3r-69/22 — anularea hotararii

3r-69/22 — anularea hotararii (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3r-69/22

2-21174038-01-3r-05042022

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, G. Mâra, E. Palanciuc

DECIZIE

25 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de Alexandr Stoianoglo, reprezentat de

avocatul Iurie Mărgineanu,

în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea lui Alexandr

Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva încheierii din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a declarat inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul

administrativ,

constată:

La 25 noiembrie 2021, Alexandr Stoianoglo a înaintat la Curtea de Apel

Chișinău acțiune împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

anularea hotărârii nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 ,,Cu privire la

examinarea adresării lui Viorel Morari, vizând pretinse acțiuni ilegale ale

Procurorului General (suspendat de drept din funcție), Alexandr Stoianoglo”.

Întru susținerea acțiunii înaintate, reclamantul a relatat că hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 nu a

fost comunicată destinatarului în conformitate сu prevederile art. 126 Cod

administrativ, precum și că hotărârea nominalizată este un act administrativ

individual ilegal.

În drept, invocă prevederile art. 189 alin. (1) Соd administrativ, ce

garantează oricărei реrsоаnе саrе revendică încălcarea unui drept аl său prin

activitatea administrativă а unei autorități publice dreptul dе а înainta о

acțiune în contencios administrativ. Pretinde că, prin adoptarea hotărârii

contestate, Consiliul Superior аl Procurorilor а admis о ingerință în dreptul

său la un mandat neîntrerupt dе 7 ani și drepturile oferite prin garanțiile

1

funcției, garantat prin prevederile art. 17 alin. (13) din Legea nr. 3/2016 cu

privire la procuratură.

Prin urmare, indică reclamantul că hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021, conform art. 10 alin. (1)

Cod administrativ, produce nemijlocit efecte juridice față de Alexandr

Stoianoglo, efecte care sunt notorii deja la nivel mondial conform art. 22 Cod

administrativ.

Consideră că actul contestat este un act administrativ individual, atât din

punct de vedere al criteriilor formale, cât și materiale, iar procedura emiterii

acestuia este în exclusivitate administrativă, dată fiind inclusiv lipsa

procedurii prealabile statuată la art. 163 lit. c) Cod administrativ.

Invocă reclamantul încălcarea inițierii procedurii administrative,

neadmiterea participării la procedura administrativă, neaudierea în cadrul

procedurii administrative, examinarea sesizării cu încălcarea imparțialității,

lipsa motivării, lipsa proporționalității, neluarea în considerare a faptelor și

apărărilor care urmau să fie expuse de destinatarul actului contestat, ceea ce,

în viziunea sa, a viciat ireversibil hotărârea emisă.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a

declarat inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul art. 207

alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ.

Încheierea a fost contestată cu recurs motivat la 25 februarie 2022, de

Alexandr Stoianoglo, reprezentat de avocatul Iurie Mărgineanu, care a

solicitat anularea încheierii recurate și restituirea cauzei la Curtea de Apel

Chișinău pentru examinare în același complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat interpretarea și aplicarea eronată a

prevederilor Codului administrativ, în sensul art. 17 din Codul administrativ.

În drept a invocat dispozițiile art. 5, art. 10, art. 17, art. 20, art. 39, art.

189 alin. (1) și 206 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ.

În opinia sa, expresia „revendică încălcarea” din art. 189 alin. (1) din

Codul administrativ denotă doar o anumită posibilitate ca drepturile să fie

vătămate. Conform teoriei posibilităților reclamantul este îndreptățit să

acționeze în judecată dacă, conform prezentării întemeiate a faptelor, există

cel puțin posibilitatea ca drepturile sale subiective publice pot să fi fost

încălcate. Aceeași concluzie rezultă sistemic din imperativul normativ al art.

17 „se aduce atingere”, art. 20 „se încalcă” și art. 39 din Codul administrativ

„orice persoană care revendică un drept vătămat”.

