2ra-619/22 — anularea actelor juridice, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru perioada de absenta fortata de la muncă si repararea prejudiciului moral

2ra-619/22 — anularea actelor juridice, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru perioada de absenta fortata de la muncă si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-619/22

2-21010876-01-2ra-28042022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – N. Mazur

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Țurcan, I. Cotruță, L. Pruteanu

ÎNCHEIERE

01 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ilie Castraveț, reprezentat

de avocatul Lilian Osoian,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ilie

Castraveț împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient

accesoriu Veronica Cotorobai, cu privire la anularea actelor juridice, restabilirea

la locul de muncă, încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la

muncă și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Ilie Castraveț și s-a menținut fără modificări

hotărârea din 02 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a

respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Ilie Castraveț,

constată:

La 25 ianuarie 2021, Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituției Publice „Agenția

Servicii Publice”, intervenient accesoriu Veronica Cotorobai, cu privire la

anularea actelor juridice, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului

pentru perioada de absență forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a invocat că prin ordinul nr. 988-p din 17 noiembrie

2020 a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” a fost concediat din funcția

de șef al Centrului multifuncțional Ialoveni, în baza art. 85 alin. (31) din Codul

muncii.

Reclamantul a considerat ordinul nr. 988-p din 17 noiembrie 2020 a

Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” ca fiind neîntemeiat și ilegal,

deoarece acesta a fost emis în urma unei anchete de serviciu în cadrul căreia

asupra sa au fost făcute presiuni pentru a demisiona din proprie inițiativă, fiind

amenințat că dacă nu o va face, oricum va fi concediat.

Astfel, la 10 noiembrie 2020, sub presiuni a încheiat cu directorul Instituției

Publice „Agenția Servicii Publice” un acord datat cu 17 noiembrie 2020, prin

1

care încuviințează întreruperea relațiilor contractuale de muncă cu angajatorul.

Însă, având în vedere că, la 10 noiembrie 2020, i s-a înrăutățit starea de sănătate,

la 16 noiembrie 2020 se afla în concediu medical.

Ulterior, și-a dat seama de caracterul ilegal al acordului și că acesta nu a fost

semnat din voință proprie, a scris o cerere prin care și-a exprimat dezacordul cu

prima cerere și cu acordul din 17 noiembrie 2020. Însă, în pofida acestui fapt, i

s-a comunicat că la 17 noiembrie 2020 a fost emis ordin de eliberare din serviciu.

Reclamantul Ilie Castraveț a solicitat prin cererea de chemare în judecată

anularea acordului din 17 noiembrie 2020 privind încetarea contractului

individual de muncă nr. 7507, anularea ordinului nr. 998-p din 17 noiembrie 2020

a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, restabilirea în funcția de șef al

Centrului multifuncțional Ialoveni, încasarea din contul Instituției Publice

„Agenția Servicii Publice” în beneficiul său a salariului pentru perioada de

absență forțată de la muncă și a sumei de 50 000 de lei cu titlu de reparare a

prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 02 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Ilie Castraveț (f.d. 109, 115-119).

La 06 august 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian, a depus

prin poștă electronică cererea de apel împotriva hotărârii din 02 august 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 112, 113-114).

Prin decizia din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian și s-a

menținut fără modificări hotărârea din 02 august 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru (f.d. 162, 163-172).

În consolidarea soluțiilor, instanțele inferioare au reținut că ordinul nr. 988-p

din 17 noiembrie 2020 a fost emis în baza art. 85 alin. (31) din Codul muncii,

adică în temeiul acordului scris al părților din 17 noiembrie 2020, dar nu în baza

cererii de demisie. Prin prisma acestei norme legale, pentru încetarea raportului

de muncă este suficient acordul scris al părților și nu este necesară cererea de

demisie. Respectiv, în condițiile speței, nu are relevanță faptul că Ilie Castraveț a

depus cerere de retragere a cererii de demisie, or, prin încheierea acordului cu

privire la desfacerea contractului individual de muncă din 17 noiembrie 2020,

și-a pierdut efectul cerere salariatului cu privire la retragerea cererii de demisie.

Cu atât mai mult că, cererea privind retragerea cererii de demisie a fost

înregistrată la Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” la 18 noiembrie 2020

(f.d. 52), iar ordinul de demisie a fost emis la 17 noiembrie 2020.

La fel, instanțele inferioare au apreciat ca fiind neîntemeiate argumentele lui

Ilie Castraveț, precum că a fost presat să demisioneze, or, ordinul de demisie a

fost emis în baza art. 85 alin. (31) din Codul muncii, dar nu în baza cererii de

demisie.

Cu referire la pretinsa ilegalitate a acordului încheiat la 17 noiembrie 2020

privind desfacerea contractului individual de muncă, instanțele inferioare au

învederat că Ilie Castraveț, dispunând liber de dreptul subiectiv material sau de

interesul legitim, a semnat acordul respectiv.

Instanțele inferioare au remarcat că Ilie Castraveț nu a demonstrat faptul că

voința exprimată în cererea de demisie din 10 noiembrie 2020 și acordul încheiat

la 17 noiembrie 2020 de facto nu coincidea cu voința reală a sa ca salariat, dar

2

exprima voința angajatorului. În cadrul examinării cauzei nu au fost constatate

careva acțiuni ale angajatorului de influențare a lui Ilie Castraveț pentru a depune

cererea de demisie sau pentru a încheia acordul de desfacere a contractului

individual de muncă. Dimpotrivă, din înscrisurile anexate la dosar, se atestă că în

perioada de referință nu au fost efectuate controale sau misiuni de audit în

privința activității Centrului multifuncțional Ialoveni sau a lui Ilie Castraveț), iar

în cadrul vizitei de lucru a șefului Direcției Prestări servicii publice din cadrul

Departamentului management servicii publice nu au fost depistate încălcări ale

disciplinei muncii (f.d. 68-69, 70).

