2ra-591/22 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiunile ilegale ale OUP, procuraturii in instantelor judecatoresti

2ra-591/22 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiunile ilegale ale OUP, procuraturii in instantelor judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-591/22

2-20065171-01-2ra-21042022

prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Rezina – I. Parii

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila

ÎNCHEIERE

01 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Vicol,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Ludmila Spatari împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și

Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și

ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, s-a

admis apelul declarat de Ludmila Spatari și s-a modificat hotărârea din 19 iulie

2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, prin majorarea cuantumului

cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul procesului penal ce urmează

a fi compensate,

constată:

La 21 octombrie 2020, Ludmila Spatari, reprezentată de avocatul Stela

Lefter, a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Procuraturii Generale a

Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești (vol. I, f.d. 4-7, 92 recto-verso).

În motivarea acțiunii a invocat că, la 18 octombrie 2016, de către SUP a

Inspectoratului de Poliție Rezina, în privința sa a fost pornită cauza penală

nr. 2016280494, în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1)

din Codul penal.

Cauza penală a fost pornită pe faptul că, la 05 iulie 2016, în jurul orei 09.50,

Ludmila Spatari s-a apropiat la BC „Moldova-Agroindbank” SA, filiala Rezina și

sub pretextul de a schimba suma de 1 000 de euro în valută națională, prin

înșelăciune și profitând de încrederea casierului, i-a transmis de facto doar 500 de

1

euro, iar în schimb i-a fost eliberată suma de 21 880 de lei (echivalentul a 1 000

de euro).

Reclamanta a notat că, prin ordonanța de punere sub învinuire din 22

februarie 2017 a fost pusă sub învinuire în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (1) din Codul penal.

Ludmila Spatari a remarcat că atât pornirea cauzei penale, cât și emiterea

ordonanței de punere sub învinuire, au avut loc în lipsa sa, deoarece la acel

moment se afla legal la muncă în Italia. La fel, organul de urmărire penală a

dispus anunțarea în căutare a sa, afișându-i poza și datele sale pe panoul din fața

Inspectoratului de Poliție Rezina, printre alte persoane anunțate în căutare. Astfel,

panoul dat fiind în vizorul public, s-au găsit persoane care au recunoscut-o și prin

rețelele de socializare au anunțat-o despre acest fapt.

Reclamanta a menționat că după aceasta, prin intermediul fiicei sale, a

întreprins măsuri în vederea revocării dispozițiilor de căutare și reținere, anunțând

oficial procuratura că Ludmila Spatari nu este fugară și că, de fapt, nu a cunoscut

despre existența dosarului penal, dând asigurări că va reveni în țară pentru a se

clarifica cu problema creată. Însă, deși, a fost identificat locul aflării sale, organul

de urmărire penală nu a revocat dispoziția de reținere a reclamantei.

Ludmila Spatari a relevat că, la 05 mai 2017, a revenit în țară, anunțând din

timp despre acest fapt organul de poliție. Așa, a fost reținută chiar în aeroport și

escortată la Inspectoratul de Poliție Rezina la ora 17.25, însă, ordonanța de

punere sub învinuire din 22 februarie 2017 i-a fost înmânată doar în data de 06

mai 2017, ora 20.11, iar prin ordonanța din 06 mai 2017, ora 21.15, a fost

eliberată.

Reclamanta a specificat că a fost reținută și deținută în izolator în total 28 de

ore, începând cu ora 15.25 a zilei de 05 mai 2017 și până la ora 21.15 a zilei de

06 mai 2017.

Ulterior, la 13 iunie 2017, i s-a mai înmânat ordonanța de punere sub

învinuire și ordonanța privind aplicarea măsurii preventive sub forma obligării de

a nu părăsi țară pe un termen de 30 zile.

Ludmila Spatari a indicat că argumentele sale și a apărării ei în susținerea

lipsei necesității de a aplica această măsură preventivă, având în vedere că s-a

prezentat de bună voie la organul de urmărire penală, că muncește legal prin

contract în Italia, iar lipsa de la lucru pe această perioadă o v-a lăsa fără loc de

muncă, precum și asigurările că se va prezenta la organul de urmărire penală,

procuratură și/sau judecată de câte ori va fi nevoie, nu au convins nici procurorul,

nici judecătorul de instrucție în vederea revocării acestei măsuri preventive, fapt

confirmat prin încheierea judecătorului de instrucție din 04 iulie 2017.