Astfel, reține recurentul că, deși hotărârea Consiliului Superior аl

Procurorilor este lа hotar între dreptul administrativ, dreptul penal și

procesual penal, nu este exclusă natura acesteia de act administrativ

individual care afectează direct drepturile sale, întrucât Consiliul Superior al

Procurorilor, ca și Consiliul Superior al Magistraturii, nu se relaționează în

realizarea sarcinilor și competențelor sale prin acte de procedură penală. Or,

textul art. 2 alin. (3) lit. b) Cod administrativ se referă la autoritățile publice

care acționează exclusiv ca organ de urmărire penală sau agenți constatatori,

efectuează acțiuni și acte de procedură penală și au dreptul de aplicare a

normelor dreptului procesual penal.

2

Supune criticii concluzia primei instanțe vizând natura de ordin penal a

raporturilor în care a acționat Consiliul Superior al Procurorilor, precum și

neaplicarea la caz a normelor ce instituie procedura administrativă, or, la

momentul sesizării nu era inițiat un proces penal și nici urmărire penală.

Prin urmare, art. 189 alin. (1) din Codul administrativ îi garantează

dreptul de a revendica încălcarea drepturilor sale prin activitatea

administrativă a Consiliului Superior al Procurorilor, deoarece prin hotărârea

nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 s-a admis o ingerință în dreptul său

garantat de art. 17 alin. (13) din Legea cu privire la procuratură nr. 3/2016, și

anume dreptul la un mandat neîntrerupt de 7 ani și drepturile oferite prin

garanțiile funcției.

Așa, Curtea de Apel Chișinău, aplicând eronat prevederile art. 207

alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, i-a îngrădit iremediabil accesul la

justiție și nejustificat a exclus hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 din noțiunea legală de act administrativ

individual.

Astfel, prin prisma art. 10 alin. (1) și art. 7-8 din Codul administrativ,

hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie

2021 este emisă de o autoritate publică în regim de putere publică, este o

reglementare care se referă la domeniul dreptului public și prevede efecte

juridice ample față de Alexandr Stoianoglo.

În opinia recurentului, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.

1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 este act administrativ individual atât din

punct de vedere al criteriilor formale, cât și materiale, iar procedura emiterii

este în exclusivitate una administrativă.

Finalmente, recurentul a remarcat că instanța de fond a omis să se

expună în motivare și dispozitivul încheierii judecătorești asupra cererii de

suspendare a actului administrativ și să examineze chestiunea cu privire la

atragerea obligatorie a terțului în procesul de contencios administrativ.

În corespundere cu articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ,

încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs,

separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de cod și de alte legi.

Conform articolului 242 din Codul administrativ, recursul împotriva

încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis

încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii

judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată

care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva

încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să

soluționeze recursul.

Instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a respectat termenele instituite de legiuitor la art. 242 din Codul

administrativ pentru demararea căii de atac în ordine de recurs, deoarece

încheierea recurată a instanței de apel datează cu 31 ianuarie 2022, fiind

recepționată de reprezentantul recurentului la 18 februarie 2022 (f.d. 86), iar

recursul motivat a fost depus la 25 februarie 2022.

3

În corespundere cu art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea

Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor,

deciziilor și încheierilor curților de apel.

Potrivit art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă

soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de

judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții

la proces.

Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate de recurent

și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept pertinente speței,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia de a-l respinge, cu menținerea încheierii

instanței de apel, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ,

examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie

prin care respinge recursul.

Articolul art. 21 alin. (1) din Codul administrativ statuează că autoritățile

publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în

conformitate cu legea și alte acte normative.

Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Prin prisma art. 194 alin. (1) din Codul administrativ, în procedura în

prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a

recursurilor împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu

probleme de fapt și de drept.

Cercetând starea fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului,

Colegiul constată că, prin încheierea din 31 ianuarie 2022, Curtea de Apel

Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul

administrativ.

