Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.06.2022

2ac-133/22 — anularea actelor administrative

HOTĂRÂRE
29.06.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor administrative
Temei legal
conflict de competenta
Citează această cauză
2ac-133/22 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-133/22 2-22070658-01-2cc-15062022 Î N C H E I E R E 29 iunie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu examinând conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Edineț, sediul Central și Curtea de Apel Bălți, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat împotriva vicepreședintelui raionului Edineț, Ion Nistor, persoană terță Mihail Moșneaga cu privire la anularea actelor adminsitrative, dispune: La 3 mai 2022, Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva vicepreședintelui raionului Edineț, Ion Nistor, persoană terță Mihail Moșneaga cu privire anularea dispoziției nr. 316p din 18 octombrie 2021 a Președintelui raionului Edineț „cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP Centrului de Sănătate Edineț” și a dispoziției nr. 334p din 1 noiembrie 2021 „cu privire la modificarea dispoziției Peședintelui raionului Edineț nr. 316p din 18 octombrie 2021 „cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP „Centrului de Sănătate Edineț”.

Prin încheierea din 11 mai 2022 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a dispus transmiterea cauzei de contencios administrativ, după competență Curții de Apel Bălți, din motivul că actele administrative contestate țin de exercitarea controlului judiciar de legalitate a unor acte administrative normative emise de către autoritatea publică (f.d. 15-17). Prin încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, s-a declarat conflict negativ de competență între Curtea de Apel Bălți și Judecătoria Edineț, sediul Central și a fost suspendat procesul, cu transmiterea dosarului Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență apărut (f.d. 23-25).

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră ca fiind de competența 1 Judecătoriei Edineț, sediul Central să examineze prezenta acțiune de contencios administrativ, unde urmează a fi remisă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 200 alin. (3) și (4) din Codul administrativ, conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. Conflictul de competență se soluționează fără citarea participanților la proces, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs.

La 3 mai 2022, Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva vicepreședintelui raionului Edineț, Ion Nistor, persoană terță Mihail Moșneaga cu privire anularea dispoziției nr. 316p din 18 octombrie 2021 a Președintelui raionului Edineț „ cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP Centrului de Sănătate Edineț” și a dispoziției nr. 334p din 1 noiembrie 2021 „ cu privire la modificarea dispoziției Președintelui raionului Edineț nr. 316p din 18 octombrie 2021 „cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP „Centrului de Sănătate Edineț”.

Prin încheierea din 11 mai 2022 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s-a dispus transmiterea cauzei de contencios administrativ, după competență Curții de Apel Bălți, din motivul că actele administrative contestate țin de exercitarea controlului judiciar de legalitate a unor acte administrative normative emise de către autoritatea publică (f.d. 15-17). Curtea de Apel Bălți, prin încheierea din data de 31 mai 2022, a transmis dosarul Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență apărut. În corespundere cu art. 191 alin. (1) și (2) din Codul administrativ cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) și (3), judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în contencios administrativ.

Curțile de apel soluționează în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva actelor administrative normative, care nu se supun controlului de constituționalitate. În conformitate cu art. 196 din Codul administrativ, acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea administrativă contestată, daca legea nu prevede altfel. Dacă la o procedură de contencios administrativ participă mai multe autorități publice, acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică pârâtă.

Pentru soluționarea conflictului de competență apărut între Judecătoria Edineț, sediul Central și Curtea de Apel Bălți, urmează de stabilit dacă dispoziția nr. 316p din 18 octombrie 2021 a Președintelui raionului Edineț ,,cu privire la aprobarea Statelor de personal, Structurii și Organigramei a IMSP „Centrul de Sănătate Edineț””, cât și dispoziția nr. 334p din 1 noiembrie 2021 „cu privire la modificarea dispoziției Președintelui raionului Edineț nr. 316p din 18 octombrie 2021 „cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP „Centrului de Sănătate Edineț” sunt acte administrative individuale sau normative.

În corespundere cu art. 10 din Codul administrativ, actul administrativ individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea 2 sau stingerea raporturilor juridice de drept public. Decizia autorității publice privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin activitatea administrativă ilegală este un act administrativ individual.

Totodată, reieșind din prevederile art. 11 alin. (1) lit. a), b) și (2) din Codul administrativ, actele administrative individuale pot fi: acte defavorabile – actele care impun destinatarilor lor obligații, sancțiuni, sarcini sau afectează drepturile/ interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat; acte favorabile – actele care creează destinatarilor săi un beneficiu sau un avantaj de orice fel. Destinatarul unui act administrativ individual este doar persoana către care actul administrativ se îndreaptă. Terții, ale căror drepturi sunt afectate de actul administrativ individual, nu sunt destinatarii acestuia.