Mai mult ca atât, dosarul fiind transmit în instanța de judecată pentru

examinare în fond, la demersul procurorului, la 13 iulie 2017, Judecătoria Orhei,

sediul Șoldănești, a emis mandatul de prelungire a măsurii preventive sub forma

obligării de a nu părăsi țară pe un termen de 30 zile, până la 12 august 2017.

Astfel, în perioada 13 iunie 2017 – 12 august 2017 în privința sa a fost

aplicată obligațiunea de a nu părăsi țară, perioadă în care nu a avut posibilitatea

de a reveni la locul de muncă în Italia.

Reclamanta a invocat că prin sentința din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei

Orhei, sediul Șoldănești, menținută prin decizia din 07 mai 2018 a Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău, a fost achitată. Ulterior, prin decizia din 13

2

noiembrie 2018 a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a fost casată

decizia din 07 februarie 2018 a Curții de Chișinău și s-a restituit cauza spre

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 13 martie 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău, menținută prin decizia din 05 noiembrie 201 a Colegiului penal al

Curții Supreme de Justiție, Ludmila Spatari a fost achitată.

Reclamanta a notat că, prin acțiunile ilegale ale organelor de urmărire

penală, i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 4 654,53 de euro,

constituit din venitul ratat în sumă de 3 233,40 de euro (pentru lipsa de la

serviciu); cheltuieli de drum tur-retur în sumă de – 1 421,13 euro (echivalentul în

lei potrivit cursului valutar la momentul executării hotărârii), cheltuieli de

asistență juridică în sumă de – 17 500 de lei, precum și prejudiciu moral estimat

la 100 000 de lei.

Reclamanta Ludmila Spatari a solicitat prin cererea de chemare în judecată

încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, în beneficiul său a sumei de 4 654,53 de euro sau

echivalentul în valută națională potrivit cursului valutar la momentul executării

hotărârii judecătorești, cu titlu de reparare a prejudiciului material, sumei de

100 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral, sumei de 17 550 de lei

cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată, precum și compensarea altor

cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea din 19 iulie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, s-a

admis parțial acțiunea depusă de Ludmila Spatari.

S-a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul Ludmilei Spatari suma de 25 000 de

lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat în rezultatul reținerii ilegale și

aplicării măsurilor preventive sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea și

obligarea de a nu părăsi țara; suma de 10 000 de lei cu titlu de compensare a

cheltuielilor de asistență juridică reale, necesare și rezonabile, acordată în cadrul

procesului penal; suma de 5 000 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de

asistență juridică reale, necesare și rezonabile, suportate în prezenta cauză civilă;

suma de 453,14 euro, conform cursului BNM la momentul executării prezentei

hotărâri, cu titlu de compensare a cheltuielilor efectuate în legătură cu chemările

în instanța judecătorească.

În rest, pretențiile din acțiune privind încasarea salariului și alte venituri

provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existență, de care a fost

privată în urma acțiunilor ilicite, precum și privind încasarea diferenței

cheltuielilor de asistență juridică, s-au respins ca neîntemeiate (vol. I, f.d. 132,

138-148).

La 27 iulie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Ludmila Spatari, reprezentată de avocatul Stela Lefter și

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Vicol, au

declarat apel împotriva hotărârii din 19 iulie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul

Rezina (vol. I, f.d. 135, 137).

Prin decizia din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat de

Alexandru Vicol.

3

S-a admis apelul declarat de Ludmila Spatari, reprezentată de avocatul Stela

Lefter.

S-a modificat hotărârea din 19 iulie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul

Rezina, în partea încasării de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova în beneficiul Ludmilei Spatari cheltuielile de

asistență juridică în cadrul procesului penal, prin majorarea sumei de la 10 000 de

lei până la suma de 17 500 de lei.

În rest, hotărârea instanței de fond s-a menținut.

S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova în beneficiul Ludmilei Spatari suma de 600 de lei, cu titlu de

compensare a cheltuielilor de transport și suma de 2 000 de lei, cu titlu de

compensare a cheltuielilor de asistență juridică (vol. I, f.d. 205-206, 207-224).

În consolidarea soluțiilor instanțele inferioare au reținut că sentința de

achitare a Ludmilei Spatari îi acordă dreptul de a cere repararea prejudiciului

suferit în baza Legii nr. 1545/1998.

Astfel, având în vedere că Ludmila Spatari a fost achitată, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 1545/1998 se instituie obligația generală a statului de a-i

repara acesteia prejudiciul moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și/sau ale instanțelor de judecată.