Efectuând controlul judiciar al încheierii recurate, instanța de recurs a

constatat că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept

procedural.

Potrivit art. 3 din Codul administrativ, legislația administrativă are drept

scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a

controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării

drepturilor și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice,

ținându-se cont de interesul public și de regulile statului de drept.

În conformitate cu art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța

verifică din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei

acțiuni în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în

contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească

susceptibilă de recurs.

4

Articolul 207 din Codul administrativ prevede la alin. (2) lit. e) că

acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când

reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a

unui drept în sensul art. 17.

La rândul său, art. 17 din Codul administrativ definește dreptul vătămat

ca orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce

atingere prin activitate administrativă.

Subsidiar, în sensul art. 5 din Codul administrativ, activitatea

administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și

normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a

operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere

publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.

Potrivit art. 6 din Codul administrativ, (1) procedura administrativă este

activitatea autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre

examinarea condițiilor, pregătirea și emiterea unui act administrativ

individual, spre examinarea condițiilor, pregătirea și încheierea unui contract

administrativ sau examinarea condițiilor, pregătirea și întreprinderea unei

măsuri strict de autoritate publică.

(2) Emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract

administrativ sau întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică sînt

părți ale procedurii administrative.

Conform art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, actul administrativ

individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de

autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul

dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin

nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

Ținând cont de faptul că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul

normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat, ci trebuie citită

în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente care se completează una

pe alta ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, instanța de recurs reține

la caz și prevederile art. 20 din Codul administrativ, potrivit cărora, dacă

printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate

stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în

contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată

competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ,

conform codului.

Articolul 39 din Codul administrativ garantează oricărei persoane care

revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, dreptul de a se adresa

instanței de judecată competente.

La rândul său, art. 189 alin. (1) statuează că orice persoană care

revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei

autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Din coroborarea acestor norme legale rezultă că unul dintre elementele

definitorii ale acțiunii în contencios administrativ este revendicarea unui drept

propriu, vătămat prin una din formele activității administrative. Or, în esență,

5

scopul acțiunii în contencios administrativ constă în apărarea unui drept

subiectiv concret recunoscut de lege unei anumite persoane. Prin urmare,

pentru a fi admisibilă, o acțiune în contencios administrativ trebuie să

urmărească revendicarea unui drept subiectiv vătămat.

Astfel, pentru înaintarea acțiunii în contencios administrativ, reclamantul

trebuie să invoce un drept al său căruia i se aduce atingere prin activitatea

administrativă. În lipsa revendicării unui drept propriu, în sensul art. 17 din

Codul administrativ, acțiunea eșuează testul de admisibilitate conform art.

207 din Codul administrativ.

Deci, prevederile art. 17 din Codul administrativ se referă la orice drept

subiectiv reglementat de normele dreptului material. Anume dreptul

substanțial reglementează situațiile juridice subiective ce caracterizează

statutul juridic al persoanelor care participă la viața juridică publică. Acest

argument impune și raționamentul că dreptul procedural reglementează doar

formele ce necesită a fi respectate pentru a obține pe cale judiciară o protecție

a unui drept subiectiv în sensul art. 17 Cod administrativ.

Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din calitatea

participanților la proces și constatările expuse supra, Colegiul denotă că prima

instanță întemeiat a ajuns la concluzia inadmisibilității acțiunii formulate de

către Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu

privire la contestarea actului administrativ.

Concluziile instanței de recurs rezultă din următoarele circumstanțe de

fapt și de drept.

În speță, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat la 11 noiembrie

2021 adresa lui Viorel Morari cu privire la pretinsele acțiuni ilegale ale

procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. În temeiul art. 77 din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și art. 262 alin. (5)

din Codul de procedură penală, Consiliul Superior al Procurorilor, prin

hotărârea nr. 1-146/21 din 11 noiembrie 2021, l-a desemnat pe Vasile Pelivan,

procuror în Procuratura Anticorupție, pentru examinarea aspectelor invocate

în adresarea lui Viorel Morari.

