2rc-22/22 — anularea inscrierii si radierea inregistrarii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea inscrierii si radierea inregistrarii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate
- Temei legal
- temeiurile restituirii cererii de apel, neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel
2rc-22/22 — anularea inscrierii si radierea inregistrarii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rc-22/22 2-18124186-01-2rc-21022022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Sîrbu, V. Buhnaci, M. Guzun) D E C I Z I E 13 aprilie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând recursurile declarate de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Central House”, Negurița Viorica și Societatea cu Răspundere Limitată „Central Rent”, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice, Agenția Proprietății Publice, Tocan Veaceslav, Tocan Nelea, Societatea cu Răspundere Limitată „Gările Auto Moderne” și Negurița Veaceslav cu privire la nulitatea înscrierii și radierea înregistrării din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată, și la acțiunea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Central House” împotriva Întreprinderii de Stat „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice cu privire la nulitatea absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
prin care au fost restituite apelurile declarate de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, Societatea cu Răspundere Limitată „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă: La 10 ianuarie 2018, ÎS „Gările și Stațiile Auto” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Central House”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice solicitând recunoașterea nulă a înscrierii/intabulării în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al pârâtului asupra bunurilor imobile din str. M. Varlaam, 58, mun.
Chișinău, cu nr. cadastrale:xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, rectificarea înscrisurilor prin radierea înregistrării dreptului de proprietate al pârâtului asupra bunurilor imobile cu numerele cadastrale indicate mai sus, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată. În cadrul examinării cauzei, SRL „Central House” a depus cerere reconvențională împotriva ÎS „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice 1 solicitând declararea nulității absolute a acordului adițional nr. 6 din 11 mai 2016, la contractul de locațiune nr. 1174 din 16 iunie 2014. Prin hotărârea din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis acțiunea depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
S-a constatat nulitatea absolută a înscrierii în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al SRL „Central House” asupra bunurilor imobile cu numere cadastrale: xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, din str. M. Varlaam, 58, mun. Chișinău. S-a rectificat prin radiere înscrierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al SRL „Central House” asupra bunurilor imobile cu numere cadastrale: xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, xxxxx, din str. M. Varlaam, 58, mun. Chișinău. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4012 din 06 decembrie 2017, încheiat între SRL „Central House” și Negurița Viorica cu privire la bunul imobil cu nr. cadastral 0100206.346.01.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4025 din 06 decembrie 2017 încheiat între SRL „Central House” și SRL „Central Rent” cu privire la bunul imobil cu nr. cadastral 0100206.344.01, cota-parte 5,26%, înregistrat după Neguriță Viorica. S-a încasat de la SRL „Central House” în beneficiul ÎS „Gările și Stațiile Auto” suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată privind taxa de stat. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională depusă de SRL „Central House”. S-a dispus încasarea în mod solidar de la SRL „Central House”, Negurița Viorica și SRL „Central Rent ” în bugetul statului taxa de stat în mărime de 300 de lei.
La 08 septembrie 2021, SRL „Central Rent” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” și admiterea acțiunii reconvenționale depusă de SRL „Central Rent”. Totodată, a indicat apelantul că motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință cu hotărârea integrală a primei instanțe. La 13 septembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav au depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
La 16 septembrie 2021, SRL „Central House”, în proces de insolvabilitate, reprezentat de Timotin Veaceslav, locțiitor al administratorului insolvabilității, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”. Tot la 16 septembrie 2021 și SRL „Gările Auto Moderne” a depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depuse de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
La 17 septembrie 2021, Tocan Vladislav a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, 2 solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
Prin încheierea din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-au dat curs cererilor de apel depuse de SRL „Central Rent”, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, SRL „Central House”, SRL „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav și s-a acordat apelanților termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume: SRL „Central Rent” să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei, SRL „Central House” să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, SRL „Gările Auto Moderne” să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei și Tocan Vladislav să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei.
