ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.06.2022

2ac-137/22 — cu privire la nulitatea înscrierii și radierii dreptului de proprietate

HOTĂRÂRE
22.06.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la nulitatea înscrierii şi radierii dreptului de proprietate
Temei legal
Strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-137/22 — cu privire la nulitatea înscrierii și radierii dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-137/22

2-18124186-01-2ac-15062022

22 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând cererea Societății cu Răspundere Limitată „Central Rent” privind

strămutarea cauzei civile intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Central House”, Vioricăi Negurița și Societății cu Răspundere Limitată

„Central Rent”, intervenienți accesorii IP „Agenția Servicii Publice”, Agenția

Proprietății Publice, Vladislav Tocan, Nelea Tocan, Societatea cu Răspundere

Limitată „Gările Auto Moderne” și Veaceslav Negurița privind nulitatea înscrierii și

radierii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor

imobile, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, încasarea

cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată de Societatea cu

Răspundere Limitată „Central House” împotriva Întreprinderii de Stat „Gările și

Stațiile Auto”, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice” privind nulitatea

absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată, de la Curtea de Apel

Chișinău la altă instanță egală în grad,

constată:

La 10 ianuarie 2018 ÎS „Gările și Stațiile Auto” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Central House”, intervenient accesoriu IP „Agenția

Servicii Publice”, prin care a solicitat recunoașterea nulă a înscrierii/intabulării în

Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile

situate în mun. Chișinău, str. xxxxx, cu numerele cadastrale xxxxx, xxxxx, xxxxx,

xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, radierea

înregistrării dreptului de proprietate al societății pârâte asupra bunurilor imobile cu

numerele cadastrale indicate mai sus, declararea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată.

SRL „Central House” a depus cerere reconvențională împotriva ÎS „Gările și

Stațiile Auto”, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice”, solicitând

declararea nulității absolute a acordului adițional nr. 6 din 11 mai 2016 la contractul

de locațiune nr. 1174 din 16 iunie 2014.

Prin hotărârea din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

admis acțiunea depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.

S-a constatat nulitatea absolută a înscrierii în Registrul bunurilor imobile a

dreptului de proprietate al SRL „Central House” asupra bunurilor imobile din str.

1

xxxxx, mun. Chișinău, cu numerele cadastrale xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx,

xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx.

S-a rectificat prin radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile a dreptului

de proprietate al SRL „Central House” asupra bunurilor imobile cu numerele

cadastrale: xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx,

xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, din str. xxxxx, mun. Chișinău.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4012

din 06 decembrie 2017, încheiat între SRL „Central House” și Viorica Negurița cu

privire la bunul imobil cu numărul cadastral xxxxxx.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4025

din 06 decembrie 2017 încheiat între SRL „Central House” și SRL „Central Rent”

cu privire la bunul imobil cu numărul cadastral xxxxx, cota-parte 5,26%, înregistrat

pe numele Vioricăi Neguriță.

S-a încasat de la SRL „Central House” în beneficiul ÎS „Gările și Stațiile Auto”

suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată privind taxa de stat.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională depusă de SRL „Central

House”.

S-a dispus încasarea în mod solidar de la SRL „Central House”, Viorica

Negurița și SRL „Central Rent ” în bugetul statului taxa de stat în mărime de 300 de

lei.

Hotărârea instanței de fond a fost contestată cu apel de către SRL „Central

Rent”, de către Viorica Negurița și Veaceslav Negurița, de către SRL „Central

House”, în proces de insolvabilitate, de către SRL „Gările Auto Moderne” și de

către Vladislav Tocan.

Prin încheierea din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-au dat

curs cererilor de apel depuse de SRL „Central Rent”, Viorica Negurița și Veaceslav

Negurița, SRL „Central House”, SRL „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav și

s-a acordat apelanților termen de 10 zile de la recepționarea încheierii pentru

lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume: SRL „Central Rent” și SRL

„Central House” să prezinte cereri de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept

pe care se întemeiază, Viorica Negurița și Veaceslav Negurița să prezinte apelul

motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei, SRL „Gările

Auto Moderne” să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în

mărime de 225 de lei și Tocan Vladislav să prezinte apelul motivat și dovada de

achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei. S-a explicat apelanților că în caz

dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererile de apel

nu vor fi considerate depuse și vor fi restituite fără examinare.

SRL „Central Rent” și SRL „Central House” au depus cereri de apel motivate.