Alexandr Stoianoglo a contestat la Curtea de Apel Chișinău hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021,

considerând că aceasta este un act administrativ individual defavorabil ilegal,

care a adus atingere drepturilor sale.

Însă Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul

administrativ, din considerent că hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 nu este un act

administrativ conform art. 10 din Codul administrativ.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 îmbracă forma unui act

administrativ individual în sensul art. 10 din Codul administrativ și care poate

constitui obiectul controlului judecătoresc de legalitate în contencios

administrativ, Colegiul va analiza competențele Consiliului Superior al

Procurorilor.

6

Așa, prin prisma art. 68 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor este un organ

independent, cu statut de persoană juridică, format în vederea participării la

procesul de constituire, funcționare și asigurare a autoadministrării sistemului

Procuraturii.

Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor, ca organ administrativ, are

următoarele competențe strict administrative:

a) elaborează și aprobă regulamentele privind activitatea sa, privind

funcționarea colegiilor sale și alte regulamente care îl vizează;

b) elaborează și aprobă regulamentele privind procedura de selecție și

cariera procurorilor;

c) elaborează proiectul de regulament al Adunării Generale a

Procurorilor și proiectele de amendare a acestuia;

d) organizează concursul pentru selectarea candidatului la funcția de

Procuror General, pe care îl propune Președintelui Republicii;

e) organizează concursuri, selectează și numește pe membrii colegiilor

sale din rândul societății civile;

f) examinează contestațiile împotriva hotărîrilor luate de colegiile sale;

g) face propuneri Procurorului General privind numirea, transferul,

promovarea, detașarea sau suspendarea procurorilor în condițiile Codului de

procedură penală și ale prezentei legi, precum și privind eliberarea din funcție

a procurorilor;

h) participă la depunerea jurământului de către procurori și de către

Procurorul General;

i) stabilește numărul de procurori în cadrul fiecărei procuraturi;

j) desemnează procurorii în cadrul Consiliului Institutului Național al

Justiției;

k) aprobă strategia privind formarea inițială și continuă a procurorilor și

prezintă avizul asupra planului de acțiuni pentru implementarea acestei

strategii;

l) examinează și prezintă opinii asupra regulamentului de organizare a

concursului de admitere în Institutul Național al Justiției, asupra programelor

didactice și a planurilor de învățământ pentru cursurile de formare inițială și

continuă din cadrul Institutului Național al Justiției, asupra regulamentului de

organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum și

asupra componenței comisiilor pentru examenele de admitere și de absolvire

ale Institutului Național al Justiției;

m) stabilește numărul de locuri scoase la concursul de admitere pentru

instruirea inițială a procurorilor în cadrul Institutului Național al Justiției;

n) examinează adresările cetățenilor și ale procurorilor privind

chestiunile date în competența sa;

o) elaborează proiectul Codului de etică al procurorilor, precum și

proiectele de modificare a acestuia, și le propune spre aprobare Adunării

Generale a Procurorilor;

p) aprobă proiectul bugetului său, pe care îl prezintă Ministerului

Finanțelor;

q) aprobă structura aparatului Consiliului Superior al Procurorilor;

7

r) participă la elaborarea proiectului de buget al Procuraturii și îl

avizează;

s) participă la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică a

Procuraturii;

t) avizează proiectele priorităților anuale privind activitatea Procuraturii,

elaborate de Procurorul General.

Respectiv, exercitarea atribuțiilor stabilite la art. 70 alin. (1) din Legea

cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 pot constitui obiectul

controlului judecătoresc de legalitate în contencios administrativ.

Totodată, legea specială Codul de procedură penală a atribuit Consiliului

Superior al Procurorilor și atribuții din domeniul dreptului procesual penal.