Deopotrivă, instanțele inferioare au apreciat ca fiind lipsit de suport

argumentul lui Ilie Castraveț, precum că acordul de desfacere a contractului

individual de muncă, de fapt, a fost încheiat la 10 noiembrie 2020, dar nu la 17

noiembrie 2020, or, în partea introductivă a acordului este expres indicat că

„prezentul acord este încheiat la data de 17 noiembrie 2020”, fiind contrasemnat

de ambele părți, angajator și salariat.

De asemenea, a fost apreciat ca neîntemeiat și argumentul lui Ilie Castraveț,

precum că ordinul nr. 988-p din 17 noiembrie 2020 a fost emis în perioada ce se

afla în concediu medical, deoarece în condițiile speței nu a avut loc concedierea

salariatului, ci a fost încetat contractul individual de muncă prin acordul scris al

părților. Prin urmare, dispozițiile art. 86 alin. (2) din Codul muncii nu sunt

incidente la caz.

La 28 martie 2022, Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian, a

declarat recurs împotriva deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii din 02 august 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere

integrală a acțiunii (f.d. 176-187).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

precum și a expus concluziile reținute de instanța de apel, suplimentar invocând

că instanțele inferioare au dat o apreciere eronată cererii sale cu privire la cererea

de renunțare la cererea de demisie.

În acest sens recurentul a reiterat că la 16 noiembrie 2020 a depus atât prin

intermediul oficiului poștal, cât și direct la Centrul multifuncțional Ialoveni

cerere prin care și-a retras cererea de demisie din funcția de șef al Centrului

multifuncțional Ialoveni, care a fost înregistrată sub nr. 666. Respectiv, cererea de

retragere a cererii de demisie se consideră depusă în data de 16 noiembrie 2020,

când a fost primită de către specialistul de la recepție, responsabil de primirea și

trimiterea corespondenței, dar nicidecum cum a concluzionat instanța de apel, la

18 noiembrie 2020 (când a ajuns trimiterea poștală la Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice”) și nici la 17 noiembrie 2020 (când a ajuns la Instituția Publică

„Agenția Servicii Publice” cererea redirecționată de la Centrul multifuncțional

Ialoveni).

Mai mult ca atât, instanța de apel nu a dat apreciere faptului că, la 16

noiembrie 2020, specialistul din secția resurse umane i-a refuzat lui Ilie Castraveț

să primească cererea de retragere a cererii de demisie, motivând că nu are nici o

cerere de demisie sau de întrerupere a contractului individual de muncă.

La fel, recurentul a considerat că instanțele inferioare au dat o apreciere

greșită acordului de desfacere a contractului individual de muncă, or, la alin. (2)

din acord este menționat că acesta este încheiat în baza cererii de demisie.

3

Respectiv, instanțele inferioare trebuiau să țină cont că cererea de demisie, în

baza căreia a fost încheiat acordul, a fost retrasă din data de 16 noiembrie 2020.

În asemenea circumstanțe, nici acordul nu mai este valabil.

În opinia recurentului, instanțele inferioare nu s-au expus argumentelor

inserate în scrisoarea Organizației Sindicale a Instituției Publice „Agenția Servicii

Publice” nr. 02 din 14 ianuarie 2021, conform căreia în sensul art. 85 din Codul

muncii, dacă salariatul a înaintat în termen de 7 zile calendaristice o cerere de

anulare a cererii de demisie, angajatorul nu era în drept să-l concedieze, decât

doar dacă în această perioadă a fost încheiat contract individual de muncă cu un

alt salariat. În speță, însă, nu a fost încheiat un contract individual de muncă cu

un alt salariat. Respectiv, în baza cererilor înaintate, angajatorul era obligat să-l

restabilească pe Ilie Castraveț la serviciu în funcția deținută.

De asemenea, instanțele inferioare au lăsat fără apreciere argumentul că

actul din 17 noiembrie 2020 a fost semnat de Ilie Castraveț la 10 noiembrie 2020,

dar nu la 17 noiembrie 2020. Odată cu depunerea cererilor prin care renunță la

cererea de demisie din 10 noiembrie 2020 nu poate fi menținută valabilitatea

acestui act, or, acesta se bazează pe cererea de demisie care a fost retrasă.

Prin referința depusă electronic la 25 mai 2022, Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice”, reprezentată de Gheorghe Pogoja, a solicitat declararea

recursului lui Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian, împotriva

deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

4

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 08 februarie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 08 februarie

2022 (vol. I, f.d. 202). Potrivit extrasului din poșta electronică cu adresa

„valeria.puntea@justice.md”, copia deciziei integrale din 08 februarie 2022 a

Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces pentru

notificare la 31 martie 2022 (f.d. 174).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 18 aprilie 2022 (f.d. 176)

5

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian,

6

rezultă că acesta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian

Osoian, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al

recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al

dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ilie Castraveț, reprezentat de

avocatul Lilian Osoian, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ilie Castraveț a avut posibilitatea de a fi

auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

7

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ilie Castraveț, reprezentat de avocatul Lilian Osoian,

împotriva deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ilie Castraveț, reprezentat de

avocatul Lilian Osoian, împotriva deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

8