S-a explicat apelanților că în caz dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererile de apel nu vor fi considerate depuse și vor fi restituite fără examinare. La 15 decembrie 2021, SRL „Central Rent” a depus cerere de apel motivată, solicitând admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. La 28 decembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, SRL „Central House” a depus cerere de apel motivată, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru în partea admiterii acțiunii ÎS „Gările și Stațiile Auto”, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, au fost restituite apelurile declarate de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, SRL „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelanții în termenul stabilit nu au lichidat neajunsurile cererii de apel.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău au fost primite spre examinare cererile de apel depuse de SRL „Central Rent” și SRL „Central House” și intentată procedura de apel în cauză civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” împotriva SRL „Central House”, Negurița Viorica și SRL „Central Rent”, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice, Agenția Proprietății Publice, Tocan Veaceslav, Tocan Nelea, SRL „Gările Auto Moderne” și Negurița Veaceslav cu privire la nulitatea înscrierii și radierea înregistrării din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată, și la acțiunea reconvențională înaintată de SRL „Central House” împotriva ÎS „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice cu privire la nulitatea absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată.
La 10 februarie 2022, Negurița Viorica a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei spre rejudecare la etapa punerii pe rol a cererii de apel. 3 În motivarea recursului Negurița Viorica a exprimat dezacordul cu încheierea contestată, invocând că este neîntemeiată și lipsită de suport juridic. A indicat că, la data de 08 februarie 2022 de la un alt apelant în prezenta cauză a aflat de existența încheierii din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, de a nu da curs cererii de apel și totodată de încheierea din 10 ianuarie 2022 de restituire a cererii de apel. A menționat că, din motivarea încheierii contestate rezultă că instanța de apel a expediat la 21 decembrie 2021, copia încheierii de a nu da curs cererii de apel la adresa electronică a apelantei.
A afirmat că în cererea de apel prealabilă nu a indicat vreo adresă de poștă electronică la care să fie citată sau să-i fie comunicate actele de procedură. Totodată a susținut că, cererea de apel preventivă a fost expediată prin poștă electronică vikanegurita@gmail.com pentru a se asigura că nu va omite termenul de depunere a apelului, iar acest fapt nu presupune în mod automat că ar fi acceptat ca pe viitor să fie citată la adresa electronică sus indicată. A susținut că, nu a recepționat nici prin intermediul oficiului poștal și nici prin poșta electronică încheierea din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău de a nu dat curs cererii de apel, deoarece de mai mult timp din motive tehnice nu a putut deschide poșta electronică.
Consideră că i-au fost lezate drepturile procedural prevăzute de art. 56 alin. (1) CPC, fiind lipsită de posibilitatea de a-și apăra drepturile încălcate, libertățile și interesele legitime. La 10 februarie 2022 și Negurița Veaceslav a depus cerere de recurs împotriva încheierii instanței de apel din 10 ianuarie 2022, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea cauzei în instanța de apel la etapa punerii pe rol a cererii de apel. Recurentul Negurița Veaceslav, în motivarea recursului a invocat că nu a recepționat nici prin poștă nici prin poșta electronică încheierea instanței de apel de a nu da curs cererii de apel, deoarece în cererea de apel preventivă nu a indicat vreo adresă de poștă electronică la care să fie citat sau să i se comunice actele de procedură.
A declarat că nici Negurița Viorica nu a recepționat nimic la poșta electronică, chiar și în cazul în care ultima ar fi recepționat actul procedural, legea nu prevede obligația unui apelant de a informa alți co-apelanți privind existența actelor procedurale, aceasta fiind obligația instanței. Consideră că, instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de comunicare a încheierii din 02 decembrie 2021 de a nu da curs cererii de apel, care nu i-a fost expediată în niciun mod. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată recurenților la data de 02 februarie 2022 la adresa electronică vikanegurita@gmail.com.