Potrivit art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, examinarea

sesizărilor despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui

Republicii Moldova, Prim-ministrului și examinarea infracțiunilor comise de

către aceștia se fac de către Procurorul General sau un procuror desemnat de

el. Examinarea sesizărilor despre infracțiunile comise de către Procurorul

General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al

Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre

infracțiunile săvârșite de persoanele menționate este obligat să o trimită

imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului

Superior al Procurorilor.

Astfel, în sensul art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală,

Procurorul General este autorizat să desemneze un procuror pentru a examina

sesizările despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui

Republicii Moldova, Prim-ministrului și examinarea infracțiunilor comise de

către aceștia. Analogic, Consiliul Superior al Procurorilor are atribuția de a

desemna un procuror pentru examinarea sesizărilor despre presupusele

infracțiuni săvârșite de Procurorul General.

Prin urmare, atribuțiile Procurorului General și ale Consiliului Superior

al Procurorilor de a desemna un procuror sunt atribuții strict procesual penale

și nu pot forma obiectul controlului judecătoresc de legalitate în contencios

administrativ, deoarece aceste autorități nu acționează în regim de putere

publică, în conformitate art. 5 din Codul administrativ.

În context, Colegiul reține dispozițiile art. 2 alin. (1) din Codul

administrativ, care stipulează că prevederile codului determină statutul juridic

al participanților la raporturile administrative, atribuțiile autorităților publice

administrative și ale instanțelor de judecată competente pentru examinarea

litigiilor de contencios administrativ, drepturile și obligațiile participanților în

procedura administrativă și cea de contencios administrativ.

La fel, art. 2 din Codul administrativ prevede expres la alin. (3) lit. b) că

prevederile sale nu se aplică raporturilor juridice ale autorităților publice care

acționează în baza Codului contravențional sau Codului penal.

Din interpretarea sistemică a normelor relevante din Codul administrativ

coroborate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și

Codul de procedură penală, Colegiul consideră că prima instanță corect a

concluzionat despre inadmisibilitatea acțiunii, or, în condițiile speței,

8

Consiliul Superior al Procurilor a acționat în baza competențelor exclusive

atribuite de normele de procedură penală, de a desemna un procuror pentru

examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei pretinse fapte penale de

către un subiect special, și anume Procurorul General.

Așadar, hotărârea Consiliului Superior al Procurilor emisă în temeiul

art. 77 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016

coroborat cu art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală nu constituie în

sine un act administrativ individual în sensul art. 10 din Codul administrativ,

deoarece la emiterea acesteia Consiliul Superior al Procurorilor a acționat ca

o autoritate publică în baza Codului de procedură penală, iar prin prisma art. 2

alin. (3) lit. b) din Codul administrativ aceste raporturi juridice de drept

public sunt exceptate de controlul legalității în procedura contenciosului

administrativ.

Succesiv, Colegiul nu poate reține jurisprudența invocată a Curții

Supreme de Justiție ce a plasat hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii

privind autorizarea acțiunilor penale în privința judecătorilor în afara

incidenței prevederilor art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ. Or, la

pct. 21 al deciziei nr. 30 din 29 martie 2018, Curtea Constituțională a

observat că dispozițiile art. 116 alin. (1) din Constituție nu își găsesc

aplicabilitatea pentru soluționarea excepției, pentru că independența

judecătorilor la care se referă norma constituțională nu poate fi aplicată,

mutatis mutandis, în cazul procurorilor.

În această consecvență, se profilează concluzia că acțiunile Consiliului

Superior al Procurilor întemeiate pe prevederile art. 262 alin. (5) din Codul de

procedură penală de a desemna un procuror pentru examinarea unei sesizări

cu privire la comiterea unei pretinse fapte ilegale de către Procurorul General,

nu sunt, din punct de vedere procedural, similare cu cele ale Consiliului

Superior al Magistraturii în care se examinează solicitarea acordului acestui

organ pentru atragerea la răspundere penală a judecătorilor. Prin desemnarea

unui procuror pentru examinarea sesizării despre presupusele fapte

prejudiciabile comise de către Procurorul General se înțelege numirea unei

persoane competente pentru desfășurarea acestei activități, de colectare a

probelor necesare cu privire la existența infracțiunii și constatarea

oportunității transmiterii cauzei penale în judecată în condițiile legii și

stabilirea răspunderii acestuia.