În speță, instanțele inferioare au conchis că suma de 25 000 de lei ar aduce o

satisfacție echitabilă persoanei vătămate Ludmilei Spatari pentru prejudiciul

moral cauzat, fiind proporțională și echitabilă reieșind din gravitatea infracțiunii

incriminate Ludmilei Spatari (una mai puțin gravă); perioada cât acesta a fost

privată de libertate și deținută în izolatorul de detenție preventivă a

Inspectoratului de Poliție Rezina (1 zi, 3 ore și 40 de minute); perioada aplicării

măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi localitatea/țara (98 de zile),

timp în care aceasta nu a avut posibilitatea de a se deplasa după propria dorință,

fiind limitată în libertatea de circulație; repercusiunea evenimentelor respective

asupra statutului reclamantei; durata procesului penal (aproximativ 2 ani);

numărul mare al ședințelor de judecată la care a participat reclamanta în instanța

de fond și în instanța de apel, inclusiv după trimiterea cauzei la rejudecare. În

asemenea circumstanțe, instanțele inferioare au conchis că suma 100 000 de lei,

pretinsă de Ludmila Spatari cu titlu de reparare a prejudiciului moral este vădit

disproporțională și excesivă în raport cu criteriile stabilite la caz.

Succesiv, instanțele inferioare au remarcat că pretenția cu privire la

repararea prejudiciului material cauzat ca rezultat al venitului ratat în sumă de

3 233,40 de euro este întemeiată pe contractul de muncă pentru colaboratorii

casnici din 09 martie 2015. Însă, potrivit pct. 2 al contractului, acesta a fost

încheiat pe o durată determinată, până la 31 iulie 2015, adică pentru o perioadă

anterioară procesului penal ce a fost pornit în privința reclamantei (vol. I, f.d. 64).

La fel, s-a constatat că potrivit înscrisurilor traduse din limba italiană în

limba română, Ludmila Spatari a fost angajată în funcția de menajeră începând cu

data de 15 martie 2015, iar din data de 05 mai 2017 a fost înlocuită de Rodica

Spatari. Totodată, conform acestor înscrisuri, salariul datorat legal Rodicăi

Spatari va fi achitat Ludmilei Spatari, care va avea grijă să-l transmită fiicei

(vol. I, f.d. 80).

Astfel, instanțele inferioare au conchis că Ludmila Spatari nu a probat cert

faptul dacă în perioada începând cu ziua expirării contractului – 31 iulie 2015 și

4

până la momentul revenirii în țară și reținerii sale – 06 mai 2017, aceasta a prestat

sau nu o muncă remunerată și în ce cuantum.

În acest sens instanțele inferioare au apreciat critic alegațiile Ludmilei

Spatari, precum că acest contract s-a considerat tacit prelungit pe termen

nedeterminat în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (4) din Codul muncii al

Republicii Moldova, or, în condițiile speței nu este aplicabilă legislația muncii a

Republicii Moldova, contractul fiind încheiat în afara țării.

Referitor la pretențiile Ludmilei Spatari cu privire la repararea prejudiciului

material compus din cheltuielile de drum suportate în legătură cu necesitatea

prezentării sale la citările organului de urmărire penală și la ședințele de judecată,

în mărime de 1 421,13 euro, instanțele inferioare au stabilit că potrivit tichetelor

de îmbarcare pe numele Ludmilei Spatari: prețul biletului din 04 decembrie 2017

a fost de 39,99 de euro; prețul biletului din 27 decembrie 2017 a fost de 119,99

de euro; prețul biletului din 26 ianuarie 2018 a fost de 79,99 de euro; prețul

biletului din 13 martie 2018 a fost de 65,59 de euro; prețul biletului din 04 mai

2018 a fost de 65,59 de euro; prețul biletului din 11 mai 2018 a fost de 81,99 de

euro. Totodată, reclamanta a prezentat un tichet de îmbarcare din 11 februarie

2019 la care nu a anexat dovada achitării prețului biletului (vol. I, f.d. 54-63). În

asemenea circumstanțe, s-a ajuns la concluzia că Ludmilei Spatari urmează a-i fi

compensate cheltuielile de drum doar în sumă de 453,14 euro.

Deopotrivă, instanța de apel a considerat necesar de a repara prejudiciul

material cauzat Ludmilei Spatari sub forma cheltuielilor de asistență juridică în

cadrul procesului penal în sumă de 17 500 de lei, or, acestea au fost real

suportate, necesare și rezonabile, în condițiile în care reclamantei i-a fost

încriminată săvârșirea unei infracțiuni, iar ulterior a fost achitată.

