilegalitatea acestei încheieri, la 2 iunie 2022, Alexandr Stoianoglo,

reprezentat de avocatul Iurie Mărgineanu, a depus recurs, solicitând admiterea

recursului, anularea încheierii din 12 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea

cauzei la rejudecare în instanța de apel pentru examinarea în fond a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor

Codului administrativ, în sensul art. 17 din Codul administrativ.

În drept a invocat dispozițiile art. 5, art. 10, art. 17, art. 20, art. 39, art. 189 alin. (1)

și 206 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ.

1

În opinia recurentului, expresia „revendică încălcarea” din art. 189 alin. (1) din

Codul administrativ denotă doar o anumită posibilitate ca drepturile să fie vătămate.

Conform teoriei posibilităților reclamantul este îndreptățit să acționeze în judecată

dacă, conform prezentării întemeiate a faptelor, există cel puțin posibilitatea ca

drepturile sale subiective publice pot să fi fost încălcate. Aceeași concluzie rezultă

sistemic din imperativul normativ al art. 17 „se aduce atingere”, art. 20 „se încalcă” și

art. 39 din Codul administrativ „orice persoană care revendică un drept vătămat”.

A subliniat recurentul că, deși hotărârea Consiliului Superior аl Procurorilor este

lа hotar între dreptul administrativ, dreptul penal și procesual penal, nu este exclusă

natura acesteia de act administrativ individual care afectează direct drepturile sale,

întrucât Consiliul Superior al Procurorilor, ca și Consiliul Superior al Magistraturii, nu

se relaționează în realizarea sarcinilor și competențelor sale prin acte de procedură

penală. Or, textul art. 2 alin. (3) lit. b) Cod administrativ se referă la autoritățile publice

care acționează exclusiv ca organ de urmărire penală sau agenți constatatori,

efectuează acțiuni și acte de procedură penală și au dreptul de aplicare a normelor

dreptului procesual penal.

Supune criticii concluzia primei instanțe vizând natura de ordin penal a raporturilor

în care a acționat Consiliul Superior al Procurorilor, precum și neaplicarea la caz a

normelor ce instituie procedura administrativă, or, la momentul sesizării nu era inițiat

un proces penal și nici urmărire penală.

Prin urmare, art. 189 alin. (1) din Codul administrativ îi garantează dreptul de a

revendica încălcarea drepturilor sale prin activitatea administrativă a Consiliului

Superior al Procurorilor, deoarece prin hotărârea nr. 1-65/2022 din 24 martie 2022 s-a

admis o ingerință în dreptul său garantat de art. 17 alin. (13) din Legea cu privire la

procuratură nr. 3/2016, și anume dreptul la un mandat neîntrerupt de 7 ani și drepturile

oferite prin garanțiile funcției.

Așa, Curtea de Apel Chișinău, aplicând eronat prevederile art. 207 alin. (2) lit. e)

din Codul administrativ, i-a îngrădit iremediabil accesul la justiție și nejustificat a

exclus hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-65/2022 din 24 martie 2022

din noțiunea legală de act administrativ individual.

Recurentul a opinat că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-65/2022

din 24 martie 2022 este act administrativ individual atât din punct de vedere al

criteriilor formale, cât și materiale, iar procedura emiterii este în exclusivitate una

administrativă.

În corespundere cu articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile

primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre,

în cazurile prevăzute de cod și de alte legi.

Conform articolului 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii

judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea

contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată

transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul

judiciar instanței competente să soluționeze recursul.

Instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

respectat termenele instituite de legiuitor la art. 242 din Codul administrativ pentru

demararea căii de atac în ordine de recurs, deoarece încheierea recurată a instanței de

2

fond datează cu 12 mai 2022, fiind recepționată de reprezentantul recurentului la 23

mai 2022 (f.d. 81), iar recursul a fost depus la 2 iunie 2022.