Așadar, Consiliul Superior al Procurorilor, prin hotărârea nr. 1-146/2021

din 11 noiembrie 2021, a examinat numai chestiunea privind desemnarea

procurorului competent pentru examinarea unei sesizări penale, dar nu alte

chestiuni cum ar fi admisibilitatea sezizării sau începerea/neînceperea

urmăriri penale, iar aspectele ce țin de competența procurorului desemnat,

modul de luare a deciziei date, legalitatea ei poate fi verificată de instanța

competentă conform normelor de procedură penală.

Hotarârea Consiliului Superior al Procurorilor nu se referă la funcția

administrativă a recurentului, ci la desemnarea unui procuror pentru

examinarea eventualelor acțiuni ilegale din sfera penalului, asupra cărora

autoritatea pârâtă nu s-a expus și nici nu poate să se expună pe fond.

9

Legiuitorul a încredințat autorității administrative această procedură cu

conotații de ordin procesual penal reieșind din atribuțiile sale legale, de garant

al independenței procurorilor și de organ de autoadministrare. Iar exceptarea

de la controlul instanței de contencios administrativ a deciziei astfel adoptate

nu este contrară Convenției, cu condiția ca persoana în cauză să poată

contesta orice decizie luată împotriva sa în fața unei instanțe care oferă

garanțiile art. 6 (Öztürk împotriva Germaniei, pct. 56; A. Menarini

Diagnostics S.R.L. împotriva Italiei). În speță, hotărârea nr. 1-146/2021 din

11 noiembrie 2021 nu este una de acuzare și nici nu are caracter de

constrângere. În plus, aspectele vizate în hotărâre vor putea fi supuse

controlului ulterior din partea unui organ judiciar cu plenitudine de jurisdicție,

în ordinea procedurii penale.

Mai mult decât atât, în chiar conținutul hotărârii contestate, Consiliul

Superior al Procurorilor menționează expres că, în virtutea competențelor

constituționale atribuite, se raportează în prezenta hotărâre exclusiv la

necesitatea desemnării unui procuror pentru examinarea aspectelor invocate

din perspectivă procesual-penală, fără a analiza fondul speței și fără a afecta

principiul prezumției nevinovăției.

În acest context, instanța de recurs va aprecia indicarea, în partea

dispozitivă a hotărârii, a modalității de contestare prevăzute de art. 191 Cod

administrativ, ca fiind o eroare tehnică. Or, tehnoredactarea eronată în

dispozitivul hotărârii nr. 1-146/2021 din 11 noiembrie 2021 a faptului că

aceasta poate fi contestată în contencios administrativ nu presupune că, în

speță, Consiliul Superior al Procurorilor a acționat în regim de putere publică,

iar hotărârea îmbracă forma unui act administrativ individual, conform art. 10

din Codul administrativ.

Din acest considerent, Colegiul consideră că eroarea de tehnoredactare a

dispozitivului hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-146/2021

din 11 noiembrie 2021, prin indicarea eronată a modului de contestare a

acesteia în conformitate cu Codul administrativ, nu constituie un temei

verosimil de anulare a încheierii din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

Cât privește neadmiterea recurentului la soluționarea chestiunii de

desemnare a unui procuror pentru examinarea sesizării depuse de Viorel

Morari, completul reiterează că normele aplicabile speței exceptează

procedura desemnării unui procuror în vederea exercitării acțiunilor de

procedură penală de la ordinea procedurii administrative în sensul art. 6 Cod

administrativ și, prin urmare, acest aspect nu poate constitui temei în vederea

admiterii recursului.