Totodată, recurentul Negurița Veaceslav susține că a făcut cunoștință cu încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău la data de 08 februarie 2022, fapt confirmat prin recipisa anexată la materialele dosarului (f.d.147, Vol. II). Astfel, recursurile declarate la 10 februarie 2022, sunt în termen. 4 La 21 februarie 2022 în adresa intimaților ÎS „Gările și Stațiile Auto”, SRL „Central House”, SRL „Central Rent”, SRL „Gările Auto Moderne”, Agenția Servicii Publice, Tocan Nelea și Tocan Vladislav a fost expediată copia recursurilor declarate de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referințelor (f.d. 2, Vol. III), însă intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile urmează a fi respinse, cu menținerea încheierii instanței de apel, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Conform art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii. Potrivit art. 365 alin. (1) lit. d), e), f) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susținerea apelului, solicitarea apelantului. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.
În conformitate cu art. art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Conform art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă acțiunea depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” și a fost respinsă acțiunea reconvențională depusă de SRL „Central House”.
Nefiind de acord cu hotărârea prime instanțe, la 08 septembrie 2021, SRL „Central Rent” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” și admiterea acțiunii reconvenționale depusă de SRL „Central Rent”. Totodată, a indicat apelantul că motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință cu hotărârea integrală a primei instanțe.
La 13 septembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav au depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”. 5 La 16 septembrie 2021, SRL „Central House”, în proces de insolvabilitate, reprezentat de Timotin Veaceslav, locțiitor al administratorului insolvabilității, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
Tot la 16 septembrie 2021 și SRL „Gările Auto Moderne” a depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depuse de ÎS „Gările și Stațiile Auto”. La 17 septembrie 2021, Tocan Vladislav a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto”.
Prin încheierea din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu s-au dat curs cererilor de apel depuse de SRL „Central Rent”, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, SRL „Central House”, SRL „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav și s-a acordat apelanților termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, și anume: SRL „Central Rent” să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, Negurița Viorica și Negurița Veaceslav să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei, SRL „Central House” să prezinte cererea de apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, SRL „Gările Auto Moderne” să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei și Tocan Vladislav să prezinte apelul motivat și dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 225 de lei.
S-a explicat apelanților că în caz dacă nu vor fi lichidate neajunsurile menționate în termenul stabilit, cererile de apel nu vor fi considerate depuse și vor fi restituite fără examinare. Încheierea în cauză a fost expediată și apelanților Negurița Viorica și Negurița Veaceslav la data de 21 decembrie 2021 prin intermediul poștei electronice la adresa de e-mail indicată în cererea de expediere a cererii de apel preventive vikanegurița@gmail.com (f.d. 195, Vol. II).
Prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău au fost primite spre examinare cererile de apel depuse de SRL „Central Rent” și SRL „Central House” și intentată procedura de apel în cauză civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de ÎS „Gările și Stațiile Auto” împotriva SRL „Central House”, Negurița Viorica și SRL „Central Rent”, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice, Agenția Proprietății Publice, Tocan Veaceslav, Tocan Nelea, SRL „Gările Auto Moderne” și Negurița Veaceslav cu privire la nulitatea înscrierii și radierea înregistrării din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată, și la acțiunea reconvențională înaintată de SRL „Central House” împotriva ÎS „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice cu privire la nulitatea absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată.
6 Ca urmare, prin încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, au fost restituite apelurile declarate de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, SRL „Gările Auto Moderne” și Tocan Vladislav împotriva hotărârii din 18 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelanții în termenul stabilit nu au lichidat neajunsurile cererii de apel. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, împotriva încheierii din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău au depus recurs doar Negurița Viorica și Negurița Veaceslav.
Astfel, instanța de recurs se va expune referitor la legalitatea acesteia doar în partea restituirii apelului declarat de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav . În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevede că cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.
Instanța de recurs constată ca fiind neîntemeiat argumentul recurenților precum că nu au recepționat încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 decembrie 2021, deoarece nu au indicat vreo adresă electronica de contact, iar comunicarea instanței cu participanții la proces urmează să fie efectuată prin intermediul oficiului poștal. Or, comunicarea actelor de procedură prin intermediul adresei electronice, este o modalitate de citare legală, prevăzută de legea procesual civilă și pe care instanța a aplicat-o în vederea respectării tuturor modalităților de citare legală a participanților la proces, expediind actul de procedură emis la adresa de e-mail indicată în cererea de expediere a cererii de apel preventive.