La 6 iunie 2022, intimatului Consiliul Superior al Procurorilor a fost expediată

pentru cunoștință copia recursului depus de Alexandr Stoianoglo, reprezentat de

avocatul Iurie Mărgineanu.

Până la examinarea recursului, intimatul Consiliul Superior al Procurorilor nu și-a

valorificat drepturile sale procedurale și nu a depus referință asupra recursului.

Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă

soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.

În speță, completul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a

se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece în cererea de recurs,

argumentele au fost expuse cu suficientă claritate.

Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate de recurent și a

materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept pertinente speței, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a-l respinge, cu menținerea încheierii instanței de apel, din motivele ce

succed.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând

recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care respinge

recursul.

Articolul art. 21 alin. (1) din Codul administrativ statuează că autoritățile publice

și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și

alte acte normative.

Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele

de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și

volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile

lor de reclamare a probelor.

Prin prisma art. 194 alin. (1) din Codul administrativ, în procedura în prima

instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva

încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.

Cercetând starea de fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, Colegiul

constată că, prin încheierea din 12 mai 2022, Curtea de Apel Chișinău a declarat

inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul art. 207 alin. (2) lit. e)

coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ.

Efectuând controlul judiciar al încheierii recurate, instanța de recurs a constatat că

aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural.

Potrivit art. 3 din Codul administrativ, legislația administrativă are drept scop

reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului

judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a

libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de

interesul public și de regulile statului de drept.

În conformitate cu art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța verifică din

oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul

3

administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ se declară

ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.

Articolul 207 din Codul administrativ prevede la alin. (2) lit. e) că acțiunea în

contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când reclamantul nu poate

revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art. 17.

La rândul său, art. 17 din Codul administrativ definește dreptul vătămat ca orice

drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin

activitate administrativă.

Subsidiar, în sensul art. 5 din Codul administrativ, activitatea administrativă

reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor

administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de

autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii

și se aplică nemijlocit legea.

Potrivit art. 6 din Codul administrativ, (1) procedura administrativă este activitatea

autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea condițiilor,

pregătirea și emiterea unui act administrativ individual, spre examinarea condițiilor,

pregătirea și încheierea unui contract administrativ sau examinarea condițiilor,

pregătirea și întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică.

(2) Emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract

administrativ sau întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică sînt părți ale

procedurii administrative.

Conform art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, actul administrativ individual

este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică

pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a

produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor

juridice de drept public.

Ținând cont de faptul că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ

din care face parte și nu poate opera în mod izolat, ci trebuie citită în coroborare cu

celelalte dispoziții legale incidente care se completează una pe alta ca făcând parte

dintr-un sistem juridic coerent, instanța de recurs reține la caz și prevederile art. 20 din

Codul administrativ, potrivit cărora, dacă printr-o activitate administrativă se încalcă

un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-

o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată

competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform

codului.

Articolul 39 din Codul administrativ garantează oricărei persoane care revendică

un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, dreptul de a se adresa instanței de judecată competente.

La rândul său, art. 189 alin. (1) din Codul administrativ statuează că orice persoană

care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei

autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Din coroborarea acestor norme legale rezultă că unul dintre elementele definitorii

ale acțiunii în contencios administrativ este revendicarea unui drept propriu, vătămat

prin una din formele activității administrative. Or, în esență, scopul acțiunii în

contencios administrativ constă în apărarea unui drept subiectiv concret recunoscut de

4

lege unei anumite persoane. Prin urmare, pentru a fi admisibilă, o acțiune în contencios

administrativ trebuie să urmărească revendicarea unui drept subiectiv vătămat.

Astfel, pentru înaintarea acțiunii în contencios administrativ, reclamantul trebuie

să invoce un drept al său căruia i se aduce atingere prin activitatea administrativă. În

lipsa revendicării unui drept propriu, în sensul art. 17 din Codul administrativ, acțiunea

eșuează testul de admisibilitate conform art. 207 din Codul administrativ.