Conform art. 12 din Codul administrativ, actul administrativ normativ este actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza prevederilor constituționale sau legale, care nu se supune controlului constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii pentru un număr nedeterminat de situații identice. Totodată, în sensul art. 2 din Legea cu privire la actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017, act normativ reprezintă un act juridic adoptat sau emis de o autoritate publică, care are caracter public, obligatoriu, general și impersonal și care stabilește, modifică ori abrogă norme juridice care reglementează nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice și care sunt aplicabile unui număr nedeterminat de situații identice.

Iar potrivit art. 4 din aceeași lege, actul normativ are caracter public, obligatoriu, general și impersonal. Prevederile actului normativ sunt executorii, opozabile tuturor subiecților de drept și, în caz de necesitate, sunt impuse prin forța de constrângere a statului. Prin prisma normelor enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că diferențierea între actele administrative normative și actele administrative individuale se realizează, atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Astfel, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

La caz, dispoziția nr. 316p din 18 octombrie 2021 a Președintelui raionului Edineț ,,cu privire la aprobarea Statelor de personal, Structurii și Organigramei a IMSP „Centrul de Sănătate Edineț””, cât și dispoziția nr. 334p din 1 noiembrie 2021 „cu privire la modificarea dispoziției Președintelui raionului Edineț nr. 316p din 18 octombrie 2021 „cu privire la aprobarea statelor de personal, structurii și organigramei a IMSP „Centrului de Sănătate Edineț” stabilesc expres cercul persoanelor pentru care produce efecte juridice, nu se aplică unui număr nedeterminat de situații identice, ci indică expres cazurile și situațiile concrete de aplicare a actului administrativ.

3 Or, din însuși conținutul actului administrativ contestat se denotă faptul că acesta este îndreptat față de subiecți determinați – angajații IMSP „Centrul de Sănătate Edineț”, în privința cărora s-au produs efectele juridice, respectiv, acesta nu este un act normativ în sensul prevăzut de art. 12 din Codul administrativ, ci constituie un act administrativ individual. În atare circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Suprem de Justiție conchide că examinarea cauzelor deduse judecății este de competența Judecătoriei Edineț, sediul Central, unde inițial s-a adresat reclamanta.

Din considerentul că un prim aspect al procesului echitabil este înfăptuirea justiției de către „un tribunal învestit de lege”, adică în primul rând având competență clar stabilită de legea națională, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței la examinarea și soluționarea cauzei sus-nominalizate a Judecătoriei Edineț, sediul central. Or, conform art. 197 din Codul administrativ, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.

În conformitate cu art. 191 alin. (1), 200 alin. (3), (4) și art. 230 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se constată competența Judecătoriei Edineț, sediul Central, la judecarea cauzei de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de A Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat împotriva vicepreședintelui raionului Edineț, Ion Nistor, persoană terță Mihail Moșneaga cu privire la anularea actelor adminsitrative. Cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat împotriva vicepreședintelui raionului Edineț, Ion Nistor, persoană terță Mihail Moșneaga cu privire la anularea actelor adminsitrative se remite, conform competenței spre examinare Judecătoriei Edineț, sediul Central.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-03-27
0,95
3ra-782/23 — anularea deciziei si incasarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 3ra-782/23 2-22123858-01-3ra-01082023 Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Central (N. Bobu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) Î N C H E I E R E 27 martie 2024 mun. Chişinău Curt
CSJ 2022-04-13
0,95
3ra-103/22 — cu privire la contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-103/22 2-20112892-01-3ra-08022022 Prima instanţă: Judecătoria Edineț sediul central (jud. N. Bobu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. D. Stănilă, D. Corolevschi, N. Chircu) ÎNCHEIERE 13 aprilie 2022 mun. Chişinău C
CSJ 2024-04-10
0,94
3r-304/23 — intentarea procedurii de executare silită a hotărîrii
Dosarul nr. 3r–304/23 2-22123858-01-3r-16112023 Instanța de apel, Curtea de Apel Bălți (jud.: St. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) D E C I Z I E 10 aprilie 2024 mun. Chișinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în componența
CSJ 2025-02-19
0,94
3r-248/24 — intentarea procedurii de executare silita a hotaririi judecatoresti
indicat la pct.13, și a depus în termen recursul la data de 09 octombrie 2024, în condițiile în care a recepționat copia încheierii din 04 octombrie 2024 a Curții de Apel Bălți la 07 octombrie 2024 (f.d.100). 27. Studiind materialele dosaru
CSJ 2022-06-01
0,94
2ra-531/22 — cu privire la anularea deciziei, restabilirea în funcție, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-531/22 2-20138880-01-2ra-14042022 Instanţa de fond: Judecătoria Edineţ, sediul central – N. Bobu Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi – S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza ÎNCHEIERE 01 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul ci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă