2ra-639/22 — repararea prejudiciului material

2ra-639/22 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-639/22

2-20088686-01-2ra-10052022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – D. Sîrbu

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci

ÎNCHEIERE

15 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Igor Spînu și reprezentantul

acestuia, avocatul Lilian Osoian,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Igor

Spînu împotriva Anei Spînu și Ion Starcenco cu privire la repararea prejudiciului

material,

împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au respins apelurile declarate de Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul

Lilian Osoian și s-a menținut hotărârea din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, prin care s-a respins acțiunea depusă de Igor Spînu, ca fiind

neîntemeiată,

constată:

La 24 iulie 2020, Igor Spînu, reprezentat de avocatul Lilian Osoian, a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Anei Spînu și Ion Starcenco cu privire la

repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 24 ianuarie 2020, Ana Spînu împreună

cu lăcătușul Ion Starcenco au deteriorat ușa de la intrare în apartamentul nr. XX

din str. XXX și au pătruns violent, cu rea-voință, în imobilul în care are el

locuiește împreună cu copiii săi minori, XXX (a.n. XXX) și ZZZ (a.n. ZZZ).

Reclamantul a menționat că Ana Spînu și Ion Starcenco, prin acțiunile sale

de rea-voință, i-au cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 8 869 de lei,

deoarece a fost nevoit să înlocuiască ușa de la intrarea în apartament, dintre care

3 869,02 lei pentru materialele cumpărate și 5 000 de lei pentru lucrările de

confecționare și instalare a ușii.

Reclamantul Igor Spînu a solicitat prin cererea de chemare în judecată

încasarea în mod solidar de la Ana Spînu și Ion Starcenco a sumei de 8 869 de

lei, cu titlu de reparare a prejudiciului material cauzat, precum și compensarea

cheltuielilor de judecată.

1

Prin hotărârea din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Igor Spînu, ca fiind

neîntemeiată (f.d. 78, 83-88).

La 23 iulie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Igor Spînu a depus prin intermediul poștei electronice apel

împotriva hotărârii din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

(f.d. 81, 82).

La 06 august 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, reprezentantul lui Igor Spînu, avocatul Lilian Osoian, a depus

prin intermediul poștei electronice apel împotriva hotărârii din 23 iulie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 90, 91-92).

Prin decizia din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-au respins

apelurile declarate de Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul Lilian

Osoian.

S-a menținut hotărârea din 23 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru (f.d. 147, 148-156).

În consolidarea soluțiilor prima instanță și instanța de apel au reținut că

răspunderea delictuală se angajează în rezultatul încălcării unei obligații legale cu

caracter general (născută dintr-un raport civil absolut), care revine tuturor – de a

nu leza drepturile altora prin fapte ilicite. Astfel, pentru apariția răspunderii

delictuale este necesar un fapt juridic, acest rol îl îndeplinește temeiul răspunderii

delictuale, care este componența delictului civil.

Instanțele inferioare au constatat că, în condițiile speței, nu sunt întrunite

cele patru condiții de angajare a răspunderii delictuale ale pârâților Ana Spînu și

Ion Starcenco, or, la dosarul cauzei nu au fost administrare înscrisuri pertinente,

concludente și admisibile din conținutul cărora să urmeze că aceștia se fac

vinovați de deteriorarea ușii de la intrare în apartamentul nr. XX din str. XXX.

În acest sens, instanțele inferioare au notat că în procesele-verbale întocmite

de reprezentanții organelor de drept, administrate de reclamant ca suport

probator, nu este indicat că anume Ana Spînu și Ion Starcenco ar fi deteriorat ușa

de la intrare în apartamentul nr. XX din str. XXX. Astfel, în speță, nu este

demonstrat că Ana Spînu și Ion Starcenco ar fi comis o faptă ilicită, cu vinovăție,

care ar fi prejudiciat reclamantul.

La 14 aprilie 2022, Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul Lilian

Osoian, au declarat recurs împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de

Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii din 23 iulie 2021

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care

să fie admisă acțiunea (f.d. 159-169).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

precum și a expus concluziile reținute de instanța de apel.

Suplimentar, recurentul a invocat că instanțele inferioare nu s-au expus în

privința faptului că Ana Spînu este divorțată de YYY încă din XXX 1995, iar

certificat de privatizare din 21 decembrie 1995 atestă cine sunt proprietarii

apartamentului nr. XX din str. XXX. Astfel, coproprietari ai acestui apartament

erau doar YYY, care a decedat la YYY și fiul Igor Spînu.

Respectiv, Ana Spînu nu avea temei legal de a intra în apartamentul nr. XX

din str. XXX, deoarece nu dispune de niciun drept în privința imobilului dat.

2

Recurentul a menționat că instanțele inferioare nu au dat apreciere

Raportului echipei de reacționare mobilă a MAI nr. 9654, prin care s-a constatat

prezența persoanelor străine Ana Spînu și Ion Starcenco la 24 ianuarie 2021 în

apartamentul nr. XX din str. XXX și care nu au putut prezenta acte confirmătoare

cu drept de a se afla în apartamentul lui Igor Spînu.

Astfel, recurentul a considerat că persoanele care au deteriorat ușa, Ana

Spînu și Ion Starcenco, sunt autorii prejudiciului care i-a fost cauzat și prin

prisma art. 491, art. 1998, art. 2023 și art. 2025 din Codul civil sunt obligați să-i

reapare acest prejudiciu.

La 10 mai 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

Ana Spînu și Ion Starcenco pentru notificare copia recursului declarat de Igor

Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul Lilian Osoian, împotriva deciziei din

23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, explicându-le dreptul de a depune

referințe asupra acestuia (f.d. 172).

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006811099AS,

intimatul Ion Starcenco a recepționat la 13 mai 2022 copia recursului, acesta nu a

făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-și expună

poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Totodată, completul de admisibilitate atestă că potrivit adeverinței oficiului

poștal Chișinău MD-2044, trimiterea poștală DS8006811098AS, expediată în

adresa Anei Spînu, nu a fost reclamantă.

La capitolul dat Colegiul reține prevederile pct. 2 din Regulile privind

prestarea serviciilor poștale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1457 din 30

decembrie 2016, potrivit cărora „trimiterea nereclamată” este trimiterea poștală

care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau

refuzului de recepționare a acesteia;

Din sensul normei legale precitate se deduce obligația pozitivă a Anei Spînu

de a se prezenta la oficiul poștal pentru a ridica trimiterile expediate de Curtea

Supremă de Justiție.

Respectiv, în circumstanțele speței, se deduce că „nesolicitarea” de către Ana

Spînu a trimiterii poștale prin care i-a fost notificată copia recursului reprezintă

lipsă de interes din partea acesteia față de soarta prezentei cauze.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

3

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 23 februarie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

4

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 23 februarie

deciziei motivate din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată

recurentului și reprezentantului acestuia în mod electronic la 04 aprilie 2022

(f.d. 157).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 14 martie 2022 (f.d. 159).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

5

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul Lilian

Osoian, rezultă că aceștia nu au evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate, limitându-se la reiterarea circumstanțelor faptice ale cauzei și

transpunerea unor temeiuri de drept.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul

Lilian Osoian, nu au invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării

ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentului și reprezentantului acestuia cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Igor Spînu și reprezentantul

acestuia, avocatul Lilian Osoian nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

6

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Igor Spînu a avut posibilitatea de a fi

auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Igor Spînu și reprezentantul acestuia, avocatul Lilian Osoian,

împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Igor Spînu și reprezentantul

acestuia, avocatul Lilian Osoian, împotriva deciziei din 23 februarie 2022 a Curții

de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

7