Deci, prevederile art. 17 din Codul administrativ se referă la orice drept subiectiv

reglementat de normele dreptului material. Anume dreptul substanțial reglementează

situațiile juridice subiective ce caracterizează statutul juridic al persoanelor care

participă la viața juridică publică. Acest argument impune și raționamentul că dreptul

procedural reglementează doar formele ce necesită a fi respectate pentru a obține pe

cale judiciară o protecție a unui drept subiectiv în sensul art. 17 Cod administrativ.

Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din calitatea participanților la

proces și constatările expuse supra, Colegiul denotă că prima instanță întemeiat a ajuns

la concluzia inadmisibilității acțiunii formulate de către Alexandr Stoianoglo împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ.

Concluziile instanței de recurs rezultă din următoarele circumstanțe de fapt și de

drept.

În speță, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat la 22 martie 2022 adresarea

lui Gheorghe Străisteanu cu privire la pretinsele acțiuni ilegale ale Procurorului

General suspendat, Alexandr Stoianoglo.

În temeiul art. 77 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și

art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, Consiliul Superior al Procurorilor,

prin hotărârea nr. 1-65/2022 din 24 martie 2022, l-a desemnat pe Alexandru Musteața,

procuror în Procuratura Anticorupție, pentru examinarea aspectelor invocate în

adresarea lui Gheorghe Străisteanu.

Alexandr Stoianoglo a contestat la Curtea de Apel Chișinău hotărârea nr. 1-

65/2022 din 24 martie 2022 a Consiliului Superior al Procurorilor, considerând că

aceasta este un act administrativ individual defavorabil ilegal, care a adus atingere

drepturilor sale.

Însă Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea, în temeiul art. 207

alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ, din

considerent că hotărârea nr. 1-65/2021 din 24 martie 2022 a Consiliului Superior al

Procurorilor nu este un act administrativ conform art. 10 din Codul administrativ.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-65/2022 din 24 martie 2022 îmbracă forma unui act administrativ individual în

sensul art. 10 din Codul administrativ și care poate constitui obiectul controlului

judecătoresc de legalitate în contencios administrativ, Colegiul va analiza

competențele Consiliului Superior al Procurorilor.

Așa, prin prisma art. 68 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor este un organ independent, cu statut

de persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire,

funcționare și asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii.

Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie

2016, Consiliul Superior al Procurorilor, ca organ administrativ, are următoarele

competențe strict administrative:

5

a) elaborează și aprobă regulamentele privind activitatea sa, privind funcționarea

colegiilor sale și alte regulamente care îl vizează;

b) elaborează și aprobă regulamentele privind procedura de selecție și cariera

procurorilor;

c) elaborează proiectul de regulament al Adunării Generale a Procurorilor și

proiectele de amendare a acestuia;

d) organizează concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror

General, pe care îl propune Președintelui Republicii;

e) organizează concursuri, selectează și numește pe membrii colegiilor sale din

rândul societății civile;

f) examinează contestațiile împotriva hotărârilor luate de colegiile sale;

g) face propuneri Procurorului General privind numirea, transferul, promovarea,

detașarea sau suspendarea procurorilor în condițiile Codului de procedură penală și ale

prezentei legi, precum și privind eliberarea din funcție a procurorilor;

h) participă la depunerea jurământului de către procurori și de către Procurorul

General;

i) stabilește numărul de procurori în cadrul fiecărei procuraturi;

j) desemnează procurorii în cadrul Consiliului Institutului Național al Justiției;

k) aprobă strategia privind formarea inițială și continuă a procurorilor și prezintă

avizul asupra planului de acțiuni pentru implementarea acestei strategii;

l) examinează și prezintă opinii asupra regulamentului de organizare a concursului

de admitere în Institutul Național al Justiției, asupra programelor didactice și a

planurilor de învățământ pentru cursurile de formare inițială și continuă din cadrul