Urmare, prin restituirea cererii de apel conform prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel a procedat în strictă conformitate cu legea procesuală. Sub acest aspect justificat, prin prisma art.10 din Codul de procedură civilă, apelantul este ținut să suporte consecințele nefavorabile, rezultate din necunoașterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii. Astfel, neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel în termenul stabilit de instanță, are ca efect pierderea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul legal imperativ, fără a aduce atingere dreptului subiectiv civil.
În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Conform art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În speță, dat fiind faptul că încheierea instanței de apel din 02 decembrie 2021, a fost comunicată apelanților Negurița Viorica și Negurița Veaceslav prin intermediul 7 poștei electronice la data de 21 decembrie 2021, așa cum rezultă din dovada de comunicare (f.d.
220), termenul legal până la care apelanții puteau înlătura neajunsurile a fost data de 31 decembrie 2021 (zi de vineri). Totodată, nu pot fi reținute argumentele recurenților precum că adresa electronica la care a fost expediat actul procedural, din motive tehnice nu a putut fi accesată. Or, confirmarea expedierii și recepționării documentului către partea interesată prin poșta electronică se atestă prin extrasul eliberat de către operatorul poștei electronice. În mod special, înscrisul dat conține: datele de identificare a poștei electronice a expeditorului și a destinatarului, data calendaristică, anul, ora expedierii, precum și atașamentul cu actul judecătoresc.
Cu titlu de excepție, în caz de eroare tehnică sau neexpediere a actului pe poșta electronică, extrasul menționat va cuprinde informații cu privire la aceste inexactități, cu alte cuvinte, expeditorul va primi un mesaj separat de la „Mail delivery system” sau extrasul dedus analizei va cuprinde mesajul de la „Mail delivery system” conform căruia operatorul poștal va explica cauzele care au stat la baza returnării mesajului către expeditor. De regulă, acesta este informat că transmiterea mesajului nu a fost posibilă, deoarece adresa nu a fost găsită sau ea nu poate primi e-mailuri. La caz, însă, astfel de mențiuni de eroare tehnică, odată cu expedierea actului judecătoresc la adresa electronică a apelanților/recurenților Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, lipsesc.
În conformitate cu art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Or, la caz, se reține că, recurenții Negurița Viorica și Negurița Veaceslav, fiind cei interesați de soluționarea prezentei cauze în ordine de apel și fiind conștienți că au depus încă la data de 13 septembrie 2021 cererea de apel nemotivată și netimbrată, trebuiau să depună diligență și să se intereseze la intervale de timp rezonabile de soarta dosarului respectiv.
Astfel soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată privind restituirea cererii de apel depusă de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav în rezultatul nelichidării neajunsurilor, este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen. Or, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Malahov vs. Moldova), denotă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi supus limitărilor, or art. 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele acestui scop.
Limitările inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanță judecătorească” nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Prin urmare, Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs, indică direct la nerespectarea de către apelanți/recurenți a drepturilor sale procedurale și eschivarea de la îndeplinirea actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept procedural și nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurenți 8 sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Negurița Viorica și Negurița Veaceslav.
Se menține încheierea din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat „Gările și Stațiile Auto” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Central House”, Negurița Viorica și Societatea cu Răspundere Limitată „Central Rent”, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice, Agenția Proprietății Publice, Tocan Veaceslav, Tocan Nelea, Societatea cu Răspundere Limitată „Gările Auto Moderne” și Negurița Veaceslav cu privire la nulitatea înscrierii și radierea înregistrării din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și încasarea cheltuielilor de judecată, și la acțiunea reconvențională înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Central House” împotriva Întreprinderii de Stat „Gările și Stațiile Auto”, intervenient accesoriu Agenția Servicii Publice cu privire la nulitatea absolută a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.