La fel, se va reține că, în sensul art. 262 alin. (5) din Codul de procedură

penală, Procurorul General este autorizat să desemneze un procuror pentru a

examina sesizările despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui

Republicii Moldova, Prim-ministrului și examinarea infracțiunilor comise de

către aceștia, fără a asculta opinia acestora pe marginea chestiunii de

desemnare a procurorului, care va investiga faptele cuprinse în sesizări.

Analogic, Consiliul Superior al Procurorilor are atribuția de a desemna un

procuror pentru examinarea sesizărilor despre presupusele infracțiuni

10

săvârșite de Procurorul General, fără a avea obligația de a cere opinia

Procurorului General cu privire la procurorul care urmează să-l desemneze.

Desemnarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a unui procuror

pentru examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei pretinse fapte

prejudiciabile de către Procurorul General constituie o garanție a

independenței Procurorului General. Nu orice organ de urmărire penală are

competență să investigheze o presupusă faptă ilegală a Procurorului General,

dar numai procurorul desemnat de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Din interpretarea tezei a treia a alin. (5) al art. 262 din Codul de

procedură penală se deduce că organul de urmărire penală care a primit o

sesizare despre presupusele infracțiuni săvârșite de Procurorul General este

obligat să o trimită imediat pentru examinare Consiliului Superior al

Procurorilor.

Sintagma „imediat” din norma precitată exonerează organul de urmărire

penală, care a primit o sesizare despre presupusele infracțiuni comise de

Procurorul General, de obligația de a întreprinde careva acțiuni procedurale,

deoarece aceste acțiuni vor fi întreprinse doar de către procurorul desemnat de

Consiliul Superior al Procurorilor.

Cu atât mai mult că articolul 270 din Codul de procedură penală

stabilește expres că urmărirea penală împotriva Procurorului General se

pornește de către procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că stabilirea regulilor

de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești constituie o

prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor

situații deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul

liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați

de a-1 utiliza în formele și în modalitățile prevăzute de lege.

Prin urmare, din perspectiva celor ce preced, Curtea de Apel Chișinău

corect a declarat inadmisibilă acțiunea lui Alexandr Stoianoglo, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, din moment ce legiuitorul a

exceptat raporturile juridice ale autorităților publice care acționează în baza

legii penale din categoria de raporturi de contencios administrativ, excepție

prevăzută expres la art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ.

Cu titlu subsidiar, instanța de recurs apreciază ca fiind irelevante

argumentele recurentului, precum că instanța de fond a omis să se expună

asupra cererii de suspendare a actului administrativ și să examineze

chestiunea cu privire la atragerea obligatorie a terțului în procesul de

contencios administrativ. Or, constatând că revendicările formulate de

reclamant în cererea de chemare în judecată nu pot constitui obiect material al

unei acțiuni în contencios administrativ, conform art. 2 alin. (3) lit. b) din

Codul administrativ, Curtea de Apel Chișinău a constatat inter alia, în mod

indirect, că nu este competentă să examineze chestiunea cu privire la

suspendarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-146/2021 din

11 noiembrie 2021 și atragerea terților în proces, deoarece actul contestat nu

îmbracă forma unui act administrativ individual, conform art. 10 din Codul

11

administrativ. Astfel, odată cu aceste constatări ale Curții de Apel Chișinău a

decăzut necesitatea examinării acestor chestiuni de procedură.

Conjunctura concluziilor trase de instanța de recurs și expuse supra

profilează netemeinicia recursului și necesitatea respingerii acestuia, cu

menținerea încheierii primei instanțe.

Conform articolelor 193, 194, 241 și 243 alin. (1) lit. b), (2) și (3) din

Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Alexandr Stoianoglo, reprezentat de

avocatul Iurie Mărgineanu.

Se menține încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Chișinău

emisă în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea lui Alexandr

Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

12