Institutului Național al Justiției, asupra regulamentului de organizare a concursului

pentru suplinirea posturilor didactice, precum și asupra componenței comisiilor pentru

examenele de admitere și de absolvire ale Institutului Național al Justiției;

m) stabilește numărul de locuri scoase la concursul de admitere pentru instruirea

inițială a procurorilor în cadrul Institutului Național al Justiției;

n) examinează adresările cetățenilor și ale procurorilor privind chestiunile date în

competența sa;

o) elaborează proiectul Codului de etică al procurorilor, precum și proiectele de

modificare a acestuia, și le propune spre aprobare Adunării Generale a Procurorilor;

p) aprobă proiectul bugetului său, pe care îl prezintă Ministerului Finanțelor;

q) aprobă structura aparatului Consiliului Superior al Procurorilor;

r) participă la elaborarea proiectului de buget al Procuraturii și îl avizează;

s) participă la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică a Procuraturii;

t) avizează proiectele priorităților anuale privind activitatea Procuraturii, elaborate

de Procurorul General.

Respectiv, exercitarea atribuțiilor stabilite la art. 70 alin. (1) din Legea cu privire

la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 pot constitui obiectul controlului

judecătoresc de legalitate în contencios administrativ.

Totodată, legea specială Codul de procedură penală a atribuit Consiliului Superior

al Procurorilor și atribuții din domeniul dreptului procesual penal.

Potrivit art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, examinarea sesizărilor

despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Prim-

ministrului și examinarea infracțiunilor comise de către aceștia se fac de către

6

Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre

infracțiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat

de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o

sesizare despre infracțiunile săvârșite de persoanele menționate este obligat să o trimită

imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al

Procurorilor.

Astfel, în sensul art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, Procurorul

General este autorizat să desemneze un procuror pentru a examina sesizările despre

acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Prim-

ministrului și examinarea infracțiunilor comise de către aceștia. Analogic, Consiliul

Superior al Procurorilor are atribuția de a desemna un procuror pentru examinarea

sesizărilor despre presupusele infracțiuni săvârșite de Procurorul General.

Prin urmare, atribuțiile Procurorului General și ale Consiliului Superior al

Procurorilor de a desemna un procuror sunt atribuții strict procesual penale și nu pot

forma obiectul controlului judecătoresc de legalitate în contencios administrativ,

deoarece aceste autorități nu acționează în regim de putere publică, în conformitate cu

art. 5 din Codul administrativ.

În context, Colegiul reține dispozițiile art. 2 alin. (1) din Codul administrativ, care

stipulează că prevederile codului determină statutul juridic al participanților la

raporturile administrative, atribuțiile autorităților publice administrative și ale

instanțelor de judecată competente pentru examinarea litigiilor de contencios

administrativ, drepturile și obligațiile participanților în procedura administrativă și cea

de contencios administrativ.

La fel, art. 2 din Codul administrativ prevede expres la alin. (3) lit. b) că prevederile

sale nu se aplică raporturilor juridice ale autorităților publice care acționează în baza

Codului contravențional sau Codului penal.

Din interpretarea sistemică a normelor relevante din Codul administrativ

coroborate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și Codul de

procedură penală, Colegiul consideră că prima instanță corect a concluzionat despre

inadmisibilitatea acțiunii, or, în condițiile speței, Consiliul Superior al Procurilor a

acționat în baza competențelor exclusive atribuite de normele de procedură penală, de

a desemna un procuror pentru examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei

pretinse fapte penale de către un subiect special, și anume Procurorul General.

Așadar, hotărârea Consiliului Superior al Procurilor emisă în temeiul art. 77 din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 coroborat cu art. 262

alin. (5) din Codul de procedură penală nu constituie în sine un act administrativ

individual în sensul art. 10 din Codul administrativ, deoarece la emiterea acesteia

Consiliul Superior al Procurorilor a acționat ca o autoritate publică în baza Codului de

procedură penală, iar prin prisma art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ aceste

raporturi juridice de drept public sunt exceptate de controlul legalității în procedura

contenciosului administrativ.