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a restituit

apelurile declarate de către Viorica Negurița și Veaceslav Negurița, de către SRL

„Gările Auto Moderne” și de către Tocan Vladislav din motiv că apelanții în

termenul stabilit nu au lichidat neajunsurile cererii de apel.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău au fost primite

spre examinare cererile de apel depuse de SRL „Central Rent” și SRL „Central

House” și intentată procedura de apel în cauză civilă la cererea de chemare în

judecată depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” împotriva SRL „Central House”,

Viorica Negurița și SRL „Central Rent”, intervenienți accesorii IP „Agenția Servicii

Publice”, Agenția Proprietății Publice, Veaceslav Tocan, Nelea Tocan, SRL „Gările

2

Auto Moderne” și Veaceslav Negurița cu privire la nulitatea înscrierii și radierea

înregistrării din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra

bunurilor imobile, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

și încasarea cheltuielilor de judecată și la acțiunea reconvențională înaintată de SRL

„Central House” împotriva ÎS „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu IP

„Agenția Servicii Publice” cu privire la nulitatea absolută a actului juridic și

încasarea cheltuielilor de judecată.

La 18 iunie 2022, în temeiul art. 43, alin. (4) din Codul de procedură civilă,

SRL „Central Rent” a depus cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel

Chișinău la o altă instanță egală în grad, menționând că bănuieli rezonabile că

nepărtinirea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de

circumstanțele cauzei și calitatea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea

SRL „Central Rent” privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o

altă instanță egală în grad din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă

instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea

judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea

participanților la proces.

Aliniatul 4 al aceluiași articol prevede că strămutarea cauzei în cazurile

prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic

superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea protocolară din data de 08 iunie 2022

a remis cauza la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea cererii de strămutare

a pricinii la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu argumentele invocate în cererea

de strămutare și cadrul legal aplicabil speței, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele

invocate de către SRL „Central Rent” ca temei de strămutare a cauzei de la Curtea

de Apel Chișinău, nu pot fi încadrate în temeiul prevăzut la art. 43, alin. (2), lit. f)

din Codul de procedură civilă, fiind vădit neîntemeiate și declarative. În condițiile

speței aceste argumente nu și-au găsit confirmare, fiind doar la nivel de suspiciuni

în imparțialitate a întregului corp judecătoresc din cadrul Curții de Apel Chișinău,

fără a indica motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază suspiciunea, cu

anexarea probelor concludente și pertinente, ce justifică acest fapt.

La aspectul dat, urmează a fi notat că în vederea asigurării dreptului

participanților la proces la o instanță de judecată imparțială, garantat de art. 6 § 1

din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale,

legiuitorul a prevăzut la art. 50, art. 52 și art. 56 din Codul de procedură civilă

dreptul participanților la proces de a înainta cerere de recuzare în baza temeiurilor

prevăzute la art. 50 din același cod. Numai în situația când din motivul recuzării

și/sau abținerii mai multor judecători ai Curții de Apel Chișinău, substituirea

judecătorilor ar deveni imposibilă, instanța ierarhic superioară ar avea dreptul să

strămute prezenta cauză la o altă instanță egală în grad, situație ce în prezent nu se

atestă.

În acest sens, Colegiul reține prevederile art. 2.5 din Principiile de la

Bangalore, care stipulează că judecătorul se va abține să soluționeze orice dosar pe

3

care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră imparțială sau în care unui

observator rezonabil i s-ar putea părea că judecătorul nu este capabil să judece

imparțial. Printre astfel de cazuri, fără însă ca înșiruirea să fie completă, se numără

următoarele: cazul în care judecătorul are o predispoziție sau o prejudecată efectivă

cu privire la una dintre pârți sau în care judecătorul cunoaște personal fapte

relevante pentru proces; cazul în care, anterior, judecătorul a avut calitatea de

avocat sau a fost audiat ca martor în acel dosar; cazul în care judecătorul sau un

membru al familiei sale are un interes economic în rezultatul procesului.

În hotărârea pe cauza Kyprianou împotriva Cypru (73797/01, 15 decembrie

2005, § 121), Curtea a rezumat principiile care reies din jurisprudența sa cu privire

la imparțialitatea instanței judecătorești după cum urmează: „Curtea reiterează, în

primul rând, că într-o societate democratică este de o importanță fundamentală ca

instanțele judecătorești să inspire încredere populației și, în primul rând, acuzatului,

în cazul procedurilor penale. În acest sens, articolul 6 cere instanței, care cade sub

incidența sa, să fie imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența

prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite

moduri.

Astfel, Curtea în cauza Piersack împotriva Belgiei (1 octombrie 1982, § 427)

face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata

convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o

abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a

exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea cauza Grieves împotriva

Marii Britanii, 16 decembrie 2003, 57067/00).

În ceea ce privește al doilea test, atunci când testul se aplică unui complet de

judecători, aceasta înseamnă că este necesar de a stabili dacă, pe lângă

comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte

care pot fi stabilite și care pot trezi dubii în ceea ce privește imparțialitatea. În

această privință, chiar aparențele pot avea o anumită importanță (a se vedea cauza

Castillo Algar împotriva Spaniei și cauza Morel împotriva Franței). Atunci când se

hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet

nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial

este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate

fi obiectiv justificată (a se vedea cauza Ferrantelli and Santangelo împotriva Italei și

cauza Wettstein împotriva Elveției).

