2ac-114/22 — constatarea faptului incalcarii dreptului prin neadmiterea accesului la justitie, repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea faptului incalcarii dreptului prin neadmiterea accesului la justitie, repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- stramutarea cauzei
2ac-114/22 — constatarea faptului incalcarii dreptului prin neadmiterea accesului la justitie, repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ac-114/22 2-22026046-01-2ac-24052022 Î N C H E I E R E 01 iunie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând chestiunea privind strămutarea judecării cauzei la o altă instanță de judecată de același grad cu Curtea de Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Gordaș împotriva Sistemului Judecătoresc Național unic și a părții ei componente Curtea de Apel Bălți, judecătorilor Stela Procopciuc, Elena Grumeza, Natalia Chircu cu privire la constatarea faptului încălcării drepturilor sale prin neadmiterea accesului la justiție și încasarea prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La 22 februarie 2022 Igor Gordaș a depus cerere de chemare în judecată împotriva Sistemului Judecătoresc Național unic și a părții ei componente Curtea de Apel Bălți cu privire la constatarea faptului încălcării drepturilor sale prin neadmiterea accesului la justiție și repararea prejudiciului moral, în urma emiterii încheierii din 11 februarie 2022, pronunțate de judecătorii Stela Procopciuc, Elena Grumeza, Natalia Chircu.
Prin încheierea din 26 aprilie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul central cererea de chemare în judecată a fost restituită în temeiul art. 171 alin. (2) din Cod de procedură civilă. Nefiind de acord cu încheierea din 26 aprilie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul central, la 10 mai 2022 Igor Gordaș a contestat-o cu recurs. Prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor a Curții de Apel Bălți, prezenta cauza a fost repartizată pentru judecare, în ordine de recurs, completului de judecată compus din Stela Procopciuc, Elena Grumeza, Natalia Chircu.
Prin încheierea din 16 mai 2022 a Curții de Apel Bălți s-a transmis Curții Supreme de Justiție cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Gordaș împotriva Sistemului Judecătoresc Național unic și a părții ei componente Curtea de Apel Bălți, cu privire la constatarea faptului încălcării drepturilor sale prin 1 neadmiterea accesului la justiție și repararea prejudiciului moral, la cererea de recurs formulată de Igor Gordaș împotriva încheierii din 26 aprilie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul central, pentru soluționarea chestiunii strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad.
În motivarea încheierii, instanța de judecată a reținut că pretențiile formulate în cererea de chemare în judecată de către Igor Gordaș sunt înaintate inclusiv împotriva Curții de Apel Bălți și judecătorilor Stela Procopciuc, Elena Grumeza, Natalia Chircu, care au emis încheierea din 11 februarie 2022, chestiuni ce în cazul soluționării cauzei de către Curtea de Apel Bălți ar putea trezi bănuieli de imparțialitate exprimate din partea lui Igor Gordaș. În conformitate cu art. 43, alin. (2) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.
Articolul 43, alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. La caz, se constată că, pretențiile formulate de către reclamantul Igor Gordaș sunt îndreptate împotriva Curții de Apel Bălți, în calitate de pârât pe dosar fiind Curtea de Apel Bălți, chestiune care în cazul soluționării cererii de strămutare de către Curtea de Apel Bălți ar putea trezi bănuieli de imparțialitate exprimate de reclamantul Igor Gordaș. Concomitent este de remarcat că normele procesuale civile instituie mecanisme de garantare a respectării principiului imparțialității instanței învestite cu judecarea cauzei, iar, în speță, strămutarea cauzei va contribui la asigurarea respectării nepărtinirii instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei în ordine de apel.
De altfel, prin strămutare, adică prin aplicarea acestui incident procedural, se urmărește garantarea imparțialității judecătorilor și înlăturarea oricărei ingerințe sau influențe asupra activității de înfăptuire a justiției. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la acest subiect, se cere ca instanța învestită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența prejudecății. Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit cu referire la cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, par. 27), că este fundamental ca într-o societate democratică, tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6§1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, impunând ca fiecare instanță să fie imparțială.
Imparțialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior într-o cauză anume și un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa (Piersack c. Belgiei). Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va strămuta Curții de Apel Chișinău prezenta cauza civilă pentru judecare în ordine de recurs.
În conformitate cu art. 43 alin.(2) lit.f), alin.(4), art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 2 d i s p u n e: Se strămută de la Curtea de Apel Bălți la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs, cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Gordaș împotriva Sistemului Judecătoresc Național unic și a părții ei componente Curtea de Apel Bălți, judecătorilor Stela Procopciuc, Elena Grumeza, Natalia Chircu cu privire la constatarea faptului încălcării drepturilor sale prin neadmiterea accesului la justiție și încasarea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.