Succesiv, Colegiul nu poate reține jurisprudența invocată a Curții Supreme de

Justiție ce a plasat hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii privind autorizarea

acțiunilor penale în privința judecătorilor în afara incidenței prevederilor art. 2 alin. (3)

lit. b) din Codul administrativ.

7

Or, la pct. 21 al deciziei nr. 30 din 29 martie 2018, Curtea Constituțională a

observat că dispozițiile art. 116 alin. (1) din Constituție nu își găsesc aplicabilitatea

pentru soluționarea excepției, pentru că independența judecătorilor la care se referă

norma constituțională nu poate fi aplicată, mutatis mutandis, în cazul procurorilor.

În această consecvență, se profilează concluzia că acțiunile Consiliului Superior al

Procurilor întemeiate pe prevederile art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală

de a desemna un procuror pentru examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei

pretinse fapte ilegale de către Procurorul General, nu sunt, din punct de vedere

procedural, similare cu cele ale Consiliului Superior al Magistraturii în care se

examinează solicitarea acordului acestui organ pentru atragerea la răspundere penală

a judecătorilor.

Prin desemnarea unui procuror pentru examinarea sesizării despre presupusele

fapte prejudiciabile comise de către Procurorul General se înțelege numirea unei

persoane competente pentru desfășurarea acestei activități, de colectare a probelor

necesare cu privire la existența infracțiunii și constatarea oportunității transmiterii

cauzei penale în judecată în condițiile legii și stabilirea răspunderii acestuia.

Așadar, Consiliul Superior al Procurorilor, prin hotărârea nr. 11-65/2022 din 24

martie 2022, a examinat numai chestiunea privind desemnarea procurorului competent

pentru examinarea unei sesizări penale, dar nu alte chestiuni cum ar fi admisibilitatea

sesizării sau începerea/neînceperea urmăriri penale, iar aspectele ce țin de competența

procurorului desemnat, modul de luare a deciziei date, legalitatea ei poate fi verificată

de instanța competentă conform normelor de procedură penală.

Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nu se referă la funcția administrativă

a recurentului, ci la desemnarea unui procuror pentru examinarea eventualelor acțiuni

ilegale din sfera penalului, asupra cărora autoritatea pârâtă nu s-a expus și nici nu poate

să se expună pe fond.

Legiuitorul a încredințat autorității administrative această procedură cu conotații

de ordin procesual penal reieșind din atribuțiile sale legale, de garant al independenței

procurorilor și de organ de autoadministrare. Iar exceptarea de la controlul instanței de

contencios administrativ a deciziei astfel adoptate nu este contrară Convenției, cu

condiția ca persoana în cauză să poată contesta orice decizie luată împotriva sa în fața

unei instanțe care oferă garanțiile art. 6 (Öztürk împotriva Germaniei, pct. 56; A.

Menarini Diagnostics S.R.L. împotriva Italiei). În speță, hotărârea nr. 1-146/2021 din

11 noiembrie 2021 nu este una de acuzare și nici nu are caracter de constrângere. În

plus, aspectele vizate în hotărâre vor putea fi supuse controlului ulterior din partea unui

organ judiciar cu plenitudine de jurisdicție, în ordinea procedurii penale.

Mai mult decât atât, în chiar conținutul hotărârii contestate, Consiliul Superior al

Procurorilor menționează expres că, în virtutea competențelor constituționale atribuite,

se raportează în prezenta hotărâre exclusiv la necesitatea desemnării unui procuror

pentru examinarea aspectelor invocate din perspectivă procesual-penală, fără a analiza

fondul speței și fără a afecta principiul prezumției nevinovăției.

În acest context, instanța de recurs va aprecia indicarea, în partea dispozitivă a

hotărârii, a modalității de contestare prevăzute de art. 191 Cod administrativ, ca fiind

o eroare tehnică. Or, tehnoredactarea eronată în dispozitivul hotărârii nr. 1-65/2022 din

24 martie 2022 a faptului că aceasta poate fi contestată în contencios administrativ nu

presupune că, în speță, Consiliul Superior al Procurorilor a acționat în regim de putere

8

publică, iar hotărârea îmbracă forma unui act administrativ individual, conform art. 10

din Codul administrativ.

Din acest considerent, Colegiul consideră că eroarea de tehnoredactare a

dispozitivului hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-65/2022 din 24 martie

2022, prin indicarea eronată a modului de contestare a acesteia în conformitate cu

Codul administrativ, nu constituie un temei verosimil de anulare a încheierii din 12

mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Cât privește neadmiterea recurentului la soluționarea chestiunii de desemnare a

unui procuror pentru examinarea sesizării depuse de Gheorghe Străisteanu, completul

reiterează că normele aplicabile speței exceptează procedura desemnării unui procuror

în vederea exercitării acțiunilor de procedură penală de la ordinea procedurii

administrative în sensul art. 6 Cod administrativ și, prin urmare, acest aspect nu poate

constitui temei în vederea admiterii recursului.

La fel, se va reține că, în sensul art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală,

Procurorul General este autorizat să desemneze un procuror pentru a examina sesizările

despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Prim-

ministrului și examinarea infracțiunilor comise de către aceștia, fără a asculta opinia

acestora pe marginea chestiunii de desemnare a procurorului, care va investiga faptele

cuprinse în sesizări. Analogic, Consiliul Superior al Procurorilor are atribuția de a

desemna un procuror pentru examinarea sesizărilor despre presupusele infracțiuni

săvârșite de Procurorul General, fără a avea obligația de a cere opinia Procurorului

General cu privire la procurorul care urmează să-l desemneze.

Desemnarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a unui procuror pentru

examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei pretinse fapte prejudiciabile de

către Procurorul General constituie o garanție a independenței Procurorului General.

Nu orice organ de urmărire penală are competență să investigheze o presupusă faptă

ilegală a Procurorului General, dar numai procurorul desemnat de către Consiliul

Superior al Procurorilor.

Din interpretarea tezei a treia a alin. (5) al art. 262 din Codul de procedură penală

se deduce că organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre presupusele

infracțiuni săvârșite de Procurorul General este obligat să o trimită imediat pentru

examinare Consiliului Superior al Procurorilor.

Sintagma „imediat” din norma precitată exonerează organul de urmărire penală,

care a primit o sesizare despre presupusele infracțiuni comise de Procurorul General,

de obligația de a întreprinde careva acțiuni procedurale, deoarece aceste acțiuni vor fi

întreprinse doar de către procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Cu atât mai mult că articolul 270 din Codul de procedură penală stabilește expres

că urmărirea penală împotriva Procurorului General se pornește de către procurorul

desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că stabilirea regulilor de

desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești constituie o prerogativă

exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite,

reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție

presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a-1 utiliza în formele și în

modalitățile prevăzute de lege.

9

Prin urmare, din perspectiva celor ce preced, Curtea de Apel Chișinău corect a

declarat inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul art. 207 alin. (2) lit.

e) din Codul administrativ, din moment ce legiuitorul a exceptat raporturile juridice

ale autorităților publice care acționează în baza legii penale din categoria de raporturi

de contencios administrativ, excepție prevăzută expres la art. 2 alin. (3) lit. b) din

Codul administrativ.

Conjunctura concluziilor trase de instanța de recurs și expuse supra profilează

netemeinicia recursului și necesitatea respingerii acestuia, cu menținerea încheierii

primei instanțe.

Conform articolelor 193, 194, 241 și 243 alin. (1) lit. b), (2) și (3) din Codul

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Alexandr Stoianoglo, reprezentat de avocatul

Iurie Mărgineanu.

Se menține încheierea din 12 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău emisă în cauza de

contencios administrativ intentată la acțiunea lui Alexandr Stoianoglo împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Iurie Bejenaru

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

10