La 28 martie 2022, Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat de

Alexandru Vicol, a declarat recurs împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a

Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii din 19

iulie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, cu pronunțarea unei hotărâri noi de

respingere integrală a acțiunii depuse de Ludmila Spatari (vol. II, f.d. 1-7).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

precum și a expus concluziile reținute de instanța de apel, suplimentar invocând

că instanțele inferioare au aplicat eronat normele de drept material ce

reglementează repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată, în condițiile în care

pentru aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 1545/1998 necesită a fi întrunite

cumulativ atât circumstanțele prevăzute la art. 6, cât și cele de la art. 3 ale legii,

acestea fiind indisolubile.

Recurentul a notat că nu orice acțiune a organelor de drept și judecătorești

atrage răspunderea statului, iar în această ordine de idei este important și necesar

să se constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept. Însă,

la caz, nu există niciun act procedural definitiv și irevocabil al instanței de

judecată sau a organului ierarhic superior, prin care s-ar fi stabilit ilegalitatea

acțiunilor organului de urmărire penală.

Respectiv, instanțele inferioare eronat au dispus repararea din contul

bugetului de stat a prejudiciului material și moral, în condițiile în care în speță nu

sunt întrunite toate condițiile de aplicabilitate a Legii nr. 1545/1998.

5

Ministerul Justiției al Republicii Moldova a remarcat că efectuarea măsurilor

operative de investigație este obligația organului de urmărire penală, care are

drept scop de a descoperi circumstanțele și persoana care a comis infracțiunea.

Prin urmare, în condițiile speței, organul de drept a întreprins toate acțiunile de

urmărire penală posibile și raționale prevăzute de Codul de procedură penală, în

scopul cercetării sub toate aspectele, multilateral și obiectiv circumstanțele

cazului.

Cu atât mai mult că, pe durata acțiunilor procesual penale și judecării cauzei

penale în instanța de judecată, intimatei Ludmila Spatari nu i-au fost încălcate

drepturile procesuale, iar la materialele cauzei nu există nicio probă concludentă,

pertinentă, utilă și veridică în confirmarea faptului că actele procedurale emise în

privința acesteia de către organul de drept sunt calificate ca ilegale. În asemenea

circumstanțe, instanțele inferioare eronat au admis pretențiile formulate de către

Ludmila Spatari, în lipsa unor acte ce constată în mod expres ilegalitatea

acțiunilor întreprinse de organul de urmărire penală, procuratură sau instanța de

judecată.

La 21 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimaților Ludmilei Spatari și Procuraturii Generale a Republicii Moldova copia

recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat de

Alexandru Vicol, împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, explicându-le dreptul de a depune referințe asupra acestora (vol. II,

f.d. 11).

Prin referința din 05 mai 2022, Procuratura Generală a Republicii Moldova a

susținut recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

reprezentat de Alexandru Vicol, împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții

de Apel Chișinău și a solicitat admiterea acestuia.

Deși, conform avizului de recepție a trimiterii poștale DS8006562499AS și

informației publice plasate pe pagina web a ÎS „Poșta Moldovei” la rubrica

„serviciul on-line de urmărire a expedierii (Track & Trace)”

[https://www.posta.md/ro/track-trace/mailing/DS8006562499AS], intimata Ludmila

Spatari a recepționat la 28 aprilie 2022 copia recursului, aceasta nu a făcut uz de

dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-și expună poziția

procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

6

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 22 februarie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

7

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 22 februarie

2022 (vol. I, f.d. 202). Potrivit extrasului din poșta electronică cu adresa

„maria.poparcea@justice.md”, copia deciziei integrale din 22 februarie 2022 a

Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces pentru

notificare la 25 martie 2022 (vol. I, f.d. 226).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 28 martire 2022 (vol. II, f.d. 1)

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

8

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat

de Alexandru Vicol, rezultă că acesta nu a evidențiat memoriul ilegalității și

netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

reprezentat de Alexandru Vicol, nu a invocat niciun argument plauzibil în

vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază

caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde

simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța inferioară,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova, reprezentat de Alexandru Vicol, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

9

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ministerul Justiției al Republicii Moldova

a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel,

fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis

„Levages Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie

1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, reprezentat de

Alexandru Vicol, împotriva deciziei din 22 februarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, reprezentat de Alexandru Vicol, împotriva deciziei din 22

februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

10