În cauza Micallef împotriva Maltei, Curtea a constatat că imparțialitatea

trebuie evaluată potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea

personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire

sau prejudecăți personale în cauză și unui demers obiectiv, care constă în a stabili

dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a

exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

În acest sens, se reține că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut

întotdeauna că a aplicat demersul subiectiv potrivit căruia „un magistrat este

considerat imparțial până la proba contrariului” (cauza Le Compte, Van Leuven și

De Meyere împotriva Belgiei, § 58).

Raportând aserțiunile expuse supra condițiilor din speță și argumentelor

formulate în susținerea solicitării de a strămuta cauza, Colegiul constată din

lucrările dosarului că completul de judecată căruia i-a fost repartizată prezenta

cauză spre examinare, nu a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale. Mai mult

4

ca atât, acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială în privința

imparțialității sale.

În speță, SRL „Central Rent” nu a exemplificat împrejurările de ordin obiectiv

sau subiectiv concludente ce ar furniza concluzii cu privire la prezența prejudecății

judecătorilor Curții de Apel Chișinău, având în vedere că, în spiritul CEDO, orice

bănuială de imparțialitate urmează să fie obiectiv justificată. Suspiciunile

declarative nu pot servi drept temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de

judecată egală în grad pentru judecarea cauzei. Respectiv, SRL „Central Rent”, nu a

demonstrat că există fapte verificabile care pot pune la îndoială imparțialitatea

tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău.

Din considerentele menționate, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea

SRL „Central Rent” cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău

la o altă instanță egală în grad.

În conformitate cu prevederile art. 43, alin. (2), lit. f) și alin. (4), art. 269-270

din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se respinge cererea Societății cu Răspundere Limitată „Central Rent” cu

privire la strămutarea de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad

pentru examinarea în ordine de apel a cauzei civile intentată la cererea de chemare

în judecată depusă de către Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Central House”, Vioricăi Negurița și Societății

cu Răspundere Limitată „Central Rent”, intervenienți accesorii IP „Agenția Servicii

Publice”, Agenția Proprietății Publice, Vladislav Tocan, Nelea Tocan, Societatea cu

Răspundere Limitată „Gările Auto Moderne” și Veaceslav Negurița privind

nulitatea înscrierii și radierii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de

proprietate asupra bunurilor imobile, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-

cumpărare, încasarea cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată

de Societatea cu Răspundere Limitată „Central House” împotriva Întreprinderii de

Stat „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice”

privind nulitatea absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată.

Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Central House”, Vioricăi Negurița și Societății cu Răspundere Limitată

„Central Rent”, intervenienți accesorii IP „Agenția Servicii Publice”, Agenția

Proprietății Publice, Vladislav Tocan, Nelea Tocan, Societatea cu Răspundere

Limitată „Gările Auto Moderne” și Veaceslav Negurița privind nulitatea înscrierii și

radierii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor

imobile, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, încasarea

cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată de Societatea cu

Răspundere Limitată „Central House” împotriva Întreprinderii de Stat „Gările și

Stațiile Auto”, intervenient accesoriu IP „Agenția Servicii Publice” privind nulitatea

absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată, se restituie Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

5

Președintele ședinței,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-04-13
0,98
2rc-22/22 — anularea inscrierii si radierea inregistrarii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2rc-22/22 2-18124186-01-2rc-21022022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: C. Valah) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Sîrbu, V. Buhnaci, M. Guzun) D E C I Z I E 13 aprilie 2022 mun. Chişin
CSJ 2025-09-10
0,97
2rc-67/25 — nulitatea inscrierii si radierii inregistrarii, nulitatea absoluta a actelor juridice
-67/25 PIGD 2-18124186-01-2rc-10072025) Cererea restituită în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, deoarece încheierea curţii de apel prin care s-a respins cererea de strămutare nu poate fi atacată cu recurs po
CSJ 2022-07-13
0,95
3ra-528/22 — anularea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ
Dosarul nr.3ra-528/22 2-19173018-01-3ra-11052022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Bostan, Gr. Dașchevici, Gh. Mîra) Î N C H E I E R E 13 iulie 2022 mun
CSJ 2023-12-06
0,95
2ac-443/23 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 2ac-443/23 2-22099570-01-2ac-16112023 Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă e
CSJ 2023-03-15
0,95
3ra-1347/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1347/22 2-19173003-01-3ra-29122022 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: V.Sîrbu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Minciuna, E.Palanciuc, V.Negru) Î N C H E I E R E 15 martie 2023 mun. C
Sursă